Cupa României: ACS Poli Timișoara – FC Steaua 0-3! Roș-albaștrii în sferturi

de | noiembrie 28, 2017

Foto Emanuel Titus Iliesi - Mediafax

Steaua, cu „rezervele rezervelor”, s-a calificat neașteptat de ușor în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins în deplasare pe ACS Poli Timișoara, scor 3-0. Timișorenii au evoluat în optimi cu cea mai bună echipă, fază în care CSU Craiova și Dinamo au gâfâit cu Afumați (liga 2) și U Cluj (liga 3).

Încă de la debut, minutul 11, Steaua a avut un penalty, dar Hațegan n-a dat fault la o intrare a croatului Josip Soljici în careu asupra lui Golofca. Peste 22 minute, bănățenii, prin Bocșan, au comis alt fault în careu, la Gnohere, de data asta sancționat, iar „Bizonul” a transformat lejer lovitura de pedeapsă.

Tot Soljici a stat la baza celui de-al doilea gol, marcat de Golofca. Croatul a trimis foarte slab cu capul spre propriul portar, iar fotbalistul transferat de la FC Botoșani a profitat și a trimis un lob peste portarul Straton. Scorul final a fost stabilit de Daniel Benzar, în prelungiri, după ce roș-albaștrii au finalizat perfect o fază superbă de contraatac cu Man la assist.

ACS Poli – FCSB 0-3
Au marcat: Gnohere 34 pen., Golofca 56, D. Benzar 90+2

  • Poli Timişoara: Straton – Creţu, Melinte (Curjuric’49), Cânu (Bocşan ’30), Ciucur – Vaşvari, Artean, Soljic – Munteanu (Doman ’73), Bârnoi – Drăghici
    Rezerve: Smaranda, Haruţ, Abraw, Străuţ
  • FC Steaua: A. Vlad – Pleaşcă, Larie, A. Jorge, M. Mihai – V. Achim, D. Nedelcu – Golofca (Stoica ’85), D. Benzar, De Amorim (Coman’46) – Gnohere (Man ’68)
    Rezerve: Stăncioiu, A. Nicola, Szecui, Pacionel
Meciul întreg
Rezumat

Felicitări băieților!

Forza Steaua!

La mulți ani România!

Related image


Cupa României – optimi: ACS Poli Timișoara vs FC Steaua

Tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din optimile de finală ale Cupei României a avut loc pe 2 noiembrie. În urma tragerii la sorti de la Casa Fotbalului, FC Steaua o va întâlni, în optimile de finală ale Cupei României, pe ACS Poli Timișoara.

Partida se va disputa joi, 30 noiembrie, de la ora 21:00, pe stadionul „Dan Păltinșanu” din Timișoara și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1, Pro X și Telekom Sport.

ACS Poli se pregăteşte intens de partida cu Steaua din Cupa României, meci care va închide faza optimilor. Timişorenii vin după o remiză importantă obţinută pe terenul Viitorului, în timp ce elevii lui Nicolae Dică trec printr-o serie neagră de rezultate: trei eşecuri consecutive fără gol marcat.

Înfrângerea cu 7-0 din campionat nu a fost însă uitată în vestiarul alb-violeţilor, şi pe acest factor motivaţional mizează Ionuţ Popa pentru acest joc, care se așteaptă ca jucătorii săi să fie motivați de dorința de a-și lua revanșa în fața steliștilor în optimile de finală ale Cupei României.

  • „Jocul acesta aș vrea să fie unul în care contribuția să fie numai și numai a jucătorilor. Mi-ar plăcea ca antrenor să văd o echipă care încearcă să-și ia revanșa față de umilința la care am fost supuși în campionat. Aștept dăruire maximă și determinare la cel mai înalt nivel. Steaua e o echipă care a cumpărat în vară cei mai buni jucători de la ultimele două campioane. Normal că e o echipă care ar trebui să defileze”, a spus Ionuț Popa în cadrul unei conferințe de presă.

Ionuţ Popa şi-a declarat în repetate rânduri dragostea pentru Steaua, însă de data asta are de luat o mare revanșă personală față de tânărul Dică. Chiar şi cu o echipă cu probleme financiare şi cu un preşedinte de club demisionar, antrenorul bănățenilor nu şi-a pierdut simțul umorului. După ce Steaua l-a bătut cu 7-0 în campionat, la tragerea la sorți din Cupa României, Popa i-a trimis o provocare antrenorului Nicolae Dică.

  • ”Pe mine nu mă interesează Cupa. Aş fi vrut să picăm cu un adversar care să nu aibă şanse în faţa noastră. Vreau ca Steaua să se prezinte la meci aşa cum am fost noi la meciul cu ei: cu trei debutanţi, Oprea, Haruţ şi Abraw, patru juniori în teren şi dintre cei patru fundaşi, doar unul să fie fundaş, ceilalţi să fie mijlocaşi şi atacanţi. Dacă Steaua e o echipă aşa bună, că ei au trei loturi, asta ar fi dorinţa mea”, a declarat Popa.

Va fi ultima partidă din cele 6 pe care Steaua le-a disputa la foc automat în luna noiembrie în Liga 1 și Europa League, soldate cu 3 înfrângeri consecutive în deplasare: 1-0 cu CSM Poli Iași, 2-0 la Plzeň și 2-0 cu Astra Giurgiu.

Deși Steaua este în vrie pe acest final de an, nu ar fi exclus ca Nicolae Dică să procedeze ca în meciul de Cupă cu Sănătatea Cluj, când roş-albaştrii au lansat câteva nume interesante, Emilian Pacionel, Ianis Stoica și Laurenţiu Ardelean, însă nu cred că va folosi mai mult de 1-2 juniori. Vom vedea.

  • Excelent comentariul lui Mironică, transformat în avocatul Stelei după ultima înfrângere de la Giurgiu. Mironica : „De ce lui MESIA HAGI i se accepta sa faca ce VREA cu Viitorul si lui BECALI nu?”. În aceeași emisiune, Mironică i-a atact virulent pe Ioniță ( „Ionita face dedicatii PENIBILE de MANELIST si vb PROSTII la adresa STELEI!”) și pe cei de la Gazeta Sporturilor care l-au numit pe Dică „sclavul lui Becali”, considerând că gsp-iștii sunt în fond sclavi iar Dică trebuie respectat pentru ceea ce a realizat în Europa League, fiind o performanță pentru fotbalul românesc.https://youtu.be/sNwm0zYj1vE

    https://youtu.be/wTtaaAVf8x0

Notă: Tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din optimile de finală ale Cupei României a avut loc pe 2 noiembrie, ora 11:00, la Casa Fotbalului.

  • Jocurile se vor disputa într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. În cazul în care partidele vor fi televizate şi vor fi programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalație de iluminat, meciul va fi mutat pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condițiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării.
  • În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se vor juca prelungiri şi, după caz, se va apela la executarea loviturilor de departajare.

X Ray

55 de comentarii la „Cupa României: ACS Poli Timișoara – FC Steaua 0-3! Roș-albaștrii în sferturi

  1. xray Autor articol

    După meciul Astrat – Steaua 2-0, astralii au înjurat Steaua cot la cot cu Edi Iordănescu. Apoi acesta a scris pe pagina de facebook:
    ‘“Nu e Steaua” , NU reprezinta o trivialitate !! In drum spre vestiar stiam la ce sa ma astept, am anticipat momentele si am fost pregatit pt asta ? !! In general nu injur, cu atat mai mult in public, ceva la care tin si cu 20 de telefoane in jur care filmau !! Nu ma credeti Naiv !! Daca cnv din familia mea injura Steaua, devine renegat imediat !! De Steaua nu ma voi dezice niciodata , chiar daca e foarte posibil sa nu antrenez niciodata acolo !! La fel si de jucatorii pe care ii antrenez. Mereu aproape de ei !!‘

    Să-i fie rușine măgarului!
    E antrenor acolo, nu cârlig de boarfe. Dacă ăia o înjurau pe mă-sa, tot cineva drag, de exemplu, la fel de penibil își justifica participarea? Că a zis “NU e mama”?!

  2. adrian0808

    Sper sa pierdem si meciul asta , poate oligofrenul se trezeste si isi da seama ca tre sa o lase mai moale cu idioteniile si implicarea la echipa .
    Poate se trezeste si dica si realizeaza ca orice meci trebuie abordat cu primii 11 cei mai in forma jucatori …
    Victoriile aduc victorii .

  3. dang

    Becali nu se trezește. Trăiește un vis frumos în care banii vin peste el. Și se amestecă în bunul mers al echipei pentru că nu-i vine să creadă că succesul poate veni și fără indicațiile lui prețioase.

  4. adrian0808

    Inca mai sunt bani in cont la club …. Daca echipa nu va prinde grupele UCL la anul o sa auziti iar despre …. „zestrea fetelor” …
    Succesul cu vanzarea lui Stanciu poate ca va fi primul pas spre prapastie .
    Urmatorul pas , achizitia „jucatorilor de zeci de milioane ” cu valoare spre play-out ….
    Un alt pas va fi esecul lui Alibec … ca jucator , ca transfer, ca management al jucatorului/situatiei …

    Ciobanul trebuie sa stie ca al de sus ii da dar nu ii baga in traista …. iar infatuarea , gura proasta si larga il va duce iar spre prapastie sau puscarie ….

    Desi am mers la fiece meci de pe Arena Nationala in ultimii 5 ani (cu 2 sau 3 absente maxim ) parca in ultimul timp echipa asta se depersonalizeaza …. e vorba numai despre bani / transferuri / salarii ….nimic legat de dorinta de a juca FOTBAL , a face spectacol, a demonstra ca esti mai bun de la meci la meci , ca esti mai bun si mai capabil decat adversarii din campionat … nimic ….

    Te uiti la Barcelona si nu numai si il vezi pe Messi ca joaca ( si cum joaca ) meci de meci …. este faultat , tavalit , i se anuleaza goluri …. si nu e obosit , accidentat , plictisit …. fie ca joaca cu Leganes sau Real are aceeasi dorinta de a da goluri, assist-uri de parca parca ar fi primul meci …. fantastic….
    In comparatie , lepadaturile noastre , conducere/antrenori/jucatori , nisteratati calici si prosti grupa mare ….

    1. sikander

      Messi e profesionist, chiar daca are tangente cu autismul.

      Poponaro e profesionist, chiar daca e un cocalar obosit.

      Dobitocu de oier si-a dat in sfarsit seama de mentalitatea jucatorilor nostri… Nimic insa de jucatori straini!!!

      Ma uit la cioara aia adusa de la haghi si-mi vine sa-mi bag in el de fotbal. Cum sa dai 3mil pe caricatura aia??? Presimit totusi ca sumele astea enorme de transferuri plimbate intre machidoni ascund alte interese si nu e prima data cand o zic.

    2. naiyba

      Dorinta despre care vorbesti tu a avut grija ggca sa o faca pierduta.
      „Jucam” cu speranta ca, cluburile din Vest vor vedea ceva special la jucatorii nostri si vor plati sume exagerate pe ei.

      Jucatorii nu mai imbraca Stelei cu emotii, ci il imbraca ca sa-l inlocuiasca cat mai repede cu tricoul altei echipe care le va oferi un salariu mai mare sau care va plati un pret exagerat pe ei, indiferent de numele sau renumele acesteia.
      Ei nu sunt tristi pt ca pierd meciuri ci pt ca le scade cota si nu ii mai cumpara nimeni, de parca Steaua ar fi vreo echipa de 2 lei sau vreo boala de care tre sa scapi.

      Noi nu mai avem capitan, antrenor, preparator, psiholog, doctor, i-a inlocuit mafalada pe toti.

      Steaua an de an avea ca obiectiv Cupa si Campionatul, acum are ca obiectiv doar sa faca bani. Bucuria event-ului inca ramane nepretuita.

      Prea mult ggca si prea putin Steaua Bucuresti.

      Avem om in conducerea clubului care se imbata prin hotel si club, care sifoneaza imaginea clubului insa el e la locul lui bine, mersi. Ar trebui sa i se mareasca salariul, macar sa stiu o treaba, scandalul si bautura la Steaua se rasplatesc.

      Eu nu stiu cum altii pot sa-si faca o idee despre Dica, ca antrenor, din moment ce multe din decizii nu le ia el si nu e primul antrenor caruia i se intampla asta, de la Olaroiu incoace numai asa a fost. Ia-ti bah carnetul si licenta, asa macar mai stiu o treaba, la Steaua se face doar ce vrea plta.

  5. alexutz2007

    Adrian ai perfecta dreptate. Problema cea mai mare este legata de lingaul de MM, care nu aduce nimic la club. Aia de pe la CFR se duc sa vada jucatori de prin America de Sud, Africa, Asia si noi cumparam de la Hagi jucatori mediocri.
    Am inteles in sfarsit de ce Alibec a zburat de la Inter, de ce Budescu nu a facut fata la chinezi etc. Enache a costat mai mult decat Planic.
    Si totusi dupa meciul cu Astra, am observat ca ciobanul si-a dat seama ca nu poti face mare lucru cu romanii si e perfect adevarat.

  6. joga-bonito

    Sunt cei mai buni jucatori romani din tara, doar ca antrenorul e slab.

    Petrescu daca avea lotul nostru la CFR defila precum Plzen in campionatul Cehiei.

    Dica e ca un broker ce joaca la Bursa, nu are valoare de antrenor, se bazeaza mai mult pe forma de moment a jucatorilor.

    Logica cu rotatia jucatorilor e dubioasa rau si in contextul accidentarii jucatorilor menajati. Macar daca tot joaca o data pe saptamana, important e sa nu se accidenteze si sa fie odihnit la ora meciului.

    2
    1
  7. Gosu

    Citesc anumite comentarii si ma pufneste rasul.
    Zice cineva mai sus usor paralel cu fotbalul ca de la anu’ daca nu UCL atunci ciobanul inchide robinetul. E suficient sa mai citesti putin amarata de presa sportiva de la noi ca sa realizezi ca Romania si-a jucat anul asta ultima sansa deca participa in grupe si ca de la anul s-a terminat cu pomenile pentru saraci vizavi de grupele UCL.
    A doua treaba simpatica e ca se arunca cu rahat in oier, desi e arhitectul financiar si nu numai al actualului lot. Mai nou strica atmosfera de la echipa si de asta nu mai castiga. Dar de incompetenta lui Dica si MM, nimic de zis. Ei s-au chinuit vreo 2 luni sa il aduca pe Planić si ne-au pricopsit cu Golofca.
    Ma baieti, ca becali e cam dobitoc stim cu totii, ca ar putea fi manevre cu transferurile bomba cu ceas de la Hagi, iarasi stim cu totii, dar oricum am da-o si asta s-a vazut pentru o perioada scurta inainte de meciurile nationalei, avem nu 2, ci vreo 3 clase valorice peste adversarii din campionat.
    De ce nu joaca echipa bine, trebuie intrebati Dica si MM. Au pierdut o galagie de puncte cu slabani. Un jucator exponential ca Budescu spune ca s-au saturat si ei de experimente. Alibec injura staff-ul. Panarama de Enache, e fundas titular, iar de Pleasca nu mai stie nimeni nimic.
    Pai are dreptate si ninel. Iei spuma ultimelor 2 campioane (ma rog si pompatii lui Hagi) si joci ca o cizma marea parte a turului.
    Da, sanse mari sa iesim din Cupa.

    1. Gosu

      @keyser
      Dica si cu MM l-au vrut pentru meciul cu Sporting, ca ar fi faşneţ si bun pentru un joc de contraatac. Asta da strategie de transferuri . Sa nu uitam si ca si-au luat bine informatiile, de la prieteni si Golofca nu avea deloc probleme extrasportive.

      1
      1
      1. keyser-soze

        hmmm, eu imi amintesc ca jiji a insistat cu el, ii promisese iftimie ca da gol cu sporting :))). de fapt cel mai slab jucator in prima repriza a fost de amorim. nici nu mi-am dat seama daca a jucat sau nu, asta e motivul pentru care nu l-am nominalizat la cel mai slab jucator al repizei :). as vrea sa-l vad mai mult pe arthur jorge….si pe pacionel 🙂

        1. Gosu

          @keyser.
          Nop, a explicat gigica recent. In plus omul e paralel cu fotbalul. Asta cand face fixatii cu Alibeci, Budesti, Teixeri, Tanasi si alte ‘perle’ de la Nasu’ atat stie. N-avea de unde sa fi auzit asta de Golofca. Asta e mana lui Dica si MM. Asa cum a foat si la Reghe cu Achim si Popescu, la Radoi cu Tahar sau Kharja, la Galca cu Breeveld , s.a.m.d.
          Intotdeauna fotbalistii de umplutura sunt adusi la cererea managerului si antrenorului. Doar ca noi preferam mereu ii scoatem pe astia fatuci neprihanite, iar pe cioban dracu gol.
          Dar probabil ca si-o merita cand aduce antrenori debutanti si relativ incompetenti si tine pe post de manager un dezaxat.

    1. Gosu

      @siegfried, da suntem in grafic la 1, 2,3,4, 5 si pa campionatul.
      A marcat si Golofca, ce sa mai suntem in grafic.
      P.S. sezonul asta am consemnat a doua oara trei infrangeri la rand. Ai ghicit bine, prima si ulrima data se intamplase pe vremea cand juca nea Imi.

      2
      1
  8. Gosu

    @sikander.
    Sa ii multumeasca lui Rednic ca i-a adus un Gnohere.
    Si acu sa pun si eu o intrebare unora care erau extaziati de perlele lui Hagi. Fara legatura cu meciul de azi, cioara de Coman a facut ceva remarcabil de cand a ajuns la noi ? Dar perla, decarul de portelan, Tanase ? Doua caricaturi de milioane la propriu. Si presimt ca o sa mai vina o transa de la Nasu’.
    Banuiesc ca si Ianis merita sansa lui la un club ca Steaua cand o sa fie rejectat de astia din Vest.

    1. siegfried

      Ce ai de ești supărat? Am bătut cu 3-0, viața de stelist e din nou frumoasă.
      Și nu înțeleg pe cine cerți, nu cred că s-a bucurat cineva pe aici când a semnat Coman. Tănase e ok, degeaba îl ponegrești. Are 7 goluri și 6 pase decisive sezonul ăsta, nu e extraordinar, dar e decent.

  9. xray Autor articol

    Dică a confirmat că Benzar, Teixeira şi Planic revin abia în 2018, dar a anunţat că se va putea baza pe Marko Momcilovic: „Nu-i voi mai avea la dispoziţie anul acesta pe Benzar, Teixeira şi Planic. Momcilovic sper să-l am la antenamente începând de săptămâna viitoare.”

  10. Andrei Mihai

    „Am rugamintea sa nu imi mai dati mesaje despre momentul de dupa jocul Astra-Fcsb. Cred ca am clarificat atat aici , cat si prin intermediul media acel episod. Nu am injurat niciodata vreo echipa si nici nu o voi face, cu atat mai mult una care este atat de mult in sufletul meu.Am simulat o strigare, pt a participa la bucuria grupului si am spus simplu, ” Nu e Steaua” si asta pt ca se confunda cu ce se spera de fapt sa strig (m..e Steaua) fara aluzie la problema Fcsb/Armata, despre care am avut cred suficiente pozitii publice clare in trecut. Fiecare e liber sa creada sau nu, insa nu imi mai solicitati sa comentez subiectul. din respect pt cei interesati am luat pozitie. daca insa cnv se astepta sa ma dau la o parte, imi pare rau ca l-am dezamagit, insa asa voi proceda si in viitor. imi voi respecta meseria , locul unde lucrez si oamenii cu care colaborez !!! ps.imaginile vb de la sine… cine nu crede…. sa se uite la ele … in rest pt mine acest moment este istorie…”
    Cred ca la asta se referea Alexutz.

  11. xray Autor articol

    „Dică e cel mai mare antrenor al Stelei de după Revoluție, e de trei ori mai mare decât Reghecampf! Păi ce, Olăroiu a calificat echipa în primăvară europeană cu două etape înainte de final? Totuși, dacă Dică nu ia titlul, în vară îl voi da afară”, a spus Gigi Becali la Pro X.

    Printre antrenorii care au stat pe banca roș-albaștrilor după Revoluție se numără Anghel Iordănescu Victor Pițurcă, Cosmin Olăroiu, Oleg Protasov, Gică Hagi, Marius Lăcătuș și Laurențiu Reghecampf…

    Într-un sondaj al GSP la care au participat 45377 de cititori, Olăroiu a fost votat cel mai bun (37%), urmat pe podium de Protasov (20%) și Gâlcă (9%).

    1. Olăroiu 36.0% (16374 voturi)
    2. Protasov 20.6% (9357 voturi)
    3. Gâlcă 9.6% (4376 voturi)

    4. Pițurcă 6.0% (2738 voturi)
    5. Reghecampf 5.5% (2526 voturi)
    6. Dică 4.4% (1967 voturi)

    7. Hagi 4,2% (1918 voturi)
    8. Zenga 3,9% (1771 voturi)
    9. Dumitriu 3,7% (1692 voturi)
    10. Anghel Iordănescu 3.4% (1571 voturi)

    11. Stoichiță 2 % (1087 voturi)

  12. vasglo

    Ce ne-am face fara Bizonul?! Si cand te gandesti ca Bizonul e „creatia” lui Becali, ajungi
    la concluzia ca suntem niste prosti si ca cel mai tare cunoscator in ale fotbalului e ala ca baga si banu’!…..-:)

  13. catalin07

    Voluntari-CFR Cluj 0-3. Modestă prestația ilfovenilor…

    Nu cred că se va termina cu bine pentru noi această luptă la titlu. Fără să aiba un joc strălucit, CFR Cluj pare o echipa foarte solidă, care va mai pierde greu puncte. Mai mult,noi prestăm un joc extrem de nesigur. Cu sigurantă vor mai fi meciuri în care „vedetele” noastre se vor prezenta „obosite” și nu vor avea chef de fotbal.

  14. alexutz2007

    Poate stiti despre acest interviu poate nu:
    Despre scandalul dintre Armată și Steaua pe seama patrimoniului: stemă, palmares și culori, Remus Macovei este la fel de tranșant: ”Dacă e să fim realiști, condițiile în care Gigi Becali a preluat Steaua de la Armată sunt cam în afara legii. A fost o nebunie atunci. Am și scris, la vremea respectivă… Ar  fi trebuit mulți trași la răspundere, pentru modul cum a trecut patrimoniul la Viorel Păunescu, cu fotbaliști care valorau milioane, cu autocare, cu… Persoanele parcă erau obiecte de inventar, la vremea aia. Gigi Becali ar trebui să plătească. Oricum, Armata ar avea capacitate, prin persoane ca Anghel Iordănescu sau Gabriel Oprea, să ducă mai departe clubul sportiv al Armatei, nu Steaua lui Becali, dacă s-ar face două formații. Nu sunt specialist în domeniul sportiv, dar, documentat, știu că au fost mari nereguli la transferul patrimoniului clubul Steaua către Viorel Păunescu. Bineînțeles că Parchetul Militar nu s-a sesizat atunci! Acum, ca o intuiție, fără a avea date concrete, cred că este mâna lui Gabi Oprea și a lui Zisu, cu Iordănescu în spatele lor, care vor să-i ia echipa lui Becali”

    1
    1
    1. siegfried

      Chiar ai de gând să postezi toate aberațiile coloneilor de intendență?
      Omul ori bate câmpii ca să se bage în seamă, ori e senil.
      Dacă e să fim realiști, condițiile în care Gigi Becali a preluat Steaua de la Armată sunt cam în afara legii.
      Ar fi trebuit mulți trași la răspundere, pentru modul cum a trecut patrimoniul la Viorel Păunescu, cu fotbaliști care valorau milioaneGigi Becali ar trebui să plătească.
      Nu sunt specialist în domeniul sportiv, dar, documentat, știu că au fost mari nereguli la transferul patrimoniului clubul Steaua către Viorel Păunescu
      .

      În mod evident bizarul ăsta nu reușește să înțeleagă că Gigi Becali și Viorel Păunescu nu sunt una și aceeași persoană. Nu mai zic că afirmația patrimoniu a trecut la Păunescu e un non-sens. Păunescu nu a fost patronul unui SRL, ci președintele ales pe 4 ani al unei asociații, deci n-a trecut nimic în proprietatea lui personală.

  15. vasglo

    @alexutz2007

    cc @siegfried

    Asta-i unul dintre coloneii lui Dogaru, care n-au tras niciun glonte pe vreun teatru de batalie (poate doar in joaca, pe la aplicatii cu recrutii…) si care au prins
    „logoree” dupa pensionare considerand ca „pensia speciala” nu le mai ajunge!..-:)

    https://www.libertatea.ro/sport/echipa-nationala/exclusiv-revolta-armatei-anghel-iordanescu-poarta-ilegal-gradele-militare-ilie-nastase-ne-facut-de-ras-pe-la-wimbledon-1397084

    http://www.ziuaconstanta.ro/stiri/eveniment/colonelul-remus-macovei-si-a-lansat-o-carte-pe-aceasta-tema-19332.html

    http://constanta.ro/2015/04/21/colonelul-remus-macovei-a-trait-momente-de-groaza-in-spitalul-judetean-constanta/

    http://adevarul.ro/locale/constanta/constanta-remus-macovei-dezvaluie-coruptia-armata-1_50ad819f7c42d5a663966adb/index.html

  16. alexutz2007

    siegfried eu am vrut sa subliniez cine sunt posibilii sobolani din spatele altui sobolan.
    Omul e putin cu probleme mintale in declaratii insa ma indoiesc ca nu ar sti despre mismasuri.
    Ce am vrut sa mai subliniez e ca nimeni nu zice ca ar fi preluat o alta echipe.Toti spun ca a preluat Steaua(ca nu a fost corecta problema transferului de la CSA la AFC mi se rupe).

  17. adrian0808

    Cu putina „bunavointa” din partea supervedetelor alibec si coman poate reusim diseara sa ne impiedicam si de Juventus …. e tocmai timpul …. cfr deja a scapat in campioana de iarna , prazarii au primit omenia de sezonul trecut inapoi ….
    Olaroiu a fost dat afara de arabi …. poate poate mai are chef si de ceva liga 1 ….

Lasă un răspuns