FC Steaua s-a duelat în deplasare cu echipa TSG Hoffenheim, din Germania, într-un meci contând pentru cea de-a șasea etapă a fazei ligii din UEFA Europa League.
Înaintea partidei de pe PreZero Arena, campioana României se află pe locul 10 în clasamentul din Europa League, cu 10 puncte, având 3 victorii, cu RFS (4-1), PAOK (1-0) și Midtjylland (2-0), o remiză, 0-0 cu Olympiacos, și o înfrângere, în fața celor de la Rangers (0-4).
De cealaltă parte, nemții ocupă locul 25, cu 5 puncte, după ce au înregistrat o victorie, 2-0 cu Dynamo Kiev, două rezultate de egalitate, cu Midtjylland (1-1) și Lyon (2-2), și două eșecuri, în fața celor de la FC Porto (0-2) și Braga (0-3).
În faţa a aproape 10.000 de suporteri români, cu Daniel Popa în locul lui Bîrligea (suspendat) şi cu Vlad Chiricheş mijlocaș, steliștii au avut o prestație solidă și a avut câteva mari ocazii să schimbe tabela. Miculescu a ratat în minutul 27, când mingea trimisă de el cu o lovitură de cap a ajuns în braţele portarului Baumann. Şut a trecut pe lângă gol în minutul 36, când a ratat o ocazie uriaşă, singur cu portarul. Baba Alhassan a reluat din voleu în minutul 88, însă Baumann a scos de sub bară şi meciul s-a terminat 0-0.
Prin remiza obținută în Germania pe terenul celor de la TSG Hoffenheim, Campionii României și-au asigurat prezența în primăvara UEFA Europa League. Pe lângă evoluția solidă a jucătorilor lui Elias Charalambous, meciul din Germania a fost impresionant datorită suporterilor români care au dominat fondul sonor pe toată durata partidei.
În ianuarie, în ultimele meciuri din faza ligii, echipa lui Elias Charalambous le mai are de înfruntat pe Qarabag FK, în deplasare, și Manchester United, pe teren propriu.
Rezumatul meciului
Meciu trăit în tribune
FORZA STEAUA!
X Ray
Rezultat bun., un joc solid in aparare dar slabuti pe atac. Poate si absentele au contat dar asta ne arata ca lotul, desi numeric sta bine, valoric este dezechilibrat. Poate o regleaza nea Jiji in iarna.
Superb publicul! HAI STEAUA 🙂
No Birlogol, no goal, din pacate. Dependenta asta am mai vazut o si in alte sezoane. Si cand disparea Coman din echipa ne scadea aportul ofensiv anul trecut.
In afara de Birligea, Baluta mai inscria, dar acum nefiind nici el disponibil, ramanem in Miculescu, Stefanescu si Popa.