UEFA Champions League: Steaua – Viktoria Plzeň 2-2! Egal pentru cehi

de | iulie 25, 2017

[Update] Meciul intreg si reacții (începe la min. 9:00 pe videoclip).

Notă: La final găsiți video cu:  reprizele integral, rezumat și conferința lui Dică după meci. Am pus mai multe surse știind că de regulă UEFA cenzurează înregistrările.

 

Steaua a luat două goluri pe teren propriu în turul cu Viktoria Plzeň (2-2) şi şi-a complicat drumul spre grupele UEFA Champions League.

După un început de meci al roș-albaștrilor de vis urât, finalizat cu un gol primit în minutul 23 (Enache, Larie și Niță, autorii morali), Steaua a reacționat bine și a egalat repede (‘ 37). Budescu marchează cu o execuție fabuloasă! Vedeta stelistă a executat lovitura liberă, iar portarul Bolek nu a avut nicio reacție. Steaua putea încheia repriza în avantaj, însă Budescu, Teixeira și Alibec au trecut pe lângă gol.

În partea a doua, pragmatica și solida Viktoria Plezeň a mai punctat o dată dintr-o fază care nu anunța nimic (’53), tot cu largul concurs al defensivei și a lui Niță. Kolar a pătrus foarte ușor, a tras, iar Niță a respins mingea. Balonul a ajuns la Kopici, care a avut o reacție mai bună decât Bălașa și Enache și a împins mingea în poartă. Însă reacția Stelei a venit imediat, ca trezită din pumn, și a egalat printr-un gol superb marcat de Teixeira. Momcilović a pătruns foarte bine, a centrat în careu, iar portughezul a reluat cu capul din plonjon și a egalat scorul. În minutul 64, Budescu este accidentat și scos de pe teren. Fără “magician”  în teren, Steaua a avut câteva ocazii mari să câștige meciul, dar De Amorim, Enache, Teixeira, Pintilii și Gnohere, de două ori, au ratat șansa să întoarcă tabela.

Cehi au arătat că sunt o echipă care joacă de mult timp împreună și o nucă tare. Pasează bine, se dublează, acoperă bine terenul și nu lasă spații, face pressing avansat agresiv și are vârfuri puternice. Steaua a început temătoare de parcă văzuse în vestiar bau-baul, iar în primele 25 de minute nu și-a găsit cadența în toate compartimentele. Tănase și Alibec au fost mâini moarte aproape întreaga primă repriză, iar mijlocul a fost mai rarefiat decât stratosfera. Lucrurile s-au mai reglat în repriza a doua, dar și pe fondul că pe teren cehii erau mulțumiți cu 2-2, deși antrenorul Pavel Vrba a mutat numai ofensiv în dorința de a da lovitura cu o victorie.

Asta este! Atât s-a putut în seara asta. De fapt, previzibil. Excepând debutul meciului, Steaua a jucat la fel și în Liga 1. Aceleași mâni moarte pe teren, gafe în defensivă și fără o idee de joc colectiv prin țesături de pase.

Coperta GSP

Conform anunțului oficial, pe Arena Națională au fost 33.725 de suporteri steliști care i-au susținut pe roș-albaștri până în ultima secundă!

Eroii Stelei din tribune

Eroii Stelei din teren

Min. 37 – GOOOL Steaua!! Budescu bate magistral o lovitură liberă, fără nicio șansă pentru portarul advers, și egalează (1-1).

Min. 62 – GOOOOOL Steaua!!! GOL Teixeira, cu o lovitura de cap din plonjon, dupa o faza facuta de Momcilovic pe partea stanga. (2-2).


Video

Steaua Vs Viktoria Plzen 2 – 2 | REZUMAT |

https://youtu.be/gCyfmgEQHGY

Steaua(FCSB) 2-2 Viktoria Plzen | Prima Repriza ~ 25.07.2017

https://youtu.be/ZUQReMnJqqw

Steaua(FCSB) VS Plzen 2-2 ~ Repriza a 2-a ~ 25.07.2017

Steaua(FCSB) 2-2 Viktoria Plzen ~ Nicolae Dica ~ Conferinta de presa ~ 25.07.2017

Forza Steaua!

X Ray


Avancronică

Promo grafic realizat de ProTV

Steaua va debuta marți, 25 iulie (ora 20:30), în noul sezon de Champions League. Roș-albaștrii vor evolua în turul 3 preliminar al celei mai importante competiții intercluburi din lume contra celor de la Viktoria Plzeň. Partida se transmite în direct la ProTV.

Steaua – Viktoria Plzeň. Trailer Pro Tv 

Meciul de pe Arena Națională dintre FC Steaua și Viktoria Plzen va fi arbitrat de o brigadă din Azerbaijan, condusă de Aliyar Aghayev, în timp ce Zeynal Zeynalov și Rza Mammadov vor fi asistenți.  Azerul a fluierat la înfrângerea Astrei de anul trecut din grupele Europa League, 0-4, la Roma.

Steaua revine în cupele europene, însă își face calculele și pentru sezonul 2018-19. Miza meciului cu Viktoria Plzeň este uriașă pentru că poate reprezenta o lovitură financiară. Însă nu recordul interesează, ci stabilitatea financiară a clubului la un buget ridicat. Altfel, salarii de 15-20.000 € net/ lună devin imposibile pe termen lung.

Steaua se gândește la calificarea în grupele Europa League. Șansele de a ajunge în grupele Champions League sunt mici deoarece Steaua, în proporție de 95%, nu va fi cap de serie în playoff CL. Doar un joc complicat al rezultatelor ar putea să o readucă pe Steaua cap de serie.

Dacă o elimină pe Viktoria Plzeň, Steaua are garantat cel puțin un venit de 10 milioane € și bilet pentru grupele de Europa League! Aceștia bani sunt din market pool, din suma oferită de UEFA echipelor calificate în play off CL. Astfel, și fără calificarea în grupele Champions League, FC Steaua ar rămâne clubul cel mai puternic din punct de vedere financiar din Liga 1, bazat pe surse proprii, fără credite.

Însă premiile pentru calificarea în grupele Champions League se vor dubla din sezonul 2018/2019, astfel că Steaua ar putea încasa între 35 si 40 de milioane € sezonul viitor pentru o calificare în această fază! Totul pornește de la dubla cu Viktoria Plzeň, Steaua având șansa să-și îmbunătățească coeficientul pentru următorul sezon, astfel încât să fie cap de serie în play off CL. Calificarea în grupele Champions League nu ar fi o misiune imposibilă dacă Steaua ar reuși să obțină titlul în sezonul ăsta ce ar duce-o pe culoarul campioanelor.

Lista cu jucători trimisă de Steaua la UEFA pentru dubla cu Plzeň

  • Notă: În lotul de 25 de jucători de pe lista UEFA, fiecare club are obligația să aibă 8 jucători crescuți la nivel național, dintre care 4 trebuie să fie formați de club.

Dinlotul Stelei pentru dubla cu Plzeň nu vor face parte Paul Szecui, puștiul care doar ce a împlinit 17 ani,  atacantul de 19 ani, Daniel Benzar, dar și Jakoliš, împrumutatul surpriză la Apollon Limassol. În schimb nu vor lipsi Alibec, Tănase, Budescu, Teixeira sau Pintilii. De altfel, căpitanul echipei, a revenit după o accidentare și chiar dacă nu este 100% refăcut vrea să fie titular în meciul tur. ”Încă nu sunt 100%, d-aia am luat-o treptat și sper să joc cu Plzen tot meciul. Eu îi cunosc, am mai jucat și anul trecut cu ei. Este o echipă destul de bună, dar cred că putem trece de ei”, susține Alibec.

Nicolae Dică a susţinut azi o conferinţă de presă în care a prefaţat duelul cu formaţia cehă.

https://youtu.be/OPsJTnzWvLI

  • “Consider că sunt o echipa organizată foarte bine defensiv. Sunt agresivi, au jucători de calitate de la mijloc în sus, mai ales pe benzi. E o partidă foarte grea. Important este să fim pregătiți și eu consider că suntem pregătiți. Important este să câştigăm jocul. Dacă nu vom primi gol, va fi şi mai bine. Am lucrat la asta, mai ales că Plzen pune accent pe fazele fixe. Este o echipa de talie”, a declarat Nicolae Dică, într-o conferinţă de presă.
  • “Pot spune că şi anul trecut erau jucători de naţională, ca Stanciu şi Chipciu, dar şi acum au venit jucători valoroşi, dar nu poţi bate din palme ca într-o lună şi jumătate să fie excelenți. Alibec vine după accidentare, Budescu abia a venit, Man a devenit titular, după ce anul trecut n-a jucat. Nu ştiu dacă va juca Man sau dacă va intra pe parcurs. Important este ca toţi să fie pregătiți”, a mai spus Dică.
  • “Sper să reușesc calificarea în play-off, pentru că de două ori ca secund am ratata calificarea. Odată în minutul 87 eram calificaţi şi apoi au egalat cei de la Ludogorets şi am pierdut la penalty-uri. Dar am încredere că băieţii vor face un meci mare acum, i-am văzut extrem de montați la antrenamente. Nu cred că contează banii cand jucătorii intră pe teren. Şi eu am fost jucător şi nu mă gândeam la bani când intram pe teren. Voiam doar să câştig, ştiam că banii vor veni. Nu mai am dileme legate de primul 11, îl știu, dar nu vi-l pot spune acum”, a încheiat Dică.

Steaua a efectuat în această dimineață antrenamentul oficial înaintea debutului în noul sezon de Champions League cu Viktoria Plzen. Steliștii au un moral bun înaintea meciului cu Plzen. Roș-albaștrii au efectuat antrenamentul cu zâmbetul pe buze. După încălzire, Dică și-a împărțit jucătorii în două echipe și i-a băgat la joc. Budescu și Alibec au făcut spectacol, reușind goluri superbe.

Dică ar putea alinia următoarea echipă de start:Niţă – Enache, Larie, Bălaşa, Momcilović – Pintilii, Morais – Teixeira, Budescu, Tănase – Alibec

Prezentare Viktoria Plzeň

Image result for VIKTORIA PLZENViktoria Plzeň este un club fondat în 1911 și a terminat ultimul sezon în prima ligă de fotbal din Cehia pe locul 2. A câștigat 4 dintre ultimele 7 ediții ale campionatului. Este o obișnuită a cupelor europene de doar 7 ani. În 2004-2005 a promovat în prima ligă ultima oară și de atunci echipa a fost într-o ascensiune continuă.

A adunat 4 titluri de campioană, o Cupă a Cehiei și două Supercupe. Meciurile de acasă le joacă pe Doosan Arena, care are 11.722 de locuri. Echipa este pregătită de cehlul Pavel Vrba, fost selecționer și antrenor al celor de la Anji Mahacikala.

Related image

Lotul este cotat la 24.90 milioane €. Cei mai importanți fotbaliști sunt Tomas Horava (2,5 milioane €) și Patrick Hrosovsky (2,25 milioane €).

Cu excepția ultimului sezon, când a terminat pe locul 2, și ediției din 2011 – 2012, Plzen a dominat fotbalul din Cehia în ultimii 7 ani, reușind să câștige campionatul în sezoanele 2010 – 2011, 2012 – 2013, 2014 – 2015, 2015 – 2016.

Viktoria Plzeň a evoluat în grupele Champions League în sezoanele 2011 – 2012 și 2013 – 2014 și a jucat în sezonul trecut de Europa League cu Astra. În primul joc, giurgiuvenii s-au impus cu 2-1 pe terenul cehilor, iar returul din România s-a terminat la egalitate 1-1.

Viktoria Plzeň s-a făcut remarcată pe plan european în sezonul 2011-2012, când a reuşit să se califice în grupele Ligii Campionilor după ce a trecut în play-off, cu scorul general de 5-2, de echipa daneză FC Copenhaga. Cehii au evoluat atunci în Grupa H a competiţiei, alături de FC Barcelona, deţinătoarea trofeului, şi AC Milan, clasându-se pe locul al treilea în grupă, care le-a asigurat accederea în şaisprezecimile de finală ale Europa League, unde au fost eliminaţi greu, după prelungiri, de Schalke 04.

În clasamentul după coeficientul UEFA, Viktoria Plzeň e pe locul 49 , în timp ce FC Steaua ocupă locul 60.

Cehii au postat pe site-ul oficial, datele Stelei. Ei consideră FCSB continuatoarea Stelei și au identificat pericolele.

  • “Echipa de fotbal din România, cunoscută şi drept Steaua Bucureşti, este de 26 de ori câştigătoare a campionatului, şi de 22 de ori învingătoare în Cupă. Pe plan european a impresionat în anii ’80, când a cucerit Cupa Campionilor, actuala Champions League. Un an mai târziu după acel succes (1987), echipa şi-a trecut în palmares şi Supercupa Europei”, notează site-ul oficial al formaţiei poloneze, pentru ca apoi să noteze că Plzen ar trebui să se teamă de doi factori: Denis Alibec, fost adversar al cehilor, şi publicul. “Arena Naţională are 55.000 de locuri şi atmosfera e una de mare echipă”, mai punctează sursa citată.
  • ”Balanţa cu echipele româneşti nu este strălucitoare. Din patru meciuri, Viktoria a făcut două egaluri, 1-1, cu Petrolul şi Astra. Pe celelalte două le-a pierdut”, se mai notează în articol.

Palmaresul echipelor românești vs echipe din Cehia

  • Palmares confruntări între echipele româneşti şi cele din Cehia: 35 jocuri – 14 victorii – 11 remize – 10 înfrângeri
  • Palmares FC Steaua vs echipele din Cehia: 10 jocuri – 3 victorii – 4 remize – 3 înfrângeri
    – 68/69, CCE, CSA Steaua Bucuresti – Spartak Trnava (Cehoslovacia) 3-1 / 0-4;
    – 88/89, CCE, AC Sparta Praga (Cehoslovacia) – CSA Steaua Bucuresti 1-5 / 2-2;
    – 99/2000, Cupa UEFA, SK Slavia Praga – FC Steaua Bucuresti 4-1 / 1-1;
    – 07/08, UCL grupe, Slavia Praga – FC Steaua Buc 2-1 / 1-1;
    – 16/17, UCL, Sparta Praga – FC Steaua Bucuresti 1-1 / 0-2.
  • Palmares Viktoria vs echipele româneşti: 2 remize – 2 înfrângeri.
    – 14/15, EL, Petrolul – Viktoria Plzen 1-1 / 4-1;
    – 16/17, EL, Viktoria Plzen – Astra 1-2 / 1-1.
  • Palmares Viktoria vs echipele româneşti: 2 remize – 2 înfrângeri.
    14/15, EL, Petrolul – Viktoria Plzen 1-1 / 4-1;
    16/17, EL, Viktoria Plzen – Astra 1-2 / 1-1.

Alte informații legate de lotul cehilor  și meciurile amicalele disputate în această vară s-au publicat în articolul: Să ne cunoaștem adversarul din CL! Ultimul meci: Viktoria Plzeň vs Watford 0-1. Pe scurt:

  • Plzeň şi-a schimbat antrenorul în această vară, Pavel Vrba este noul antrenor al vicecampioanei Cehiei. Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a condus-o ultima oară pe Anzhi, între 30 iunie şi 30 decembrie 2016. Totodată, Vrba a mai antrenat-o pe Viktoria Plzen şi între 2008-2013.
  • Cele mai notabile transferuri ale cehilor au fost aducerea mijlocaşului central Ales Cermak, de la campioana Cehiei, Sparta Praga, în schimbul sumei de 1 milion €  şi a fostului internaţional Daniel Kolar, un număr 10 care a evoluat ultima dată pentru Gaziantepspor.
  • Lotul lui Plzen este evaluat la 24,9 milioane €, cu 5 milioane mai mult decât cel al roş-albaştrilor

Marți seara, Steaua se așteaptă să fie susținută puternic de fani pe Arena Națională la partida cu vicecampioana Cehiei, Viktoria Plzeň. Oficialii roș-albaștrilor mizează pe un stadion cât mai plin, mai ales că și prețurile biletelor sunt unele accesibile.

 

Atmosferă Steaua – Sparta Praga 2-0, 3 August 2016

“La Steaua s-au vândut cele mai multe bilete. Lumea spunea că cei 12.000 de fani prezenți la meciul cu FC Voluntari au fost puțini. M-am uitat și la alte meciuri din Liga 1. Nu au fost așa cum se așteptau mulți. Noi vom avea cei mai mulți spectatori. Eu îmi doresc să se umple Arena Națională. Vreau să fie 40.000 de fani”, a spus Dică la conferința de presă.

  • Notă: Dică se referea la meciul de duminică, Dinamo-Botoșani (0-1). Jandarmeri a precizat pentru GSP că la punctul de comandă au fost înregistrați 5.142 de spectatori validați prin bilet la intrarea în stadion. În schimb, dinamoviștii au anunțat 7.134. Oricum ambele cifre sunt mult sub audiența Steaua-Voluntari de pe Arena Națională.

Interviu cu un suporter de la Steaua: “Nu o sa zic niciodata FCSB… vreau 2-0 sau 3-0 cu Plzeň”. Un exemplu de puști cu capul pe umeri și vorbele la el.

https://youtu.be/PK-ndioPKzg

Le urăm succes roș-albaștrilor!

Forza Steaua!

X Ray

74 de comentarii la „UEFA Champions League: Steaua – Viktoria Plzeň 2-2! Egal pentru cehi

  1. kla2005

    Mie mi-e frica…
    Iar e “emulatie” mare, iar presiune, iar se zice de adversari ca sunt slabi si ca vom trece usor…calcule peste calcule si iar nu ne vedem de meci.
    Iar punem caruta inaintea cailor!

    Anyway, HAI STEAUA!

  2. raducus

    Mie mi s-au parut suspecte declaratiile cehilor la conferinta de presa. Ca va fi greu sa ii opreasca pe ai nostri, ca va fi greu daca joaca Alibec etc.

    Daca e o chestiune psihologica, spusa pentru a-i “relaxa” pe ai nostri si a-i face sa-i subestimeze, atunci ar avea sens. Altfel, e cel putin dubios sa fii atat de resemnat inainte de a incepe meciul cu o echipa de valoare cat de cat apropiata.

  3. naiyba

    Nu am niciun fel de emotii!
    Forza Steaua!
    Daca nici cu astia, atunci cu cine plmea?
    Calificarea trebuie transata la bucuresti, asta daca esti echipa mare, daca esti echipa mica atunci stai cu morcovul la fund si faci tot timpul calcule.

  4. bogdand

    Ma intreb unde sunt baietii care spuneau ca Steaua are 200 de suporteri in total … cand aruncau asta dupa fiecare meci jucat la cine stie ce ore si la – 5 / 6 grade …. unde sunt baietii care spuneau ca au fost 40000 de spectatori sa vada Manchester City … nu Steaua … au disparut??

    Cum sta treaba acum … vin 40000 sa vada marea Viktoria Plzen?

    Cum se face ca Steaua a fost echipa cu cel mai mare numar de suporteri si anul trecut?

    Sunt convins ca o sa-i vedem pe aici la iarna cand o sa compare 600 de burtosi veniti sa se bronzeze in august la maciurile CSA cu 200-300 care o sa indure frigul din decembrie …

    Forta Steaua 🙂

  5. saramago

    Poate ca n-ar fi rau ca in meciul din aceasta seara stelistii sa evolueze cu brasarde negre, in memoria celui care a fost Nicolae Nedef. Sigur, a facut performanta in sportul cu mingea la semicerc, insa gestul ar insemna mult intru solidaritatea sportului romanesc. E doar o parere, desigur !

  6. saramago

    Palmaresul stelistilor cu echipele din Cehia este unul echilibrat:

    CCE (T1, 1988-1989): Sparta Praga (pe atunci din Cehoslovacia) – Steaua 1-5, 2-2 [golurile ros-albastrilor au fost inscrise de Hagi (3), Lacatus (3) si T.Stoica];
    Cupa UEFA (T3, 1999-2000); Slavia Praga – Steaua 4-1, 1-1 [Lutu, Coicoiu];
    CL (grupe, 2007-2008): Slavia Praga – Steaua 2-1, 1-1 [Goian, V.Badea];
    CL (prel., tur III, 2016-2017): Sparta Praga – Steaua 1-1, 0-2 [Stanciu (3)].

    Am uitat vreun (dublu) meci ?

  7. J.B.

    Enache trebuia zburat din iarna anului trecut. Si neaparat trebuia cumparat un fundas central, oricat ar fi costat. Asa este cand il ai pe boul de Stoica manager si principal sfatuitor al ciobanului.

    Suntem penibili, la ce jucatori buni avem…

  8. joga-bonito

    Enache trebuia zburat din iarna anului trecut si adus un fundas dreapta capabil. Dar asa este cand il ai pe curva de Stoica manager general. Trebuia investit oricat intr-un fundas central.

    In fine, Dica pare depasit de situatie. Cred ca vom pierde calificarea cu acest 1-1 acasa.

  9. saramago

    Steaua – Plzen 1-1 (pauza); stelistii au facut 30 de minute foarte slabe in care n-au ajuns la poarta adversa si s-au lasat dominati de mult mai atleticii lor adversari. Dupa minutul 30, odata cu revenirea in joc a lui Budescu, au aparut si fazele periculoase pentru poarta oaspetilor. Altfel, apararea e vraiste, mijlocasii suporta dominarea omologilor cehi, iar in fata ajung destul de putine mingi.

    Nita 5 – gol incasat pe coltul scurt; oricum, in acadere fata de sezonul precedent (vezi si gafele pe centrari de la Timisoara);
    Enache 3 – depasit in multe situatii, inclusiv la gol, multe erori de plasament, dar si executii lipsite de rafinament;
    Larie 3 – nu e vina lui, ci a celor care l-au transferat; cu el in teren nu poate fi obtinuta calificarea;
    Balasa 4 – erori de pozitionare, rudimentar la constructie;
    Momcilovic 5 – ceva mai bun decat colegii de linie;
    Pintilii 6 – util, fara sa straluceasca;
    Morais 4 – fara orizont, nesigur, o sursa permanenta de ingrijorare pentru defensiva;
    Teixeira 5 – s-a straduit, n-a avut insa cine stie ce realizari;
    Tanase 4 – nimic, omul in minus din prima repriza;
    Budescu 7 – a inceput greu, cu preluari aproximative si executii neintelese de colegi, apoi a devenit liderul de echipa asteptat; e singura speranta pentru un rezultat bun;
    Alibec 5 – inceput sub-mediocru, un plus pe final de repriza (vezi si sutul din prelungiri).

    O victorie la orice scor ar fi un rezultat grozav pentru oamenii lui Dica. Dar e greu de obtinut in fata unui team care alearga mai mult, ocupa terenul mai bine si castiga majoritatea duelurilor fizice. Ar putea conta cele patru galbene incasate de vizitatori, pe fundasii Hayek si Havel (nume de filosof, respectiv om de stat !) s-ar putea pune presiune. Sa mai vedem …

  10. quark

    cum am spus dupa meciul de la Timisoara , echipa e mult mai slaba decat cea din sezonul trecut , pe langa cei doi fundasi comici + eterna calamitate Enache , sezonul asta nu avem nici mijloc … sau , ca sa reformulez , cu asa mijloc , Alibec o sa marcheze cat Tade

  11. alexandru-h

    Niciun compartiment nu merge cum trebuie, din pacate. Si, ce e mai grav, disciplina a fost parca aruncata pe fereastra – fiecare face ce vrea la echipa aia. Bizonul simuleaza penibil, Alibec isi ia galbenul tipic dupa niste nervi aruncati inutil.

  12. alexandru-h

    @naiyba

    Vorbesti de cei care erau extaziati ca aducem campionul ligii a 3-a? 😀

    E Becali acum la Digi si spune ca nu are fundas central. Wow, chiar asa? Pacat ca nu are putere de decizie la echipa aia ca sa impuna aducerea unui fundas central 😀

  13. saramago

    Steaua – Plzen 2-2 (1-1), dupa o partida in care elevii lui Dica nu s-au ridicat, in cele mai multe momente, la nivelul asteptarilor. Evident, cehii sunt favoriti la calificare.

    Nita 5 – vinovat la cel putin un gol, cateva interventii bune in ultimele 20 de minute;
    Enache 4 – foarte slab in defensiva, aport ofensiv neimportant;
    Larie 3 – o gluma de fundas central; inca o data, vina apartine celor care au transferat un jucator cu limite structurale;
    Balasa 4 – erori numeroase, inclusiv lovitura aplicata unui adversar la ultima faza, care ii putea aduce eliminarea;
    Momcilovic 6 – activ in partea a doua, assist la golul doi, dispus la combinatii;
    Pintilii 7 – a luptat exemplar, adevaratul capitan al echipei;
    Morais 5 – neobisnuit cu postul, a comis destul de multe erori;
    Tanase 4 – nimic, asa cum am scris si mai devreme;
    Teixeira 6 – si bune, si rele, ramane golul spendid la centrarea lui Momcilovic;
    Budescu 7 – meci bun, cu exceptia primelor minute, pacat de accidentare;
    Alibec 5 – realizari putine, nervozitate mare, nu merita rolul de capitan;
    ………………………………………………………………………………………………………………….
    De Amorim 5 – s-a zbatut, spre deosebire de Tanase, totusi departe de asteptari;
    Gnohere 6 – izolat, a aratat multa abnegatie, pacat de cele doua sanse irosite;
    Achim 5 – s-a straduit sa nu comita greseli, nu a participat la prea multe faze ofensive.

    Asadar: portar in forma slaba, comparativ cu anul competitional trecut, aparare jenanta (jenibila !), mijloc eterogen, cu bune si rele, atacanti fara realizari importante. Intr-un retur fara Budescu, nu poate fi vorba de calificare.

  14. quark

    ca sa avem sanse de calificare , in primul rand trebuie sa avem posesie … nu vad ce combinatie ne poate aduce posesia , Jakolis putea fi mult mai util in banda dreapta , banda stanga ( fie Tanase , fie Amorim ) are aport spre zero … deja il regretam pe Moke in centrul apararii … fara Budescu suntem in galeata

  15. Redondo

    Acum 2 ani propaganda injura si blama echipa lui Sumudica, care pe merit ci nu pe vant si noroc, devenea campioana. Acum joci cu ei si speri ca vina “Pantera roz” sa antreneze dupa catastrofele Soare-Mirel-Costel si incercarea cu Nicolae pui de gaie.

  16. sikander

    Daca am ceva sa-i reprosez lui dica, este ca relatiile de joc sunt aproape inexistente, desi a preluat echipa de la inceput.

    Partea cu fundasii centrali tine de scouteti inexistenti si damblalele berbecului cand e vorba de bani – nu a vrut sa dea 500k pe sarbul ala, dupa ce tot el i-a crescut pretul ca bou!

  17. mikegr

    Ma distreaza ca inainte de meci erau unii care spuneau ca nu avem cum sa nu batem ba chiar la 2-3 goluri diferenta…Avem o echipa care are nevoie de 5-6 titulari…nu e meci in care sa nu jucam cu minim 2 improvizatii.

    Nita 5 – are vina la ambele goluri..golul 1- surprins de “interventia” lui hiLarie, golul 2- respingere fix unde nu trebuie
    Enache 4 -nota in media cu care ne-a obisnuit…NU E FUNDAS DREAPTA
    Balasa 4 -maxim..ar trebui sa fie prima rezerva pe postul asta
    Larie 3- cu indulgenta..a “impresionat” din nou..genul de fundas care ar trebui sa aiba maxim 5-6 aparitii pe sezon (cand jucam in cupa cu echipe gen avantul prabusirea sau in meciuri in care odihnesti titularii)
    Momcilovic 6- e din alt film fata de colegii din aparare..centrare la golul 2..poate ar trebui incercat fundas central ca tot ne place sa improvizam la greu
    Pintilii 6- batran dar bun, a evoluat in nota obisnuita: joc consistent si cartonas galben
    Morais 5- acceptabil mai ales ca NU E MIJLOCAS CENTRAL..dar hai sa-l punem acolo…
    Teixeira 6 – batran, dar ne-a scos un egal…nici el NU E ARIPA DREAPTA
    Budescu 7 -fara el e greu..e fix ce ne-a lipsit sezonul trecut..pacat de accidentare
    Tanase 4- cu indulgenta..daca n-ar exista Larie..ar fi cel mai slab din primul 11
    Alibec 4 -a luat galben in nota clasica ..slab..insa era de asteptat…fara pregatire
    De Amorim 4-in nota lui obisnuita..nici la Astra nu stralucea
    Gnohere 6-trebuia sa fie titular…a avut cateva sanse acolo unde trebuie..in careu
    Achim 5-bagat la misto in spatele varfului..E MIJLOCAS CENTRAL

    Concluzii:
    -La Steaua nu conteaza antrenorul, deoarece echipa ti-o face ciobanul…
    -Alibec trebuie sa joace titular ca s-au dat 2 milioane pe el chiar daca nu a facut pregatirea iar concurentul lui pe post, Gnohere e mai in forma..
    -Tanase trebuie sa joace titular fiindca a dat ciobanul bani pe el..l-as folosi ca al doilea varf (rezerva lui Budescu)..dar din pacate in banda nu ai pe cine sa bagi decat petarda De Anonim
    -n-avem fundas dreapta si nici fundasi centrali
    -au fost vanduti jucatori extrem de importanti pe bani putini:Boldrin – ca de ..merge si Teixeira la 37 de ani gratis, Varela si Hamroun sezonul trecut…altfel aratam cu baietii astia azi…Adi Popa iar..dar si-a facut datoria…Jakolis care e mult peste tot ce avem pe banda dreapta in momentul asta…Tamas betivul era la ani lumina distanta de Larie
    – Ciobanul nu se invata…pentru el totul e o bisnita..nu poate gandi decat o mutare…ca sa ajungi la potul de xx milioane tre sa ai antrenor cu mana libera si o echipa echilibrata…dar el asa stie sa faca bani…vinzi oi…cumperi blugi de la turci…ii vinzi…faci bani

  18. fortuneteller

    Dupa tragerea la sorti am spus ca cehii sunt usor favoriti, dar ca se joaca. Mi s-a spus atunci ca sunt un pesimist incurabil. Acum, dupa 2-2 asta chinuit, spun ca se joaca si ca cehii sunt usor favoriti. Nu s-a schimbat prea mult, doar ca acum vedem toti ce lot avem. Cred ca FC Steaua are aceeasi sansa, dar ceva trebuie sa se schimbe in bine in aparare si la mijloc. Un pic mai bine, si ii eliminam pe cehi. Dar atat, caci urmatorul adversar va fi inaccesibil. Ar fi de adaugat ca schimband juma’ de echipa in fiecare an duce la lipsa constanta de coeziune. Multi plecati meritau sa plece, dar nu toti. In plus, tot nu e clara strategia manageriala: se face echipa de tineri care sa creasca, sau se cauta performanta imediata, cu jucatori in jur de 30 ani?

  19. xray Autor articol

    Cronica finală

    PS
    Roş-albaştrii au avut parte de un suporter de lux pe Arena Naţională – cea mai bună handbalistă a lumii, Cristina Neagu.

    Transferată în această vară la CSM Bucureşti, sportiva de 28 de ani a profitat de ziua liberă şi a mers la Arena Naţională, pentru a-i susţine pe elevii lui Nicolae Dică. Neagu este de partea FCSB.

    “Ţin cu Steaua şi e un meci foarte important, e foarte multă lume la stadion, o să fie o atmosferă frumoasă. Pentru că am avut liber, mi-am dorit să vin.
    Eu ţin cu Steaua, cunosc o singură Steaua. Ţin cu Steaua de când sunt mică şi am venit să susţin Steaua. Sper să câştige”
    , a declarat cea desemnată de trei ori cea mai bună handbalistă a lumii, în 2010, 2015 şi 2016.

    Cristina Neagu speră ca odată cu revenirea în ţară să fie prezentă de cât mai multe ori la partidele vicecampioanei României: “Acum, că sunt acasă, cred că o să vin mai des să văd meciurile”.

  20. quark

    ca in fiecare an , tragerea la sorti este ingaduitoare , adversarul este abordabil , calificarea in play-off-ul UCL este fezabila , ca in fiecare vara asistam la declaratii bombastice ” aduc ce-i mai bun , ii fac echipa sa luam titlul cu 15 puncte avans , vreau sa am 3 goluri avans la pauza ” , ca in ultimii ani , realitatea bate filmul SF din capul ciobanului .

    la ce avem acum , ‘fostii’ Moke , Boldrin , Jakolis aveau loc in primul ’11’ si Pleasca nu putea juca mai rau decat Enache

    Pentru retur , dupa cum a trasat sarcinile antrenorul nejucator din Pipera , o sa-i vedem titulari pe Pleasca , Ov Popescu si Man

    1. xray Autor articol

      Da, cum am spus la timpul respectiv, o mare berbecie renunțarea la Moke, Boldrin și Jakolis, corelată cu suficiența ciobanului în materie de fundași centrali, care erau poate mai împortani și decât atacanții.
      Exact ca la faza cu Marica, când Becali a spus ca venirea lui a rezolvat toată echipa, și acum a crezut că Budescu, Alibec și Teixeira fac cât 11 și nu mai are nevoie de nimic, ci doar “umplutură”! În Europa nu merge. De fapt a mai avut experiența cu lotul Urziceni.

      Dacă Budescu stă pe bară câteva săptămâni (luni), Alibec își revine peste vreo lună, Larie și Enache sunt făcuți deja muci pe la TV, ciobanul va behăi după Boldrin, Moke și Jakolis, dar și de la cât își va lua de a noi. :))

  21. naiyba

    Jucatorii nu joaca in echipa, se invita unul pe altul dupa care isi iau mingea unul de la altul, se gesticuleaza pe teren samd, pare un film in care jucatorii fac, ce vor ei pe teren si cum ii bate capul.
    Adevarul este ca intrarea lui Achim a lasat pe toata lumea intr-o parte, eu inteleg ca Dica a fost luat prin surprindere de accidentarea lui Budescu, insa sa-l introduci pe Achim….
    Din moment ce Dica va ramane pe banca si la retur, sper ca D-zeu sa-i lumineze mintea si sa scoata corabia la mal pentru ca nu ai voie sa fii elimina de Plzen.

  22. calinel

    Sunteti prea duri. Chiar si cu fundasii centrali slabi, cu un fundas stinga care juca inchizator, cu un jucator de 37 de ani carea jucat tot meciul, cu Tanase, oricum am jucat decent cu Viktoria Plzen care are lot inchegat si a iesit din grupele ChL anul trecut.
    Pai ultimele 10 min, cehii erau numai pe jos. La ultimul corner, a cazut ala la un contact cu Balasa de aveai impresia ca trebuie dus la reanimare.
    In retur va fi greu fara Budescu.
    Ar fi bine sa intre Pleasca fundas dreapta, Enache sa fie pus sa joace pe postul lui – mijlocas dreapta. In centru, Larie sa se odihneasca putin, iar cuplul de mijlocasi centrali sa fie Balasa – Momcilovici. Junior Morais sa treaca in banda stinga.
    La mijloc sa intre Ov Popescu linga Pintilii. Poate sa inchepem cum De Amorim pe stinga pentru ca sa se faca cuplul de banda cu Junior Morais. In centrul atacului s-ar putea de incercat Gnoere virf impins – Alibec in spatele lui cu suportul ui Ov. Popescu.
    In aceste conditii, Tanase va intra pe parcurs daca va fi nevoie, iar Texeira sa joace ultimele 30m in fata inchizatorilor. Eventual, pentru viteza poate intra si Man.

  23. vasglo

    De acord. Avem o aparare de tot rasul. Numai Momcilovici e fotbalist acolo! Chiar si asa, cred ca puteam castiga, dar “tinarul” Dica a ratat ocazia de a fi un “antrenor cu cojones”! Nu Achim, un inchizator de care n-am mai auzit de ceva vreme, trebuia introdus, ci juniorul Man, iar Teixeira trebuia scos din banda si pus in centru, in spatele Bizonului, pe pozitia lui Budescu iesit accidentat….Oricum, daca Budescu ramane accidentat, sansa noastra la retur se numeste Teixeira, singurul care poate juca ceva asemanator si, paradoxal, este si mai implicat in faza de aparare, chiar daca e cu vreo zece ani mai “batran” decat Budi…Cu viteza si tehnica lui Amorim, care pare ca isi reintra in forma , cu Man in dreapta si Bizonului in centru, am avea o sansa sa-i surprindem pe cehi la ei acasa. Alibec ar trebui lasat sa reflecteze in pic pe banca si sa fie introdus in repriza a doua, mizandu-se pe dorinta lui de revansa. Daca scorul o va impune, as vrea sa vad un Dica curajos care sa joace la victorie, cu cei trei atacanti pe teren, Bizonul, Alibec si Man, sprijiniti de Amorim si Teixeira, si un singur inchizator, Pintilii. La fundasi, nu avem ce face, cu astia defilam! Oricum, noi trebuie sa jucam eminamente ofensiv, animati de vechiul strigat de lupta: ..”Pe ei.. pe ei… pe ei pe Mama lor!”…..-:)

  24. sikander

    Ca tot amintiti de inchizatori, de mult timp incoace pintilii se expune grav luand mai mereu galben in prima jumatate de ora, dupa care mai rupe vreo cativa pana la jumatea rep2. In conditiile in care e singurul mijlocas defensiv de valoare din lot, mi se pare o nebunie sa faci asa ceva, mai ales la 32ani.

  25. trracus

    In primul rand as vrea sa fac o remarca trista, in ciuda faptului ca achizitionam in ultimii ani jucatori de o mare valoare sa zicem, cum in trecut nu aveam, echipa per ansamblul ei pare de la an la an mai slaba si mai slaba pentru ca mereu sunt unele compartimente negjijate: fie avem aparare si n-avem atac fie viceversa.

    Nu am jucat niciodata fotbal la nivel profesionist, dar tot nu reusesc sa inteleg cum atatia antrenori nu isi dau seama de valoarea unor fotbalisti ca Amorim care e de-a dreptul jenant nu e bun nici de liga a 4-a, sau a unora ca Larie care au valoare de echipa de la locul 5 incolo, nicidecum de echipa cu pretentii in europa.

    O sa incerc si eu niste note ( mentionez ca am vazut meciul pe stadion, poate se vede altfel decat de la TV):

    Nita 4 – N-a avut mare lucru de aparat. Putea sa faca cate ceva la ambele goluri sau macar la unul.
    Enache 4 – Sistemul asta cu 4 fundasi nu i se potriveste deloc. Ar avea loc intr-un 3-5-2 sau intr-un sistem cu 4 fundasi in care sa fie sprijinit de un jucator de tipul Banel, Adi Popa, Chipciu. Imi pare rau de el ca este injurat, pentru ca, facand o comparatie spre exemplu cu Tanase sau Amorim se vede ca omul incearca si chiar are niste calitati, dar erorile uriase de pe defensiva sunt o constanta in cazul lui.
    Larie 2.5 – Si-a revenit in a 2a repriza si a inceput sa mai atace mingea cat de cat. Totusi ca fundas central e inadmisibil sa o comiti meci de meci.
    Balasa 4.5 – Destul de limitat fata de ce fundasi a avut Steaua in trecut. Zicea bine cine zicea ca are valoare de prima rezerva nu de titular. Sau poate ca s-ar descurca altfel daca ar avea langa el un fundas de o valoare mare gen Goian, Szukala.
    Momcilovic 6 – Solid, il ajuta si fizicul stie si cu basica.
    Pintilii 6 – Joc bun ca de obicei.
    Morais 7.5 – M-a surprins ca unii care au vazut meciul la TV au zis ca a jucat slab. De pe stadion a parut cel mai bun de pe teren. Cel mai bataios. Unul dintre singurii care castiga dueluri si se batea cu toate ca fizicul nu-l ajuta. Stie ce sa faca cu mingea, pare ca are si creier.
    Teixeira 7.5 – Mult din nota i se datoreaza si golului de-a dreptul fantastic dupa parerea mea, care ne-a scos din belea. Daca se facea minutul 75 nu mai dadeam niciodata golul egalizator. Oricum se vede ca stie cu mingea, gandeste si el fazele, paseaza e tehnic.
    Budescu 7.5 – Talent in stare pura, senzationale preluari si executii. Nu mi s-a parut ca alearga asa mult. Aici vine o mare problema. Mi se pare decent sa joci totusi cu 2 jucatori ca Budescu si Alibec care sa zicem nu alearga asa mult, atata vreme cat ai niste jucatori care rup benzile, cand ai niste inchizatori sa zicem ca Ovidiu Petre care da cu capul; dar cand joci cu glume gen Tanase nu e ok deloc. N-avem nici o sansa nici la campionat asa. Cred ca o sa terminam pe 3 in urma cfr-ului si a lui dinamo.
    Tanase 2 – O gluma de jucator si de numar 10. Eu vad fotbalul in 2 directii: fie ai talent ca Budescu, Alibec si atunci poti sa mai stai pe teren, iti mai e lene sa sari la cap fie rupi terenul in 2 ca Banel, ajuti defensiva, te bagi cu capul in piciorul adversarului. Nu e cazul la el. Inexistent defensiv si la dueluri, talent ofensiv de divizia B.
    Alibec 4.5 – Trebuie sa se caute la psihiatru a avut dreptate Dragomir. Nu stiu exact care e problema lui, cred ca isi doreste prea mult. Trebuie sa nu mai fie asa disperat sa dea gol si sa iasa in evidenta si reusitele o sa vina. Spre deosebire de glumele Tanase si Amorim el e totusi un pericol real si constant pentru fundasii centrali, hartuindu-i in permanenta. Daca Plzen avea aseara un atacant ca el, cu Larie fundas cred ca ne dadeau 5 goluri.
    Amorim 1 – Penibil, jenant. Sunt scarbit. Pe langa lipsa talentului, sutului, driblingului orice fizicului, nu are nici macar bunul simt sa incerce sa alerge. L-am surprins la multe faze cand nici macar nu incerca sa sara la cap, doar se uita la adversar si sucea fundul. Mizerabil.
    Gnohere 5 – A intrat bine in joc, dar pe parcurs a inceput sa intre in nota lui Alibec, adica sa incerce sa pacaleasca fotbalul mai mult si arbitrul decat sa faca ceva propriu zis.
    Achim 2.5 – Din alt film cu totul. Nu stiu exact ce a fost in neregula nici cu Dica de l-a bagat. Fie vrei sa dai gol si-l bagi pe Man fie vrei sa castigi dueluri si-l bagi pe Ovidiu Popescu. El a bagat o struto-camila si a iesit ce-a iesit.

    Dica 2 – Nu pentru tactica lui, ci pentru faptul ca n-a cerut un fundas. Refuz sa cred ca nu-l vezi pe Larie la antrenamente si nu-ti dai seama cat e de slab. Oricat de berbec ar fi Jiji refuz de asemenea sa cred ca daca ii zici verde-n fata: bai nene degeaba ai luat o mie de atacanti daca n-avem fundas terminam pe 5. Ca si in cazul Radoi care juca cu Tudorie, Cojocaru, Enceanu. Nu o sa inteleg niciodata nici care a fost intriga cu acesti jucatori. Fara sa fii vreun mare specialist iti dadeai seama ca oamenii aia n-aveau un minim de talent. Si ma intreb iar, daca vedeam noi asta din fata TV-ului sau stadion cum de nu vedeau antrenorii avandu-i zi de zi in pregatiri.

  26. alexandru-h

    @trracus

    Pai e simplu de ce, ca vad treaba asta si pe la bugetari, de exemplu. Cand ajungi ca mediocritate undeva unde ti-e bine, interesul e sa nu misti barca si sa nu te bagi in operatiuni riscante. Ce-ar face meme fara coltisorul lui caldut de pe langa Becali? Primea Dica sanse de a fi antrenor in Europa dupa un sezon in liga a 3-a? Pai atunci de ce sa stea si sa se ciondaneasca cu Becali pe subiectul “jucatorului lipsa”? Sa risti cariera si salariul pentru un fundas care poate sau nu poate face fata, mai ales ca Becali va avea grija sa te arate cu degetul la primul meci prost?

    De la Reghe in primul mandat, nu am mai vazut pe altcineva acolo care isi pune sperantele intr-un jucator adus de ei si nu de jiji. Mai rau, nu e niciunul care sa aiba curajul sa adreseze problemele astea intr-o discutie profesionista cu patronul – parca-s toti anesteziati. Nici nu conteaza cum o faci – lauda-l pe jiji, spune-i ca e un geniu in a aduce si a vinde fundasi, ca doar stie si el cati bani a incasat de la Chiriches sau Gardos – dar convinge-l sa bage mana in buzunar pentru un fundas. Da-i DVD-uri, pune-i pe ITistii de la club sa scoata din ele vreo 5 minute de faze spectaculoase si arata-i-le!

    1. trracus

      Ai dreptate si tu intr-un fel, dar ar putea veni si un argument contra imediat. Stii ca la Steaua daca n-ai rezultate zbori sau esti facut imediat praf in presa. Asa ca o data instalat eu as risca si i-as zice adevarul, altfel nu faci decat ” sa-ti amani moartea” si apoi sa risti sa iesi din scena ca Radoi. Si apoi pentru 2-3 luni la loc caldut in care ai ratat tot ce se poate rata, nu mai ajungi nici la echipa de ” top” de liga a 3-a ci la una de-aia de te antrenezi cu oile langa. Adica eu iti dau dreptate, daca ai totusi cateva solutii sa zicem 3 fundasi in loc de 4 incerci sa te minti singur ca poate merge asa, dar avand 2 dintre care unul Larie tre sa crezi prea mult in Dumnezeu ca sa speri ca o sa iasa ceva bine.

  27. alexandru-h

    Aici mai e o problema – una care nu exista, de-exemplu, la CFR Cluj. Fata de acum 10 ani, managementul transferurilor este practic nul. Nu ne mai obosim sa urmarim jucatori, sa creionam profiluri ideale, sa cuantificam ceea ce ne dorim la nivel aritmetic. Becali se uita la 2, 3 meciuri pe an, citeste de vreo 3, 4 jucatori si decide sa-i cumpere. E deja a treia perioada de transferuri in care nu aducem vreun jucator strain din campionate externe. Pentru unii o fi probabil o treaba buna, patriotica; pentru mine e trist – inseamna ca nu dorim sa iesim din mocirla nationala si sa profitam de potentialul atator jucatori excelenti.

    Mi-a parut rau ca anul asta nu am reusit sa-l aducem pe Dan Petrescu. Omul are probleme emotionale si probabil ca nu ar fi rezistat cu Becali dar e om care nu se joaca de-a antrenatul la grupa mica. E pacat ca am ajuns in pozitia de a da joburi incepatorilor doar pentru ca au reprezentat ceva in fotbalul stelist.

  28. bodanel

    @trracus

    Poti sa crezi in Dumnezeu cat vrei tu. Avem noi romanii o vorba, Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si-n traista.
    Eu tot nu inteleg cum i-au facut aia varza la primul gol. Nu pot sa nu remarc lipsa de vana, atitudine zicetii cum vreti. Enache se cocoseaza in loc sa sara la cap cu ala, Larie a avut si prim planul pentru cateva secunde si tot da ala gol.

  29. naiyba

    @AH
    Pentru ca g.g.ca nu are oameni capabili langa el. De ce? Numai el stie.
    Antrenorii de calitate, mai buna sau mai putin buna, ne cam evita si de ceva timp, ne invartim in aceleasi cercuri.
    Jucatorii nu mai vor sa vina la Steaua de gura patronului. Ca te darama criticile, pt ca nu sunt diplomate si omenesti in primul rand, vorbesti de un seaman al tau…
    Eu nu vreau sa fac o tragedie, pana la urma suntem bine, in comparatie cu, ce este pe la celelalte echipe.
    Eu inca, cred ca ne vom califica pt ca, cei de la Plzen nu sunt ceva de speriat, nici lor nu le venea sa creada rezultatul, la sfarsitul meciului antrenorul lor mai avea putin si-l pupa pe al 4-lea arbitru de fericire cand acesta i-a spus ca minutele de prelungire s-au terminat.

    Sunt de acord cu, ce spune baiatul asta de la digisport, cand spune ca g.g.ca nu e smecher, precum berlusconi, moratti, perez (ma refer la mentalitate) samd, sa stea cu “trabucul” in gura (vorba vine) si sa intervina doar in caz de forta majora si sa lase fotbalul pe mana celor care se pricep.

  30. naiyba

    Off topic: ca suporter stelist nu mi se pare normal sa spuna ca e bucuros ca, CSA-ul l-a scapat de peluza SUD, mai presus de orice conflict personal, ei sunt suporterii Stelei, aseara, cu ei, cu PN si peluza ros-albastra, cred ca altfel s-ar fi jucat meciul.

    Se mai tine licitatia pentru marca Steaua Bucuresti?

    1. xray Autor articol

      @naiyba

      Nu, pentru ca nu au baza legala pentru asta. A explicat ministrul MApN acum cateva luni, plus ca marca nu aducea palmaresul si locul in liga 1. De aceea vor sa dea o echipa cu sigla aia pe ea.

    2. Gosu

      @nayiba , vise plecate din parerea prea buna pe care o au unii despre ei insisi.
      Ultrasii nu tin loc de fotbal. Ai valoare joci, n-ai valoare , sanatate.
      Prea multe echipe chiar si din RO au demolat mitul ala.

      1. naiyba

        @gosu
        Daca iau ca exemplu cele din RO, atunci ar trebui sa iau ca exemplu, viitorul, astra, cfr s.a. de calibrul lor, echipe care au castigat campionatul si altele care au facut si ceva ravagii prin Europa. Aceste echipe au reusit pentru ca au, sau au avut ceva ce noi inca nu avem, echipa, adica jucatori, antrenori, management capabil.
        Eu nu am zis ca ultrasii tin loc de fotbal, eu spun doar ca ei pot influenta atitudinea jucatorilor atunci cand valorile sunt apropiate sau cand jocul nu merge.

  31. alexandru-h

    @naiyba

    Exista doua feluri de bogatasi: cei care isi conduc singuri masina si cei care au sofer.

    Niciodata nu va fi mai smecher ala care isi conduce singur masina. Cam asta e diferenta intre unul ca Becali si unul ca Berlusconi.

  32. Redondo

    numitul Hagi, cel care cu mare hotie a luat titlul din curtea Soarelui, Cartonului si Luminatului, mai da o lectie si in seara asta arhi-cunoscatorilor de fotbal din lumea tastelor.

    Acum vezi gosule despre ce vorbeam?

  33. sunchas3r

    Ia uite ca hotii de la Viitorul au batut in seara asta si echipa crestinului gheorghe a scos doar un egal. Ii avantajeaza si uefa pe astia, au dat bani acolo sigur. Dupa hotia de la tas vine si hotia de acum. Ce sa mai urmeze oare ?

  34. alexandru-h

    @Redondo

    Stai omule, nu te grabi – cere-le socoteala la anul, dupa ce castigam sigur la TAS titlul in dauna CFR-ului. Din cate am inteles, atunci vom avea de 146 de ori mai multe argumente in favoarea noastra, diseminate in aproximativ 86 postari pe facebook ale lui meme carton, 171 articole pe fcsteaua (cu neaparat 5 PS-uri ingrosate la fiecare 10 paragrafe) si 53 interventii pe blog ale unor stelisti pur-sange, cu vechi state.

  35. fortuneteller

    Mare caracter Hagi! In loc sa se bucure de victorie si sa vorbeasca de echipa lui, el simte nevoia sa se compare cu FC Steaua. In plus, mai adauga si niste strambe, cica nu intelege care e Steaua, dar vorbeste de patronul ei. Zau asa, mare om! M-am lamurit si cu asta, cam de aceeasi factura cu finu’. Sa vedem cum o sa comenteze meciurile urmatoare, daca o sa-l tina euforia.

    1. vasglo

      @fortuneteller

      Sunt curios, daca Viitorul se va califica intr-o grupa europeana, oare cati spectatori va avea “Regele”, pe National Arena, ori Cluj Arena?! Ma tem ca va fi episodul 3- intitulat “Viitorul unui fost Rege”, din Serialul “Anonimii Romani in Europa”, primele doua episoade fiind “Ciulinii Baraganului” si “Otelarii lui Stan Patitul”…-:)

      P.S. – acu’ se vede ca “aroganta” se ia de la “nas” la “fin” si nu invers! Asa-zisa modestie a Regelui e numai o poveste pentru presa. Tare ma tem ca, la retur, “nasul” isi va gasi “nasul” in insula Afroditei. Asta pentru ca cel mai mare pacat pentru un adevarat crestin este aroganta/fudulia/lauda de sine…..

      1. sunchas3r

        Foarte tare! Bun argument, Viitorul nu ar trebui sa se califice pentru ca nu va aduna atatia samantari ca FCSB. Logica de fier ce sa mai.
        Si partea a doua e si mai tare. Vorbesti de ‘aroganta/fudulie/lauda de sine’ cand il aveti pe campionul campionilor berbec sef.
        Felicitari si nu mai fii ipocrit!

        1. vasglo

          @sunchas3r

          Nu-mi interpreta vorbele dupa frustrarile tale. Eu nu am “argumentat” de ce “Viitorul nu ar trebui sa se califice “, ci am zis ce cred eu daca se califica!..
          Cat despre “partea a doua” , aceasta este un simplu comentariu ironic – “ironia sortii” – asupra faptului ca Hagi si-a dat “in petec”, procedand aidoma lui Becali. Toata lumea il stie pe Cioban si felul in care “aroganta” i-a jucat feste de fiecare data cand s-a revarsat din el. Eu nu ma asteptam ca tocmai Hagi, “nasul spiritual”, sa se molipseasca de la “fin”, ceea ce dupa mine nu e un semn bun, in primul rand, pentru el….Asta-i tot!

          Am si eu o intrebare: stii ce inseamna ipocrit?..-:)

          1. mq-messi

            Nu ii pasa nimanui de parerile tale. Vad ca alexuts, cosmin si altii de teapa voastra au inteles. Poate ar fi cazul sa intelegi si tu.

  36. vasglo

    P.S. la P.S….

    Spumos si plin de “continut” finalul articolului lui Mihai Mironica de pe sport.ro :

    “Viitorul nu are inegalitatile Stelei

    Inevitabil apar in minte comparatii cu meciul Stelei cu Viktoria Plzen din aceasta faza a competitiei. APOEL mi s-a parut o echipa mai slaba decat Viktoria, campioana Ciprului fiind lipsita si de cel mai bun fotbalist din sezonul trecut, Efrem. Dar si Viitorul mi s-a parut mai coerenta, mai compacta, mai echilibrata decat Steaua. Echipa lui Hagi nu are valorile deosebite pe care le are Steaua, dar nici slabiciunile trupei lui Dica.
    Viitorul suna promitator in aceste preliminarii. Sa speram ca jocul slab de la Cluj nu se va repeta in Cipru. Rautaciosii ar spune ca Hagi nici nu are vreo datorie fata de APOEL, deci Viitorul ar urma sa fie mai vie decat in partida din Ardeal.
    Dupa 30 de ani, Hagi ar putea sa traiasca saptamana viitoare o bucurie la fel de mare precum in acea noapte friguroasa de la Monte Carlo…”

    http://www.sport.ro/liga-campionilor/dupa-30-de-ani-mihai-mironica-scrie-despre-seara-magica-a-viitorului-in-champions-league.html

  37. alexandru-h

    @fortuneteller

    Pai ma scuzi, cum ar trebui sa se comporte Hagi? Becali a incercat sa-i ia titlul la TAS… cumva te asteptai sa fie elegant si sa se pupe pe obraji ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat? Pai daca era invers (noi – titlul, Viitorul – TAS), era facut Hagi pe aici troaca de porci pentru ca a indraznit sa puna sub semnul intrebarii campionatul castigat de Steaua.

    Mai rau e ca Becali primeste anual asemenea lectii (a mai fost si anul trecut cu Astra cand “campionii morali” nu s-au calificat in primavara europeana dar Sumudica da) si refuza sa se invete minte. Arogantele de neam prost nu-si au locul – nici pe teren, nici pe banca, nici in interventiile televizate. Vezi-ti de treaba si de fotbal, stai concentrat pana la ultimul meci si doar atunci elibereaza-ti reflexele […].

    1. fortuneteller

      Alexandre taica, ai dreptate ce spui despre Becali, si am spus-o in perioada cu TAS-ul. Dar acum vorbeam de Hagi, nu de Becali, iar el s-a comportat precum finul. Deci sa inteleg ca Hagi primeste scuze pt ca Becali e tampit? Ce il opreste pe Hagi sa fie elegant si sa-si vada de echipa lui, mai ales ca avea motiv de bucurie? Chiar crezi ca e vorba de Becali si de lectiile primite de el? Si atunci o sa fie in regula ca Becali si altii sa faca misto de Hagi cand Viitorul o va lua pe cocoasa? D-aia am zis ca m-am lamurit cu Hagi, mi-a demonstrat ca e la fel ca Becali si alti haiosi din fotbalul romanesc.

  38. Redondo

    Ce intrebare e asta Alexandrule? Cum adica cum sa se comporteHagi? Sa recunoasca la fiecare interviu ca a furat titlul, ca Steaua e mult mai buna, ca a dat bani la TAS, cand le-a dat 3 boabe in Playoff a avut noroc cu carul.aaaa, sa nu uit, trebuie urgent sa-si ceara scuze pe acest site pt. ca a indraznit sa aduca 2-3 veterani la echipa. Si nu care cumva sa indrazneasca sa se califice daca Steaua ramane acasa.

    […]

    Si sa-si mai ceara scuze si ca a umblat cu smecherii in Playoff ca altii sa bage echipa a doua. E bine ca fostul nostru mare antrenor Costel i-a tras-o! L-a pacalit ca il cumpara pe Ganea cu jumate de milion sau mai putin. Pe bune ca daca il lua cu numai atat, chiar il pacalea rau de tot.

  39. robertsud

    sunt fericit… si ma simt bine!!!
    biletele la pariuri mi-au iesit, nimerind pronosticurile BINEEEEE !!
    oooooooo

    (100ron: X fcFCSB + victorie la 0 viitorul, 100ron: scor corect fcFCsb 1-1 sau 2-2 + handicap X la viitorul)

  40. Redondo

    Alexandru, arogante de neam prost o sa tot vezi de la managerul – facebookarton. Cum i s-a pus botnita pe la toate emisiunile de sport, se mai exprima si el pe … facebook. Grav e ca inca mai exista baieti, precum Dante pe vremuri, care se uda la asemenea asa zise arogante (ca nici arogante nu le mai poti numi) aruncate de Cartonel. “Ba ce le-a zis-o alora MM!!!”… “Am luat bataie de la aia, dar las ca le-a zis-o bine MMeu…mor aia cand o sa citeasca :)” Am avertizat ca degeaba pleaca Soarele, daca ramane Cartonul. Si oricum sunt sanse mari sa se repete scenariul de acum 2 ani. Dica va renunta singur in cateva luni dupa ce probabil va rata obiectivele europene si va reveni ca un salvator Soarele ce nu are cum sa reziste mai mult de doua – trei luni la arabi. Sincer imi pare rau de Dica, poate totusi reuseste sa se califice, dar ma tem ca el va fi singurul care va plati, desi se pare ca antreneaza cot la cot cu Cartonul. Se pare ca acest Carton e vesnic acolo. Mi-a placut totusi intrebarea acelui reporter “Ce face totusi Cartonul la Steaua?”. Saracu Dica nici el nu stia ca raspuns sa dea.

    1. naiyba

      Eu cred ca mimi e bun acolo numai ca are prea multe sarcini la care din pacate nu se mai pricepe, transferurile recomandate de el stau drept dovada, nu mai spun de faptul ca nici pana acum nu s-a adus un fundas central. Insa pt mine este clar ca la Steaua este nevoie de o schimbare pt ca sa faci acelasi lucru in mod repetat si sa te astepti la alte rezultate, inseamna ca esti nebun, spunea Einstein.

      Citesc acum un articol in gsp in care se insinueaza ca Larie ar fi fost achizitionat si ademenit cu un salariu peste tot ce a avut pana acum si bonus la semnatura, tocmai pt a-l motiva in meciul cu viitorul, recunosc ca atunci cand am auzit de transferul acesta, inopinant, mai ales ca Larie a fost si pe la Hagi, eu am gandit invers :)). Lasand gluma la o parte, pare un scenariu scris si regizat de g.g.ca, e capabil de asa ceva, fara discutie.

      Este pacat ca Steaua inca nu se poate desprinde de g.g.ca insa si mai mare ar fi pacatul daca ea s-ar imparti in doua!

      1. Gosu

        @nayiba , nu cred ca e cazul sa credem tot ce apare prin presa.
        Larie a fost adus fiindca e genul de fundas cu cifre in Liga 1. Mediocru dar titular la o echipa relativ decenta – CFR la vremea respectiva.
        Problema se pune , evident , ca la Steaua trebuie sa aduci ceva peste medie. Iar peste medie in momentul de fata nu poti gasi decat in strainatate.

  41. xray Autor articol

    Să mai și zâmbim cu hazul de necaz. Prea multă încrâncenare ridează timpuriu. 😉
    Umorul negru al unui roman la comentarii pe un ziar online, la articolul despre victoria de ieri a Viitorului.

    “Cate laude curg, cate multumiri ca a castigat “rejele” cu un fucking 1-0 din lovitura libera… Romanul isi merita soarta. Baaaaaaa au castigat cu Apoel din Cipru, nu cu Real Madrid sau Bayern! Reveniti-va in simtiri!

    Fotbalul romanesc e praf, nici una din 5 nu apuca grupele, ce rost are atata vorbarie goala pentru un rezultat mediocru???? In retur ii reguleaza aia de nu mai stiu iesirea din stadion… La fel pe Steaua. De ceilalti nici macar nu are rost sa discutam… Apoi inapoi in circus liga 1 cu analfabetii in prim plan…

    Romania e la 100 de ani de civilizatie si la mii de ani lumina de sportul profesionist. La noi totul e cancan…”

Lasă un răspuns