[Update] Meciul intreg si reacții (începe la min. 9:00 pe videoclip).
Notă: La final găsiți video cu: reprizele integral, rezumat și conferința lui Dică după meci. Am pus mai multe surse știind că de regulă UEFA cenzurează înregistrările.
Steaua a luat două goluri pe teren propriu în turul cu Viktoria Plzeň (2-2) şi şi-a complicat drumul spre grupele UEFA Champions League.
După un început de meci al roș-albaștrilor de vis urât, finalizat cu un gol primit în minutul 23 (Enache, Larie și Niță, autorii morali), Steaua a reacționat bine și a egalat repede (‘ 37). Budescu marchează cu o execuție fabuloasă! Vedeta stelistă a executat lovitura liberă, iar portarul Bolek nu a avut nicio reacție. Steaua putea încheia repriza în avantaj, însă Budescu, Teixeira și Alibec au trecut pe lângă gol.
În partea a doua, pragmatica și solida Viktoria Plezeň a mai punctat o dată dintr-o fază care nu anunța nimic (’53), tot cu largul concurs al defensivei și a lui Niță. Kolar a pătrus foarte ușor, a tras, iar Niță a respins mingea. Balonul a ajuns la Kopici, care a avut o reacție mai bună decât Bălașa și Enache și a împins mingea în poartă. Însă reacția Stelei a venit imediat, ca trezită din pumn, și a egalat printr-un gol superb marcat de Teixeira. Momcilović a pătruns foarte bine, a centrat în careu, iar portughezul a reluat cu capul din plonjon și a egalat scorul. În minutul 64, Budescu este accidentat și scos de pe teren. Fără „magician” în teren, Steaua a avut câteva ocazii mari să câștige meciul, dar De Amorim, Enache, Teixeira, Pintilii și Gnohere, de două ori, au ratat șansa să întoarcă tabela.
Cehi au arătat că sunt o echipă care joacă de mult timp împreună și o nucă tare. Pasează bine, se dublează, acoperă bine terenul și nu lasă spații, face pressing avansat agresiv și are vârfuri puternice. Steaua a început temătoare de parcă văzuse în vestiar bau-baul, iar în primele 25 de minute nu și-a găsit cadența în toate compartimentele. Tănase și Alibec au fost mâini moarte aproape întreaga primă repriză, iar mijlocul a fost mai rarefiat decât stratosfera. Lucrurile s-au mai reglat în repriza a doua, dar și pe fondul că pe teren cehii erau mulțumiți cu 2-2, deși antrenorul Pavel Vrba a mutat numai ofensiv în dorința de a da lovitura cu o victorie.
Asta este! Atât s-a putut în seara asta. De fapt, previzibil. Excepând debutul meciului, Steaua a jucat la fel și în Liga 1. Aceleași mâni moarte pe teren, gafe în defensivă și fără o idee de joc colectiv prin țesături de pase.
Conform anunțului oficial, pe Arena Națională au fost 33.725 de suporteri steliști care i-au susținut pe roș-albaștri până în ultima secundă!
Eroii Stelei din tribune
Eroii Stelei din teren
Min. 37 – GOOOL Steaua!! Budescu bate magistral o lovitură liberă, fără nicio șansă pentru portarul advers, și egalează (1-1).
Min. 62 – GOOOOOL Steaua!!! GOL Teixeira, cu o lovitura de cap din plonjon, dupa o faza facuta de Momcilovic pe partea stanga. (2-2).
Video
Steaua Vs Viktoria Plzen 2 – 2 | REZUMAT |
Steaua(FCSB) 2-2 Viktoria Plzen | Prima Repriza ~ 25.07.2017
Steaua(FCSB) VS Plzen 2-2 ~ Repriza a 2-a ~ 25.07.2017
Steaua(FCSB) 2-2 Viktoria Plzen ~ Nicolae Dica ~ Conferinta de presa ~ 25.07.2017
Forza Steaua!
X Ray
Avancronică
Steaua va debuta marți, 25 iulie (ora 20:30), în noul sezon de Champions League. Roș-albaștrii vor evolua în turul 3 preliminar al celei mai importante competiții intercluburi din lume contra celor de la Viktoria Plzeň. Partida se transmite în direct la ProTV.
Steaua – Viktoria Plzeň. Trailer Pro Tv
Meciul de pe Arena Națională dintre FC Steaua și Viktoria Plzen va fi arbitrat de o brigadă din Azerbaijan, condusă de Aliyar Aghayev, în timp ce Zeynal Zeynalov și Rza Mammadov vor fi asistenți. Azerul a fluierat la înfrângerea Astrei de anul trecut din grupele Europa League, 0-4, la Roma.
Steaua revine în cupele europene, însă își face calculele și pentru sezonul 2018-19. Miza meciului cu Viktoria Plzeň este uriașă pentru că poate reprezenta o lovitură financiară. Însă nu recordul interesează, ci stabilitatea financiară a clubului la un buget ridicat. Altfel, salarii de 15-20.000 € net/ lună devin imposibile pe termen lung.
Steaua se gândește la calificarea în grupele Europa League. Șansele de a ajunge în grupele Champions League sunt mici deoarece Steaua, în proporție de 95%, nu va fi cap de serie în playoff CL. Doar un joc complicat al rezultatelor ar putea să o readucă pe Steaua cap de serie.
Dacă o elimină pe Viktoria Plzeň, Steaua are garantat cel puțin un venit de 10 milioane € și bilet pentru grupele de Europa League! Aceștia bani sunt din market pool, din suma oferită de UEFA echipelor calificate în play off CL. Astfel, și fără calificarea în grupele Champions League, FC Steaua ar rămâne clubul cel mai puternic din punct de vedere financiar din Liga 1, bazat pe surse proprii, fără credite.
Însă premiile pentru calificarea în grupele Champions League se vor dubla din sezonul 2018/2019, astfel că Steaua ar putea încasa între 35 si 40 de milioane € sezonul viitor pentru o calificare în această fază! Totul pornește de la dubla cu Viktoria Plzeň, Steaua având șansa să-și îmbunătățească coeficientul pentru următorul sezon, astfel încât să fie cap de serie în play off CL. Calificarea în grupele Champions League nu ar fi o misiune imposibilă dacă Steaua ar reuși să obțină titlul în sezonul ăsta ce ar duce-o pe culoarul campioanelor.
Lista cu jucători trimisă de Steaua la UEFA pentru dubla cu Plzeň
- Notă: În lotul de 25 de jucători de pe lista UEFA, fiecare club are obligația să aibă 8 jucători crescuți la nivel național, dintre care 4 trebuie să fie formați de club.
Dinlotul Stelei pentru dubla cu Plzeň nu vor face parte Paul Szecui, puștiul care doar ce a împlinit 17 ani, atacantul de 19 ani, Daniel Benzar, dar și Jakoliš, împrumutatul surpriză la Apollon Limassol. În schimb nu vor lipsi Alibec, Tănase, Budescu, Teixeira sau Pintilii. De altfel, căpitanul echipei, a revenit după o accidentare și chiar dacă nu este 100% refăcut vrea să fie titular în meciul tur. ”Încă nu sunt 100%, d-aia am luat-o treptat și sper să joc cu Plzen tot meciul. Eu îi cunosc, am mai jucat și anul trecut cu ei. Este o echipă destul de bună, dar cred că putem trece de ei”, susține Alibec.
Nicolae Dică a susţinut azi o conferinţă de presă în care a prefaţat duelul cu formaţia cehă.
- „Consider că sunt o echipa organizată foarte bine defensiv. Sunt agresivi, au jucători de calitate de la mijloc în sus, mai ales pe benzi. E o partidă foarte grea. Important este să fim pregătiți și eu consider că suntem pregătiți. Important este să câştigăm jocul. Dacă nu vom primi gol, va fi şi mai bine. Am lucrat la asta, mai ales că Plzen pune accent pe fazele fixe. Este o echipa de talie”, a declarat Nicolae Dică, într-o conferinţă de presă.
- „Pot spune că şi anul trecut erau jucători de naţională, ca Stanciu şi Chipciu, dar şi acum au venit jucători valoroşi, dar nu poţi bate din palme ca într-o lună şi jumătate să fie excelenți. Alibec vine după accidentare, Budescu abia a venit, Man a devenit titular, după ce anul trecut n-a jucat. Nu ştiu dacă va juca Man sau dacă va intra pe parcurs. Important este ca toţi să fie pregătiți”, a mai spus Dică.
- „Sper să reușesc calificarea în play-off, pentru că de două ori ca secund am ratata calificarea. Odată în minutul 87 eram calificaţi şi apoi au egalat cei de la Ludogorets şi am pierdut la penalty-uri. Dar am încredere că băieţii vor face un meci mare acum, i-am văzut extrem de montați la antrenamente. Nu cred că contează banii cand jucătorii intră pe teren. Şi eu am fost jucător şi nu mă gândeam la bani când intram pe teren. Voiam doar să câştig, ştiam că banii vor veni. Nu mai am dileme legate de primul 11, îl știu, dar nu vi-l pot spune acum”, a încheiat Dică.
Steaua a efectuat în această dimineață antrenamentul oficial înaintea debutului în noul sezon de Champions League cu Viktoria Plzen. Steliștii au un moral bun înaintea meciului cu Plzen. Roș-albaștrii au efectuat antrenamentul cu zâmbetul pe buze. După încălzire, Dică și-a împărțit jucătorii în două echipe și i-a băgat la joc. Budescu și Alibec au făcut spectacol, reușind goluri superbe.
Dică ar putea alinia următoarea echipă de start:Niţă – Enache, Larie, Bălaşa, Momcilović – Pintilii, Morais – Teixeira, Budescu, Tănase – Alibec
Prezentare Viktoria Plzeň
A adunat 4 titluri de campioană, o Cupă a Cehiei și două Supercupe. Meciurile de acasă le joacă pe Doosan Arena, care are 11.722 de locuri. Echipa este pregătită de cehlul Pavel Vrba, fost selecționer și antrenor al celor de la Anji Mahacikala.
Lotul este cotat la 24.90 milioane €. Cei mai importanți fotbaliști sunt Tomas Horava (2,5 milioane €) și Patrick Hrosovsky (2,25 milioane €).
Cu excepția ultimului sezon, când a terminat pe locul 2, și ediției din 2011 – 2012, Plzen a dominat fotbalul din Cehia în ultimii 7 ani, reușind să câștige campionatul în sezoanele 2010 – 2011, 2012 – 2013, 2014 – 2015, 2015 – 2016.
Viktoria Plzeň a evoluat în grupele Champions League în sezoanele 2011 – 2012 și 2013 – 2014 și a jucat în sezonul trecut de Europa League cu Astra. În primul joc, giurgiuvenii s-au impus cu 2-1 pe terenul cehilor, iar returul din România s-a terminat la egalitate 1-1.
Viktoria Plzeň s-a făcut remarcată pe plan european în sezonul 2011-2012, când a reuşit să se califice în grupele Ligii Campionilor după ce a trecut în play-off, cu scorul general de 5-2, de echipa daneză FC Copenhaga. Cehii au evoluat atunci în Grupa H a competiţiei, alături de FC Barcelona, deţinătoarea trofeului, şi AC Milan, clasându-se pe locul al treilea în grupă, care le-a asigurat accederea în şaisprezecimile de finală ale Europa League, unde au fost eliminaţi greu, după prelungiri, de Schalke 04.
În clasamentul după coeficientul UEFA, Viktoria Plzeň e pe locul 49 , în timp ce FC Steaua ocupă locul 60.
Cehii au postat pe site-ul oficial, datele Stelei. Ei consideră FCSB continuatoarea Stelei și au identificat pericolele.
- „Echipa de fotbal din România, cunoscută şi drept Steaua Bucureşti, este de 26 de ori câştigătoare a campionatului, şi de 22 de ori învingătoare în Cupă. Pe plan european a impresionat în anii ’80, când a cucerit Cupa Campionilor, actuala Champions League. Un an mai târziu după acel succes (1987), echipa şi-a trecut în palmares şi Supercupa Europei”, notează site-ul oficial al formaţiei poloneze, pentru ca apoi să noteze că Plzen ar trebui să se teamă de doi factori: Denis Alibec, fost adversar al cehilor, şi publicul. „Arena Naţională are 55.000 de locuri şi atmosfera e una de mare echipă”, mai punctează sursa citată.
- ”Balanţa cu echipele româneşti nu este strălucitoare. Din patru meciuri, Viktoria a făcut două egaluri, 1-1, cu Petrolul şi Astra. Pe celelalte două le-a pierdut”, se mai notează în articol.
Palmaresul echipelor românești vs echipe din Cehia
- Palmares confruntări între echipele româneşti şi cele din Cehia: 35 jocuri – 14 victorii – 11 remize – 10 înfrângeri
- Palmares FC Steaua vs echipele din Cehia: 10 jocuri – 3 victorii – 4 remize – 3 înfrângeri
– 68/69, CCE, CSA Steaua Bucuresti – Spartak Trnava (Cehoslovacia) 3-1 / 0-4;
– 88/89, CCE, AC Sparta Praga (Cehoslovacia) – CSA Steaua Bucuresti 1-5 / 2-2;
– 99/2000, Cupa UEFA, SK Slavia Praga – FC Steaua Bucuresti 4-1 / 1-1;
– 07/08, UCL grupe, Slavia Praga – FC Steaua Buc 2-1 / 1-1;
– 16/17, UCL, Sparta Praga – FC Steaua Bucuresti 1-1 / 0-2. - Palmares Viktoria vs echipele româneşti: 2 remize – 2 înfrângeri.
– 14/15, EL, Petrolul – Viktoria Plzen 1-1 / 4-1;
– 16/17, EL, Viktoria Plzen – Astra 1-2 / 1-1. - Palmares Viktoria vs echipele româneşti: 2 remize – 2 înfrângeri.
14/15, EL, Petrolul – Viktoria Plzen 1-1 / 4-1;
16/17, EL, Viktoria Plzen – Astra 1-2 / 1-1.
Alte informații legate de lotul cehilor și meciurile amicalele disputate în această vară s-au publicat în articolul: Să ne cunoaștem adversarul din CL! Ultimul meci: Viktoria Plzeň vs Watford 0-1. Pe scurt:
- Plzeň şi-a schimbat antrenorul în această vară, Pavel Vrba este noul antrenor al vicecampioanei Cehiei. Tehnicianul în vârstă de 53 de ani a condus-o ultima oară pe Anzhi, între 30 iunie şi 30 decembrie 2016. Totodată, Vrba a mai antrenat-o pe Viktoria Plzen şi între 2008-2013.
- Cele mai notabile transferuri ale cehilor au fost aducerea mijlocaşului central Ales Cermak, de la campioana Cehiei, Sparta Praga, în schimbul sumei de 1 milion € şi a fostului internaţional Daniel Kolar, un număr 10 care a evoluat ultima dată pentru Gaziantepspor.
- Lotul lui Plzen este evaluat la 24,9 milioane €, cu 5 milioane mai mult decât cel al roş-albaştrilor
Marți seara, Steaua se așteaptă să fie susținută puternic de fani pe Arena Națională la partida cu vicecampioana Cehiei, Viktoria Plzeň. Oficialii roș-albaștrilor mizează pe un stadion cât mai plin, mai ales că și prețurile biletelor sunt unele accesibile.
„La Steaua s-au vândut cele mai multe bilete. Lumea spunea că cei 12.000 de fani prezenți la meciul cu FC Voluntari au fost puțini. M-am uitat și la alte meciuri din Liga 1. Nu au fost așa cum se așteptau mulți. Noi vom avea cei mai mulți spectatori. Eu îmi doresc să se umple Arena Națională. Vreau să fie 40.000 de fani”, a spus Dică la conferința de presă.
- Notă: Dică se referea la meciul de duminică, Dinamo-Botoșani (0-1). Jandarmeri a precizat pentru GSP că la punctul de comandă au fost înregistrați 5.142 de spectatori validați prin bilet la intrarea în stadion. În schimb, dinamoviștii au anunțat 7.134. Oricum ambele cifre sunt mult sub audiența Steaua-Voluntari de pe Arena Națională.
Interviu cu un suporter de la Steaua: „Nu o sa zic niciodata FCSB… vreau 2-0 sau 3-0 cu Plzeň”. Un exemplu de puști cu capul pe umeri și vorbele la el.
Le urăm succes roș-albaștrilor!
Forza Steaua!
X Ray