O victorie așteptată și esențială pentru distanțarea la 5 puncte de CFR, la 7 puncte de Rapid și la 8 puncte de CSU Craiova.
“FCSB s-a impus în Derby cu 1-0, grație reușitei de generic a lui Florinel Coman, care l-a lăsat fără replică pe Golubovic, în minutul 52, din lovitură liberă.
Deși partida a fost echilibrată în multe momente, calitatea superioară a roș-albaștrilor s-a văzut, iar faptul că vor înscrie era doar o chestiune de timp. Împinși de la spate de Peluza Nord Steaua Oficial, care a cântat pe toată durata partidei, jucătorii lui Elias Charalambous au dominat jocul și nu le-au dat șanse gazdelor să pună în pericol poarta lui Ștefan Târnovanu.
Deși asistența nu a fost una impresionantă pentru un Derby (aproximativ 23.000 de spectatori), atmosfera a fost electrizantă, în ciuda vremii capricioase din București, iar cele două galerii s-au întrecut în mesaje ironice, așa cum se obișnuiește la astfel de jocuri.
Pentru roș-albaștri urmează partida de duminică, 2 decembrie (21:00), împotriva celor de la Oțelul Galați, care se va disputa tot pe Arena Națională.
Clubul nostru le mulțumește suporterilor din Peluza Nord Steaua Oficialși îi așteaptă în număr mare și la următoarele partide!“, scrie clubul pe pagina oficială de Facebook.
Echipa de start
Momente meci
Statistica INSTAT
Steaua din Liga 1 a dominat-o clar pe eterna sa rivală. Victoria steliștilor nu poate fi pusă sub semnul întrebării!
Rezumatul meciului
FORZA STEAUA!!!
AVANCRONICĂ
Unicul Derby FC Dinamo – FC Steaua se va juca pe Arena Națională, duminică, 26 noiembrie 2023, de la ora 20:30. Trei posturi TV vor transmite partida: Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1.
FC Dinamo n-a mai câștigat de trei luni în Superliga și se află într-o situație destul de critică. Primele 16 etape au fost cu rezultate modeste pentru „câinii roșii”, uneori împotriva cursului jocului. Ultimul meci a fost în deplasare, la CSU Craiova, unde au pierdut la limită cu 1-0. A fost un joc echilibrat, dinamoviștii având destule șanse pentru a marca de-a lungul celor 90 de minute. Tot la limită, scor 2-1, a pierdut Dinamo și deplasarea contra celor de la UTA, cei care au remizat în seara asta la Cluj cu CFR. Ultimul rezultat pozitiv al câinilor a fost egalul contra lui Iași, 0-0, din 27 octombrie. Grație ultimelor rezultate Dinamo se află pe penultimul loc în clasament, cu doar 10 puncte. Ovidiu Burcă și-ar putea decide soarta pe banca lui Dinamo în funcție de rezultatului Eternului Derby.
FC Steaua abordează meciul cu un moral destul de bun, mai ales după succesul din etapa trecută, primul două o serie de egaluri și o înfrângere. Trupa antrenată de Charalambous a învins-o la limită pe FCU Craiova, în urmă cu două săptămâni, dar a pierdut lamentabil cel mai recent derby bucureștean, 1-2 contra Rapidului. Totuși, Steaua este pe primul loc în clasamentul Ligii 1. Roș-albaștrii au profitat de pașii greșiți ai CFR-ului și au acum, după remiza CFR – UTA 0-0 de sâmbătă, un avans de două puncte față de clujeni.
Jocul vicecampioanei nu strălucește, așa că putem avea un derby mai echilibrat decât o arată diferența din clasament dintre FC Steaua și FC Dinamo.
Până vineri au fost vândute, online, aproape 20.000 de bilete cu tot cu tichetele fanilor roș-albaștri. Steliștii au primit o peluză întreagă la derby, în urma acordului încheiat de cele două galerii, astfel că au avut aproape 10.000 de bilete.
Forza Steaua!
X Ray
Până la urmă acoperișul nu va fi tras. Să sperăm că va fi de bine.
Meci foarte greu! Cateii au o singura dorinta, sa ne bata pe noi, chiar daca se duc in liga
a 2-a! O victorie la Steaua, ii face sa traiasca inca un an, si fara niciun ciolan.
Bine ca se joaca pe National, ca altfel ar da fac si la stadionul asta!
Asa sunt ei, niste….caini! 🙂
Batem. Trebuie sa batem!
Sa ne distantam de ceferei.
Da, ia uite ce batem. Mizerabil joc.
QED!
Victorie buna, meritata, pretioasa.
Da, Eternul Derby. FCSteaua poate sa invinga in acest derby numai si numai daca a invatat ceva si nu va repeta tratarea lamentabila a partidei cu crRapid. Stelistii nostri trebuie sa uite ca intalnesc echipa cainilor aflata pe locul 15 ; ei au declarat ca vor aborda meciul cu toata energia si cu luciditate totala pentru a obtine cel putin un rezultat de egalitate.
Ca stelist, eu sper ca jucatorii stelisti isi vor valorifica potentialul tehnic superior prin inteligenta de joc si prin lupta fara menajamente pana la fluierul final. ” Trebuie să dăm tot ce avem mai bun, avem mare nevoie de cele 3 puncte”, a declarat ieri Elias Charalambous.
Ne-am distanta la 5 puncte in clasament. Pentru victorie, FORZA STEAUA !
O repriza foarte slaba facuta de Steaua. Olaru a gresit tot, Baluta, Miculescu absenti total. Vazand jocul modest facut de Steaua, cainii au prins curaj si daca ai nostri nu se trezesc in repriza a doua vom avea surprize neplacute. Steaua pare nepregatita pentru a obtine o victorie clara si aceasta lipsa de precizie in pasele de atac nu permite inscrierea de goluri.
Victorie Steaua dar cu un joc de echipa de locul 14 cu cealalta de locul 15…..
Cand, oare, va arata Steaua ca poate presta un joc de echipa de locul 1, de viitoare campioana ? Cand ? De cine depinde ?
Un meci urât, dar ne-am consolidat locul 1. Idei puține, pase greșite, centrări fără adresă, iar din punct de vedere tactic, cățeii au stat mai bine pe teren, au presat mai eficient, au blocat culoarele, dar calitatea precară a jucătorilor lor și-a spus cuvântul. Rămânem cu execuția lui Coman și acel 11 metri evident de la sfârșitul primei reprize, care din bineînțeles că ne-a fost refuzat. VAR-ul românesc ar trebui desființat, este o mizerie. Tot astăzi, prăzarii au marcat la Galați un gol dintr-un ofsaid de un metru validat de VAR.
Momentan putem spune că suntem chiori în țara orbilor. Să sperăm că și crapidiștii vor face mâine un pas greșit, astfel încât chiar și acest meci să reprezinte pentru noi un pas înainte…
În ceea ce privește jucătorii noștri, dacă Olaru este într-o pasă proastă, nimic nu iese. Ce devine destul de evident este slăbirea flancului drept odată cu plecarea lui Cordea, azi Băluță a fost mai slab ca Miculescu. Intrarea lui Compagno ca vârf pe teren a fost binevenită, dar pe contraatac este extrem de lent. Rotariu cât a intrat pe teren pare să mai fi animat un pic spiritele pe partea lui, cine știe, poate după pauza de iarnă să devină o soluție. Suntem pe locul 1 doar pentru că avem o concurență slabă anul acesta, CFR trebuie să își găsească noi finanțatori după destructurarea clanului caranilor, Șucu este economicos la crapidiști, iar prăzarii instabili ca de obicei. Restul echipelor nu emit pretenții. După ce ani la rând CFR a luat campionate cu astfel de victorii fără glorie, poate că a venit și rândul nostru, în ciuda arbitrajelor mizerabile. Dar va trebui îmbunătățit jocul și întărită echipa, că așa nu ne vom putea prezenta în Europa…
@E.K88: De acord cu toate indeile, mai putin despre Baluta. Baluta a jucat cat a fost folosit, adica foarte putin. Nu e vina lui.
Meci in nota ultimilor partide, foarte prost. Nu intamplator, Olaru si Sut au fost submediocri, iar asta atarna greu la FCSB. E vraiste dpv tactic, iar apararea ne tine in meciuri si campionat mai mult din noroc. Linia de mijloc e complet depasita pe ambele faze, poate doar Djokovic a fost un factor stabilizator, dar si el a fost scos (de ce?) in favoarea unui Ov Popescu anonim. Nu inteleg ce se intampla cu Olaru si Sut, intr-un moment in care credeam ca vor face pasul in fata. Sut ar trebui sa fie mijlocas defensiv, dar e o gaura in fata careului si incearca inutil sa fie o solutie ofensiva. Poate era mai bine sa-l avem pe Lixandru in locul lui Sut, si pe Harut in aparare, chiar daca e mai scund. O nota buna pt Ngezana, pare sa aiba un simt al anticipatiei foarte bun, si o prezenta atletica, chiar daca tehnic e suspect rau. Apropos Edi, ai vazut ce joc de picior are Tarnovanu, si ca nu impinge nici o minge in mijlocul careului precum Moldovan? Banuiesc ca nu conteaza, pana pleaca de la Rapid Moldovan va continua sa fie titular la nationala.
Nota 10 pt Coman: “asa e cand jucam cu echipele MICI”. Avem sanse ca Dinamo sa fie hingherita prin Liga 2, poate se mai domoleste si Geambasu, si altii ca el. Doamne, ce suferinta pe Geambasu, of….
De această dată nu Geambașu s-a supărat pe Florinel (de fapt a scris chiar el cu mâna lui în editorialul de după meci: „Dinamo și-a asumat din start postura de echipă mică”, în deplin acord cu afirmația lui Coman; dealtfel întreg editorialul a fost neobișnuit de echilibrat și obiectiv) ci Răducioiu care a opinat că e vorba de lipsă de respect. Să zicem că a fost o ironie de rival care și-a atins ținta. 🙂
Fotbal dupa chipul si asemanarea lui Gigi, atotpriceputul.
Nu am mai scris de mult pe grup dar văd așa o “amărăciune” dupa victoria din “derby”, mai baieti, ați uitat ca venim dupa jocurile naționalei ? Pt Steaua efectiv e un blestem sa joci dupa ce joaca naționala, in istoria recenta avem rezultate lamentabile dupa ce anumiți jucatori merg la lotul național, deci așa “chinuit” cum a fost victoria e victorie, am jucat si frumos si am pierdut si meciuri si campionate, e important sa legam victorii.. una peste alta ce putem sa observam
1. Suntem pe primul loc dar cu un lot subțire, fără o banca de rezerve puternica.
2. De etape bune jucatori precum Șut, Olaru Compagno sunt intr o scădere de forma, oare de la ce se trage? Daca pt Compagno putem spune ca berbecul are partea lui de vina desi italianul sezonul asta din situații clare nu a putut marca si a avut 2 aproape in fiecare meci, Sut di Olaru par a fi afectați de ce se intampla la lotul național, unul nu e convocat desi începuse bine campionatul, chiar foarte bine, unul e convocat si jucat 10 minute la mișto sau sta prin tribune de marele antrenor Iordănescu Jr. Am putea sa l includem si pe Tarnovanu aici ca si el e intr o scădere de forma…
Nu i am menționat aici pe Octavian Popescu pt ca el din sezonul trecut a trecut de la speranța la eșuat (lipsa acută de școala) , Miculescu nu si găsește locul la noi iar Dawa a început foarte bine sezonul dupa a revenit la cretinismele lui.
3. Nu avem decar, aseara si in general in meciuri in care adversarii joaca “pe contre” noi nu am fost in stare sa construim in zona centrală, adversarii știu ca avem jucatori buni pe benzi radunovici -coman (care sunt cei mai constanți jucatori de la noi), si baluta cu pantea , dupa cum ati observat ca imediat cum ajunge mingea in benzi echipa adversa duce 2-3 jucatori in zona… noi nu scoatem mingea din benzi pt ca nu avem decât, nu combinam in centru acolo pt ca nu știm si nici “antrenorii” Stelei nu inteleg asta..
4. Nu inteleg de ce cu echipele din coada clasamentului joci cu 2 închizători Șut si Djokovic, ambii sunt lenți si de pasat pasează doar in spate, foloseste frate doar unul din ei pe meci..
5. Nu are nimeni nimic de comentat despre arbitrajul românesc? Doar sucu îl agreează! Oare de ce!? Se vrea titlu n țigănie ? Daca ma uit la meciurile noastre nu cred ca este meci din actualul sezon in care sa nu fim Arși de arbitrii, daca ma uit la giulesti văd contrariul… mai sa fie! Ce coincidenta si ce bun patron este Măscăriciul de la monexpert, poate se uita si federația pe cine a ținut in brațe sezonul trecut si fix aceeasi jucatori sezonul asta cam se pregatesc de playout, poate așa si crrrapid… In aceste condiții obiectivul la fiecare meci sunt cele 3p puse in joc, cel puțin pana la pauza competițională unde berbecul daca vrea titlul plus o prezenta intr o cupa europeană trebuie sa adică urgent la echipa, mijlocaș de creație, atacant , fundas stânga (nu putem sta doar in radunovici) si dublura lui Coman, adică o investiție de 5-6 mil ca sa poti sa te Bati la campionat cu sistemul si cu capriciile “antrenorului principal” si nu in ultimul rând cu Burleanu and co…
1. Jale mare in Stefan cel Mare. Maidanezii sunt in vrie totala.
2. La noi aceleasi probleme:
Conducere infecta (gg +mm)
Antrenori varza ( pintilie si haralambie)
Jucatori mediocri fara personalitate, fara ambitie, fara inteligenta, cu ceva aptitudini pe ici colo foarte rar.
Suporterii astia care suntem … multi putini … dar putem umple oricand ARENA NATIONALA la orice meci numai sa vedem ceva tragere de inima si inteligenta minimum necesar in jocurile noastre.
Sa batem crapid, franarii si prazarii in returul asta, sa nu mai pierdem aiurea puncte la voluntari/UTA/etc si cand ajungem la playoff sa vedem cum stam .
Din ciclul paradoxurile microbistului roman.
Nu ne bucuram cand avem un motiv, dar o facem cand nu trebuie.
Ca si in cazul nationalei , in cazul meciului asta vorbim de o victorie importanta in derbi cu marea rivala, o victorie de palmares . Ca aia sunt praf , asta e. Si noi jucam bambilici de vreo cateva etape bune , asa ca bine ca am castigat. Puteam la fel de bine sa jucam cu botosenii si sa facem egal.
La fel de bine puteam face 3-0 cu o alta echipa si ar fi fost la fel de mincinos. Doar o serie de victorii iti poate da o anume siguranta si anumite pretentii.
In momentul de fata greu de spus ce vom face in meciul urmator, indiferent ce echipa va fi.
Un rezultat normal dupa aspectul jocului : crRapid-U Cluj : 2-3.
Doi clujeni cu sange ros-albastru de stelisti(Chipciu si Ianis Stoica) si unul dinamovist au decis victoria prin golurile marcate. Steaua 37 p, CFR 32 p, Rapid 30 p…… Tot inainte !:)
Rapid-UCj 2-3, un meci care pare sa-l confirme pe Sabau ca antrenor decent, mult peste media mamaligii. Ma intreb, daca Sabau poate ordona tactic jocul la UCj, oare ce ar face cu un lot superior (sa zicem la FCSteauaB)? Apropos de echipa nationala, se confirma ca H Moldovan e un mediocru promovat pt vanzare cat de curand. Azi, ca de obicei, a gresit pase simple rezultand in faze critice, a degajat alandala, a salvat suturi trase prost si in rest a zambit gales. Bun pt noi!
Au inghetat sinele la 2-0 …
Ucluj are ceva ce noi nu avem : fotbalistul Nistor — mijlocas ofensiv. Cu plusurile si minusurile Lui.
Dupa derby eu am fost siderat de tupeul jegului dinamuist Prunea.
Se apuca el sa urle prin studiourile digi cum isi permite Elias C sa le arate mumu la catei…
Ipocritul nenorocit nu e oprit de nimeni de la digi, desi:
”Președintele Florin Prunea a înjurat în direct, la Digi Sport: „M…, Steaua!” de Petre Dobrescu Vineri, 29 mai 2015, 14:39 . Actualizat Sâmbătă, 30 mai 2015, 10:13
Citeşte întreaga ştire: Președintele Florin Prunea a înjurat în direct, la Digi Sport: “M…, Steaua!”
lorin Prunea, fost component al Generației de Aur, şi-a ieşit din fire aseară, la finalul partidei CSMS Iaşi – Steaua 0-0, şi a fost protagonistul unei scene scandaloase. Preşedintele grupării din Copou a scandat înjurii ”M…, Steaua” la adresa noii campioane, împreună cu fanii moldoveni, la începutul interviului în direct pe care la acordat la Digi Sport. „Am dovedit că avem onoare! Îmi pare rău că Steaua a cîștigat titlul aici. Îmi pare rău pentru Ciobi. Noi am jucat, ne-am văzut de drumul nostru. (Pe un ton foarte ridicat) Dacă voi mai fi aici, data viitoare, zece milioane va fi biletul la peluză când vine Steaua la anul. E inadmisibil ceea ce s-a întâmplat azi! Nu e posibil ca echipa-gazdă să fie înjurată pe propriul teren, la fel și Florin Prunea”, s-a rățoit preşedintele de la CSMS Iaşi. Aflat lângă Prunea, reporterul Dan Filoti nu a intervenit în niciun fel, lăsându-l pe golan să-și facă numărul! Realizatorul Vali Moraru și-a cerut scuze, după ce transmisia a revenit în studio.
link: https://www.libertatea.ro/sport/florin-prunea-a-injurat-steaua-in-direct-la-digi-sport-1366014
Cat tupeu jegos are acest ipocrit?
raspuns:
Cat China de mare!
Nu am văzut meciul rapidiștilor cu U Cluj pentru că de câteva luni urmăresc doar meciurile echipei noastre. Am fost surprins de rezultat, nu știu dacă e aici o știință a jocului a celor de la U Cluj, sau pur și simplu o pierdere asumată de dl. Mobexpert pentru a își mai scoate din pârleală cu ajutorul Superbet. Sau mai degrabă cred că FC R este o echipă mediocră a ligii 1, iar poziția lor în clasament este cu mult peste nivelul real al echipei, multe dintre puncte obținându-le după meciuri consecutive în care arbitrajul a tras pentru ei.
Horațiu Moldovan putem spune că are mult noroc, a făcut meciul vieții fix când trebuie, în meciul cu vizibilitate al naționalei cu Elveția, deci strategia de promovare funcționează.
În rest nimic de spus, rezultatul crapidiștilor este bun pentru noi. Din păcate însă sistemul acesta cu play-off și play-out lasă loc mult la speculă, deoarece punctele se vor înjumătăți. Nu a ieșit nimic bun pentru fotbalul românesc de când s-a introdus acest sistem competițional, a adus doar o inflație de meciuri de calitate îndoielnică.
Lasati gargara! Acu’ se joaca Steaua – Corvinul! Tribunele arhi-goale! Se canta “Haide Steaua vrem un gol….”, la difuzoare, evident! Noroc cu instalatia audio facuta din banii nostri….
La Steaua armatei romane joaca si unul de-i zice Enceanu! Parca il stiu de undeva!… 🙂 Nea Gigi stie!…. Hai ca s-a terminat! Am castigat cu 0-1 si ne apropiem de … 🙂
Inițial am vrut sa las un comentariu pentru fortune vizavi de “Neluțu” Sabau, dar am găsit ceva mai interesant. Jalea Nordului trece pe primul loc în grupa de Conference, după ce administrează un 6-1 baskanilor de la Fenerbahce.
La Multi Ani Romania! La Multi Ani romani! 🙂
https://www.youtube.com/watch?v=NifZpFBDVwE