FCSTEAUA.RO

SuperLiga #17: FC Dinamo 0-1 FC Steaua! Victorie de 3 puncte în clasament și de palmares în Derby de România

O victorie așteptată și esențială pentru distanțarea la 5 puncte de CFR, la 7 puncte de Rapid și la 8 puncte de CSU Craiova.

FCSB s-a impus în Derby cu 1-0, grație reușitei de generic a lui Florinel Coman, care l-a lăsat fără replică pe Golubovic, în minutul 52, din lovitură liberă.
Deși partida a fost echilibrată în multe momente, calitatea superioară a roș-albaștrilor s-a văzut, iar faptul că vor înscrie era doar o chestiune de timp. Împinși de la spate de Peluza Nord Steaua Oficial, care a cântat pe toată durata partidei, jucătorii lui Elias Charalambous au dominat jocul și nu le-au dat șanse gazdelor să pună în pericol poarta lui Ștefan Târnovanu.
Deși asistența nu a fost una impresionantă pentru un Derby (aproximativ 23.000 de spectatori), atmosfera a fost electrizantă, în ciuda vremii capricioase din București, iar cele două galerii s-au întrecut în mesaje ironice, așa cum se obișnuiește la astfel de jocuri.
Pentru roș-albaștri urmează partida de duminică, 2 decembrie (21:00), împotriva celor de la Oțelul Galați, care se va disputa tot pe Arena Națională.
Clubul nostru le mulțumește suporterilor din Peluza Nord Steaua Oficialși îi așteaptă în număr mare și la următoarele partide!
“, scrie clubul pe pagina oficială de Facebook.

Echipa de start

Momente meci

Coregrafie stelistă prezentată la Eternul Derby dintre FC Dinamo si FC Steaua, din cadrul Superligii, desfășurat pe Arena Națională, duminică 26 noiembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Statistica INSTAT

Steaua din Liga 1 a dominat-o clar pe eterna sa rivală. Victoria steliștilor nu poate fi pusă sub semnul întrebării!

Rezumatul meciului

FORZA STEAUA!!!

AVANCRONICĂ

Unicul Derby FC Dinamo – FC Steaua se va juca pe Arena Națională, duminică, 26 noiembrie 2023, de la ora 20:30. Trei posturi TV vor transmite partida: Digi Sport 1, Prima Sport 1 și Orange Sport 1.

FC Dinamo n-a mai câștigat de trei luni în Superliga și se află într-o situație destul de critică. Primele 16 etape au fost cu rezultate modeste pentru „câinii roșii”, uneori împotriva cursului jocului. Ultimul meci a fost în deplasare, la CSU Craiova, unde au pierdut la limită cu 1-0. A fost un joc echilibrat, dinamoviștii având destule șanse pentru a marca de-a lungul celor 90 de minute. Tot la limită, scor 2-1, a pierdut Dinamo și deplasarea contra celor de la UTA, cei care au remizat în seara asta la Cluj cu CFR. Ultimul rezultat pozitiv al câinilor a fost egalul contra lui Iași, 0-0, din 27 octombrie. Grație ultimelor rezultate Dinamo se află pe penultimul loc în clasament, cu doar 10 puncte. Ovidiu Burcă și-ar putea decide soarta pe banca lui Dinamo în funcție de rezultatului Eternului Derby.

FC Steaua abordează meciul cu un moral destul de bun, mai ales după succesul din etapa trecută, primul două o serie de egaluri și o înfrângere. Trupa antrenată de Charalambous a învins-o la limită pe FCU Craiova, în urmă cu două săptămâni, dar a pierdut lamentabil cel mai recent derby bucureștean, 1-2 contra Rapidului. Totuși, Steaua este pe primul loc în clasamentul Ligii 1. Roș-albaștrii au profitat de pașii greșiți ai CFR-ului și au acum, după remiza CFR – UTA 0-0 de sâmbătă, un avans de două puncte față de clujeni.

Jocul vicecampioanei nu strălucește, așa că putem avea un derby mai echilibrat decât o arată diferența din clasament dintre FC Steaua și FC Dinamo.

Până vineri au fost vândute, online, aproape 20.000 de bilete cu tot cu tichetele fanilor roș-albaștri. Steliștii au primit o peluză întreagă la derby, în urma acordului încheiat de cele două galerii, astfel că au avut aproape 10.000 de bilete.

Forza Steaua!

X Ray

Exit mobile version