Superliga #1: FC Steaua 1-1 FC Hermannstadt. Startul roș-albaștrilor în noul sezon al Ligii 1

de | iulie 12, 2025

Campionii României au început noul sezon din SuperLiga Romania cu un surprinzător rezultat de egalitate pe stadionul Steaua, scor 1-1, contra celor de la FC Hermannstadt.

Într-o primă repriză cu ocazii puține, steliștii au bifat prima șansă de gol în minutul 37, la şutul peste poartă al lui Daniel Graovac, iar în minutul 45+2 VAR-ul a anulat golul înscris de David Kiki, pentru o poziţie de ofsaid.

În partea secundă, schimbările efectuate la pauză de Charalambous au dinamizat jocul și au apărut mai multe ocazii de gol. În minutul 58 David Miculescu o expediat un șut din interiorul careului, dar balonul a fost prins de portar. Stancu a scos din fața porții goale la o altă mare ocazie a steliștilor din minutul 64, după o ieșire neinspirată a portarului Căbuz. Același Căbuz a respins în extremis și lovitura de cap a lui Miculescu, în minutul 69. Spre stupoarea tuturor, sibienii au dat lovitura în minutul 75. Noul intrat Kalifa Kujabi a înscris cu capul după ce de un șut ratat a lui Balaure s-a transformat cu noroc într-o pasă de gol.

În minutul 88 Chiricheș a deviat un balon în centrul careului și a fost pe punctul de a înscrie. La numai 2 minute distanță, Ianis Stoica scapă pe contraatac după o ”păsă cadou” primită de la Cisoti, dar a trimis în bară (90). Roş-albaştrii au reuşit să egaleze în minutul 90+3 prin Alexandru Stoian. Tânărul de 17 ani, intrat pe teren în min. 83, i-a salvat pe roș-albaștri de la înfrângere nemeritată, marcând la centrarea lui Risto Radunovic (90+3).

Într-o partidă pe care au dominat-o la toate capitolele, roș-albaștrilor le-a trecut pe lângă ureche glonțul înfrângerii.

AVANCRONICĂ

Meciul FC Steaua – FC Hermannstadt se va juca pe Stadionul Steaua astăzi, 12 iulie 2025, de la ora 21:30. Partida se va transmite la Digi Sport 1 și Prima Sport 1.

Steaua din Liga 1 dispune de un lot întărit după transferurile din vară și pășește cu încredere spre un nou titlu în sezonul 2025-2026. Roș-albaștrii au început bine stagiunea. Echipa antrenată de Elias Charalambous a cucerit Supercupa României și a câștigat primul duel european în UEFA Champions League. În Supercupa României roș-albaștrii au triumfat cu 2-1, prin golurile semnate de Politic și Radunovic. În preliminariile pentru Liga Campionilor, steliștii au învins-o în manșa tur pe Inter Escaldes cu scorul de 3-1. David Miculescu, Darius Olaru și Marius Ștefănescu au punctat pentru campioana României.

FC Hermannstadt a avut parte de un sezon precedent destul de bun. Chiar dacă a evoluat în play-out, gruparea sibiană a lăsat senzația că putea evolua lejer și în play-off. Formația condusă de Marius Măldărășanu a ocupat primul loc în play-out și se numără printre favoritele la un loc în play-off.

Măldărășanu a fost aproape de plecarea de la Sibiu, însă până la urmă a decis să continue proiectul început de mai bine de trei ani. Sibienii s-au întărit în această vară și au transferat câțiva jucători precum Diogo Batista (Penafiel), Luca Stancu (Câmpulung), Dragoș Albu (FCU Craiova), Patrick Vuc (SGV Freiburg) sau Andreas Karo (Maccabi Petah Tikva). Pe de altă parte, ardelenii au pierdut câțiva jucători importanți din lot: Valerică Găman, Alessandro Murgia, Tiago Goncalves și Ianis Stoica. Chiar și în această situați, însă, sibienii vizează un loc în play-off la finalul sezonului regulat.

Campioană a României a câștigat două din ultimele cinci meciuri directe cu FC Hermannstadt. În stagiunea precedentă, duelul de la Sibiu a fost câștigat de ardeleni cu 2-0, iar returul de pe Arena Națională s-a încheiat 1-1. Astăzi, roș-albaștrii vor să-și ia revanșa pentru înfrângerea și remiza din sezonul trecut, însă nu va fi ușor. FC Hermannstadt poate pune probleme oricărei echipe din Superliga. Măldărășanu a construit un lot capabil să se lupte la play-off și se va deplasa la București cu gândul de a produce o primă surpriză a stagiunii. Să sperăm că Steaua din Liga 1 va găsi calea spre primele 3 puncte din actualul sezon.

Forza Steaua!

X Ray

Lasă un răspuns