Steaua – ASA Tg. Mureș 0 – 1! Asediu steril pentru „Adio titlul (?)”

de | aprilie 29, 2015

Steaua a pierdut confruntarea de pe Arena Națională cu ASA Târgu Mureș, scor 1-0, dar și prima poziție in clasamentul Ligii 1, la capătul unui meci strâns, al cărui rezultat a fost viciat de centralul George Gaman. Furată la drumul mare in mansa tur, ASA a fost susținută de arbitri, voluntar sau nu, și spre finalul acestei întâlniri, când hențul lui Sepsi nu a fost sancționat cu lovitura de pedeapsă. Ianis Zicu a adus victoria mureșenilor.

Partida de pe Arena Națională a debutat cu o ocazie importantă a mureșenilor. Senegalezul N’Doye a trimis excelent peste apărarea Stelei, iar Bumba, scăpat singur cu Arlauskis, a reluat spectaculos, dar ineficient, peste transversală. În minutul 20, N’Doye l-a pus în valoare pe portarul Stelei cu o execuție din alergare de la aproximativ 20 de metri.

Formația campioană a raspuns imediat, prin Chipciu, cel care avea să il intindă pe Stancioiu cu un super-șut de la distanță. Spre finalul primei reprize, Adi Popa s-a infiltrat în coasta apărării lui ASA și a tras mult peste transversală.

Scorul pauzei, 1-0 în favoarea oaspeților, a fost stabilit de Ianis Zicu, la capătul unei faze fixe. Claudiu Voiculeț a centrat de la colțul terenului, Zicu s-a desprins din marcajul lui Cristi Tănase și a pus latul din apropiere, imparabil pentru lituanianul din poarta Stelei.

Jocul s-a reluat cu o ocazie bună de a inscrie pentru Varela. Stoperul campioanei l-a dominat în aer pe Mircea Axente și a trimis cu capul puțin pe lângă bară.

Apoi, Țucudean a apărut în poziție de finalizare după o recentrare a lui Cornel Râpă. Fostul jucător al lui Dinamo nu a putut cadra din preajma careului mic.

În minutul 75, Gabi Iancu a fost foarte aproape să profite de o neințelegere în defensivă între Stancioiu și Feussi. Lobul mijlocașului Stelei a ocolit de puțin tinta.

Steaua nu a scăpat de arbitrajele potrivnice nici în retur. Asta după ce fusese jefuită la drumul mare în partida tur. George Gaman nu a indicat punctul cu var într-o situație cât se poate de clară. Sepsi a jucat mingea cu mana în propriul careu, la doar un metru de arbitrul adițional, care iși va încasa în mod nejustificat baremul.

Steaua: Arlauskis – Râpă (Vâlceanu 81), Varela, Toșca, Guilherme – Bourceanu (G. Iancu 60), Prepeliță – A. Popa, Chipciu, Tănase – Țucudean
Rezerve: Cojocaru – Luchin, Filip, Latovlevici, Breeveld, Neagu, Vâlceanu

ASA: Stancioiu – Feussi, M. Constantin, Bejan, Sepsi – NDoye, G. Mureșan – Zicu (Manolov 78), Voiculeț, Bumba (D. Goga 85) – Axente (Hora 67)
Rezerve: Viciu, Gonzalez, Goga, Balaur, Manolov, Hanca și Hora.

Arbitru: George Găman (Craiova)
Cartonașe galbene: Cl. Voiculet 59, Stancioiu 90+2
Cartonașe roșii: –

Stadion: Arena Naționala (București)
Spectatori: 15.369
Preluare de pe www.onlinesport.ro

Statistica și rezumatul meciului

Statistica

Declarații după meci

Costel Gâlcă:
Am dominat jocul de la un capat la celalalt, iar ei ne-au dat gol la o faza fixa. Am avut o gramada de ocazii, dar nu reusim sa fructificam. Trebuie sa castigam cele 5 meciuri ramase, dar suntem la mana ASA-ului.

Trebuie sa castigam tot pana la final. Nu pot sa spun acum ce imi reprosez. Am spus din decembrie ca nu s-a terminat campionatul si ca am nevoie de jucatori, de tot efectivul. Sper ca acum sa avem minte si sa recuperam aceste puncte, pentru ca nu sunt multe. Nu trebuie sa nu mai spunem niciodata ca suntem campioni dinainte.

Cred ca in seara asta am avut un penalty, dar in fine… Nu spun ca a fost un arbitraj rau, insa am pierdut puncte si din cauza arbitrilor, si din cauza ratarilor mari pe care le avem.

Gigi Becali:
Am stat doi ani fără să-mi văd familia, credeţi că are vreo importanţă un an de fotbal pierdut? Titlul nu e pierdut.

Tot ce a apărut despre Gâlcă este neadevărat, pentru că nu s-a pus problema niciodată, în nicio secundă, ca mie, singurul care hotărăsc la Steaua, să îmi treacă măcar prin cap să-l schimb pe Gâlcă. Nu există niciun fel de clauză de a-l schimba pe Gâlcă.

Palmaresul si istoria sunt preluate de noi de cand am luat echipa asta. Palmaresul, istoria si traditia. Nu particip la licitație. Pentru ce sa particip? Pe mine nu mă interesează. Stema Stelei este doar un desen, o sa vedeți că nu plătește nimeni nici 5000 de euro pentru ea.”

Concluzii

Când în minutul 80, 3 arbitri și 6 ochi îți refuză iar un penalty clar, totul pare împotriva destinului acestui retur. A fost și henț și fault, cum a comentat Ion Crăciunescu la Digisport: „Trebuia să se acorde penalty pentru fault, Sepsi prinde picioarele adversarului! Penalty indiscutabil, uitați-vă la picioare! Dacă nu vezi mâna, măcar vezi piciorul!hent_fault

Totul împotrivă! De la conducere, prin transferurile din iarnă, la arbitri, jucători accidentati, jucători de bază în eclipsă de formă (Chipciu), ghinionul dublat de norocul adversarilor(o ocazie, un gol). Până și Național Arena nu mai îi aduce acel plus de șansă de odinioară. Meciul parcă a fost copy/paste după cele cu Rapid, Petrolul și Oțelul. Și la joc și la erori de arbitraj.

În opinia mea, titlul este pierdut. S-a dus pe mâna Stelei. ASA Tg. Mureș va câștiga pentru că are toate circumstanțele favorabile: lot valid și experimentat, noroc, arbitri și tactica Ciobi „dă și fugi cu fundul în poartă”, ca în seara asta. Altfel, este o echipă obosită după 40-50 minute de cotonogeală, dar dacă ar șuta intenționat numai spre fanionul de la corner, tot i-ar devia vântul un șut în poartă.

Nu ar fi prima echipă din istorie care a câștigat titlul pe bulan și arbitraj, ca apoi să dispară în anonimat sau de pe harta FRF. Oțelul, CFR și Urziceni sunt ultimele campioane făcute din fluier. Astăzi, primele două sunt lanternele Ligii 1, iar Urziceni desființată.

XRay

31 de comentarii la „Steaua – ASA Tg. Mureș 0 – 1! Asediu steril pentru „Adio titlul (?)”

  1. tiempo

    Regreta becali vanzarea jucatorilor, si aducerea unor rebuturi.

    Nu inteleg, oare Galca nu a stiut cum sa ii motiveze pe jucatori ?! Chiar nu a avut cum ?! Au fost o gramada de declaratii are muresenilor la adresa echipei. Sa nu vorbesc discursul lui N’Doye de dupa meciul tur. Nu putea sa le arate si filmari cu intrarile criminale ale lor ? SAU CEVA!!!!! Chiar atat de lipsit de idei sa fii, oare ?!
    Nu imi dau seama cum poate fi chiar atat de amator. Imi placea stilul lui, dar vad ca echipa a castigat pana acum doar din inertie, si calitatea unor jucatori.

    Cred ca demisia e solutia perfecta. Si mai cred ca titlul inca nu-i pierdut. ASA mai are niste etape grele de jucat, mai grele decat Steaua. Mai are meci cu Petrolul, care, desi nu mai au vreo miza, cred ca vor da totul pe teren. Mai are si cu Astra, unde a venit Sumudica, un antrenor care desi uraste Steaua, cred ca va incerca o victorie, ca trage la Europa League.
    Ramane sa ne bazam pe Viitorul lui Hagi.

    Duckadam a devenit bufonul Ligii intai. Declaratiile lui incep sa fie mai tampite decat ale lui Stoican. Ar trebui sa isi tina gura inchisa..

    Oare echipa asta a ASA-ului sa fie emblema Romaniei in cupele europene ? O echipa care timp de aproape 60 de minute nu a iesit din propria linie de 30 de metri decat cu baloane bubuite ? Nu stiu….se pare ca asta e mentalitatea noastra de romani. Tot ce-i bun trebuie sa dispara.

    In concluzie, nu credeam ca este posibil ca o echipa sa piarda un avantaj de 13 puncte, si sa mai si ajunga la 2 puncte in spatele urmaritoarei. AMATORISM !

  2. kreator

    Miau, miau, miau Fecali!
    Miau, miau, miau!

    Anghel Iordanescu afirma acum vreo doi ani, dupa ce Steaua castiga campionatul DUPA O PAUZA DE SAPTE ANI ca:
    Meritul pentru castigarea acestui titlu este al antrenorilor si al jucatorior DAR CEL MAI MARE MERIT ESTE AL LUI GIGI BECALI.

    Un titlu dupa sapte ani!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Si vorbea de STEAUA BUCURESTI!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    Steaua Bucuresti este pe cale sa piarda titlul in fata unei echipe nou promovate, care in sezonul trecut juca in divizia B!

    Asta dupa ce Steaua a avut incasari in sezonul trecut de 58 de milioane de euro, si in iarna a mai incasat cateva milioane de euro din vanzarea jucatorilor Keseru, Sanmartean si Szukala.

    Ei bine, Steaua a cumparat in ultimele …. 18 luni un singur jucator, pe Breeveld. In rest au fost adusi doar jucatori liberi de contract.

    Moca. Gratis. Nema dobanda. Ups. Nu asa. Nema lovele.

    Miau, miau, miau Fecali!
    Miau, miau, miau!

  3. empyro

    Bai ma lasi si cu 58 de milioane si cu pizda ma-sii. ASA nu a bagat o letzcaie in transferuri. Problema e banca tehnica.
    Nu mai putin adevarat e si faptul ca au disparut trei jucatori foarte importanti.
    Cert e ca ambele probleme, atat antrenorul cat si partial lotul au fost generate de cioban.

  4. kreator

    Pai antrenorul de cine este pus la Steaua?
    Nu Fecali il pune?

    O tot zguduiti cu Galca. L-am pus eu pe Galca antrenor la Steaua? Sau Fecali l-a pus?
    Pestele de la cap se impute.

    Tocmai asta este, ca Steaua cu incasari de peste 60 de milioane de euro este la fel de slaba ca echipe aflate in insolventa din campionatul Romaniei. Otelul de pe ultimul loc castiga la Bucuresti in fata Stelei.

    Pai daca Fecali aduce toate epavele libere de contract…. Normal. Te bate Otelul.
    Cutudean, Tamas….

    Cine decide tot ce misca la Steaua? Nu Fecali?

    1. empyro

      Ma, o tot zguduim cu Galca, fiindca Galca putea si el sa-si dea demisia, dupa un campionat pierdut in cel mai rusinos mod posibil. Mai mult de atat, cand a vazut ca nu i se aduc „intariri”, putea la fel sa aiba tarie si sa plece. Despre competenta lui nu mai vorbesc, fiindca n-are rost.
      Legat de cioban, categoric lucrurile astea tin de el, de alegerile proaste pe care le-a facut. Uite ca Steaua a cheltuit 2 mil. in transferuri (aproape la fel ca Ludogorets, apropo), iar ASA nimic si totusi aia fac treaba cu toti pensionarii si toti refuzatii la export. Antrenorul in Romania trebuie „sa faca din rahat, bici”, altfel…esti un zero, iar Costel Galca, a avut material mult mai bun decat Ciobotariu.

    1. roma-merda

      Gata frate ca putem sa revenim,in loc sa sărim pe ei mai bine mergem la
      Derby 5000 sa răsune arena!!! Îți dai seama ce o sa iasă??? :))) noi cântând 90 Min in condițiile actuale… Or sa plângă potaile. Nu mai înjurați echipa si pe Gâlcă. Nimic nu e pierdut.luptam pana la capăt!!! Route25;)

  5. superstar18

    Tocmai au intrat 2 milioane in conturi pentru transferul lui Pintilii (daca ne luam dupa mizeria de presa scrisa din Romania). Pe cat punem parium ca vin jucatori de 200000 de euro la vara gen Enceanu sau liberi de contract (Cernat, Texeira, etc)?
    Imi vine sa plang cand ma gandesc ca e primul an dupa…. nici nu mai stiu cati in care nu astept cu sufletul la gura un derby cu Dinamo. De ce? Pentru ca interlopul asta nu stie sa joace corect, sa plateasca pt a folosi o marca pe care pana acum a dat spagi ca sa o tina pe gratis. Si sa faca bani cu lopata!
    Cancerul Stelei, acest becali. E un cancer! Cu cancerul nu te joci, nu discuti, nu ai sperante sa iti treaca de la sine. Trebuie extirpat !

    1. empyro

      Asta este un mit cu banii. Nu ai nevoie de bani (multi) ca sa faci o echipa competitiva. Important e sa ai „fler”, sa respecti sportul sa aduci cat, cum si cand trebuie jucatori. Steaua a investit 2,3 mil EUR in transferuri, CSU 0,9 mil EUR si ASA 50.000 EUR, iar restul echipelor din Liga 1, ABSOLUT NIMIC !
      Pentru campionatul Romaniei si grupele UCL/EL e suficient. Important e sa ai inspiratie in alegerea antrenorului si a jucatorilor, indiferent ca vin liberi de contract sau pe o suma de bani. Si daca tot i-ai adus in discutie pe cei doi (Cernat si Teixeira), iti garantez ca ambii ar fi facut diferenta la Steaua, in special in meciurile din competitiile interne.

  6. xray Autor articol

    @kreator
    Ai luat-o progresiv cu „încasările” din 2013-2014, de la 58 milioane, la peste 60 milioane … La următoarea postare poate o să sară de 70, ca steagurile lui Pristanda.

    Curând o să aflăm că numai din vânzarea biletelor pe Ghencea și a fularelor cu sigla , El Ciobandante a încasat peste 20 de meleoane euroi peșin, din care a băgat în buzunar cel puțin 100(sic!). Fabrică de bani Steaua, nu glumă. Prevad ca la licitatia pentru sigla o sa se buluceasca lumea ca la Black Friday! 🙂

  7. decy

    Cert este ca aseara s-a vazut neputinta echipei,n-avem om de gol si nici pe cineva care sa intareasca mijlocul,coducator de joc. Este super nasol ca nici suporterii n-o aclama la meciuri s-o impinga de la spate….aici credeti-ma ca sufera cel mai tare. Eu condamn arbitrajul in liga 1 pt ca din 5 arbitrii niciunul nu vede frate nimic,sau nu vrea sa vada….m-am saturat.Bagati frate proba video ca la tenis de cimp sa stopeze minarelile de culise. Eu nu abandonez echipa…o sustin pina la capat. Hai STEAUAAAAAAAAAA!!!

  8. andyq

    Cand iti faci calcule in pauza de iarna si decizi sa vinzi tot ce ai mai bun pe la echipa(Szukala, Sanmartean, Cheseru) si nu aduci nici macar 1 singur jucator apropiat de valoarea unuia dintre cei 3 de mai sus… patesti precum astia de au fost prezenti ieri in teren, pe National Arena.

    La un moment dat mutam intre canale(digisport 1 si 2), pentru ca era un meci de fotbal pe 2, cand pe 1 era doar o chestie inspirata din fotbal.

  9. adrian0808

    Smecheria este schema aia cu emblema / sigla …..

    Sa vedem daca FCSB nu castiga campionat si nu merge in preliminariile UCL cati bani poate valora emblema / sigla …. ?!!!

    Ciobanul este el prost, incult si calic ,dar nu e cretin …..

    Sa vedem ce evaluare ii va face MAPN-ul si cine va dori sa cumpere …..

    Traim intr-o lume in care cretinismul il vedem in cele mai pure forme …
    Adica …. cumperi sigla ROLLS ROYCE ca sa o pui pe un LOGAN …. sau pe un BUGATTI …. ( pai cine poate face lucrul asta …. doar niste retarzi precum cei de tipul talpan ).

    Sigur pe sticle de vin, pe biscuiti, pe chiloti/tricouri/fulare inseamna mare lucru acea sigla ….

  10. adrian0808

    Iar referitor la meciul de aseara ….in afara de ideea cu centrarile aiurea in careu nu am vazut nimic ….
    Ori e CIOBI mare antrenor ori TANASE&CO erau la primul meci impreuna ….

    Parca nu au vrut sa forteze ….parca de la meciul cu PETROLUL din returul din cupa ( 3- 1) cand au facut turul stadionului si au batut palma cu suporterii , este alta echipa …. alti jucatori …. Ceva s-a intamplat dupa acel meci …. parca atunci s-a terminat sezonul ….

    Conditie fizica am vazut ca au avut ….dar parca nu au avut stiinta aia de reusi sa pacalesti sa surprinzi macar o data intr-un meci pe adversarul direct …. tare straniu ….
    Ceva se intampla si parca la finalul meciului nu prea erau asa tristi …. nici ei nici Galca …. parca erau multumiti ca au facut ceea ce trebuia si e greu sa explice de ce s-a ajuns aici ….

    Oricum s-a pierdut si la baschet …. tot Muresul a fost si acolo ….
    Zambiti , viata merge inainte , noi sa fim sanatosi ….

  11. sikander

    paaaa banii din sapion lig!!! paaa puscariasule!!! sa te duci dupa tac-tu!!!

    galca ala sa moara ma-sa zici ca-i pornit sa distruga tot!!! nici cel mai mare dusman al Stelei (vezi lucescu) nu ar fi reusit sa aduca asemenea cataclism intr-un timp atat de scurt… parca atunci cand era jucator nu era deloc mamaliga… zici ca-i un copil rasfatat care primeste cele mai scumpe jucarii si nu se lasa pana nu le face praf intr-un timp cat mai scurt… cand am vazut meciul trecut ca l-a schimbat pe stanciu, care a facut meciul vietii , dar l-a lasat pe oligofrenul de chipciu, mi-am dat seama ca asta are o placere sadica sa faca sa se aleaga praful…

    ca tot a venit vorba de chipciu – animalu asta indolent si figurant este cap de linie in echipa de cand si-a revenit dupa accidentare!!! are si asta o placere sadica sa iroseasca ocazii de n-am vazut asa ceva. norocul lui ca nu-l vede nimeni, ca alt antrenor l-ar fi tinut in tribuna permanent la ce prestatii lamentabile are. dar cine sa-l vada… galma??? aseara a scapat in ultimele minute in careu pe dreapta, avea om liber la 11m central pe poarta, se uita la el, dar da mingea la bataie in fata portarului unde mai erau inca 1-2 adversari… la ultima faza el trage in nestire in loc sa paseze la tanase care era singur in fata careului… asa atitudine de baga-mi-as poola n-am vazut nici la toja… nu stie decat sa piarda mingea, sa se opreasca si sa injure, sau sa cada ca un penibil si sa cerseasca fault… si sa injure…

    tanase… greu la deal cu boii mici…

    tucudean ala e un milog ratangiu. n-am mai vazut un jucator de talia lui care sa se tavaleasca atata si sa cerseasca atatea faulturi… si eu cred ca ar putea iesi un jucator destul de bun din el, dar cu o echipa in spate, nu cu niste luzari si cu o banca tehnica lamentabila…

    nu-l mai ridicati atata in slavi pa cibotariu ala! e un antrenor de duzina! norocul lui e ca are jucatori experimentati in lot iar echipa a fost impinsa de la spate din plin. credeti ca ar mai fi avut aia rezultatele astea daca muresan ar fi fost suspendat tot sezonul si ar fi avut parte de arbitraje echidistante?

    ca tot veni vorba de arbitraj. poate unora li s-a parut ca arbitrajul de aseara a fost decent… insa maniera de arbitraj a fost clar in favoarea alora. cand nr 10 de la aia ia cartonas abia spre sfarsitul meciului, dupa ce in prima repriza a faultat intens si repetat, ala nu e arbitraj corect. e normal ca javrelea alea sa joace la rupere, daca vad ca li se permite in toate meciurile. ba chiar le creste si moralul. pai aseara in prima repriza au fost vreo 5 lovituri directe in fata sub ochii arbitrului si in cel mai bun caz s-a dat doar fault.

    asta nu scuza sub nicio forma impotenta antrenorului si a jucatorilor si imbecilitatea satanica a puscariasului!!! mori in mortii ma-tii bah!!!

  12. sikander

    @adrian0808 – ca tot zici de acel 3-1 cu ptrl – ce s-a intamplat dupa acel meci? li s-au urcat din nou vedetismele la cap jucatorilor! la fel si dupa acel 3-0 cu astra. oricat de imbcil ar fi antrenorul, tu ca jucator cu valoare si experienta poti sa compensezi acest mare minus. dar cand tu ai o mentalitate si un caracter de cocalar… asta este marele repros pe care il am fata de antrenorul de dinainte. degeaba i-a facut pe aia sa joace ca niste roboti, daca le-a alterat si mai mult caracterele. el si cu ciocanitoarea de nevasta-sa. la latovlevici s-a vazut cel mai bine, dar mai toti jucatorii sunt in situatia asta.

    pe acest fond s-a ajuns la rezultatele actuale, coroborat cu impecilitatea si impotenta lui galma si cu influenta diabolica a fariseului.

    puncte pierdute aiurea sezonul asta: 1p cu tiganii, 1p cu ptrl, 1p cu ceahlaul, (cel putin) 1p cu otelul. 4p din start. asta ca sa nu mai vorbesc de meciuri gen cel cu csu craiova, cand aia cu tot sirul lor de meciuri fara infrangere puteau fi batuti la scor…

  13. tiempo

    @Sikander,

    eu cand am zis ca arbitrajul a fost execrabil m-am ales cu comentarii de tot felul. Clar a tras cu ei. Si cica „a lasat jocul liber”. A lasat pe naiba. Unde ai vazut tu asemenea atacuri la picioare nesanctionate NICI MACAR CU FAULT, NU VORBIM DE CARTONAS ?! Nicaieri… ASA i-a transmis o lectie clara arbitrului. Si nu numai celui de aseara. Tuturor arbitrilor care au condus atat meciurile lor, cat si ale „Stelei Bizantine”.

    Chipciu trebuia schimbat la pauza. Si Popa. Tanase pur si simplu nu voia sa dea drumul la joc. Ca de obicei, se dribla singur la mijlocul terenului.

    In minutul 70, daca va uitati bine, puteti numara in jur de 10 pase intre fundasii centrali ai Stelei, in jumatatea ros-albastra. Asa face oare Galma jocul de posesie ?! Trebuie sa ii reaminteasca cineva ca jocul Barcelonei nu mai e la mare cautare in Europa. Toate echipele incearca sa fie cat mai pragmatice dupa modelul nemtesc. Daca bine imi aduc aminte, Barcelona cu toata posesia ei, a pierdut in urma cu 2 ani 7-0 scor general in fata bavarezilor de la Munchen. Dar totusi, Steaua are nevoie de posesie, nu ? Normal ca are !!!

    Galca e un om simtit. Dar atunci de ce nu-si da odata demisia ? El si tot staff-ul sau. In frunte cu medicul echipei care nu ar avea loc nici la o echipa de Liga a IV-a.

  14. sikander

    @tiempo – si nu numai asta. am vazut la arbitraj o tenta asemanatoare cu cea folosita de arbitrii in meciurile internationale, cand vor sa avantajeze cluburile mari in fata cluburilor mici: toate deciziile impotriva clubului mic se fluiera scurt, la cateva fractiuni de secunda dupa un asa zis incident, astfel incat sa-i taie elanul jucatorului care are mingea. acest lucru afecteaza grav psihicul echipei sanctionate. nu stiu daca m-am facut inteles in acest sens, dar cred ca va dati seama despre ce vorbesc.

    asta plus lejeritatea cu care a trecut cu vederea niste intrari mai mult decat energice. defapt este o diferenta intre intrarile energice si intrarile la rupere practicate de taranoii aia. in meciurile cu aia mi-am adus aminte de arbitrajul de la liverpoola-Steaua 1-0.

    in fine. asta e cea mai mica problema. cu toate arbitrajele din lume, aia trebuiau sa fie acum la cel putin 5p in spatele nostru!

    bine ca ai adus aminte de medic si l-as aminti eu si pe preparatorul fizic!

  15. white-r

    Liga e clar un teatru penibil…

    cu Otelul s-a chinuit extrem de mult arbitrul sa simuleze ca nu are tema dand penalti cand oricum obiectivul era indeplinit (orice doar sa nu castige steaua) si cu ocazia asta și-a zis el, am si motiv să le zic :nu am fost impotriva voastra, doar v-am dat penalti. S-a gandit omul cu inteligenta lui de pinguin ca e o miscarea geniala 🙂

    arbitrul din meciul cu Tg. Mures e mai bun la teatru, dar cand vi clar cu tema sa nu sanctionezi jocul dur tocmai cand steaua are adversari o echipa cu mijlocasi ciobani, doar pt. inteligenta de gimnaziu a conducatorilor fotbalului romanesc paote sa fie o tactica inteligenta.

    oricum cel mai important e ca daca vinzi fotbalisti si aduci dinamovisti si forme de viata de umplutura reusesti sa obti o echipa de luzeri care pariez ca va pierde si cupa ligii, maxim castiga cupa romaniei, in cel mai buns cenariu…

    Foarte bine, să mearga echipa asta de penibili in UCL sa se mai imbogateasca niste infecti si la anul se desfinteaza si ei …pe astia care iau titluri fantoma apoi sunt nimeni pe lume nu ii intreaba DNA de sanatate? Nu-s fericiti DIGI cu audienta, sa se uite atunci la ei cei 2 spectatori ai ASA Tg. Mures…

    La puscarie !

  16. sikander

    bine zis white-r!

    sa ne gandim totusi ca drepturile tv nu sunt ale digi, ci ale altui ungur borat. nu are prea mare importanta, dar trebuie sa revin cu mentiunea ca ungurul borat de la chefere a obtinut dubios drepturile tv printr-o firma off-shore, dupa ce in prealabil forte oculte s-au asigurat ca sefia ligii si a fedderatiei va fi atribuita unor dubiosi: un smenar ieftin cu pretentii de mafiot (iorgulescu) si un ilustru necunoscut, care de la 20ani facea campanii electorale pentru psd (burleanu).

    dupa manevra nenorocita de atribuire a drepturilor tv PE INCA 5 ANI unor agenti ai serviciilor maghiare (la SRI, DNA, DIICOT se doarme), s-a modificat si sistemul competitional incepand cu sezonul viitor, pentru a fi mai usor de scos campioane – orice echipa ai fi, daca ajungi in play-off cu cine trebuie sa castige campionatul, primesti 2 arbitri cu lectia invatata si esti PA. asta in timp ce jegurile penale se imbogatesc din audientele generate de forme de viata cum am vazut si aseara prin tribune…

    deja imi e atat de scarba incat imi vine nici sa nu ma mai uit la meci la tv, dupa ce ca de vreo 7-8ani nu ii mai dau oligofrenului bani pe bilete.

    in contextul de mai sus, mizeria umanoida din loja nu are interesul decat ciupeala: sa traga bani cat poate din transfeuri. el stie ca nu o sa mai pupe titluri, deci nici CL, pe viitor, fiindca stie manevrele din spatele fotbalului romanesc. acum mai e si puscarias si nu mai risca aparitii si razboaie in public, pentru ca stie ca astfel s-ar intoarce la bahaus. asa ca tace si mulge ce mai e de muls…

  17. sikander

    ca si concluzie:

    la meciurile care mai sunt de jucat de catre ambelem echipe, asa castiga titlul indiferent daca primeste ajutor de la arbitri sau nu. nu va puneti mari sperante ca ptrl si astra o sa-si dea duhul pe teren. poate doar viitorul sa traga cu dintii un egal chinuit, dar ganditi-va ca dnm0 o sa faca tot posibilul sa ne puna pierdica si tare cred ca o sa reuseasca, avand in vedere situatia cariata total din echipa fariseului puscarias…

  18. cristi-cosor

    Sikander,nu crezi ca o sa cadem in ridicol cu milogeala asta similara cu tuciurii de sub podul Grant?Cati stelisti au iesit rupti aseara si cate faze clare de penalty au fost?Sempre superiore suntem numai asa cand avem noi chef,este?

    Si mai vreau sa imi spui un lucru:dupa mega,ultra dominare din repriza secunda stii cumva cate suturi am avut pe spatiul portii?Matematica si bunul simt spun ca nu poti marca doua goluri daca sutezi odata pe poarta…asta daca nu te cunosti cu fluierasul si iti da vr’o doua-trei penaltyuri ca doar nu o sa se duca taranii in ieuropa,pai nu?

  19. roma-merda

    Inca nu mi-am revenit,aseară am vb la supărare,dar azi vad lucrurile mult mai clar..so,lets begin:)
    Arla-n a avut ce apăra
    Rapa-bun
    Varela-bun
    Tosca-bun
    Prepe-bun
    Tanase-dodele erai mahmur de la han
    Motoreta-f bun
    Chipciu- totul căpitan,stelist adevărat
    Bourceanu-bun,pe defensiva
    Tucudean-cu dodel la han:))
    Totuși sper sa luam campionatul,dar băieții sunt depolarizați,trebuie sa mergem peste ei sa le arătăm ca suntem o familie.Fortza Steaua!!

  20. naiyba

    Barabas prietene ce-i facut de mana ta, lucru’ manual se numeste.

    Te-ai calicit la cateva milioane in iarna cand puteai sa aduci niste jucatori capabili si nu 2 potai, te-ai mai calicit o data cand nu i-ai platit lui Galca clauza si sa aduci alt antrenor cand inca mai aveai timp (desi eu unul nu ca cred ca Galca este principalul vinovat, eu il pun pe locul trei dupa Barabas si jucatori, pana la urma Galca nu cred ca le spune jucatorilor sa dea pase la adversar sau sa nu o bage in ate, sau sa isi aseze mingea 3 ore cand au toata poarta in fata, cum a facut Iancu aseara, nu mai intru in arbitraje, accidentari si subtirimea lotului ca deja ma ia capul, asta ca o paranteza) si acum te vezi in situatia de a pierde cel putin 20 de milioane.

    Vei duce Societatea Comerciala Fotbal Club Steaua Bucuresti Societate pe Actiuni, la acelasi stadiu in care se afla celelalte societati pe care le-ai manageriat Avicola Iasi, ARCOM si Uzina Mecanica de la Dragasani, FALIMENT. Vai mama ta, ai reusit sa distrugi munca lui Reggae la fel cum ai reusit sa distrugi si munca lui Oli.

    De abia astept ziua cand vei pleca. Drum bun si du-te tare.

  21. xray Autor articol

    @piece-of-mind
    Cam ce scrie Udrea azi am scris si eu, ca ipoteză, in „Bomba cu al 12-lea ceas”, cu deosebirea ca Udrea deviaza intenționat incercand sa-l scoată pe cioban din tăcere. Un Becali mut nu le convine, pt că nu mai fac rating pe declarațiile lui.

    Becali acum iși joacă rolul de „supărat pe presă”= „Ani de zile ati făcut pe seama mea emisiuni, stiri bombe și bani. Când v-am cerut susținerea mi-ați întors spatele. Acum nu vă mai dau nimic … să mai faceți stirile alea de 2 lei, care să vă aducă rating gros de la gură-cască.”

    De fapt, Becali tace pentru că el a vândut jucătorii, el a adus alții în loc, nu Gâlcă. De asta a spus că nu i-a trecut niciodată prin minte să-l demită, deși nu are nicio clauză. Vede că echipa joacă, ajunge des în fața porții, dar nu marcheză, pentru că nu mai are cine. Trebuie calitate, nu „să fie la număr”.

    Nu va exista un „nou patron” la SC FCSB SA, cum spune Udrea, pe surse. În opinia mea, Becali(familia) nu va vinde niciodată clubul. Istoria și performanțele din 2003-2015 aparțin SC FCSB SA, cu bune și rele. Idem palmaresul.

    Dacă vrea să renunțe la fotbal, atunci il va lichida, radia după ce va vinde jucătorii. Asta și pentru a demonstra celor care au dezgropat securea războiului cu sigla, unde este acum palmaresul. La siglă aia din 2004 sau la SC FCSB SA.

  22. tornyfcsb

    ASA Tîrgu Mureș a încălcat regulamentul disciplinar al FRF, a folosit un jucător care in mod automat trebuia suspendat pentru cumulul a 7 cartonașe galbene: Marius Constantin. Acesta a primit cartonașe galbene în următoarele partidele: 06.10.2014-ASA TGM-CFR Cluj, 26.10.2014 ASA TGM-STEAUA BUCURESTI, 23.11.2014 P Ploiesti-ASA TGM, 06.03.2015 ASA TGM-Dinamo, 20.03.2015 Botoșani-ASA TGM, 08.04.2015 Rapid-ASA TGM, 25.04.2015 ASA TGM-Pandurii TGJ. Cer să se ia măsuri în această privință. Nicolae Stanciu, jucatorul Stelei a fost în aceeași situație, suspendat pentru cumulul a 4 cartonașe galbene, acesta însă nu a fost folosit in etapa care astăzi urmează să se încheie. Articolul 41, 2.1 al Regulamentului disciplinar al FRF „Dacă un jucător primeşte avertisment în patru jocuri diferite din aceeaşi competiţie, el va fi automat suspendat pentru următorul joc din competiţia respectivă. Aceeaşi sancţiune se aplică şi atunci când jucătorul acumulează şapte şi, respectiv, nouă avertismente în aceeaşi competiţie. Începând cu al zecelea avertisment primit în aceeaşi competiţie, la fiecare alt cartonaş galben, jucătorul este automat suspendat pentru următorul joc”
    http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/VIDEO+Marius+Constantin+va+fi+suspendat+in+derby
    ASA TGM trebuie să piardă la masa verde acest meci existând precedent în aceasta situație până și la arabi.
    http://www.stiridesport.ro/sporturi/fotbal-extern/olaroiu-al-ahli-depunctare-suspendare.html
    VIDEO Marius Constantin va fi suspendat în derby-ul pentru titlu cu Steaua. A primit „galben” cu…
    VIDEO ASA Târgu Mureș – Pandurii. Antrenorul gazdelor, Liviu Ciobotariu, a pierdut un om de bază în perspectiva meciului de miercuri cu Steaua, din etapa a 29-a a Ligii 1. În minutul 21 al partidei ..

    1. xray Autor articol

      @tornyfcsb
      Mi-ar fi placut să fie așa. Chiar m-am bucurat când ți-am citit postarea, dar m-am documentat și nu ai dreptate! Digi a greșit.

      În partida cu Rapid, etapa 25, Marius Constantin a luat 2 galbene=roșu.
      Conf art. 41 „… Două cartonaşe galbene primite de un jucător în acelaşi joc conduc la eliminare (cartonaş roşu indirect) şi la suspendarea automată pentru un joc, cele două cartonaşe galbene fiind anulate.”
      http://prntscr.com/701sf5
      Link http://www.frf.ro/public/images/uploads/REG.%20DISCIPLINAR%202011%20TIPAR.pdf

      Deci galbenul luat în etapa a 28-a la partida cu Pandurii era al 6-lea, nu al 7-lea. Cele din meciul cu Rapid fiind anulate prin executarea pedepsei la roșu din două galbene. Vezi fișa cu galbelele lui M. Constantin:
      http://www.liga1.ro/html/pagina_personala_jucator/Marius_Constantin-63.html

  23. sikander

    @cristi color – te-ai aruncat aiurea in afirmatii la adresa mea. daca ai fi citit comentariul meu initial, ai fi vazut ca la sfarsit am precizat ca arbitrajul NU SCUZA impotenta jucatorilor si a bancii tehnice 😉

    eu nu sunt mircea lucescu sa acuz arbitrii dupa 0-7 cu bayer. doar am comentat arbitrajul per ansamblu.

Lasă un răspuns