CSA Steaua, CS FC Dinamo și Academia Rapid, înscrise ILEGAL în liga a 4-a! Decizia Tribunalului

de | septembrie 18, 2017
Sentinţă: Academia Rapid, Steaua şi FC Dinamo au fost băgate în Liga 4 de o persoană fără nicio calitate la AMFB. Toate deciziile luate în ultimii doi ani devin nule. Soarta campionatului e incertă. Cum poate afecta sentinţa Tribunalului, prin ricoşeu, şi FRF

Nicolae Badea, primarul Dan Tudorache şi colonelul Cristian Petrea conduc, direct sau prin intermediari, trei echipe băgate direct în Liga 4 (FC Dinamo, Academia şi Steaua) de persoane care n-au nicio calitate la AMFB. Sentinţa Tribunalului Bucureşti, prin care preşedintele şi secretarul general al AMFB sunt invalidaţi, are consecinţe incalculabile, în acest moment

O sentinţă definitivă a Tribunalului Bucureşti, dată vineri, 15 septembrie 2017, e de natură să lovească de nulitate absolut tot ceea ce s-a petrecut în campionatul Bucureştiului în ultimii doi ani, inclusiv componenţa actualei ediţii a Ligii a 4-a. Pe lângă foarte numeroasele consecinţe care pot fi şi de ordin penal (dacă se constată că e vorba de rea-credinţă şi de pagube materiale), ceea ce interesează direct un mare număr de fani este prezenţa în competiţie a unor echipe înscrise direct în această divizie, prin decizia Comitetului Executiv al AMFB. Printre formaţiile cu care nu se ştie ce se va întâmpla sunt Academia Rapid, Steaua, FC Dinamo şi Carmen.

Speţa pare complicată, dar în realitate lucrurile sunt mai simple. ProSport a scris, pe parcursul ultimului an, de problemele de la Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti, avertizând că totul poate scăpa de sub control dacă şefii acestei instituţii nu intră rapid în legalitate. Instanţa de la Tribunalul Bucureşti a respins vineri, ca nefondat, apelul unei persoane fizice (Damian Sultănoiu) împotriva AS FC Progresul Bucureşti, club care până sezonul trecut a jucat în Liga 4. Până aici, pare că lucrurile n-au legătură cu fotbalul şi campionatul. Doar că obiectul disputei – da, din plin. Sultănoiu preluase o creanţă de 2.200 de lei pe care Progresul o avea faţă de AMFB. Şeful echipei Progresul, Tudor Iacov, a refuzat să plătească argumentând că şefii AMFB, cei care cesionaseră creanţa, nu au nicio calitate oficială. Damian Sultănoiu a pierdut astă-primăvară procesul de fond, la Judecătoria Sectorului 3, iar vineri a pierdut şi apelul, la Tribunal, sentinţa devenind definitivă. În motivare, instanţa a explicat, astă-primăvară, că atât preşedintele AMFB (Marian Lumânare), cât şi secretarul general (Claudiu Baboia) nu au calitatea de reprezentanţi legali ai instituţiei.

Cei care au băgat Academia, Steaua, FC Dinamo şi Carmen în Liga 4 nu au nicio calitate oficială la AMFB

Despre sentinţa de vineri a scris, în premieră, site-ul sportb.ro, care a publicat şi fragmente din motivarea instanţei astă-primăvară, când s-a judecat cazul pe fond: „Instanţa are în vedere că cererea de executare silită din data de 21.03.2016, în urma căreia s-a constituit dosarul 693/2016 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Guli Constantin, a fost formulată de către numitul Baboia Claudiu Gabriel, persoană care nu avea calitatea de reprezentant legal al Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti.

Astfel, în Registrul special al Asociaţiilor şi Fundaţiilor ţinut de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, este înscris ca reprezentant al asociaţiei numitul Vasile Avram, preşedinte al Consiliului Director, în componenţa căruia intră şi numiţii Mihaela Bratu, Marian Rusu, Ioan Bega, Florescu Mihai, Alexandru Crişan şi Toma Ion (f.167).

Mai mult decât atât, contractul de cesiune de creanţă din data de 07.10.2016, având ca obiect transmiterea dreptului de creanţă cu privire la suma de 2210 lei, a fost încheiat cu petentul Sultănoiu Ştefăniţă, de către Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti printr-o altă persoană, Marian Lumînare, care de asemenea nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia.

În ceea ce priveşte Hotărârea nr.2 din data de 15.12.2016, întocmită de către Comitetul Executiv al cedentei, referitoare la ratificarea contractului de cesiune anterior menţionat, instanţa reţine că nu produce efecte juridice în sensul art.1311 Cod civil, câtă vreme este semnată de numitul Marian Lumînare, care nu este membru al Consiliului Director al asociaţiei, potrivit menţiunilor efectuate în Registrul special ţinut la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti.

Prin urmare, instanţa reţine că atât cererea de executare silită din data de 21.03,2016, cât şi contractul de cesiune de creanţă din data de 07.10.2016 nu sunt acte juridice ale Asociaţiei Municipale de Fotbal Bucureşti, câtă vreme, potrivit art.24 alin.1 lit.b din OG nr.26/2000, numai Consiliul Director are dreptul de a încheia astfel de acte în numele şi pe seama asociaţiei.

Totodată, instanţa reţine că prin înscrisurile depuse în cauză, petenta nu a făcut dovada stării de insolvabilitate a intimatei, motiv care să justifice dizolvarea acesteia în condiţiile art.56 alin.1 lit.d OG 26/2000“.

Prin efect de domino, această sentinţă vine să anuleze absolut toate deciziile luate de actuala conducere a AMFB începând cu ianuarie 2016, atunci când a fost investită în funcţie.

Preşedintele Marian Lumânare nu a răspuns la apelurile ProSport, aşa cum a procedat, de altfel, de fiecare dată în ultimele luni, după ce publicaţia noastră a publicat un interviu cu juristul AMFB, menţionând – cu dovezi – că acesta din urmă a încercat să mintă sau să inducă în eroare reporterul în mai multe privinţe.

Totuşi, şeful AMFB era la curent cu situaţia juridică precară în care se află, Lumânare mărturisindu-i jurnalistului ProSport, astă-primăvară, că nu afiliază şi nu dezafiliază cluburi la AMFB deoarece prezenţa sa în funcţie e contestată în instanţă. „Domnule, eu vă spun la modul cel mai sincer, nu am făcut afilieri şi dezafilieri până acum pentru că eu nu… Îmi contestă colegii mei şi calitatea de preşedinte. Au contestat alegerile… Am câştigat la fond, dar beneficiind de căi de atac, au tergiversat puţin. Dar în momentul în care se va produce înregistrarea mea la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, automat o să procedez la afilieri şi dezafilieri. (…) Nici nu pot să fac dezafilieri, pe de o parte, pentru că n-am… Susţin colegii noştri că n-am calitatea deplină. Să nu păţesc ca Dumitru Dragomir sau Mircea Sandu!“, a explicat Lumânare astă-primăvară, pe vremea când încă mai accepta dialogul cu reporterul ProSport. În ciuda celor spuse de atunci, înregistrarea la Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor nu s-a produs, iar instanţa a decis că atât Lumânare, cât şi Baboia n-au nicio calitate.

Printre deciziile Comitetului Executiv al AMFB lovite de nulitate se numără desemnarea ultimelor două campioane ale Ligii 4, omologarea rezultatelor, înscrierea echipelor şi organizarea campionatelor din acest sezon. Steaua, Academia Rapid, Carmen şi FC Dinamo au fost înscrise direct în Liga 4 prin decizia aceluiaşi Comitet Executiv.

Marian Lumânare, preşedintele AMFB (stânga), ştia astă-primăvară că nu are calitate legală în fruntea organizaţiei. În cele din urmă, Tudor Iacov (dreapta), de la FC Progresul, a reuşit să demonstreze acest lucru în instanţă

„Nu voi lăsa lucrurile aşa. Merg mai departe. Îi notific în privinţa sentinţei. Sunt obligaţi s-o pună în practică. Dacă nu vor lua măsuri pentru a se pune în acord cu ce spune instanţa, urmează plângere penală pentru nesocotirea Justiţiei. Acest campionat este ilegal, la fel toate deciziile semnate de Lumânare şi Baboia din 2016 încoace“, a declarat, pentru ProSport, Tudor Iacov, preşedinte la FC Progresul şi beneficiarul sentinţei definitive de vineri.

Iacov poartă un război vechi cu AMFB. Îi acuză pe conducătorii acestui for că au comis abuzuri împotriva echipei sale, dar şi a altor cluburi, că au câştigat ilegal alegerile şi că au eludat sistematic atât legile ţării, cât şi pe cele sportive.

Comitetul Executiv al FRF este exact în aceeaşi situaţie ca şi cel al AMFB

Prin ricoşeu, lovitura încasată de AMFB se poate îndrepta şi împotriva FRF. Exact la fel ca şi AMFB, conducerea federaţiei nu este înregistrată la Registrul Asociaţiilor şi Federaţiilor, acolo unde Comitetul Executiv figurează, în continuare, ca fiind alcătuit din Mircea Sandu, Adalbert Kassai şi ceilalţi componenţi ai formulei de dinainte de 2014. Situaţia lui Răzvan Burleanu şi a tovarăşilor săi este chiar mai grea decât a celor de la AMFB, pentru că actuala componenţă a Comitetului Executiv al FRF a fost deja invalidată definitiv de tribunal. Cu toate acestea, în ultimii trei ani acest for a semnat şi girat acte care implicau cheltuieli de milioane de euro. ProSport a scris şi despre problemele de la federaţie în contextul războiului dintre juristul Armatei, colonelul Talpan, şi FC FCSB. Talpan a prezentat, în aprilie, documente care arătau slăbiciunile juridice ale FRF.
Existând jurisprudenţa sentinţei de vineri, orice persoană care se va îndrepta împotriva FRF, din acest moment, are şanse maxime de câştig.

Sursa: prosport

Nota Redacției:

Pe scurt:  Cel care a afiliat CSA Steaua, Academia Rapid si CS Dinamo in liga a patra nu are drept de semnatura, a decis Tribunalul!

Prin sentinta definitiva a Tribunalului Bucuresti s-a decis ca presedintele AMFB nu are drept de semnatura si nu a avut in ultimii doi ani. El este cel care a afilat CSA Steaua, Academia Rapid, Dinamo sau Carmen in acest sezon. Orice decizie a lor este ilegala, a stabilit Tribunalul in urma unei reclamatii facute de Tudor Iacov de la Progresul. In mod normal, noile echipe CSA Steaua, CS FC Dinamo si Academia Rapid trebuiau sa fie inscrise in liga a cincea, insa AMFB a decis sa le primeasca in liga a patra pentru ca au terenuri bune, suporteri si nume cunoscute.

Decizia Instanței, potrivit SportB.ro

“Instanța are în vedere că cererea de executare silită din data de 21.03.2016, în urma căreia s-a constituit dosarul 693/2016 pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc Guli Constantin, a fost formulată de către numitul Baboia Claudiu Gabriel, persoană care nu avea calitatea de reprezentant legal al Asociației Municipale de Fotbal București.

Astfel, în Registrul special al Asociațiilor și Fundațiilor ținut de Judecătoria Sectorului 6 București, este înscris ca reprezentant al asociației numitul Vasile Avram, președinte al Consiliului Director, în componența căruia intră și numiții Mihaela Bratu, Marian Rusu, Ioan Bega, Florescu Mihai, Alexandru Crișan și Toma Ion (f.167).

Mai mult decât atât, contractul de cesiune de creanță din data de 07.10.2016, având ca obiect transmiterea dreptului de creanță cu privire la suma de 2210 lei, a fost încheiat cu petentul Sultănoiu Ștefăniță, de către Asociația Municipală de Fotbal București printr-o altă persoană, Marian Lumînare, care de asemenea nu avea calitatea de reprezentant legal al acesteia.

În ceea ce privește Hotărârea nr.2 din data de 15.12.2016, întocmită de către Comitetul Executiv al cedentei, referitoare la ratificarea contractului de cesiune anterior menționat, instanța reține că nu produce efecte juridice în sensul art.1311 Cod civil, câtă vreme este semnată de numitul Marian Lumînare, care nu este membru al Consiliului Director al asociației, potrivit mențiunilor efectuate în Registrul special ținut la Judecătoria Sectorului 6 București.

Prin urmare, instanța reține că atât cererea de executare silită din data de 21.03,2016, cât și contractul de cesiune de creanță din data de 07.10.2016 nu sunt acte juridice ale Asociației Municipale de Fotbal București, câtă vreme, potrivit art.24 alin.1 lit.b din OG nr.26/2000, numai Consiliul Director are dreptul de a încheia astfel de acte în numele și pe seama asociației.

Totodată, instanța reține că prin înscrisurile depuse în cauză, petenta nu a făcut dovada stării de insolvabilitate a intimatei, motiv care să justifice dizolvarea acesteia în condițiile art.56 alin.1 lit.d OG 26/2000.”

23 de comentarii la „CSA Steaua, CS FC Dinamo și Academia Rapid, înscrise ILEGAL în liga a 4-a! Decizia Tribunalului

  1. Cosmin Andrei

    Ma pregateam sa o pun eu. Aia nici cu drept de samnatura am inteles ca nu ar avea voie sa se afilieze(cel putin in cazul CSA:))). Iti dai seama ca fratii nostri de la steaualibera nu ar publica chestia asta. Important e ca noi stim.
    Felicitari celor de la sporttb.

  2. Micutul Fabian

    Asta e ca stirea aia cu Justin Stefan care zicea azi ca Steaua nu poate juca in prima liga daca nu se asociaza. Adica la fel cum a zis si acum 2 luni. Si cum a zis Burleanu acum 5 luni. Si cum stia toata tara inca de anul trecut :)))

  3. Cosmin Andrei

    Fabian iti recomand ochelari. Cum sa-ti explic eu tie dar CSA Steaua,ACS Dinamo,Rapid si Carmen joaca pe naspa in liga a 4 a. Nici nu are importanta liga. Tu stii ce inseamna nulitate absoluta?(de fapt stii ca tu oricum esti o nulitate)..

    1. Micutul Fabian

      Toate joaca pe naspa, pentru ca fotbalul romanesc e facut prost. Tu nu ai citit articolul? Ultimul paragraf face referire la frf si fcsb. Dar crezi tu ca o sa dea vreuna din echipe federatia in judecata? Credeti ca o sa dea cineva AMFB-ul in judecata? Folositi-va un picut creierasele. Doar un picut. Nu trebuie mult. Doar un picut, piculut.

  4. Gosu

    20.38 , psihopatului i s-a administrat prima doza, 20.39 sedative, 20.41 sedinta de electrosocuri.
    Liga 4-a amatori, nu e chiar ca Liga 1. Acolo sunt bombardieri adevarati care gauresc portile portarilor de 13-14 ani. Ce pacat ca maine poimaine afla ca nu se omologheaza nici revansa in fata benficai de bucalacao.

    Apropo de boli mintale , pentru necunoscatori, meciul cu pricina nici macar nu face parte din Cupa Romaniei, ci contrar a ceea ce au scris psihopatii liberi, dintr-un fel de preliminarii ale Cupei Romaniei pentru sezonul viitor 🙂 Dar nu asta conteaza, important e sa mu#e gigi.
    Si-apoi chiar si in situatia actuala, daca se anuleaza totul si o (re)reiau de la capat care-i problema ? Parca il vad pe lutu-petrea dand din umeri si spunand, “noi n-avem nicio vina suntem de buna credinta”, si pe Laca cu “noi suntem in grafic, avem proiectul pe 5 ani”.

    Mai amuzanta e cealalta stire. Iaca apare un punct de vedere anticipat pe site-ul asta si prin articole si prin parerile oamenilor. Cica fiind de stat ei trebuie sa se “asocieze” sau sa vanda. Adica, sa o puna de un nou AFC sau un nou FCSB. Adica sa-si gaseasca un nou cioban prostanac. Abia astept ! Sa vina masonii, sa vina socios, sa vina finantatorii straini si corporatiile.

    1. kla2005

      Da. Dar acum palmaresul “notoriu” e la FCSB…
      Talpa Iute si CSA au ajuns la vorbele lu’ nea Farfuridi: “Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”
      https://youtu.be/9pQz2m8ODW8

  5. xray Autor articol

    Pentru “martorii lui Talpan” care dau sfaturi după ce și-au folosit ei creierașele, nu mult, doar “un picuț” prea “piculuț”.
    Ete o posibilă “parte vătămată”, AFC Rapid, și interesul ei!

    Decizia conducerii AMFB anulează şansa AFC Rapid de a promova în Liga 3

    Cel mai probabil, urmează procesele. Miza este foarte mare, pentru că AFC Rapid, echipă refuzată anul trecut, când a cerut includerea direct în Liga 4, şi promovată pe teren astă-primăvară, pierde avantajul de un sezon faţă de celelalte patru competitoare introduse acum peste rând. Fără susţinere financiară din partea vreunei instituţii sau a unui om de afaceri bogat, înglodată în datorii şi în conflict cu Primăria Sectorului 1, cu care a refuzat să se asocieze, AFC Rapid avea o singură şansă, anul acesta, să promoveze în Liga 3, înainte ca în campionat să urce (venind din Liga 5) Academia Rapid, CSA Steaua, Carmen şi ACS FC Dinamo. Prin decizia AMFB, această şansă se anulează, pentru că AFC Rapid nu are forţa să se bată cu respectivele echipe.”

    Expertul consultat de ProSport, care a şi indicat soluţia: „Nemulţumiţii trebuie să conteste decizia Comitetului Executiv al AMFB. Dar nu la federaţie, pentru că FRF nu are calitatea să judece aceste situaţii. Trebuie să se adreseze Justiţiei, în contencios administrativ“.

    Articol:
    A şi început scandalul! Înscrierea echipelor Armatei, Primăriei Sectorului 1 şi a lui Nicolae Badea direct în Liga 4 va fi contestată în justiţie. Academia Rapid, Steaua, ACS Dinamo şi Carmen nu îndeplinesc criteriul meritului sportiv. Măsura dezavantajează rivala AFC Rapid
    http://www.prosport.ro/sport-life/special/inceput-scandalul-inscrierea-echipelor-armatei-primariei-sectorului-1-nicolae-badea-direct-liga-4-contestata-justitie-academia-rapid-steaua-acs-dinamo-carmen-indeplinesc-criteriul-meritului-sportiv-16702496

    1. Micutul Fabian

      Este in totalitate dreptul tau de a te minti singur si de a demonstra din nou ca nu ai habar despre ce vorbesti. Peste o luna, doua, trei, cinci, un an, cand nu o sa se intample nimic, sper sa iti aduci aminte cu bucurie de ziua in care ai postat articolul asta 🙂

      1. xray Autor articol

        @Micutul Fabian

        Trollule, ai băut gaz sau ai dat în orbul găinii?
        Cum mint eu și nu am habar? Ce, eu am scris articolul? L-a scris vuvuzela lui Talpan, Matei Udrea, de la care luați voi lumină la Steaua Liberă! :))

        Belește ochii și vezi autorul, nu mai delira!
        https://image.prntscr.com/image/7RJFrTNwRSucARfIRelpfQ.png

        Folosindu-ți creierașul un “piculuț”, tu ne-ai întrebat: “Credeti ca o sa dea cineva AMFB-ul in judecata?
        Eu te-am destupat cu mentorul vostru spiritual, Udrea-vuvuzela lui Talpan, care ți-a dat răspunsul acum o lună: AFC Rapid.

  6. Cosmin Andrei

    Sunt debusolati total cei ce se intituleaza l@berii. Saracii cred ca-l suna pe Talpan sa le ofere un sfat:)).
    Cum e baieti cu hotararile judecatoresti? Trebuiesc respectate sau nu?
    Valea cu fake-urile din Liga a 4 a:))). Culmea ca Talpan sustinea ca Burleanu e pe naspa acolo.
    Merge proverbul ,, hotul striga hotii”?
    Cum e ma Labian? Trebuie respectate deciziile judecatoresti?
    Asta se datoreaza urei pe care voi o emanati. In loc sa va vedeti de lungul nasului voi aveti grija FCSB-ului.

  7. xray Autor articol

    BTW! Astăzi, un amic se arăta ingrijorat de soarta lui Talpan, că nu i-a mai auzit pițigăiatul prin presă. Nu mai apare nici în selfie-uri cu suporterii. Știe cineva de el?
    Sper că nu l-a trimis MApN din nou în Afganistan sau jurist la pichetul din Cuca Măcăii.

  8. Micutul Fabian

    Xray, de cate ori ai editat postarea ta ca sa imi raspunzi?

    alexutz sau cosmin andrei sau cum te cheama, cand crezi ca o sa fie Steaua exclusa din liga a patra? Ca sa stiu cand o sa fie exclusa si FC Fcsb din liga 1.

    1. vasglo

      @Micutul Fabian

      Numai o minte chinuita poate face legatura intre vietile si destinele a doua echipe, dintre care una este SIMBOLUL ROMANIEI ce joaca neintrerupt in Liga 1, din 1947, iar alta, o clona aparuta in 2017 si care joaca intr-o liga de amatori!-:)

  9. joseph

    pentru niste oameni care pretind ca nu urmaresc si nu ii intereseaza CSA, va cam tot bagati in seama sau nu vi se pare? :))

    si chiar credeti ca o sa scapati chiar asa usor? si cum se face ca nu observati ca si marele vostru garant, FRF, nu indeplineste nici ea conditiile? e usor sa judeci cu dubla masura, nu?

  10. kla2005

    Citat din articol:
    “Una dintre excepții este chiar Progresul. Bancarii au cheltuit bani și mult timp, au fost supuși unor abuzuri inimaginabile într-un stat normal, dar au luat atitudine și își caută dreptatea în instanțele civile. Mai mult decât atât, din câte știm, Progresul a depus împotriva AMFB, dar și a altor pârâți, cel puțin patru plângeri penale.

    1. Cea mai veche plângere a fost depusă la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 și vizează fapte petrecute în timpul domniei autocrate a lui Vasile Avram, plângere actualizată permanent.

    2. Uzurpatorii au calitate în plângerea făcută la Parchetul de pe lângă Tribunalul București în care sunt reclamate fapte de corupție în fotbal, precum mituirea unor jucători ai Progresului de către finanțatorul Spartac, Gabriel Rădulescu.

    3. AMFB și CSA Steaua fac obiectul plângerii penale depuse, de curând, la Parchetul Militar.

    4. FRF și AMFB se țin de mână în cea mai proaspătă plângere penală depusă la Direcția Națională Anticorupție (DNA).

    5. Va urma, probabil, o nouă plângere penală, ce va fi depusă la DIICOT, deoarece vizează constituirea de grup infracțional organizat”

    Daca se incepe urmarirea penala pentru constituire de grup infractional organizat…vor intra aici si CSA si Academia si Primaria si Ministerul…toti!

    Sa vezi dans si cu FRF…revine Mircea Sandu in functie 🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

  11. alexutz2007

    Probabil ca a luat legatura cu Talpan(e singurul site care a luat interviu cu el).
    De asta au si raspuns mai tarziu si nu imediat. Intai suni seful si dupa….
    Facem pariu ca de acum vor tace malc cand se va pune problema de retrogradarea FCSB-ului?

Lasă un răspuns