Rădoi, Becali și soarta Stelei: “Cum se împarte vina?”

de | august 16, 2015

Rădoi putea fi cel mai scump fotbalist român. Cînd o echipă din Anglia a oferit 8 milioane de euro, generosul naș Becali s-a pus în calea transferului și a cerut 10. Cînd englezii au decis pînă la urmă să dea 10 milioane (poveste e reală – link), Rădoi a făcut o ruptură musculară jucînd pentru Steaua. Dimpreună cu mușchiul, s-a făcut franjuri și visul lui.

Rădoi a bifat cea mai stupidă accidentare a unui fotbalist român. Primul său turneu final a fost și ultimul. Pentru că s-a dat cap în cap cu un alt român, cu Raț, la mijlocul terenului, la o fază cu risc zero. Fractură de pomete și gata cu Euro 2008 pentru norocosul Rădoi!

♦Rădoi a prins, la debutul său ca antrenor, singurul sezon din istoria Stelei în care adversarii din primele 7 etape sunt exact echipele de pe locurile 2-8 din campionatul precedent. Șapte derbyuri, servite pe nemestecate, unul după altul, la foc continuu. Și între ele, “finale” din preliminariile pentru Europa.

♦ Rădoi a prins și singurul sezon din istoria Stelei cînd proverbialul noroc s-a dus dracu’ complet. În cele 3 tururi preliminare, din urne au ieșit fix cei mai grei adversari posibili: campioana Slovaciei, campioana Serbiei, vicecampioana Norvegiei. Ghici pe ce loc ar ieși “naționala” României dintr-o grupă cu astea trei!

♦ Rădoi a prins și cel mai naiv și mai neimplicat public stelist din ultimii mulți ani. Zeci (sute?) de mii de oameni “trup și suflet pentru culori” au plecat după fenta Ministerului, hipnotizați de un desen cu steluțe galbene care n-a dat nici goluri în Europa, n-a băgat nici alunecări în derbyurile cu Dinamo și n-a cîștigat nici trofee. În curînd vor realiza că MApN nu va putea avea niciodată o echipă în Liga 1 și/sau în Europa, pentru că e împotriva legilor FIFA și UEFA. Iar pasiunea se va ofili instant cînd va adia vînt de liga a 4-a.

Da, Rădoi pare că a semnat un contract în alb cu neșansa. Nu poate antrena norocul și, destul de probabil, va eșua la prima sa încercare pe bancă. Dar măcar și-a cîștigat respectul multora, chiar și al rivalilor, pentru discursul lui corect, matur, curajos, fără ocolișuri și fără platitudini. Poate se exprimă bine doar la conferințe și nu se face deloc înțeles în vestiar, vorba lui Radu Paraschivescu. Echipa e în criză și, fără dubii, are și Rădoi o vină aici. Totuși, sursa problemelor Stelei nu e acest veritabil colecționar de ghinioane. Priviți încă o dată acest grafic:

ste

În ultimii 3 ani, clubul și Gigi Becali au încasat 80 de milioane de euro. În transferuri s-au întors doar 6 milioane. Iar ultimii doi antrenori, Gâlcă și Rădoi, au fost luați de la “juniori” tot pe motiv de ieftineală și schema a ținut mai bine de un an.

Așa că “Demisia, demisia!” s-ar putea îndrepta mai degrabă spre lojă, dar miile alea de oameni “trup și suflet pentru culori” care ar fi trebuit să pună presiune pe Becali nu mai sînt în tribune. La cluburile vii, aburii pasiunilor strigate din peluză se îmbină cu orgoliul conducătorilor de a fi apreciați de mulțime. E un joc din care se nasc uneori trupe mari, performanțe, povești.

La Steaua nu mai e cazul. Ministerul joacă la derută și sapă tranșee pe timp de pace, Becali duce tot profitul în Pipera, iar suporterii au fugit în munții Internetului, unde se închină la o emblemă veche și își privesc echipa cum se sufocă. Concluzia e clară: demisia, Rădoi!

Autor: Cătălin Țepelin

Preluare de pe gsp.ro

21 de comentarii la „Rădoi, Becali și soarta Stelei: “Cum se împarte vina?”

  1. xray Autor articol

    Cum s-a tot spus în articole și comentarii, și Cătălin Țepelin confirmă premisele total defavorizante de la care a plecat din start Rădoi în 2015, față de Reghe în 2012 și Gâlcă în 2014:

    1) Cel mai slab lot
    2) Cele mai multe plecări de titulari
    3) Cele mai multe veniri de jucatori, sositi „alandala”
    4) Cel mai greu debut de sezon intern
    5) Cei mai grei adversari in UEFA, comparați pe tururile competiției.
    6) Și nu în ultimul rând, experiență antrenorat zero.

    PS
    Șase jucatori au fost luați la tinta de Becali, chiar dacă i-a adus el: Cojocaru, considerat de Radoi „unul dintre cei mai buni portari din Romania”, Alcenat, Papp, Guilherme, Iancu și Tade au fost criticati dur. Asta arată subțirimea lotului și că transferurile nu au confirmat la nivelul așteptărilor, deși au fost considerate „bune” de aproape toată lumea, inclusiv de presă și suporteri.

    1. vitto

      xray,
      nu este adevarat….radoi nu are nici pe departe cel mai slab lot al stelei din toate timpurile (sigur exagerez un picut). eu va spun clar si nu fac misto, ca echipa de acum este superioara (sau hai sa zicem nu este CU NIMIC inferioara) celei aliniate de galca in dubla pierduta la mustata cu ludogorets de anul trecut (unde si galca a dovedit carente uriase), sau comparativ cu cea a lui reghe (unde jucau de ex. rocha, georgevski, nikolici si tatu, atat de huliti de majoritatea suporterilor).
      azi steaua sufera ca lot la nivel de fundas central si la portar. in rest radoi nu are scuza unor jucatori slabi…… ba chiar din contra as spune, echipa avand un ax central extrem de performant fizic.
      problema lui radoi este lipsa de abilitate tehnico-tactica si amatorismul dovedit in situatiile de cumpana. eu sunt convins ca daca steaua avea un antrenor cat de cat serios, partizan lua usor 3-4 goluri la buc, fiind o echipa greoaie si lipsita de anvergura (cu exceptia a 2-3 jucatori mai rasariti).

      anul acesta ptr mine chiar ca este o enigma…..daca in trecut am putut sa inteleg „solutia de avarie galca”, caci de la poarta alba selectia antrenorului este complicata si limitata, sa-l alegi in 2015 pe radoi chiar ca mi se pare o dovada ca „dai foc la bani”!? INEXPLICAPIL ptr un om cu experienta de viata si flerul la bani dovedite de becali….este clar ca atunci cand vrei sa limitezi investitiile in jucatori, iti pui un antrenor experimentat (gen rednic la dinamo, miriuta la asa, sumudica la astra), capabil sa faca din rahat bici. daca il alegi pe radoi, atunci cresc riscurile investitiei tale (atata cata este) si evident trebuie sa compensezi cumva, cheltuind mult mai mult (in conditiile in care antrenorul iti este si o ruda apropiata de care esti atasat)….
      analiza lui tepelin este in parte corecta, dar s-a simtit obligat sa adauge tusa cu investiiile reduse in lot. poate corect ca argument in lupta ptr europa, desi steaua lui bergodi a mers in grupele uefa cu o echipa de tot rasul (adica cu tudose, a.ionescu, enescu si alti mascarici), dar fara sustinere cand trebuie sa justifici prestatia ridicola a trupei „antrenate” de radoi in campionat. pai nici o alta competitoare locala nu a cheltuit cat steaua in acest an si totusi suntem pe locul 7, cu un parcurs inacceptabil si cu o exprimare rudimentara.
      la steaua acum problema nu este lotul si gigi greseste cand face referire la jucatori. steaua nu are un antrenor capabil sa aseze piesele pe teren si sa puna jucatorii in pozitii de maxima eficienta. acum se vede lipsa lui mm, singurul capabil sa vorbeasca si sa-l „orienteze” atat pe becali, cat si pe putin experimentatul mirel. argaseala este un functionar, iar ducka este doar un „dulce”!
      mie imi pare tare rau de mirel, pe care l-am iubit si-l voi iubi mereu! a fost un jucator si un caracter de exceptie, este suflet din sufletul stelei, si mai ales este un baiat inteligent care are cuvintele la el, dar ACUM radoi nu poate antrena steaua si se face de ras. aici nu e problema relatiei lui cu becali, sau a interventiei patronale, caci in fotbal antrenorul este aparat NUMAI de rezultate si de joc. ori azi steaua nici nu joaca bine si nici rezultate nu are, ceea ce nici un conducator de club nu va accepta!
      ce dor imi este de MM!

      1. xray Autor articol

        Vitto, m-ai inteles gresit.
        – Era comparatie doar intre loturile lui Rghe, Gâlcă și Rădoi !
        – Slăbiciunea unui lot nu este doar în valoarea individuală, ci și in relațiile de joc, experiență în meciuri tari (liga 1, UEFA) etc. Clubul Steaua are multă experiență în Europa, dar asta nu contează pe teren. Acolo contează NUMAI experiența internațională a jucătorilor trimiși pe gazon și moralul lor în meciurile cu miză foarte mare. Până să vină Reghe, băieții aia au jucat an de an în grupe UEFA, chiar și primăvară europeană cu Ilie Stan.
        – Când îți pleacă 13 și vin 9 cu câteva zile înainte de meciuri decisive, e clar că nu ai despre ce relații de joc să vorbești.

        1. vitto

          xray,
          nu-l obliga nimeni pe radoi sa joace cu enceanu, carp sau gradinaru si sa-l tii pe tucudean in afara lotului!?
          nu-l obliga nimeni pe radoi sa joace 4-2-3-1 cand acest sistem este foarte greu si ptr antrenori experimentati! de aceea ajungi mai mereu in situatii critice si expui jucatorii la dueluri de care-pe care ce pot oricand sa produca erori (vezi meciul de la belgrad)!? joaca bai frate clasicul 4-4-2 pe care il stiu toti nataraii…….
          nu-l obliga nimeni pe radoi ca imediat cum ia gol sa intre in panica si sa bage toti atacantii de pe banca in joc…… si cu asa si cu astra si cu partizan si cu dinamo am terminat cu 4 atacanti in teren intr-un sistem de 4-2-4 care nu se mai joaca de 40 ani?!
          nu te obliga nimeni sa pui pe liber 3 jucatori experimentati si apoi sa constati in teren ca nu ai rezerve!?
          nu te obliga nimeni sa stai de 3 saptamani fara preparator fizic principal!?
          nu te obliga nimeni sa-l scoti meci de meci pe chipciu, un jucator inteligent si care are calitate, doar ca sa-l expui huiduielilor unui public stupid!? mai bine te intrebi de ce joaca asa prost chipciu si care ar fi pozitia in teren care sa-l avantajeze!?
          nu te obliga nimeni sa-l aperi pe cojocaru, cel care desi talentat, nu poate sa fie o solutie ACUM ptr steaua!?
          nu te obliga nimeni sa joci cu tosca fundas central, cand acesta nu are nici fizic si nici orientare ptr postul respectiv!?
          nu te obliga nimeni sa „fortezi” cu filip in repriza secunda cu asa, cand ai pe banca solutia tahar, un jucator mai rapid si mai orientat catre jocul de constructie!?

          astea sunt doar cateva mini reprosuri concrete pe care si eu un simplu spectator i le fac antrenorului radoi! daca eram in locul lui becali, il mancam……

          1. xray Autor articol

            Ceea ce ai scris acum intra la pct 6) „Și nu în ultimul rând, experiență antrenorat zero.” 🙂
            De fapt am tot spus in cronici cum și-a „detonat” lotul și din interior.

            Totuși sunt foarte contrariat! Pedrazzini și Dică, ori sunt ageami ori yesmeni.

  2. joga-bonito

    Ce se intampla acum e opera ciobanului 100%. S-a intors mult mai schizofrenic din puscarie dovada si deciziile luate.

    In fine, Radoi se pare ca n-a confirmat si nici nu cred intr-o resuscitare a echipei. Dar daca el pleaca pe cine aducem in loc?

    1. vitto

      mai joga,
      da’ ce poate sa zica un patron cand echipa se exprima la nivelul dovedit in meciul cu asa!? pai mie mi se pare ca becali este prea intelegator…..inca o data: ptr romania, steaua are cel mai bun lot de jucatori, dar joaca absolut ridicol, intr-o evolutie nicidecum ascendenta….mie imi pare ca fiecare joc este mai slab ca cel anterior!
      repriza a II cu asa a fost o penibilitate, inclusiv schimbarile efectuate de radoi!
      cat despre situatia lui tucudean, gigi are dreptate. nu vorbim aici ca tucudeam este caine, sau ca valoarea lui este mediocra…..azi este un jucator al stelei, platit pe bani grei …. si in orice caz este mai bun decat enceanu sau gradinaru….daca ai un jucator sub contract, care primeste salariu (adica reprezinta o cheltuiala concreta)….nu poti tu antrenor pur si simplu sa-l ignori si sa joci cu tot felul de caricaturi, doar ca sa arati ca ai personalitate si nu tii cont de comentariile celorlalti?! ca patron gigi are tot dreptul sa intrebe, sa se mire si sa ceara explicatii despre situatia lui tucudean, atat timp cat echipa nu marcheaza de mai multe etape?! ahhhh, daca steaua dadea 3-4 goluri pe meci, atunci si radoi era super-acoperit (de ex., la alt nivel, unai emery poate sa se impuna in fata conducerii sevillei si sa-l marginalizeze pe rusescu, dar asta ptr ca are rezultate si nimeni nu are atunci ce sa comenteze)! asa vorbim doar de incapatanare vecina cu prostia!

  3. bijoux

    Nu stiu daca 100% e vina imbecilului, insa 70-80% , cu siguranta. Interventia de dupa meci, dar mai ales cea de la Digisport ma face sa cred ca Becali nu se va repara la capatana in veci.
    In acelasi timp, si Radoi are partea lui de vina. E inadmisibil ca in fiecare meci adversarul sa-si creeze o sumedenie de ocazii. N-a fost partida in care sa nu se intample acest lucru. Chiar si cu Pandurii, meci pe care l-am castigat clar, in primele 20-30 de minute oltenii de pe Jii au avut doua, trei ocazii f. mari. Repet, e inadmisibil ca Radoi sa nu reuseasca sa aiba o aparare care sa nu le dea atata sanse adversarilor.

      1. bijoux

        A facut si lucruri bune pt. echipa si pt. ca noi suporterii sa ne bucuram si sa ne mandrim. Cei 11 ani de calificari consecutive in grupele CL si EL nu se pot uita, la fel ca si trofeele obtinute pe plan intern, dar si umilintele la care au fost supusi spurcatii in ultimii 4 ani. Problema lui este ca nu stie sa taca, si cand se apuca sa vorbeasca o ia rau pe aratura, asa cum a facut-o si sambata seara dupa meciul cu ASA.

  4. alexandru-h

    Daca Radoi pleaca, aduci un antrenor solid, old-school, care sa te duca pana la finalul campionatului. Unul gen Ilie Stan. Ai nevoie oricum de cineva care sa-ti omogenizeze echipa, plina de jucatori noi, sa-i bage pe un program fizic (unde esti tu, Neubert, doamne?) si sa lase experimentele de pseudoGuardiola. Simplifici fotbalul jucat pana la extrem (cat mai putine pase spre poarta, cat mai multe suturi spre poarta, eliminarea floricelelor tehnice, transformarea lui Tade intr-un atacant adevarat si translatia pivotului catre linia de mijloc, aparare rudimentara dar eficienta, renuntarea la centrari… ah si cateva meciuri cu Chipciu pe banca de rezerve – ca poate se trezeste).

    Dar totul va fi inutil daca reincepem moda experimentelor Galca-Radoi. Macar pe vremuri Becali schimba ca pe sosete antrenorii cu alti antrenori…

    1. vitto

      alexandre,
      ca sa fac o gluma serioasa: dupa ce i-am vazut la aparate pe costel si pe mirel, in comparatie nea stoichita imi pare mourinho pe langa ei!
      redevenind seriosi, steaua are nevoie de un antrenor mai bun decat radoi sau galca. daca reghe nu se poate, atunci macar miriuta….. am castiga campionatul cu 20 puncte avans.
      problema este ca trebuie neaparat sa intram ingrupele uefa….. altfel este greu sa ai o echipa la un nivel cat de cat acceptabil ptr europa! nu ai resurse financiare, caci steaua azi cheltuie usor in jur de 10-12 mln Euro/an.

  5. joga-bonito

    Iliesta? Pe bune? :))) Sincer eu cred ca mari sanse le are Ilie Dumitrescu. Prea il pupa in cur pe cioban la fiecare interventie telefonica.

    Iti scapa doua aspecte importante: omogenitatea se castiga in timp si grecul celebru care conducea pregatirea fizica a plecat la arabi acum vreo luna.

  6. virgil

    Ilie Dumitrescu a mai antrenat Steaua si si-a dat singur demisia dupa un 1-4 cu Liverpool. Ilie nu e antrenor de Steaua. Singurul care ar face fata ar fi Reghe, dat ciobanului i s-a parut prea scump.

    1. vitto

      cu reghe problemele sunt mult mai complicate ….plecarea, sau mai bine zis fuga, lui de la steaua, acum un an, a lasat urme si inca doare!
      el era fratele din tripleta, cel care jura prietenie si ajutor etern ….. pana cand …. pana cand ceilalti doi frati au avut probleme!?
      ramas singur acasa, reghe & sotia si-au pierdut credinta in prietenie ….. si au plecat, au sters-o englezeste, cu incruntari de sprancene si cu murmure scrasnite cand li s-a cerut sa respecte clauzele din contract! …. si a purces maritul reghe la cruciada araba, da’ nu singur …. daca tot era casa goala a mai indesat in valiza si ceva vesela: un doctor, un terapeut, un masor ….. hai noroc si sa traim bine …. la arabi! unii nu uita …. sigur ca timpul le va rezolva pe toate si cand mm va iesi se va intoarce si reghe …. stie mm-ul cum sa-i explice lu’ gigi, iar becali nu are orgolii cand este vorba sa castige……!
      cat despre situatia actuala a lu’ reghe, doar nu va inchipuiti ca la bulgari este un paradis legumicol la care steaua nici nu ar putea nazui …… pana la urma si bietu’ reghe a ales ce a cules ….niste loveci!

  7. baron-ul

    Daca Mirel pleaca , ciobanul va aduce un antrenor servil si aici cred ca pe locul 1 in viziunea e Ilie Dumitrescu , vb si frumos la tv, dar din punctul meu de vedere cel mai potrivit pentru reconstructie e Boloni , ceea ce e imposibil asa ca eu as miza pe Bergodi.

    1. vitto

      ce antrenor servil….bai sunteti pe din afara complet? ….gigi nu vrea neaparat un antrenor servil, cat VREA REZULTATE! rezultatele aduc bani la buzunar, nu servilismul! il doar in spate pe alde becali de ce jucatori joaca, daca steaua merge din victorie in victorie! problema este ca toti antrenorii tineri se cred desteptii lumii si primi descoperitori ai mersului pe jos! de aceea de multe ori ei iau decizii ciudate si incearca sa mearga contra curentului! trebuie ca cineva sa le spuna cand gresesc si asta nu e motiv de suparare sau ceva neasteptat! din pacate noi nu-l avem pe mm care era cel care gestiona astfel de situatii critice!

      mai binele este dusmanul binelui! mirel a manageriat prost situatia cu tamas, luchin si tucudean, iar acum da din colt in colt! cu enceanu, carp sau gradinaru sfarsesti in ridicol si in oprobiu public, cand joci 4-2-3-1 ca deh este modern, in loc sa te tii de clasicul 4-4-2 (precum taranoiul de miriuta sau ca sumudica) nu poti tu antrenor tanar sa te miri apoi ca apar contestatiile si intrebarile patronatului!

  8. piece-of-mind

    A revenit si don Vitto…realitatea este ca Rădoi a gresit enorm in cazurile Tamas, Luchin si Tucudean. Cand rămâi intr-un singur fundas central cu o valoarea probată deja, iar celelalte solutii se numesc Tosca, Carp, Enceanu sau Grădinaru, devine inexplicabilă renuntarea la cei trei.

    In rest, lotul actual este net inferior celui de care a dispus Reghe sau Gâlcă in turul campionatului trecut.

    1. vitto

      actualul lot este net inferior……? mai sa fie….. sigur la nivel de portar (unde in orice situatie cojocaru este sub arlauskis – car arlauskis actualmente este a treia rezerva la watford) si de fundas central (unde tosca este o caricatura).
      in rest echipa actuala este la acelasi nivel, daca nu cumva chiar prezinta mai multa forta fizica decat cele din trecut!
      numai ca forta fizica trebuie si ea antrenata si pusa cat de cat coerent in teren!
      nu vreau sa vorbesc eu de valoarea „uriasa” a jucatorilor plecati, dar faptele nu prea mint: prepelita s-a inecat in fata lui alde bud si romica surdu, keseru a plecat de la arabi cu coada intre picioare dupa 6 luni, latovlevici se iluzioneaza ca va mai fi ceea ce a fost, szukala este o rezerva de care clubul vrea sa se dispenseze fara regrete, arlauskis este si el o super rezerva fara nici o perspectiva, de tanase nu mai zic caci mai toti l-ati injurat si v-ati bucurat ca a plecat in china (?), bourceanu, rusescu ….. mai mult prin parcuri si fara cuvinte, iar mai vechii tatu, nikolici, printul cristea sau georgevski sau pierdut in neant…… astea sunt marile valori din trecut, cei fara de care steaua a devenit schioapa?
      NU, acum doi ani, steaua nu avea neaparat valori individuale, ci era bine strunita si asezata in teren! steaua nu era o adunatura, o suma de jucatori, ci evolua ca o ECHIPA, bine pregatita fizic si orientata catre performanta! ceea ce in ultimele luni, inclusiv in mandatul galca, nu s-a prea mai intamplat!

Lasă un răspuns