Probleme în Paradis? Cutremur sub pomul lăudat! Lăcătuș urecheat: „Nu aşa, Lăcă, nu aşa!”

de | iunie 29, 2017

Ca și cum suporterii steliști s-ar apuca acum să-l critice pe Dică pentru că FC Steaua nu are fundași centrali suficienți, pe când vinovat de asta este numai Becali, așa este urecheat și Marius Lăcătuș de unii „adevărați și liberi”, când numai conducerea CSA este responsabilă de stadiul în care proiectul noi echipe de fotbal.

Nici Mirel Rădoi nu are încredere în actualul proiect al Armatei, dar îl disculpă pe Lăcătuș.

  • “Laca a fost atras in aceasta capcana. Eu cred ca cei de acolo doar s-au folosit de imaginea lui, pentru ca sunt sigur ca lucrurile au decurs intr-o alta directie si nu in cea care sunt acum, de a nu sti exact daca vor fi in liga a cincea, in liga a patra, pe ce jucatori se vor baza, ce buget”, a declarat Rădoi pentru Dolce Sport.

Lăcătuș are probleme în alcătuirea unui lot, dar nu din cauza lui. Da, Lăcătuș are mână liberă la transferuri, dar numai să aleagă și să propună jucători și staff tehnic. Atât! Coloneii de la CSA administreză totul. Nimic nu se mișcă fără decizia lor. Ei se ocupă de semnat contracte, de plăți, de înscrierea echipei la AMFA etc. O declară chiar Lăcătuș: „Habar nu am… Nu mă ocup eu de partea administrativă”,

https://youtu.be/CGcaJs0OqaQ

Sigur, e mai la îndemână să-i iei în brațe pe indolenții „corpolenți” de la CSA și să-l scoți țap ispășitor numai pe Marius Lăcătuș. Nu de alta, dar sunt aceeași suporteri „adevărați” care l-au atacat la greu pe Simbol și pe când ocupa funcția de antrenor la FC Steaua. Au o vastă experiență în asta!

Presa sportivă a preluat filipica acelor suporteri la adresa simbolului. Vă vom reda în continuare articolul publicat de sport.ro.


Suporterii se INTORC impotriva echipei CSA! Proiectul Armatei, DESFIINTAT: „Nu asa, Laca, nu asa!”

Suporterii se INTORC impotriva echipei CSA! Proiectul Armatei, DESFIINTAT: "Nu asa, Laca, nu asa!"

Fanii Stelei erau marele atu al noului proiect CSA Steaua.

Lacatus a promis promovarea in Liga I in trei ani, insa CSA Steaua are un start dificil. Dupa ce a transferat un lot de juniori pe 30.000 de euro, Lacatus a anuntat ca vor sosi si jucatorii de la seniori, insa acestia intarzie sa apara. Mai mult, Mioveni a anuntat amical cu CSA Steaua, insa Lacatus l-a infirmat.

Fanii critica munca de la CSA si acuza mai ales lipsa de transparenta, mai ales ca Lacatus a promis ca va fi aproape de fani.

E timpul sa discutam serios despre Steaua si despre cum promisiunile de la lansarea proiectului au fost incalcate succesiv.

In momentul asumarii relansarii sectiei de fotbal a CSA Steaua, Lacatus a anuntat niste lucruri. A anuntat, de exemplu, ca pana la sfarsitul lunii iunie, el si antrenorul vor cauta jucatori, vor purta negocieri de principiu si ca la inceputul lui iulie vor semna contractele si se vor apuca de treaba. Ce s-a intamplat in realitate? Pai in realitate, undeva in luna iunie, a venit vestea ca Steaua da 30.000 de euro pe grupa de juniori a lui fc nimeni-nu-stie-cine-suntem-si-de-ce-existam. Unde-s cei 50 de jucatori identificati ca posibile transferuri? Toata primavara si jumatate din vara Lacatus si Ion Ion au monitorizat juniorii lui fc nimeni?

Accept ideea ca un lot cat de cat inchegat reprezinta un avantaj in competitii, dar aici vorbim de un lot de juniori care, foarte probabil, vor juca pentru echipa de tineret. De ce nu se pot face selectii publice pentru tineret? De ce trebuie sa platim pentru ceva ce puteam lua gratis? Si de ce luam intai juniorii cand trebuie sa ne concentram pe seniorii care au responsabilitatea de a promova?

Intrebari care momentan nu au raspuns mai sunt. A venit vestea unui amical cu Mioveniul in conditiile in care, pana acum, Steaua nu are nici macar un senior legitimat. Pana la data meciului mai sunt vreo 3 saptamani, cat amatorism presupune acest gest? Cine isi asuma o eventuala infrangere umilitoare in prima partida de la revenirea in competitii?

Toate lucrurile de mai sus vin pe fondul unei lipse crase de transparenta decizionala, echipa care promitea sa fie aproape de fani preferand comunicarea pe surse din ziarele tabloide de sport.

Nu asa se face treaba, Laca, nu asa se face!” e mesajul postat de fani pe pagina Steaua Libera.


Preluare ad litteram de pe sport.ro

X Ray

Image result for baza sportiva fcsb steaua berceni 2017

21 de comentarii la „Probleme în Paradis? Cutremur sub pomul lăudat! Lăcătuș urecheat: „Nu aşa, Lăcă, nu aşa!”

  1. alexutz2007

    :)). Eu nustiu ce-i mai citezi pe l@bari. Nu au primit cotizatia si e normal sa le mai aduca unora aminte cum stau lucrurile. Subiectul CSA ar trebui inchis. Sunt Steaua doar cu numele in rest nu au nimic in comun cu spiritul stelist. Asa se intampla la stat. Daca intra DNA pe fir sigr baga 2-3 la parnaie ca precis se fac smenuri romanesti prin CSA.
    Totusi sunt dezamagit de l@beri. Pana mea cand ai ales mergi pana la capat. Dar au uitat un lucru: declaratia lui Les,, am facut aceasta echipa ca sa nu pierdem marca si ne bazam pe banii lui Becali”. Scopul echipei nu e de a face performanta ci pentru a forta mana lui ne-a jiji.

    1. xray Autor articol

      1) Pentru că pe aici unii „liberi” altceva fumează.
      2) În sportul românesc, Steaua înseamnă CSA. Doar în fotbal mai înseamnă și „FCSB” (FC Steaua București). Noi suntem steliști nu hateri!

  2. xray Autor articol

    Cred că marea problemă la CSA este forma juridică a contractelor și/sau forma de încadrare a jucătorilor, pentru că trebuie înregistrate pe CSA, adică Unitatea Militară 02301.

  3. alexutz2007

    E de respectat Radoi pentru ca e singurul care a vorbit despre lucruri pe care noi le stiam deja. Ce Ion va antrena vreodata in Liga 1? Lacatus va fi vreodata manager in Liga 1? jucatorii de la Regal nu vor juca niciodata in Liga 1. CSA prin insusi Talpan s-a folosit de Lacatus, Belodedici, Bumbescu, Piturca, Stoica doar pentru a atrage o anumita masa de suporteri care sa cotizeze. Altfel nu dadea 2 bani pe ei.

  4. quark

    poate vor incepe sa proceseze tot mai multi informatia , Steaua e numai una si a ajuns pe mana lui Becali , daca isi doresc sa redevina a Armatei , atunci sa se roage pentru o nationalizare sau sa revendice restituirea bunului ‘furat’ in instanta … mai e o varianta : sa accepte ca Armata a luat-o de la zero , de la amatori , ca orice entitate nou infiintata , cu un nume glorios , dar cu o vitrina goala

  5. wu1

    …ascultati inregistrarea cu lacatus la sport.ro(la lasat mucles chiar si pe marele mironica) din min 5 si ceva si veti intrevedea viitorul sumbru al echipei fcsb…
    Vasglo…ca si suporter infocat( in general) n.ai cum sa nu remarci si sa nu.ti placa galeria ( ultrasii) unei echipe, mai ales ultrasii echipei tale de suflet! Ce spui tu da dovada de ipocrizie ,si de tradare fata de propria echipa..
    […]

  6. mq-messi

    Parca dupa decizia cu numele, mai rau e propaganda anti-stelista. Daca ajunge pe toate site urile de stiri online un articol de pe steaua libera ca parere generala a tuturor celor care sustin proiectul Stelei, mai e ceva de zis?
    Pana una alta, jucam in liga a 4a, adica amatori. Sezonul asta e oricum o serie de scoruri de tenis, deci despre ce vorbim? Au un an sa puna la punct si sa completeze staff etc.
    Plus ca nu e nimic critic cum presa asta de 2 lei lasa sa se inteleaga.
    PS: pentru toti satenii care spameaza intruna.. raspunsul o sa l primiti pe stadion, nu pe internet.

  7. alexutz2007

    Messi dar tu nu esti reprezentat de liberi? Eu vad ca baietii aia taie si spanzura ba mai mult mai si vorbesc in numele vostru desi era normal ca Peluza Sud sa vorbeasca ca plm baietii in negru merg la meciuri si nu liberii.

  8. wu1

    Pentru alex : nu vorbi fara sa stii, nu hali mereu ce auzi de la altii, nu te da ce nu poti sa fii(asta daca nu cumva esti EL), sunt vorbe de umplutura, le.aud in fiecare zi..
    Iar pentru EL, rastalmacitorul cu finete de vorbe, fauritorul de solutii problematice, corectorul subiectiv de mesaje, mane, marea problema a csa.ului este ca nu te are ca administrator in echipa lor, alaturi de petrea si argaseala intre ciocan si nicovala…

  9. alexutz2007

    Wu1 stai tu linistit ca stiu mult mai multe decat tu. Vezi sa nu va explodeze vreo vena.Cat despre viitorul echipei FC Steaua cu siguranta in urmatorul an va fo unul destul de bun cea ce nu pot spune si despre CSA Regal.E bine venit un astfel de articol care prezinta realitatea asa cum e ea.Astept din partea lui Ray cat mai multe astfel de articols.

    1. wu1

      Te bazezi doar pe barfe ca la…
      Asta cu csa regal se vede de la distanta ca este doar o rautate nascuta din frustrare, care pe mine unul (si la general sunt sigur) nu ma doare, asa cum va inchipuiti voi, pana mea, daca altele n.aveti va luati si voi de ce puteti !
      Da oricum vad ca n.ai ascultat sfatul meu sa mai dai odata play la ce a spus lacatus despre echipa problematica fcsb.
      De unde stii tu cum va fi anul pentru steaua, huh?!
      Timpul va trece peste vorbele voastre , sa vedem cu ce ve.ti ramane….tic tac tic tac tic tac

  10. alexutz2007

    De ce sa tac mai wu wu wu? O sa se duca Talpan cu tancurile peste cei de la UEFA sa schimbe site-ul? Bulangii mari si cei de la FC Steaua ma. Nu le-a dat cei 10% celor de la CSA:)).

  11. Cosmin Andrei

    Micutul Fabian dar eu sunt si mai curios cum o sa explice CSA ca detine un titlu de profesionist(2001) in conditiile in care legea sportului din 2000 a interzis cu vehementa ca un club detinut de stat sa aiba accesul de a juca intr-o liga prefesionista. Cat despre istorie te poti uita la actele semnate intre CSA si AFC si unde CSA cedeaza de bunavoie si nesilita de nimeni traditia glorioasa.

  12. Micutul Fabian

    Doar ca lucrurile spuse de tine nu au avut loc niciodata. Steaua a jucat in asociere cu o societate non profit, lucru permis de regulament. Si nu a vandut niciodata traditia glorioasa despre care tu presupui ca inseamna palmaresul.

  13. alexutz2007

    Fabian spui niste lucruri de tot rasul:)). Ar trebui sa-l intrebi pe fostul sef ANAF de ce a incercat ca sa recupereze suma de bani de la FC Steaua si nu de la CSA cum ar fi fost normal din moment ce CSA nu a cedat sectia.
    Se vede ca habar nu ai ce e ala un palmares care de fapt inseamna istoria unui club. Toate marile cluburi nu folosesc termenul de palmares ci de istorie. Dar tu cum ai supt doar de la taticul tau nu ai de unde sa stii.

    1. wu1

      „Din Decizia comunicata ieri lui Becali, in calitate de vicepresedinte al AFC Steaua, rezulta ca sechestrul asiguratoriu a fost instituit in temeiul art.126, alin.4, din codul de procedura fiscala pentru recuperarea unor debite in valoare de 11,5 milioane euro ce reprezinta contributii si impozite neplatite, la care se adauga penalitati si dobanzi aflate in sarcina AFC Steaua(afc steaua prietene, unde becali era vicepresedinte omule). Conform documentului, „starea de insolvabilitate a debitorului AFC Steaua” a fost constatata la 19.08.2005 (2005 mai citeste odata, la doi ani de la „cedare”)de catre DGFP Bucuresti”
      Eu ti.am spus ca vorbesti fara sa stii, nu hali mereu ce auzi de la altii, nu te da ce nu poti sa fii, sunt vorbe goale le.aud in fiecare zi..
      Timpu trece vorbele se duc, sa vedem cu ce ramaneti…tic tac

Lasă un răspuns