Play off #1: FC Botoșani 2-2 FC Steaua. Continuă eclipsa roș-albaștrilor…

de | februarie 28, 2020
Dennis Man MVP-ul meciului

Steaua din Liga 1 a remizat la Botoșani, scăpând printre degete o victorie ce părea realizabilă. Într-un fel e bine că nu a învins. La pauză, când scorul era favorabil Stelei, șleahta de hateri mioritici s-a dezlănțuit în mediul online și TV, strigând cu spume la gură că e un blat ca pe vremea “Coperativei”! Evident, realitatea era cu totul alta decât cea creionată de veninul dobitoacelor cuvântătoare.

Referitor la joc nu sunt multe de spus. Când ai un cuplu de fundași centrali format din Miron și Nedelcu, unul proaspăt venit și altul proaspăt “ne mai plecat”, puși să joace împreună in centrul apărării pentru prima dată în viața lor, e logic să existe desincronizări și să iei două goluri ca în curtea școlii. Dacă mai adăugăm și faptul că Steaua nu are un vârf de atac în formă, avem tabloul complet al egalului de aseară. Adică, o echipă cu axul central improvizat și cu scoși din formă.

Cu gol și pasă de gol, Dennis Man a fost MVP-ul meciului. Darius Olaru a semnat al doilea gol pe tabelă dar și în CV-ul sau la Steaua.

Dar să dăm cuvântul clubului fcsb:

“FCSB a început play-off-ul Ligii 1 exact așa cum a încheiat sezonul regular: cu un rezultat de egalitate. De această dată, a fost 2-2 pe terenul celor de la Fotbal Club Botoșani, care au obținut, astfel, primul punct din istorie pe teren propriu împotriva roș-albaștrilor.

Meciul a început foarte prost pentru FCSB, care s-a văzut condusă după reușita lui Dugandzic, din minutul 5, dar Dennis Man a restabilit egalitatea în minutul 12, cu o reușită de excepție. Darius Olaru, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren sâmbătă seara, i-a adus în avantaj pe roș-albaștri în prelungirile primei părți și părea că FCSB va începe play-off-ul cu șanse mai mari de a lupta pentru titlu. Din păcate, același Dugandzic a înscris din nou, în minutul 52 și a stabilit scorul final, care îndepărtează echipa noastră de lupta la campionat, mai ales în condițiile în care echipele de pe primele două poziții au o partidă în minus fiecare.

FCSB le mulțumește suporterilor prezenți la Botoșani pentru a-și susține favoriții și îi așteaptă în număr mare la Sibiu, acolo unde roș-albaștrii o vor întâlni joi seară pe FC Hermannstadt, în sferturile de finală ale Cupei României!

FC BOTOȘANI – FCSB 2-2 (1-2)
Au marcat: Dugandzic 5 și 52/ Man 12, Olaru 45+1

FC Botoşani: Hankic – Haruţ, Chindriş, Şeroni, Ţigănaşu – E. Papa, J. Rodriguez – Ashkovski (Patache ‘90+1), Carlone (Florescu ’46), Keyta – Dugandzic (Holzmann ’54). Antrenor: Marius Croitoru

FCSB: Bălgrădean – Creţu, Miron, Nedelcu, Panţîru (Popa ’90) – Olaru, Ov. Popescu, Tănase – Man, Ad. Petre (Oaidă ’46), Fl. Coman (Moruţan ’74). Antrenor: Bogdan Vintilă

Cartonaşe galbene: Papa ’25, Şeroni ’29, Chindriş ’38, Keyta ‘90 / Panţîru ‘4, Tănase ’25, Olaru ’59, Creţu ’88, Popescu ‘90+3

Arbitri: Ovidiu Haţegan – Octavian Şovre, Sebastian Gheorghe – Iulian Dima”, scrie www.fcsb.ro

Avancronică

?⚽️??? Meciul de fotbal FC Botoşani – FC Steaua (FCSB) va avea loc sâmbătă, 29 februarie 2020, în etapa a 1-a de Play off a Ligii 1, pe stadionul “Municipal” din Botoşani, de la ora 20:30.

În sezonul regulat:
?29.07.2019: FCSB – FC Botoșani 0 – 2 (Etapa 3). Au marcat: 0-1 Răzvan Andronic (18), 0-2 Hervin Ongenda (40)

?09.11.2019: FC Botoșani – FCSB 0 – 2 (Etapa 16). Au marccat: 0-1 Florinel Coman (31), 0-2 Harlem Gnohéré (74)

??Partida va fi televizată de Telekom Sport 1 HD, Digi Sport 1 HD şi Look Plus.

??FC Botoşani şi FC Steaua s-au întâlnit de 14 ori în Liga 1. Bilanțul consemnează doar o victorie a moldovenilor, 2 rezultate de egalitate și 11 succese ale steliștilor.

FORZA STEAUA!❤??

X Ray

88 de comentarii la „Play off #1: FC Botoșani 2-2 FC Steaua. Continuă eclipsa roș-albaștrilor…

  1. Saviola_7

    https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/mm-stoica-viruseaza-fcsb-revenirea-managerului-a-prabusit-echipa-lui-becali-si-vintila-591424.html

    Zicea Alexandru-h la un moment dat ca ii accept berbecismele lui Giginhio.

    Asta in nici un caz, Becali este un tâmpit care va dispărea din peisaj mai devreme sau mai târziu . Dar sa nu uitam ca are 100% din acțiuni la Steaua.

    Dar jigodia de Meme chiar nu are ce caută la fotbal, de când a revenit la club, echipa iar a decăzut . Un dobitoc ! Sper sa plece iar și sa nu se mai întoarcă vreodată !

    Forza Steaua!

    12
  2. strezahuzum

    Pana si Academica Clinceni i-a batut pe prapaditii lui Negoita. Numa’ noi, bineinteles, nu mai reusim sa batem gasca aia de gloabe de ani de zile, dupa ce pe vremea lui Reghe maturam cu ei pe unde ii prindeam.

    10
  3. alex-0101

    Meci greu in contextul rezultatelor obținute in ultima vreme , jucatori ca Morutan , Coman , Man sunt total ieșiți din forma, o contribuție o oare și berbecul prin schimbarea lor la pauza și declarațiile imbecile , dacă s ar acorda Oscarul pentru “cum sa ți distrugi investiția” becali ar fi printre primii nominalizați … Înlăturarea lui Narcis in dauna lui mimi a fost cea mai proasta decizie a ciobanului de când a ieșit de la închisoare.
    Sper totuși la un rezultat bun pentru moralul jucătorilor , jucam pe un gazon unde nu am pierdut nici un meci !!!
    Forzza STEAUA !!!

  4. Saviola_7

    Citesc cu mare interes comentariile voastre din ultimele zile și constat, chiar dacă sunt opinii diferite , ca pasiunea pentru Steaua este încă vie ! ?

    Numai noi, suporterii, putem tine in viața acest spirit !

    https://m.digisport.ro/fotbal/liga-1/performanta-unica-pentru-dinamo-toate-echipele-din-liga-1-au-invins-o-in-acest-sezon-mai-putin-fcsb-804404

    În alta ordine de idei, acest aspect cu faptul ca DOAR noi nu i-am bătut pe câini ar trebui sa ne dea de gândit , mai ales lui Vintilă și lui Giginhio , Meme e oricum degeaba !

    Forza Steaua !

  5. Ioan FCSB

    Tupac Amaru · februarie 26, 2020 at 21:21:01 · →
    Mi s-a șters mesajul anterior, deși inițial fusese afișat.

    Mă uitam azi, absolut întâmplător, pe site-ul oilor, site pe care steliștii au fost obligați să îl părăsească.

    Iată ce scrie Gosu:
    „Mai oameni buni….Ne-am invartit in jurul degetelor. Personal, am fost cel mai aprig sustinator al fcsb si al continuitatii sportive pe acest site. Si pentru ce ? Ma intreaba cineva mai sus ce m-a schimbat ? E simplu …chiar nu simt nimic. OK ? Sunt o domnisoara care si-a schimbat sentimentele. Ce treaba are echipa asta cu tot ceea ce a insemnat Steaua pentru mine ? Nume nu , palmares discutabil (mai ales cu becali) , rivalitati si placerea de a merge la stadion, iarasi nu. Nu ati realizat cu ce a castigat dinamo in „derbi” ? stiti bine dar refuzati sa acceptati , a castigat „cu sufletul”. A fost cumva ultima dovada ca fara o identitate esti o echipa cam de duzina , mai ales cand ai si un astfel de „patron”.
    Si pe deasupra ce sa vezi surpriza, Peluza Nord revine ?! A vazut cineva steagul al’ mare ? ?
    Imi pare rau sa dezamagesc alte persoane, dar Steaua e aia unde te trage inima indiferent de continuitate sportiva. Si in momentul de fata din pacate e departe dar foarte departe de FCSB. Pe de alta parte nici nu am sa mint cand voi simti ca ma regasesc in alta parte adica la echipa din liga a n-a , acolo ma voi duce, ei au speranta. Mai multa decat se mai poate gasi la echipa lui gigica..
    Da. Si in final mi-e dor de Steaua. Aici speranta nu mai exista. Mi-as dori , dar nu e un bun pe care o sa-l culeaga cineva din copaci. Mai tineti minte ? Steaua !!! Victorie !!! vulcanul din Ghencea….”

    Și îl completează Ady80:
    „@Gosule, bravo,nu o puteam zice mai bine ca tine. Suntem mulți cei care am ajuns ca tine, să nu ne pese. Și singurul vinovat este Preafericitul Gigi, idolul unora, singura icoana la care ei se închină. A reușit să distrugă placerea de a fi suporter stelist. Vă întreb fani Gigi cum puteți susține un patron care spune că nu îl interesează cupe,campionate,doar banii îl interesează. Nu îl interesează de voi,de jucători ,antrenori,etc.,pt. el sunteți doar oi,pe care le tranzacționează . Sper să își mai bată joc de voi încă câțiva ani, că vă place.”

    Iată, așadar, că suporterii steliști revin la Steaua.
    Bine ați (revenit), Gosu și Ady80!

    3
    2
    1. unubatran

      Esti irecuperabil prietene, deja imi este mila de tine…

      Singura ta scuza este data de faptul ca nu toti suntem inzestrati de la natura, sunt constient de asta.

      Insa, scenaritele de care suferi tu, legaturile pe care le faci, frizeaza ridicolul. Nu-i de mirare ca-l pupi pe fariseu toata ziua in fund si in mintea ta de oita care a ajuns la stadion dupa anii 2000 si care crede cu tarie ca fotbalul romanesc a crescut in valoare din momentul in care a fost acaparat de puscariasi, totul este ROZ.

      Iti spun pentru a 5-a si ultima oara ca nu am de-a face cu retarzii din liga a 4-a. Ba mai mult, am un profund sentiment de greata si mila cand vine vorba de ei sau de d’astia ca tine care nu pot gandi singuri.

      De ce? Pentru ca atat tu cat si aia din liga a 4-a sunteti bataia de joc a bandei de nenorociti fara scrupule formata din generali pe de o parte si fariseu.

      7
      1
      1. Ioan FCSB

        Amarule lasa vrajeala. Stiu ca te pricepi la dezinformari precum toți securistii. De ce nu iti dai copy paste si la postarile tale de aici bai imbecil bătrân? Stelistii sunt mai deștepți decât tine bai sclerozatule. Sa tii minte asta.

          1. Ioan FCSB

            Hai ca de dai de gol. Ti-am zis Amaru și nu unbatran so totusi ai raspuns. Alexandru ce zici de asta?

            2
            2
      2. Ioan FCSB

        Dar de Caca libera de ce nu zici nimik? Stii cum v-ati dat de gol bre? Ady80 foloseste sintaxe ardelenesti precum “no bine”. Iar Steaua Liberă este din Cluj. Iar astăzi dupa ce ai postat aici ai postat și pe Caca Libera. Asa ca nu ne mai aburi securist bătrân și nemernic și ia calea lui Ady80 inapoi pe site-ul vostru de schizofrenici.

        4
        3
  6. Ioan FCSB

    “Tupac Amaru · februarie 29, 2020 at 16:49:33 · →
    @Steaua liberă
    Nu e nici o supărare, merită orice efort ca să te simți bine între ai tăi: puțini steliști, dar de calitate!
    În altă ordine de idei, vreau să îți mulțumesc încă o dată că l-ai banat pe paranoicul ioan de aici, deoarece el a început curățenia pe site-ul oilor și îi alungă pe puținii steliști care au mai rămas acolo, așa cum am scris mai sus.”
    CACA libera

    5
    1
  7. Saviola_7

    ?????

    Ioan lasă-i in pace frate, nu te mai agita atâta, fiecare pasare (idiot) piere pe limba sa.

    Eu nu am intrat niciodată pe site-ul ăla, nici nu știam ca exista !

    Dacă sunt mulți duplicitari pe aici atunci sa le tragem la muie – sa vedem cine se simte ?

    In rest, sa auzim de bine ! ?

    Forza Steaua !

  8. Ioan FCSB

    Ei erau infiltrati aici deci nu este nicio pierdere daca nu mai intra pe site. Și am impresia că și Gosu la fel. Încă de când și-a făcut contul ii lauda pe cei care au ales sa susțină CSA. Incepem curățenia de Primăvară. Afară cu talpanistii de pe site-ul Steaua București. Cel mai vechi site al unui club de fotbal din România!!!

    8
    4
  9. Saviola_7

    ?????

    Ioan nu te mai agita atâta frate, fiecare pasare (idiot) piere pe limba sa!

    Eu nu am intrat niciodată pe site-ul ăla, nici nu știam ca exista!

    Dacă sunt duplicitari pe aici, atunci sa le tragem la muwuie – sa vedem cine se simte ! ?

    În rest sa auzim numai de bine ! ?

    Forza Steaua!

    9
    1
    1. Ioan FCSB

      :)))). Mă agit când îi văd că intră la noi și se dau mari steliști, și ei nu sunt talpanisti. Și de fapt uite ce face bătrânul comunist Amaru. Mă cert cu el de vreo 3 ani de zile pe aici. Unde mai pui că are și icoana cu Iliescu la baie. Hahaha

      4
      3
  10. Ioan FCSB

    Pe siteul Caca libera poate intra toată lumea să comenteze. Nu au un sistem care sa nu permită decât membrilor înscriși cu adresa verificata de mail. Se poate comenta cu adrese de mail care nici nu exista macar. Hahaha. Băi bătrâne Tupac știu că îmi citești mesajele cu siguranță uite aici site serios. Învață-l și pe Ady de la Cluj cum sa faca un site cu mail și parole verificate. Să trăiești bine bre! FORZA Steaua București!

    2
    1
  11. SportFilmCoffee

    Nici nu stii ce sa-ti doresti.
    Parca ai vrea o victorie si apoi sa astepti sa se impiedice CFR-ul. Greu de crezut daca ne uitam ca Astra, fix inaintea meciului cu CFR, e in mare scandal. Scandal care o sa se termine inaintea meciului cu noi.
    Pe de alta parte, tare as vrea sa vina dezastru pe linie si in campionat si in cupa, sa terminam pe 6 si sa moara ciobanul de ciuda ca pierde bani.
    Aia de la Botosani o sa rupa normele, sa vedem “perlele” lui nea CICI ce atitudine au.
    Cred ca orice rezultat e bun.

    4
    2
      1. Ioan FCSB

        Asta tot vrajeala de la Steaua Libera. Si o mai aveti pe aia ca Steaua face blat cu CS Olguta. Cum plm sa faca blat cu CS Olguta când fostul antrenor demis chiar de Steaua ne urăște până în măduva oaselor. Sunteti un site de tâmpiti si cretini bre.

  12. alexandru-h

    IoanFCSB, nu prea imi place sa folosesc expresii de astea dar maestre…

    Ai inceput sa te iei de unii useri complet nejustificat, in ciuda faptului ca unii de pe aici erau in conflict deschis cu actualii stelisti liberi pe vremea cand conta asta – si nu dupa 5 ani cand nu-i mai pasa nimanui de conflict. Nu intereseaza pe nimeni ca ai comentat prin 2002 – daca nu ai avut nimic esential sau interesant de zis… Asa cum nu intereseaza pe nimeni fixatiile si paranoia dumitale.

    Tupac nu scrie pe forumul asta – si o stiu pentru ca am avut atatea conflicte cu individul incat nu as avea probleme sa-i recunosc stilul. Gosu a fost administrator pe aici chiar in perioada in care s-au expulzat stelistii liberi. Nici nu stii cum s-au petrecut lucrurile in acel context.

    7
    1
    1. Ioan FCSB

      Alexandru daca unbatran ar fi onest atunci ar părăsi acest site precum a facut prietenul dumnealui Ady80 care este chiar adminul Steaua Libera. Si daca mergeți pe descrierea lui personală din 2015 în care spune ca nu a facut si nu face parte din grupuri ultras dar il respecta pe Jean Pavel il veti descoperi pe Tupac Amaru de la Steaua Libera. Care se prezintă exact la fel. Stiu bine ce zic. Ca ne certam pe site-ul lor încă din anul 2017. Si prostii nu au reușit să mă baneze până acum. Hahaha FORZA STEAUA!

      2
      3
    1. Ady80

      Am zis că nu mai scriu,dar urmăresc să văd ce se comentează. Tu ești mai prost decât prevede legea. Nu am nici o legătură cu Steaua Liberă. Da, sunt ardelean dar de unde se agață harta-n cui. Și acum așa ardelenește , dedicație pt Gigi : bata-te beteșugul,arda-ti focul mațele,baje dracu lemne-n tine, mănânce-te para focului,Dumnezeii mami tale de oligrofen. Amu,Ioane sper să-ți placă. Și când mai pomenești de mine de pomenesc și eu. Altfel , rămâi cu bine

      2
      5
      1. Ioan FCSB

        Nu ai zis ca nu mai scrii tarane de la Cluj. Ai zis ca vrei sa iti ștergi contul. M-ai și întrebat cum se face idiotule. Vezi ca nici nu stii sa minti babilonul mamei tale de țigan obosit si basinos.

        2
        2
      2. Ioan FCSB

        “Ady80
        26 feb. 2020 la 21:47
        @Ioan, spune- mi te rog cum șterg contul, că sunt mai nepriceput și nu-i dau de capăt. Vreau să șterg contul să nu mai am tentația de a comenta. Mulțam anticipat.”
        DOVADA CA MINTI CUM RESPIRI EXACT CUM FACI SI PE SITE-UL CACA LIBERA…

        2
        1
      3. Ioan FCSB

        Dar stai ca acum vad. Tu esti pe site de abia din data de 10 Februarie. Pana acum unde ai fost bai stelistule înfocat? M-ai urmărit pe mine si hop si tu balaMUCEA…. Bai mergeți inapoi la CACA LIBERA ca șuieră vântul pe acolo cu 0 comentarii la derby-ul din liga 4 DINAMO vs csa. Hahaha. Ia-l și pe Tupac cel bătrân de aici Ca s-au săturat oamenii de basinile lui mirositoare de fan psd iliescu kgb.

        4
        1
  13. SportFilmCoffee

    Meci bun.
    Doar ghinionul si al cu coada au facut ca echipa Pre-Fericitului, antrenata de Inaltul Mitropolit al Argesului sa nu dovedeasca hoardele moldave.
    Ai nostrii au luptat ca niciodata, au ratat ca intotdeauna.
    Oricum ar fi, pana de Paste suntem CAMPIONI.
    Lasand gluma la o parte, pacat ca nu au castigat aia de la Botosani, par mai pregatiti sa se lupte la titlu.

    8
    3
  14. vasglo

    Avand in vedere jocul prestat, mai ales in repriza a 2-a, egalul asta poate fi considerat bun pentru noi. Mi-a placut echipa actuala a Botosaniului, plina de jucatori straini buni. Editia asta a campionatului moldovenii au alta fata. Sunt curios daca cufuristii sau oltenii vor scoate mai mult la Botosani. Oricum, aia care vorbeau de o asa-zisa prietenie intre noi si ei, au cam luat-o in barba! 🙂

  15. unubatran

    Si ciobanul se mai pi..sa odata in direct la GigiSport pe @vasglo, @IonFCSB-istu’ si toti ceilalti pupatori de moaste becaliene. Dar ce conteaza?! nea gigi a salvat echipa candva.. ii permitem.

    …si mai aveti tupeul sa comentati… imi este.. scarba.

    5
    10
  16. keyser-soze

    O prima repriza destul de buna pe faza de atac dar e clar ca ceva nu merge. Pase gresite, suturi aiurea, centrari in tabela.
    Nu inteleg ce a facut Vintila pe final. Tragea de timp???? El face schimbare in minutul 90 cand noi trebuia sa batem???? 🙂

    8
    1
    1. Ioan FCSB

      Keyser este clar ca nu avem echipă de luat campionatul. Eu sincer nici nu stiu cum am ajuns în play off. Dar aici ci siguranta ca nu vom face mare lucru. De aceea trebuie să ne concentrăm cu toții pe Cupa României. De la jucători și până la ultimul suporter adevarat al STEAUA BUCURESTI. Nu ma refer aici la cei doi schizofrenici de la CACA LIBERA. Stiu ei care nu ii mai denumesc. Asa ca repede sa uitam acest meci si sa ne pregătim cu toții pentru meciul cu Hermanstadt. Va fi un meci greu cu un stadion mult mai plin decât la Botoșani. FORZA STEAUA!

      4
      3
  17. Ioan FCSB

    Ce imi place cand un membru al acestui site doar din 10 Februarie zice ca s-a săturat și ca vrea sa isi închidă contul. Păi de ce l-ai mai deschis? Doar ca sa vomiti pe aici? Si mai este citat și de bătrânul comunist Tupac Amaru pe CACA Libera zilele astea. Păi cum sa nu bateti la ochi mai paranoicilor?

    4
    3
    1. Ady80

      Omule,tu ești cu capul, ești paranoic. Urmăresc acest site din 2002- 2003,dar abia acum am făcut cont ca să pot să-i spun unuia ca tine, cât de sărac cu duhul este. Pe Steaua Liberă nu am intrat niciodată. Am urmărit acest site pt că a fost primul care a apărut și unde găseai mai multe informații despre Steaua la vremea respectivă. Dar persoane ca tine care au mentalitatea: “nu ești cu noi, ești împotrivă” au luat acest site pe Asociație Familială proprie. Nu îți sunt dator cu explicații,dar scenariile tale sunt pure fabulații. Oierul e mic copil pe lângă tine. Îmi place cum pui botu la orice,asta denota capacitatea ta intelectuală.

      5
      4
      1. Ioan FCSB

        Tu vrei sa zici ca este pură coincidență ca ai intrat pe site fix la 4 zile după mine? Bai băiatul lasa vrajeala asta ca te-am recunoscut din prima zi în care ai postat. Si acolo ma făceai paranoic, prost etc etc etc. Ia zi în 2002 nu m-ai văzut aici pe site? Atunci de ce nu ai intrat sa comentezi ca nu eram diferit decât acum? Nici macar nu stii sa minti. Ai zis ca vrei sa iti ștergi contul acum câteva zile. Acum vii și zici ca nu este adevărat. Dar eu ti-am trimis copy paste cu mesajul tău. Nici in fata faptului împlinit nu recunoști că MINTI?

        4
        4
        1. Ady80

          In ce limbă vrei să-ti mai spun că nu am nici o treabă cu ce insinuezi tu. Tu te-ai legat de comentariul meu, așa ți-am răspuns. Nu știu ce vorbești de 4 zile,Amaru și alte bazaconii . Dar se pare că tu frecventezi alte siteuri de le știi pe toate. Serios vorbind,ai o problema omule,te agiți atât de parcă viața ta depinde de ce comentează unul sau altul. Te plictisești,suferi de singurătate,da- mi Nr de telefon și te mai sun din când în când , poate treci mai ușor peste această perioadă mai grea din viața ta. Negarea nu e o rezolvare, paranoia e o boala grea se poate agrava și ajungi la fel ca Gigi, Doamne feri.

          3
          3
          1. Ioan FCSB

            Ai zis ca vrei sa iti ștergi contul? De ce nu l-ai sters până acum? Prin tot ce comentezi nu faci altceva decât să îmi dai dreptate. Ca esti adminul de la CCACA Libera. La fel ma sfatuiai ai acolo. Deși tu prostul vorbeai cu altcineva. Iar acum nu mai postezi nimic acolo si stai și pierzi vremea aici. Dacă nu mai vrei sa vorbesti cu mine esti liber sa pleci oricand de pe acest site. Dar tu nu vrei asta. Pentru ca ai un scop. Dar te-ai cacat pe tine. Hahaha

            3
            3
          2. Ioan FCSB

            Si nu mai pot intelege in lucru. Cum mama naibii din 2002 până în 2020. 18 ani ai stat doar și te-ai uitat la site fara sa comentezi nimic. Dar cred ca imi dau seama acum in timp ce scriu ce s-a întâmplat. Au închis aia secția de fotbal și tu ai ramas închis în secție până acum. :))))

            3
            2
          3. Ioan FCSB

            Si inca un lucru și te las in plata Domnului precum m-a lăsat Amaru cel bătrân pe mine…. eu am impresia ca tu marele stelist habar nu aveai de când este acest site, deoarece fiind adminul de la CCACA Libera nu prea le aveai cu tehnologia și ati intrat prima dată pe net in anul 2007 odata cu intrarea României în UE. Dar ai văzut comentariile mele și ca nimeni nu ma contrazice si ti-ai dat seama ca am dreptate. Multumesc pentru apreciere. Acum ia-l de manuta pe cel bătrân și amar și mergeți voi inapoi la voi acasă in Liga 4. Si plângeti acolo liniste alături de Talpan. Sa trăiești bine pe CCACA LIBERĂ!

            4
            2
  18. Ady80

    @Ioan FCSB,iar limbajul tău plin de invective arată ce fel de om ești,unul mic ,care în lipsă de argumente la fel ca și mentorul cioban recurge la jigniri. Da, și eu te-am făcut prost dar am spus un lucru adevărat, confirmat și de tine. Și să știi că papagalii și peștii sunt invidioși pe tine.

    4
    6
    1. Ioan FCSB

      Tu ai inceput cu jignirile. Tu si cu bătrânul Tupac Amarul de pe site-ul CACA LIBERA. Dacă este adevărat ce spui. Vezi ca Amaru bătrânul schizofrenic ti-a dat copy paste la mesaje pe site-ul CCACA Libera. Ce coincidență!!! CCACA LIBERĂ!!!

      6
      2
  19. Ady80

    Unii ar râde când văd ce îți debitează capul,dar nu ,tu ești de plâns. De oamenii bolnavi nu e bine să râzi,cere omule ajutor nu e nici o rușine. Ai pus monopol pe acest site,99% din comentarii sunt inepțiile tale. Eu nu mai răspund la aberațiile tale, că dacă continuăm așa se satură până și susținătorii tăi și rămâi singur. Dar poate ăsta e scopul, să ai un monolog nesfârșit. Baftă la psihiatru,sper să nu fie grav,nu de alta dar poate unora ai să le lipsești. Te tzuc.

    2
    3
  20. Ioan FCSB

    “unubatran
    05 iul. 2019 la 12:32
    @vasglo, UEFA spune ce spube FRF, daca maine FRF sterge palmaresul din dreptul FCSB-ului, UEFA va actiona in consecinta.

    Aia discuta pe hartii oficiale, ii doare-n cur de Talpan, Cioban, de mine sau de tine.

    Astazi, FCSB NU E STEAUA. Asta-i adevarul. Steaua nu poate fi o echipa cu palmares din 2003.”
    Tupac cel bătrân am gasit asta pe site. Ia zi bre…dar la CSU Craiova nu le-a pus FRF palmaresul Științei in dreptul lor. UEFA de ce nu il pune in consecinta pe site. Tu ai gandit întotdeauna ca un talpanist de când ai creat contul asta pentru ca nu te-au mai lăsat adminii sa avere și pe aici. Imi este clar pe zi ce trece ca esti un securist obscur. Dar vorba lui Saviola. Vei pieri pe limba ta.

    1. Ioan FCSB

      Joga-bonito, eu am vrut doar să observați de ce meschinării sunt in stare cei de la CCAca Libera. Intra Pe site-ul nostru, si transmit pe site-ul lor ce se întâmplă aici. Ai fost citati acolo de către securistul de serviciu Tupac Amaru Ady80 și cu Gosu. De la unbatran nu a citat nimic pentru ca este chiar el însuși. Il recunoșteau tovarășii pe acolo. Dar dacă nu vrei sa ma crezi este problema ta. Sa decida adminii daca ma vor bana pe mine si nu pe ei… eu doar atat mai zic pe acest subiect FORZA STEAUA 1947-2020!

      8
      3
    2. Ady80

      @joga-bonito, nu fi rău. Poate atâta distracție are omul în lumea asta. La acest articol dacă socotești ,din 70 de comentarii ,mai mult de jumătate sunt ale lui. Eu m-am distrat cu el dar deja e plictisitor,are aceași placă obosita. Nu trebuie exclus da o notă de culoare pe aici,eu unul, mă distrez când văd ce aiureli spune despre mine. Cum se spune: ” Iarta-l Doamne că nu știe ce face!”

      3
      8
  21. Saviola_7

    @Ady80

    Ce-ti mai place și tie sa-i răspunzi lui Ioan, te mănâncă in cur și pe tine!

    Parca voi ardelenii erați mai capul pe umeri decât noi ăștia de la București, “miticii”, nu ?

    Unul mai smardoi decât altul, aveți o tastatura in brațe și va credeți zmei !

    Plm …. Forza Steaua! Care Steaua ? București ?

  22. Tudz

    Ferească Dumnezeu… Chiar nu-mi vine sa cred că toată suflarea stelistă stă pe un butoi de pulbere, doar din cauza unui cioban infect cu o poftă MARE de bani și a unui colonel care se crede mare justițiar precum Batman. Nu mi-am imaginat în viața mea că se va ajunge aici…

    Mare dramă aici în comentarii, mai ceva ca la telenovelele turcești de pe Kanal D.
    Măi oameni buni, chiar nu mai putem avea parte de discuții CIVILIZATE???

    1. Ioan FCSB

      Tudz daca te referi la comentariile injurioase ale mele sa stii ca ele au venit ca un raspuns la: prost,paranoic, blestematii ardelenesti etc… Aceste injurii le retrag din discuție restul afirmațiilor raman intacte până nu vor dovedi contrariul cei doi inculpați unbatran amar și Ady80 admin CCA libera. În rest FORZA STEAUA 1947-2020. Ii oftic la culme pe cei doi când spun asta deoarece ei in prostia lor cred ca nu a existat Steaua tot timpul asta 1947-2020…

      12
      3
  23. xray Autor articol

    Reamintesc, fcsteaua este un site deschis tuturor opiniilor despre Steaua exprimate în mod civilizat, chiar dacă nu cadrează cu majoritatea consensuală.
    Nu există nicio limită sau vreun barem la numărul de opinii liber exprimate!!!
    Este un site de socializare stelistă, nu formator de opinii pro sau contra ceva sau cuiva!

    11
  24. Ioan FCSB

    FORZA STEAUA 1947-2020 sper sa dispară toata armata lui Talpan care cheltuie banii țării de pomană. Ar fi bine sa merge spre urmatorul topi si anume meciul din sferturile Cupei României cu Hermanstadt.Este un meci foarte important pentru viitorul echipei noastre. Si cred ca si pentru cariera lui Vintilă ca si antrenor al STEAUA BUCURESTI. Dacă nu ne calificam Joi isi poate da demisia deja.

  25. Ioan FCSB

    https://www.prosport.ro/fotbal-intern/cupa-romaniei/13-cu-noroc-povestea-victoriei-din-2002-in-semifinalele-cupei-asteptata-de-dinamo-de-pe-vremea-lui-valentin-ceausescu-fanii-ne-au-injurat-12330080
    Primul meu meci pe stadionul Ghencea. Lansez pe aceasta cale o provocare pentru toți steliștii să posteze știri sau video orice găsesc pe net despre sau cu primul meci la care ai fost prezenți pe stadion sa susțină Steaua București!

  26. Ioan FCSB

    Xray ce părere ai despre propunerea mea? Un topic pe această temă: “Care este primul tau meci sa susții echipa Steaua și cu un scurt articol din presa vremii!”. La acel topic se va cerne bobul de neghina. Ce zici? Încercăm?

    1. Ioan FCSB

      Scuze Gosule, nu am mai intrat demult pe site. De prin anii studenției in 2002 cand ma certam cu crapizdistii pe site. Am realizat ca imi ajut mai bine echipa daca merg pe stadion sa o susțin.

Lasă un răspuns