Un meci cât un întreg campionat duminică seara la Pitesti între Steaua și Astra, liderul din Liga 1. Campioana s-a impus fără drept de apel cu 2-0 (1-0) și a micșorat la trei puncte diferența din clasament față de „campioana morală”, după spusele lui Șumudică, administrându-i a doua corecție „la zero” în patru zile. De asemenea, prin acest rezultat, Steaua a razbunat infrangerile nedrepte din sezonul regulat, cand Astra a castigat la Giurgiu in urma unor greseli uriase de arbitraj, iar la retur s-a impus printr-un gol inscris in prelungiri, impotriva cursului jocului.
Pe stadionul din Trivale nu a mai plouat decât cu mari ocazii steliste, goluri superbe (’12 Momcilovic, ’60 Stanciu), cartonașe galbene (10) și un alt penalty neacordat după un dublu fault în careu asupra lui Bawab (’78).
- Video| Gol Momcilovic
- Video| Gol Stanciu
- Video| Penalty la Bawab
Încă din startul partidei s-a prefigurat că Steaua o va călca în picioare pe Astra arogantului Șumudică, acum și cu gura mică. Învingătoarea disputei nu a fost pusă niciodată sub semnul întrebării pe tot parcursul celor 93 de minute. Dimpotrivă, dacă la pauză era 2-0, cel puțin, nu-i mai mira nici pe cei 16 ultrași giurgiuveni prezenți la meci, alături de cei 8.000 de roși albaștri, printre care și 100 de ultrașii din Peluză Nord, veniți cu mesaje de protest înscrise pe bannere: „Cât vă mai bateţi joc de noi?”, „Ne-aţi răpit plăcerea de a iubi echipa cu care ne trezeam zi de zi”, „Vrem normalitate!”. Peluza Nord a dat esență meciului și contribuind la compunerea doinelor și baladelor pentru „Șumudel”.
Ilie Năstase, Ciprian Marica, Andrei Prepeliță și Rică Neaga au trăit partida la unison cu toți steliștii din tribune. Toată lumea a fost alături de echipă, de la puști de 2 ani, până la bătrâni, oameni cu diverse dizabilități, cu toții au trăit pentru echipă! Fapt remarcat cu invidie și de adversari prin vocea antrenorului.
- Andrei Prepelita s-a intors acasa, la Pitesti, pentru a vedea meciul Stelei cu Astra. Fostul mijlocas al Stelei, in prezent la Ludogorets a declarat la finalul meciului: „Sunt fericit pentru echipa mea că a câștigat”.
Reghecampf a găsit cheia potrivită în 4-2-3-1 cu care să desfacă jocul Astrei. Boldrin, Teixeira şi Lovin au fost victime sigure în lupta de la mijlocul terenului, unde Bourceanu şi Pintilii, ajutaţi de Stanciu, au făcut un meci grozav anihilând vedetele lui Șumudică.
Echipele de start:
- Steaua: Niţă – Tamaş, Varela, Toşca, Momcilovic – Bourceanu, Pintilii (Muniru 76) – Enache (Adi Popa 58), Stanciu, Hamroun – Chipciu
- Astra: Gavrilaş – Queiros, Găman, Geraldo, J. Morais – Lovin (Boubacar 46), Teixeira – Boudjemaa (D. Niculae 36), Boldrin, De Amorim – Alibec (D. Florea 71)
Concluzii
După o victorie atât de clară, într-un moment crucial al acestui sezon, nu sunt multe de spus, decât să-ți amintești de replica din Răzvan și Vidra: „Răzbunarea cea mai cruntă este când duşmanul tău e silit să recunoscă că eşti bun şi el e rău”, după ce auzi declarația lui Șumudică: „Am pierdut fără drept de apel! Steaua a fost mult mai bună, au fost mai agresivi, au avut ajutorul publicului și noi nu am putut să ne capacităm. Ei își jucau ultima șansă! Meciul cu ASA este mai important decât acesta, era destul de greu să câștigăm cu Steaua. Cred că ne-am depășit cu mult limitele”. Strâns cu ușa evidenței, Șumudică a mimat un fair play. Aluziile colaterale din declarația completă l-au dat de gol că poza în victima sistemului.
Cu Astra, Steaua nu a câştigat doar un meci, ci şi-a regăsit încrederea și prestanța de echipă. Încrederea în Reghecampf, în lot şi în sistemul său bazat pe posesie, atac, viteză, forţă şi presing. În seara asta campioana a impresionat ca joc colectiv și a controlat meciul de la un capăt la altul cu liderul Ligii 1. Remarc întrarea în joc, surprinzător de bine, a lui Bawab după accidentare și faptul senzațional că Bouceanu a jucat mai mult decât rezonabil două meciuri, „full time”, la înterval de 4 zile, pe un teren foarte greu și la presiune maximă în dublă dispută cu liderul.
Mai sunt lucruri de corectat, în special pe benzile defensive, dar și pentru evitarea intrărilor de galben în zone neutre și nu există premize de „forță majoră”, a faulturilor făcute în preajma propriului careu…, însă sunt speranțe că Reghecampf le va soluționa. „Suntem la 80% din potențial. La Steaua sunt 27 de jucători și fiecare trebuie să lupte pentru postul lui „, a declarat după meci antrenorul campioanei.
Statistică și Video rezumat: Steaua – Astra
Galerie foto
Felicitări băieților și stafului pentru săptămână fericită și reconfirmarea pedigriului „Steaua”!
XRay
Play off| Avancronică Steaua – Astra. „All in” cu titlul și cuțitele pe masă
Steaua revine la Pitești, pe arena Nicolae Dobrin, acolo unde campioana va juca duminică, de la ora 20:30, împotriva Astrei Giurgiu, o partidă cu titlul pe masa în etapa a doua de Play off.
Cu opt etape înainte de final, Steaua lui Reghecampf are doar opţiunea victoriei în meciul cu liderul Ligii 1, pentru a mai rămâne în cărţi la titlu. În cazul unui insucces, Astra se va distanța decisiv la 9 puncte și va imposibil de ajuns de Steaua. Nu însă și de Pandurii sau Dinamo, care în această variantă „horror”, vor rămâne principale contracandidate la titlu, având nedisputate meciurile directe, de 6 puncte, cu Astra. Viitorul a pierdut primul meci cu liderul, iar ASA e deja la 10 puncte de primul loc. Desigur, teroretic și mureșenii mai au șanse la titlu, dar într-un scenariu aproape SF.
Chiar dacă are un handicap de 6 puncte şi două înfrângeri în meciurile directe cu Astra, Steaua mai poate fi campioană și matematic depinde în continuare numai de propriile rezultate.
Într-un scenariu optimist, dacă va câştiga toate meciurile rămase de disputat până la terminarea play-off-ului, campioana îşi va apăra trofeul, independent de evoluția Astrei. Raţionament valabil şi în cazul în care Astra, cu excepţia dublei cu Steaua, va face şi ea punctaj maxim.
În acest ultim caz s-ar ajunge la egalitate de puncte, însă primul criteriu care va fi aplicat nu vor fi meciurile directe. Se va ţine cont dacă una dintre cele două echipe a beneficiat de bonusul de 0,5 puncte la intrarea în partea a doua a campionatului.
Astra a terminat cu punctaj impar și a pătruns în play-off cu bonificaţie, astfel că în caz de egalitate de puncte cu Steaua, campioana și-ar păstra titlul. De fapt, doar două dintre cele 6 echipe au acest dezavantaj: Astra şi Pandurii Tg. Jiu.
Cum este un meci cu o încărcătură specială, CCA a decis să-l trimită la acest derby pe Alexandru Tudor, asistat de tușierii Aurel Oniţă (Constanţa) și Mircea Orbuleţ (Bucureşti), adiționalii Andrei Chivulete (Bucureşti) și Iulian Călin (Ştefăneşti – Argeş) și rezerva Daniel Mitruţi (Craiova). Tudor vine după o suspendare de 4 etape, primită în urma partidei din Liga 1 Dinamo – Concordia, în care a validat golul lui Gnohere marcat în urma unui fault grosolan făcut de atacantul dinamovist.
Va fi cea de a 25-a întâlnire directă din campionat Steaua vs Astra, dintre care 10 s-au încheiat cu victoria „roş-albaştrilor”, opt cu succesul ”astralilor” şi șase la egalitate. Steaua nu s-a mai impus în campionat din 18 decembrie 2013 (Steaua – Astra 3-1), tot cu Reghecampf pe bancă, timp în care a pierdut de două ori şi a remizat de alte trei ori.
Reghecampf și Șumudică sunt la egalitate în întâlnirile directe și duminică se înfruntă pentru a șasea oară în carierele de antrenori. Primul duel a avut loc acum 6 ani, pe când Șumudică era antrenorul Rapidului, iar Reghecampf al Bistriței. Șumudică a câștigat primul meci și a remizat în al doilea. Primul insucces în fața lui Reghecampf (Chiajna) a venit în 2012, când Șumudică antrena FC Brașov (2-3), dar l-a învins în același an, cu FC Vasluiul (3-1), însă de data asta Reghecampf antrena Steaua.
Miercuri, în meciul de Cupa Ligii de la Pitești, Reghecampf și-a luat revanșa, astfel că bilanțul este acum egal. Câte două victorii pentru fiecare dintre ei și un rezultat de egalitate. În schimb antrenorul Șumudică are un bilanț negativ în fața Stelei: a pierdut 5 meciuri, a câștigat 4 și a remizat unul.
Pentru partida de duminică, problemele majore de lot ale Stelei sunt legate de postul de atacant. Marica și Bawab accidentați, Tade fără pregătire de iarnă cu echipa și Onțel fără jocuri în piciore. Marica a suferit o ruptură musculară și s-a tratat la celebra Marijana Kovacevic. Vineri seara în cadrul emisiunii Fotbal Club, la Digi Sport, Marica a făcut o declarație:
- Despre accidentare: „Mă simt mult, mult mai bine. Există şansa ca eu să joc duminică. Sigur. Nu ştiu cât de mult ne dorim să ne asumăm acest risc cu toţii, dar şansa există. Trebuie să mă intorc acasă să iau parte la antrenamentul de mâine şi să văd cum mă simt. Trebuie să fiu 100%. Împreună cu antrenorul vom stabili ce e mai bine pentru mine şi pentru Steaua. Vom stabili mâine”
- Despre cauzele pentru forma slabă prin care trec „roş-albaştrii: „Suntem foarte mulţi jucători noi, mulţi jucători care nu au evoluat de mult timp şi nu sunt în formă. Am venit după o pregătire foarte dură, cu care mulţi jucători nu erau obişnuiţi, cum este şi cazul meu. Personal, mă simţeam şi mă simt din ce în ce mai bine, fizic vorbind, pentru că aveam nevoie de lucrul ăsta. E clar că în pregătire s-a alergat foarte mult şi era vorba doar de partea fizică.”
- Despre greseala că s-au supraevaluat în meciurile din sezonul regulat: „Ne-am gândit că primele etape cu Chiajna şi Voluntari vom câştiga oricum pentru că suntem Steaua şi asta e realitatea. Ne-am supraevaluat. Am crezut prea mult că vom câştiga oricum, chiar dacă vom fi obosiţi oricum, chiar dacă nu vom fi 100%. E normal ca lumea să tragă un semnal de alarmă, dar lucrurile se vor remedia. Jucătorii care nu au evoluat aveau nevoie să-şi recâştige încrederea pe care au pierdut-o în perioada în care nu au jucat, iar acest lucru urma să-l facem în primele trei etape, când am spus că vom face mai mult antrenamente tehnic, tactic, să ne recăpătăm încrederea.
- Despre moralul și presiunea la echipă: „După ce am pierdut meciul cu Voluntari, am făcut egal cu Iaşi şi am intrat într-o nesiguranţă şi am început să avem presiune foarte mare. Trebuie să ne păstrăm calmul, până la urmă lucrurile vor intra pe un făgaş normal, pentru că fizic ne vom reveni. E bine pentru moralul nostru să câştigăm acest meci cu Astra. E normal să existe presiune, e presiune oricum, d-aia am şi venit, să câştigăm campionatul, să jucăm în Champions League, ăsta e scopul nostru. Oricum e presiune la Steaua, nu avem nevoie de presiune în plus”.
În conferința de presă de sâmbătă, Reghecampf a spus că nu se pune problema ca Marica să joace duminică. În aceste condiții, Laurențiu va avea doar „jumătăți” de opțiuni în atac: Tade – stors miercuri, Onțel – fără meciuri jucate în 2016 și Chipciu – în eclipsă de formă.
- Alex Chipciu, unul dintre cei mai contestaţi și fluierați jucători din lotul Stelei, are o calitate nativă. După măsuratori InStat, șeptarul a atins în meciul cu Dinamo (1-1), viteza de 32,1 km/h (8,91 m/s). Este vorba de „top speed”, nu medie pe o distanță standard. Asta înseamnă că roș-albastru de 26 de ani este printre cei mai rapizi fotbalişti din lume, devansând la acest capitol ca fotbalişti, precum Franck Ribery sau Arjen Robben, însă doar viteza nu este suficientă în fotbal pentru a fi în top 10.
Cei mai rapizi 10 jucători din lume, într-un clasament făcut de FIFA
1. Antonio Valencia – 35,1 km/h;
2. Gareth Bale – 34,7 km/h;
3. Aaron Lennon – 33,8 km/h;
4. Cristiano Ronaldo – 33,6 km/h;
5. Theo Walcott – 32,7 km/h;
6. Lionel Messi – 32,5 km/h;
7. Wayne Rooney – 32,1 km/h;
8. Franck Ribery – 30,7 km/h
9. Arjen Robben – 30,4 km/h
10. Alexis Sanchez – 30,1 km/h
Pe lângă Marica și Bawab, doar Gebhart, Kharja și Filip nu pot prinde lotul din motive fizice. În rest, este greu de pătruns acum în mintea unui antrenor obligat să dea „all in” pe ultima carte a obiectivului principal.
La ora meciului, 20:30, se anunță ploaie și 6 °C (feel 1 °C) în Pitești. Terenul va fi la fel moale ca miecuri, poate și mai deteriorat. În aceste condiții, pe o suprafață pe care mingea este greu de controlat și anulează abilitățile tehnice de finețe, cred că Reghecampf va miza pe jucători de travaliu la mijloc, benzi rapide și un pivot pentru mingile lungi prin care se va sări faza de construcție la tranziția pozitivă.
Cum egalul este răul cel mai mic, nu cred că antrenorul Stelei va risca un 4-1-4-1 împotriva Astrei, echipă cu un mijloc solid și tehnic, ci va folosi 4-2-3-1 sau 4-2-4, pentru a securiza zona din fața fundașilor centrali, astfel încât mijlocașii giurgiuveni să nu vină cu mingea sub control direct în fața lui Varela sau Tamaș. Pe de altă parte, închizătorii trebuie să impiedice șuturile de la 20-25 ale lui Boldrin sau Alex Teixeira, recunoscuți pentru execuțiile lor precise din afara careului, „letale” prin acvaplanare pe un teren îmbibat de ploaie. După ultimele evoluții, este posibil să revină la cuplul Pintilii – Bourceanu.
Adus în iarnă cu probleme medicale, Bourceanu a recuperat treptat și prestația sa a fost pe trend ascendent. După ce a jucat titular cu Astra, căpitanul roş-albaştrilor din semifinala Cupei Ligii anunță că este aproape de a reveni la cea mai bună formă a lui. „Acum mă simt puțin mai bine. Principalul meu obiectiv este să ajung la un nivel cât mai ridicat și să fiu competitiv. Cred că am făcut doi-trei pași înainte. Este greu să recâștig în două luni ce am pierdut într-un ani și jumătate. Sunt foarte optimist și în sfârșit mă simt bine. Cel mai important este că nu mai am dureri. A fost o presiune mare pe mine, cea mai mare venind din partea mea. Îmi doresc să fiu la nivelul la care am fost. Pentru prima dată sunt conștient că pot reveni acolo. Mai am probleme, dar astea se vor rezolva cu ajutorul rezultatelor bune obținute de echipă. Este rău când echipa nu câștigă, pentru că și eu și colegii mei suntem puși la zid”, a spus Bourceanu sâmbătă la conferința de presă.
Vă prezentăm cum ar putea arăta Steaua în partida de duminică seară, fără a știi detalii despre starea la zi a fiecărui jucător și nici ce tactică va aborda Reghecampf funcție de lot, gazon și adversar.
- Steaua (4-2-3-1): Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Varela, Toşca – Pintilii, Bourceanu ( Muniru) – Chipciu, N. Stanciu, Hamroun – Tade
- Steaua (4-2-4) : Fl. Niţă – Enache, Tamaş, Varela, Toşca – Pintilii, Bourceanu ( Muniru) – Hamroun, N. Stanciu, Chipciu, Adi Popa
Deși Șumudică a renunțat la discursul războinic înaintea derby-ului cu Steaua: „Mă intereseaza mai mult meciul cu Tg. Mureș”, pentru a lua presiunea de pe jucători săi și a adormi adversarii, Astra și Steaua au ca scop clar câștigarea titlului, chiar dacă și locul al doilea are biletele pentru Champions League. Motivul?
- Locul 1 intră în turul al III-lea pe ruta campioanelor. Adversarele vor fi echipe accesibile din estul și nordul Europei, mai ales pentru Steaua, care ar fi cap de serie.
- Locul 2 va avea o misiune mult mai dificilă. Intră tot în turul al III-lea, însă pe un traseu pe care apar nume mari din fotbalul european.
Însă vorbim de blana ursului din pădurea. Duminică seara în Trivale, de la 20:30, sub o ploaie rece de primăvară prognozată, Steaua își va înfrunta destinul cu o echipă pe care nu o învingea previzibil nici atunci când avea echipă de echipă și atacanți în vână. Îronia soartei a făcut din această partidă de play off, una cu cuțitul la os, dar și cu chiloții în vine, fără atacanți.
După 8 luni, pe acel post Steaua stă mai rău decât la începutul sezonului cu Rădoi și mult mai rău decât Voluntari, de exemplu. O situație de râs, dacă nu ar fi de plâns, pentru o campioană cu pretenții, care arată cât de profesionist s-a dimensionat lotul în cele două perioade de mercato. Cum să visezi la blana ursului cu o pușcă și trei gloanțe oarbe? Poate ne va răspunde pe teren antrenorul Stelei, coautorul acestui „lot de tremurat în Liga 1”.
Le urăm succes roș-albaștrilor!
Xray
Tot asa ne tinea prelegeri mimishor si despre Dodel, un jucator care nu se poate impune la o echipa anonima din Turcia, bah ne lasi.
Ma indoiesc ca Reggae sa joace si sper sa nu joace cu Tade titular, eu il vad pe Chipciu in atac macar asa nu mai incurca faza de constructie, sper ca macar in meciul asta Popica sa nu mai mimeze fotbalul iar Pintilii sa isi intre in mana.
O victorie astazi i-ar taia aripile lui jumulica.
Forzza Steaua.
Dacă e aşa rapid Chipciu să-l trimită la atletism. Cu fotbalul oricum nu mai are treabă de aproape 2 ani.
Echipele probabile (digisport):
Steaua (4-2-3-1): Niță – Enache, Tamaș, Varela, Toșca – Bourceanu, Pintilii – Adi Popa, N. Stanciu, Hamroun – Chipciu
Astra (4-2-3-1): Lung – Queiros, Geraldo, Găman, Morais – Seto, Boldrin – Boudjemaa, Teixeira, De Amorim – Alibec
Vitto unde esti tati ca ma luai de sus ca de ce il bag pe tamas fundas dreapta ca de ce il pun pe tosca in centru, ca tot ziceam ca Popica are nevoie de timp pe banca si ar fi mai bine sa intre din postura de rezerva, ia vezi echipa de start a Stelei. Cine stie cunoaste.
Naiyba nu ai inteles pana acum ca nimeni nu se pricepe la fotbal in afara de ‘eu sunt fcsb’, acest jiji becali al fcsteaua.ro ?
@naiyba
a jucat bine tamas ieri….dar folosirea lui ca fundas dreapta este o aiureala….fundasul de banda trebuie sa are terenul si sa urce pana la linia de tusa….tamas este greoi…..norocul a fost si ca Astra a fost o umbra: prost asezata in teren, obosita, plictisita si neplatita!
fara nici o exagerare: la cum s-a prezentat ieri astra era practic imposibil sa nu-i bati!
Update(ďigisport) Tamaş, fundaş dreapta
Steaua (4-2-3-1): Niță – Tamaș, Varela, Toșca, Momcilovic – Bourceanu, Pintilii – Enache, N. Stanciu, Hamroun – Chipciu
Rezerve:
Bine ca incepe sa functioneze Momcilovic …daca jucatorii de atac ar stii sa suteze pe masura salariilor, ar fi fost 3-0 la pauza. E genul de meci in care prind si penibilii o ocazie si se termina egal desi tot meciul doar steaua are ocazii
Steaua – Astra 1-0 (pauza), gol Momcilovic (min.12); stelistii nu au profitat de mingile pe care le-au putut juca in spatele mijlocasilor centrali adversi. In plus, au strans cam multe galbene in prima repriza. Altfel, au fost peste astrali.
Nita 6 – atent la suturile pe jos ale lui Alibec;
Tamas 6 – joc decent;
Varela 6 – neatent la actiunea lui Alibec din prelungirile reprizei;
Tosca 5 – greseli de plasament + executii necontrolate; nu ofera siguranta in centrul defensivei;
Momcilovic 6 – si bune, si mai putin bune, are meritul de a fi inscris;
Bourceanu 7 – prestatie buna, si-a ordonat intrucatva coechipierii, pacat de galbenul incasat;
Pintilii 6 – si-a indeplinit obligatiile de mijlocas defensiv;
Hamroun 6 – incisiv, dedicat, nu foarte puternic fizic; galbenul incasat si entuziasmul din joc l-ar putea costa inca o eliminare; poate ca ar trebui substituit;
Stanciu 5 – mai slab decat ma asteptam, a incheiat cu suturi imprecise cateva faze promitatoare; sa-l vedem in repriza secunda;
Enache 5 – sub nivelul obisnuit, n-a initiat actiuni periculoase si n-a intrat in combinatii cu coechipierii din atac;
Chipciu 5 – cateva sarje in debut, un sut aproape de tinta, apoi a macinat in gol.
Astra sunt niște penibili ca și antrenorul ei…(vai, nu am pierdut de 10 meciuri…pai vreo 6 din ele ai făcut egal, ce mari campioni de carton sunteți !). Sumudica ar trebui sa ne zică ca sunt încă in grafic, au pierdut la scorul minim posibil, e o realizare cu care se poate mândri. Dacia ii arbitrează Coltescu și anulează golurile adversarilor pot fi și ei campionii penibili ai României !
Steaua – Astra 2-0 (1-0), goluri Momcilovic si Stanciu, rezultat conform cu cele petrecute in teren. Pacat de numeroasele cartonase galbene incasate, dar si de felul in care oamenii din fata au interpretat anumite momente ale jocului.
Nita 7 – inca un joc bun, cu un plus pentru interventia de la lovitura libera executata de Boldrin;
Tamas 6 – un meci bun, sigur in defensiva si cu ceva aparatii pe faza de atac;
Varela 6 – cateva probleme cu Alibec, in rest atent in interventii;
Tosca 6 – mai bun in repriza secunda, cand nu s-a mai lasat purtat de entuziasm catre interventii hazardate;
Momcilovic 7 – gol + prestatie solida in repriza secunda; util in ambele faze;
Bourceanu 6 – dupa pauza a preferat deseori atacuri decisive prin care, fie s-a eliminat din dispozitiv, fie s-a expus unui cartonas rosu, pe care ar fi putut sa-l primeasca in minutul 85;
Pintilii 6 – util, pacat de accidentare; sa speram ca va fi in teren si in meciul viitor;
Hamroun 6 – activ, dedicat, n-a avut inspiratie la finalizare;
Stanciu 6 – n-a jucat grozav, dar a reusit un gol splendid, care a lamurit partida;
Enache 5 – sub asteptari, de aceasta data;
Chipciu 5 – o ocazie in debut de repriza secunda, apoi mingi pierdute si executii greu de inteles;
Popa 5 – efort important, ca de obicei , realizari putine, tot ca de obicei;
Bawab 6 – activ, incisiv, spectaculos, insa ineficient; poate ca ar fi putut obtine un penalty la incursiunea din finalul jocului;
Muniru 5 – inca o data a aratat ca este limitat tehnic.
@ saramago
mestere, daca tu ii dai lu’ tosca nota 6 si lu’ chipciu 5, lu’ stanciu 6 si lu’ hamrun tot 6, poate ar trebui sa nu te mai obosesti …….. ca sa fie clar: tosca este un „pacalici”, o aiureala de fotbalist, fricos, fara forta, care se ascunde de minge si de adversar, fara nici o calitate cat de cat la superlativ ……
Inca sunt multe minusuri in joc, dar au aparut si destule plusuri. sper ca antrenorul sa elimine din minusuri pana la meciul viitor. in rest, jocul si moralul au crescut. sper sa nu bubuie vreo negandita puscariasul prin presa…
s-a vazut valoarea inchipuita a echipei chimpulul subpodar.
Prestatii solide cam la toata echipa. Mai putin Enache, dar si aici desi nu a avut volum mare de joc (posibil si pentru ca Tamas a urcat ff rar spre niciodata) dar in putinele momente cand a atins mingea a folosit-o in mod decent. El a dat de ex centrarea la ocazia lui Chipciu cu capul…
Bourceanu si Nita sunt remarcatii mei pe acest inceput de sezon. Bourceanu mult peste Pintilii astazi. Deja nu de Bourceanu trebuie sa ne mai facem griji ca este sub media echipei ci de Pinti.
Hamroun mie mi se pare ffff bun, vad ca nici astia de pe la digi nu prea il remarca dar mie imi place de mor. fff mare calitate, aproape toate mingiile care trec pe la el sunt folosite in mod periculos pentru poarta adversa. Faceti o comparatie cu Popa sau Chipciu…
Mi-a placut ca Reghe a gandit meciul in 14. Intrarile lui Popa si Bawab ne-au ajutat f mult. Popa, Chipciu sau chiar Enache sunt un mare plus daca ii ai la schimbare. Jucatori care te ajuta f mult din postura de rezerva.
Ce spuneam si acum cateva zile, consider ca suntem cea mai buna echipa din campionat. Dar campionatul asta este pe muchie de cutit, cam atarni de un fir de ata si foarte probabil ca norocul, hazardul sau intamplarea vor avea un rol important in stabilirea campioanei.
Ar exista o varianta sa evitam situatia asta, dar ar presupune sa bati cam tot macar vreo 3 chiar 4 meciuri de acum inainte. Ceea ce sincer nu e foarte usor sa se intample.
Momcilovic a facut un meci foarte bun pe langa golul marcat, la fel si Bourceanu, care incet incet isi revine. Stanciu, desi a fost cam egoist in unele faze, tot a servit cateva pase interesante, si si-a incununat seara cu un gol frumos. I-as mai remarca pe Tamas si pe Nita, amandoi au facut un meci solid.
Ratam mult prea mult, e si din vina gazoanelor de rahat pe care am jucat in ultima perioada, insa totusi ratam prea usor ocazii destul de mari. Mai sunt destule lucruri de pus la punct in jocul echipei, insa dupa ce am reusit sa legam 2 victorii, sper sa continuam pe aceeasi linie.
PS: Acum cu revenirea lui Bawab, sper sa nu-l mai vad pe Chipciu varf, nu e meci sa nu rateze cateva ocazii pe care un jucator de valoare le-ar finaliza fara probleme.
Pe mine unul, m-a impresionat Bourceanu, mi-a adus aminte de acel Bourceanu de care iti amintesti cu placere, sper sa nu fie doar un fluke,cum zice englezu.
De amorim va avea cosmaruri cu Tamas in rolul principal dupa meciul de azi.
Steaua a jucat bine astazi si pt ca Chipciu nu a mai fost acolo in centru sa strice toate fazele. Chipciu este impus in echipa, a spus-o si el shtift aseara, in speranta ca vreo echipa din desert sau din China il va cumpara. Problema este ca in tot acest timp vom juca cu un om in minus, ceea ce n-ar trebui sa fie o problema pt ca in liga noastra, liga satelor, ar trebui sa bati si cu un om in minus la ce echipe avem, insa problema apare atunci cand Chipciu este jucat la mijloc pt ca strica jocul.
Suntem clar in crestere de forma. Chiar sunt curios cand vom ajunge la maxim.
Andrei Prepelita s-a intors acasa, la Pitesti, pentru a vedea meciul Stelei cu Astra. Fostul mijlocas al Stelei, in prezent la Ludogorets a declarat la finalul meciului: „Sunt fericit pentru echipa mea că a câștigat”.
@bodanel
Eu sper să se mențină măcar la 80% (cât zice Reghe că au fost ieri).
Într-o competiție de anduranță, cum e un campionat, în special în acest play off, importantă este constanța. Cine va avea o evoluție constant bună, fără accidente de parcurs, va lua titlul.
Până acum toate au cel puțin câte un hop (egal sau înfrângere). Evident, trebuie și ceva noroc. Cel mai mult ghinion (rezultat vs aspectul jocului) a avut Viitorul în meciurile Astra și Pandurii.
„Meme”-uri (nu MM Stoica). 🙂
De la mine
De la lume adunate…
Varela și Alibec, still a better love story than Twilight (Troll Football Romania).
Cronică revizie finală (text și imagini) 🙂
Note GSP
@xray
Cetăţeanul de la GSP care se ocupă cu acordatul notelor cred că e coleg de bar cu Tamaş.
Umbla vorba prin can-can ca „scula de fotbalist” adusa de prin tara Nemtiei s-a acomodat rapid cu placerile ulitelor capitalei noastre. Sa tot aducem dintr-astia si sa-i prezentam ca mari vedete ca pe bune de nu se merita!
Da, am vazut si eu. Daca este adevarat nu stiu cum de l-a recomandat Marica, poate erau colegi de betie. Dar eu zic sa asteptam confirmarea lui Reghe.
Ai senzaţia că Marica poate ghici în viitor? De unde dracu să ştie Ciprian ce comportament urma să aibă fostul jucător de fotbal Gebhart în România atunci când l-a recomandat?
Man eu nu recomand pe cineva pentru un job daca nu pot baga mana in foc pentru el. Eu zic ca oricare dintre noi nu-si pune obrazul la bataie pentru oricine.
@bodanel
Well, Marica a spus că a fost întrebat de Reghe despre perioada când a jucat împreună cu Gebhart la Stuttgart. Despre perioada respectivă bănuiesc că Marica putea spune numai lucruri de bine, de vreme ce Timo era titular în Bungesliga.
Niţă 7 – în afară de vreo 4 degajări aiurea, a apărat foarte bine, a dat şi o lansare foarte bună pentru Chipciu ce până la urmă a dus la ocazia lui Hamroun din minutul 5.
Tamaş 6 – bun în apărare, modest pe faza ofensivă.
Varela 6 – meci solid, dar totuşi cu o eroare mare de plasament la ocazia lui Alibec din finalul primei reprize.
Toşca 6 – decent, dar nici nu mi s-a părut că ar fi avut mult de muncă.
Momcilovic 7- gol , încă o ocazie când a reluat cu latul tot la un corner şi un aport ok în apărare.
Pintilii 6 – a dominat în mare parte din timp mijlocul terenului, dar a făcut şi nişte greşeli şi a luat iar galben.
Bourceanu 6- centrări bune la fazele fixe (dintr-una a rezultat primul gol), efort bun, dar prea multe faulturi comise, în mod normal trebuia eliminat în minutul 85.
Enache 5 – sub media echipei, un singur merit a avut cât timp a jucat – centrare foarte bună la lovitura de cap a lui Chipciu.
Stanciu 7 – gol dintr-o poziţie grea (pasa lui Tamaş a fost dată parcă în duşmănie), o acţiune foarte bună la ocazia din minutul 5 a lui Hamroun şi încă vreo 2-3 pase foarte bune care au deschis jocul, dar şi nişte şuturi dezastruoase în prima repriză.
Hamroun 6- destul de inconstant pe parcursul meciului. O pasă foarte bună pentru Chipciu la prima ocazie a meciului, un şut prost din interiorul careului în minutul 5, o acţiune bună de la mijlocul terenului încheiată cu şut pe jos de la 25 m care l-a întins pe portarul advers şi o fază foarte bună în minutul 67 când l-a întors pe Teixeira, a mai driblat un adversar şi apoi a şutat bine din interiorul careului. Astea au fost părţile bune. Partea proastă a fost că iar a luat galben şi a fost în pericol de vreo 2 ori să fie eliminat (din nou).
Chipciu 6 – mă rog, 6 dacă nu punem la socoteală ultimele 20 de minute când a dat nişte pase simple direct în out, o pasă în spate care a pus Astra pe contraatac şi încă câteva mingi pierdute uşor în dueluri 1 la 1 (dar să zicem că meciul era deja câştigat de noi). A avut două ocazii bune. Una în debutul meciului când în loc să încerce să-l dribleze pe Junior Morais a şutat de la marginea careului puţin pe lângă poartă şi a doua la centrarea excelentă a lui Enache.
….
Popa 4 – inexistent, sub prestaţia lui Enache.
Bawab 6 – nişte driblinguri frumoase şi un penalty pe care trebuia să-l obţină, dar Tudor a fost din nou pe lângă meci.
Muniru 5 – a jucat puţin şi nu s-a făcut remarcat nici în sens bun şi nici în sens rău.
@siegfried
Tamaș a dat assist lui Stanciu și l-a disperat pe cioban că pe final de meci el și Varela erau vârfuri de atac. 🙂
Referitor la Marica si Gebhart
Reghe a spus după meci: „Marica si Gebhart trebuie sa munceasca mai mult, sa faca concurenta jucatorilor din teren, doar prin antrenamente pot pune probleme celor care joaca din saptamana in saptamana.”
Știrea din Cancan despre Gebhart o iau cu rezerve de credibilitate.
De vineri echipa era în cantonament. Sămbătă a fost conferinta de presa – Parliament Hotel, antrenament la Domnesti, apoi plecarea la Pitești.
– Dacă Reghe i-a dat liber de sâmbătă și nu l-a mai ținut în cantonament e ok. Steaua mai avea meci peste o săptămână (19 Mar 2016). Era în timpul liber. Nu e primul fotbalist care se face muci (daca a facut) și e problema lui dacă se echilibrează sexual singur în baie, cu o curvă sau într-un salon erotic.
– Dacă a plecat din cantonament, atunci nu mai are ce căuta la Steaua.
„Nu e jucătorul Stelei, n-are niciun fel de legătură. A semnat şi el… El cu echipa a doua era şi nu a jucat nici pe bancă. Să fie sănătos, mai are o lună, două şi pleacă în Germania”, a declarat Gigi Becali la România TV.
Gigi Becali a făcut anunţul după ce a văzut în presă imagini furnizate de Cancan cu Timo Gebhart intrând într-un salon de masaj erotic, jucătorul fiind şi într-o avansată stare de ebrietate.
Nu inteleg cum am facut 2 egaluri cu dinam0. Cainii sunt pur si simplu praf. In afara de Bicfalvi, Rotariu si Ekeng, restul sunt jucatori de divizia B. Straniu rau.
Nu e chiar asa. Au cativa jucatori in posturi cheie, care sunt bunuti (multe meciuri jucate in Belgia). Si sa nu uitam ca un derbi ramane un derbi si intotdeauna echipele isi vor depasi conditia.
cu toti aia ai lor pe posturi cheie, au castigat 2egaluri cu noi din vina noastra…
GSP: „Care Sânmărtean? Nicușor Stanciu, cifre excepționale la meciul cu Astra » Mijlocașul Stelei traversează o perioadă incredibilă”
Parametrii sintetici nu sunt neaparat relevanti. Pasele trebuie sa fie utile, la fel si driblingurile.
Degeaba faci 7 driblinguri reusite daca la al 8-lea te potihnesti in primul adversar. La fel, pasele reusite trebuie sa fie utile, daca plimbi mingea de-a latul terenului, nu putem vorbi de eficienta…