Patru luni de fotbal NON-STOP! Programul oficial intern și al cupelor europene în 2016

de | decembrie 12, 2015

Eu n-am reușit să găsesc nicăieri online programul complet pentru playoff și playout în Liga I. Așa că am dat niște telefoane și l-am aflat. Dacă și voi l-ați căutat, dar nu l-ați găsit, iată-l aici, în format jpg. Dacă l-ați găsit totuși și altundeva, lăsați-mi și mie un link la comentarii.

Explic un pic și sistemul de playoff și playout pentru că statisticile blogului îmi arată că mulți oameni ajung aici căutând ceva despre cum se va juca Liga I în acest format în premieră, pe care altfel l-am contestat vehement din cauza celor (cel puțin) opt aberații pe care le presupune:

1. Playout mai lung decât playoff. Din cauză că cele 14 echipe nu se pot împărți fix în două (ar rămâne 7 echipe pentru playoff si playout, ceea ce ar fi chiar mai stupid), împărțirea e 6 în playoff și 8 în playout. De aici rezultă că, după cele 26 de etape ale sezonului regular, vor urma 10 etape în playoff și 14 în playout. Vor fi 4 etape în care se va juca doar în playout. Etapele vor trebui numerotate separat, playoff și playout.

2. Sezon mai aglomerat. Campionatul trecut s-a terminat într-o joi, pentru că realmente nu mai era când să se programeze o etapă. S-au jucat nenumărate intermediare spre final, într-un ritm dăunător audienței la stadion. Iarna nu se poate juca aproape trei luni la noi. La anul trebuie să terminăm chiar mai repede sezonul din cauza Euro 2016. Avem și noua Cupă a Ligii. Și atunci ce facem? Mărim numărul de etape, da, asta e soluția! Echipele din playout vor juca 40, iar cele din playoff 36, față de 34 câte au fost sezonul trecut pentru toate echipele. Deci 2, respectiv 6 etape în plus pentru un sezon și așa prea aglomerat. Motiv pentru care trebuie să începem campionatul pe 11 iulie deja, când campionatele seriose, asemenea suporterilor, sunt încă prin vacanțe.

3. Regula lui 0,5. O zicală veche spune “simplu e mai bun decât complex, iar complex e mai bun decât complicat”. În Liga I, noul sistem e mai complex, dar s-a complicat și mai mult. La terminarea sezonului regular, pentru relansarea (artificială, zic eu) competiției, punctajele se înjumătățesc, implicit si diferențele între echipe. Pe de altă parte, numere impare nu se împart fix la 2, deci ar trebui să avem echipe cu 12,5 sau 8,5 puncte. LPF a decis să le rotinjească prin scădere in plus, deci 13, respectiv 9. Dar, ca să fie și mai complicat, acel 0,5 tăiat adăugat va trebui ținut minte! Va fi primul criteriu de departajare în cazul unor echipe aflate la egalitate de puncte, înaintea meciurilor directe.

4. Mai multe Steaua – Dinamo? Sigur? Unul din puținele motive “pe bune” pentru noul sistem a fost să avem cât mai multe “derby de România”. Problema e că realitatea concretă a momentului face să fie foarte probabil ca Steaua să fie în playoff, iar Dinamo în playout, deci să avem, de fapt, mai multe Steaua – Viitorul și Dinamo – Chiajna de exemplu. Tare, nu?

5. Clasamentul final. Ar putea fi o aberație în sine. Care va și rămâne în istorie. Nu este exclus ca echipa de pe locul 7 (poate chiar 8 sau 9 de asemenea) să aibă mai multe puncte la final decât cea de pe locul 6 sau chiar 5 din playoff. În primul rând pentru că joacă 4 meciuri în plus, în al doilea rând pentru că joacă meciuri mai ușoare.

6. Statisticile devin irelevante. Cine va fi golgheterul campionatului? Un jucător din playout, care joacă patru meciuri în plus și mult mai ușoare, se compară cu unul din playoff? Care mai e relevanța acestui titlu?

7. Din playout in Europa. Din nou, realitatea fotbalului românesc face foarte probabil să avem în playoff mai multe echipe în insolvență și, astfel, pentru a completa lista participantelor în cupele europene să alegem din playout. Anul acest joacă în Europa League FC Botoșani, care a terminat pe locul al optulea.

8. Mai puțini fotbaliști. 100 de locuri de muncă în minus pentru fotbaliști în Liga I, plus alte zeci pentru antrenori și oficiali. Oricum o dăm cu concentrarea valorilor la celelalte 14 echipe, direcția nu pare de dezvoltare, ci de reducere a fenomenului fotbalistic. E promovat faptul că echipele din Liga I iau mai mulți bani. Realitatea e însă și că mai puține echipe (deci și jucători, angajați etc) beneficiază de banii din fotbal.

BONUS de la cititorii de pe Facebook, ca să rămânem ancorați în realitatea internă. Eu nu știu să răspund, LPF știe?

aberatie

Ideea e așa, pe scurt: ultimele trei etape din sezonul regulat al Ligii I se joacă în februarie, în weekend-urile cu 13, 20 și 27 februarie. Apoi urmează împărțirea în playoff (6 echipe) și playout (8 echipe). Cum numărul de echipe e diferit, și numărul de etape va fi diferit: 10 în playoff și 14 în playout. Asta presupune că 10 etape se vor juca simultan, cu câte 7 meciuri, ca în sezonul regulat, doar că 4 din playoff și 3 din playout. Apoi mai rămân de jucat 4 etape din playout, cu câte patru meciuri fiecare, ce se vor întinde după finalele Cupei Ligii și Cupei României, până la finala Champions League și cu doar zece zile înainte de începerea Euro 2016.

Strict grafic, sigla LPF am folosit-o la Liga I. La etapele de weekend am întins-o pe 3 zile, deși probabil vor fi 4, inclusiv lunea, dar mi se pare mai ușor de citit așa. La cele 4 suplimentare de play-out am lăsat doar data principală că nu știu cum le vor împărți cele 4 meciuri. Champions League și Europa League au trecute siglele lor, la fel Cupa Ligii, plus sigla FRF la Cupa României și la singurul meci al României confirmat până la ora asta, amicalul cu Spania.

LUCIAN LIPOVAN 

Preluare de pe lipovan.ro
Nota Redacției
  • Cele „opt aberații” detaliate le-am inserat noi în acest articol din alt articol al autorului spre care era doar o trimitere (link). Subscriu opiniei lui Lipovan referitor la cele opt „aberatii” si bonus!
  • Pentru cei care nu-l cunosc, autorul se autodefinește: ” Realizator emisiuni la sport.ro. Părerile exprimate pe blog îmi aparțin însă doar mie, nu postului. Pasionat de sport și IT. Născut la Timișoara, mutat la București. Țin cu Poli, care nu mai există”.

XRay

7 comentarii la „Patru luni de fotbal NON-STOP! Programul oficial intern și al cupelor europene în 2016

  1. alexandru-h

    Am facut cativa ani cel mai popular mod romanesc de Football Manager, unde implementasem regula de playoff/playout cu 14 echipe cu mult inainte ca Liga I sa o faca. Guess what? Experienta mi-a aratat ca da, sistemul de playoff/playout cu 14 echipe e grosolan si ilogic si l-am schimbat acum un an, in FM2014 – dar nu am revenit la vechiul format, ca doar nu sunt tampit, ci am pastrat playoff/playout, dand afara 2 echipe din campionat. Adica un sistem cu 12 echipe. Ce ar rezolva cel putin jumatate din plangerile lui Lipovan.

    Desigur ca nu poti reforma sistemul doar jucandu-te cu numarul de echipe din Liga I. Ai nevoie de o Liga a II-a unica si independenta, cu drepturi televizate si o identitate proprie, si de ligi regionale in care trebuie sa tai ca la macelar orice formatie cu probleme financiare. Prefer sa elimin jumatate din echipele dintr-un judet daca cele ramase au sansa sa reziste – si au potentialul sa adune mai multe sponsorizari.

    PS. Lipovan se plange ca o fetita in legatura cu programul. Vad ca ultimul meci de playoff e la inceputul lui mai – pai omul realizeaza ca anul trecut, fara playoff, am terminat campionatul pe 28 mai, nu? Da, si acum se va termina in jurul acelei date insa doar pentru cele mai slabe echipe din Liga I. Care, imi inchipui, nu ar avea oricum jucatori in lotul romanesc pentru Euro.

    PS1. Ce naiba inseamna ca „subscriem opiniei lui Lipovan”? Cine subscrie? xray, conducerea site-ului, administratorii? Si se subscrie ca sa ce? Ca deocamdata playofful e un dar venit din ceruri pentru Steaua. E posibil sa castigam campionatul luand in teorie mai putine puncte decat echipa de pe locul 2. Va respinge redactia fcsteaua cu greata trofeul? Ma indoiesc.

    1. xray Autor articol

      Means: „Subscriu opiniei lui Lipovan referitor la cele opt „aberatii” si bonus!
      XRay”

      PS
      Cand semnez Nota Redactiei … de ce semnez? Cand nu o semnez, de ce nu semnez? Incurcate-s caile Domnului:))))
      D’aia semnam, sa nu mai intrebe cei nelamuriti ca alexandru_h.
      Am (re)explicitat in text.

  2. alexandru-h

    Ca fost umil lucrator in presa (ca nu am competentele unor redactori geniali de pe aici), stiu ca e suficient sa publici in propria-ti gazeta, ziar, revista, calendar, site un articol pentru ca sa fie asumat de redactie. E cam penibil sa il publici, sa scrii la final ca esti de acord cu opinia exprimata in articol si mai apoi, intr-un comentariu, sa reiei aceeasi placa.

    Face Maiorescu la un moment dat o analiza asupra presei contemporane si observa cu ironie betia de cuvinte ce incepuse sa-i insface pe bietii redactori, lipsiti de competente in domeniu. Il citez:

    „Primul simptom este o cantitate nepotrivita a vorbelor in comparare cu spiritul caruia vor sa-i serveasca de imbracaminte. In curand se arata al doilea simptom in
    departarea oricarui spirit si in intrebuintarea cuvintelor seci; atunci tonul gol al vocalelor si consonantelor a uimit mintea scriitorului sau vorbitorului, cuvintele curg intr-o confuzie naiva si creierii sunt turburati numai de necontenita vibrare a
    nervilor acustici. Vine apoi slabirea manifesta a inteligentei: pierderea oricarui sir logic, contrazicerea gandirilor puse langaolalta”.

    1. xray Autor articol

      @alexandru-h

      Aici e regula „fără reguli”, cu amatori de fotbal, nu cu „foști lefegii în presă scrisă”.
      Ca orice user am dreptul și eu la o opinie, chiar dacă, intâmplător, eu sunt și cel care preia acel articol și îl postează pe site pentru a-și da și ceilalți părerea despre el. Nu tot ce se publică e automat și opinia celui care îl postează fizic pe site, mai ales că sunt prezentate și opinii diverse pe aceeași temă.

      Pentru a lua lumină de la profesioniști, ai nșpe site-uri de presă unde să-ți clătești ochii cu inteligența lor redacțională.
      Enjoy!

  3. robertsud

    Chiar ca e o ?MARE aberatie… sunt campionate cu playoff la care echipele din mijlocul clasamentului, locul 7 si locul 8, nu mai joaca nimic… sunt salvate ori nu au nici sanse reale la titlu, alte campioante unde doar primele 4 merg in playoff si ultimele 4 merg in playout, alte campioante unde sunt 4 in playoff, 6 in playout, iar restul de 6 de la mijloc nu joaca deloc ori joaca pt un singur loc de europa league, varianta asta era foarte ok: locul 1si2 -> CL, locul 3 si 4-> EL din total de playoff cu 4 echipe, iar locul 5-> EL din playoff de 6 echipe, retrogradau 4 din playout de 6 echipe, iar din B veneau direct locurile 1 din serii si castigatoarele din playoff mai dadeau 2 echipe si aia era simplu. Dar in acest caz niciuna din echipele care castigau una din cupe nu primeau nici un loc in Europa, ci doar trofeul.

    Daca la noi cu 14 echipe li se pare asa complicat, aia in argentina ce naiba sa mai zica? campionatul de anul asta la ei are 30 de echipe :D.

  4. ssk

    In afara de regula lui 0,5 si poate de cea a golgeterului, nu vad asa mari probleme. Intr-un fotbal care abia se tine pe picioare, e cumva logic sa SCAZI numarul echipelor din prima liga, nu sa-l cresti (ca dovada, nici alea 14 nu au toate suflu).

    1. xray Autor articol

      Cele mai mari probleme.
      Deciziile TAS venite după terminarea sezonului regulat și insolvența pentru UEFA, pot anula spiritul și obiectul play off și play out. Mai mult, pot bulversa totul!
      Și nu sunt teoretice, ci de ani buni la noi ierarhia e la mâna TAS-ului. Amintește-ți Timișoara, Rapid, Chiajna, CFR etc. Ce tămbălău au iscat deciziile pe „ultima sută” în sezon normal.

      Nu suntem pregătiți funcțional, administrativ și financiar pt acest sistem. Suntem instabili în decizii instituționale inatacabile (FRF, LPF, Comisii) și avem cluburile la limita de supraviețuire-insolvență. O să pun un articol despre situația 2014-2015.

Lasă un răspuns