28-08-14

Tactica camatariei dauneaza tacticii fotbalului

Cee ce m-a surprins aseară după eliminarea Stelei a fost liniștea existentă în jurul meu. De obicei eram sunat, primeam sms-uri de la prieteni steliști care ar fi formulat explicații, ar fi făcut acuzații. De data aceasta, LINIȘTE. Un singur telefon primit și formularea „bă, la cât de prost joacă ăștia, de ce naiba să ne calificăm? Să ne luăm câte 5 goluri pe meci în Ligă?”. A fost un moment de resemnare din partea suporterilor Stelei care îmi sunt apropiați, o acceptare a unui realități dureroase: Steaua a pierdut jucând urât și a primit o lecție pe care numai fotbalul ți-o poate da, a umilinței.

Această eliminare nu este întâmplătoare, ea a fost cauzată de un șir lung de gafe și poticneli, un fenomen ciclic, iar artizanul acestor rele este nimeni altul decât George Becali. Dar să le luăm pe rând:

Problema antrenorului. Constantin Gâlcă nu a fost instalat principal pe banca roș-albaștrilor datorită unor performanțe notabile în sfera antrenoratului ci datorită disponibilității acestuia de a se angaja pe bani puțini într-o aventură care-i putea aduce notorietatea. Mai important pentru George Becali a fost faptul că a avut la dispoziție un tehnician lipsit de experiență, unul dispus să accepte a fi plătit cu o sumă mică de bani. De aici rezultă, în prezent, un contrast uriaș între imaginea și performanțele echipei pe care o antrenează în prezent Gâlcă și realizările sale ca antrenor. Putem spune în acest caz că, în loc să crească juniori, Steaua crește antrenori.

Problema anturajului lui Becali. Având nevoie să facă veșnicele economii dar și sfătuit prost de apropiați în ceea ce privește „obrăznicia” lui Reghecampf și amestecul soției acestuia în treburile clubului, George Becali a renunțat la Reghe, gândind că are o echipă prea bună pentru a mai fi nevoie și de un antrenor pe măsură. Și aici e tot „vina” lui Reghe: au fost uitate prea ușor vremurile în care pe banca tehnică se perindau antrenorii, fiecare aducându-și propria contribuție la consolidarea unui fotbal încâlcit, cu un singur șut pe poartă de-a lungul unui meci, un joc lipsit de spectacol, de verticalizare și, mai ales, de eficacitate. Reghe a făcut uitate toate aceste neajunsuri readucând spectacolul și zâmbetul pe chipurile suporterilor.

În realitate Laurențiu Reghecampf, de departe mai inteligent și mai expresiv decât Gâlcă, a reușit mereu să-și țină aproape elevii și să-i motiveze. De exemplu, Legia Varșovia este o echipă net superioară bulgarilor de la Ludogorets, iar anul trecut, sarcina roș albaștrilor a fost mult mai grea în ceea ce privește lupta pentru accederea în grupele Champions League. În primul rând, românii au fost obligați să atace, aveau nevoie să marcheze goluri în deplasare, nefiind suficient doar unul singur, iar publicul polonez a creat o presiune extraordinară, spre deosebire de ce s-a întâmplat aseară la Sofia. Cu toate acestea, Reghecampf a găsit soluții atât pentru atac cât și pentru apărare, reușind să imprime agresivitate în faza de recuperare și viteză în jocul de atac, iar Steaua marcase deja două goluri în primele zece minute, rezolvând practic calificarea cu Filip la închidere, cu Stanciu (de nerecunoscut în ultima perioadă) și cu împrumutatul Piovaccari. Interesant a fost faptul că în acea partidă Steaua s-a desfășurat și s-a comprimat ca un arc, cu o rapiditate extraordinară, antrenorul român găsind soluții pentru a închide jocul cât și pentru a imprima progresie acestuia.

Din păcate pentru noi, dar și pentru el, în goana după milioanele din Champions League, Becali nu a găsit câteva zeci de mii de euro pentru a-l ține pe antrenorul Reghecampf încă un sezon sau două. Atenție, vorbim despre un tehnician care deja făcuse minuni la Chiajna, de omul care a creat și motivat echipa care a eliminat Ajaxul și care a învins-o pe campioana Europei, FC Chelsea Londra.

Lipsa de investiții în jucători ofensivi. În ultimii ani au intrat zeci de milioane de euro în buzunarul lui George Becali. Mai mult, au fost vânduți fotbaliști pe sume consistente, numai Chiricheș și Gardoș aducându-i lui Becali în jur de 15 milioane de euro. Dacă este să aplecăm urechile la ce „ne spune” presa, numai ultima calificare în grupele Ligii Campionilor, i-ar fi adus aproape 40 de milioane de euro. Cu toate acestea s-au adus fotbaliști puțini și pe sume ridicole, existând doar trei implanturi fericite: Arlauskis, Varela și Sânmărtean. Neexistând valoare în atac, este ușor de înțeles falimentul jocului ofensiv, atâta vreme cât soluțiile sunt Iancu, Adi Popa și Stanciu.

Lipsa de valoare a lotului. Arlauskis, Szukala, Varela, Chipciu și Sânmărtean. Doar în cazul acestora se poate vorbi de valoare certă, dovedită, deși Steaua nu a apucat să dea piept cu mari formații europene ca să vedem dacă și acolo s-ar putea aplica această constatare. Ar mai putea fi incluși Latovlevici, Tănase și Keșeru dar cu mari rezerve, mai ales în ceea ce privește competițiile europene. Primii alternează prestațiile bune cu cele dezastruoase, iar cel de-al treilea, folosit greșit în teren, a demonstrat prea puține lucruri, aceste demonstrații realizându-se doar în campionatul autohton. Atrag atenția cititorilor asupra faptului că au plecat Rusescu, Piovaccari, Chiricheș, Bourceanu, Gardoș, Pintilii și Nikolici, adică jumătate din echipa care făcea senzație în urmă cu numai două sezoane, iar în clipa de față jocul la închidere se face cu Breeveld și cu Prepeliță, fotbaliști specializați exclusiv pe închiderea jocului și nu pe înscrierea golurilor, așa cum o (mai) făceau Bourceanu și Pintilii.

Absența lui Mihai Stoica. Da, am ajuns să trăiesc clipa în care pot să scriu că se simte lipsa lui MM. În realitate nu l-am agreat niciodată, mereu obraznic, arogant și provocator, mai degrabă pot să spun că m-am bucurat în ultima perioadă de liniștea existentă în sânul echipei datorită dispariției acestui președinte. Cu toate acestea, se simte lipsa lui Stoica, această problemă putând fi corelată la cea legată de anturajul lui Becali deoarece unul dintre rolurile lui MM era și acela de a asigura protecție antrenorului dar și acela de a susține procesul de motivare a fotbaliștilor.

Labilitatea psihică a fotbaliștilor. Steaua s-a remarcat de-a lungul timpului ca fiind o echipă cu nervii tari. Mari performanțe europene s-au obținut în adevărate bătălii ale nervilor date în preajma punctului de la unsprezece metri. Barcelona, Valencia, Grasshopper și Ajax Amsterdam, iată numele echipelor eliminate în urma executării loviturilor de departajare. Din păcate pentru noi, în numai jumătate de an, roș-albaștrii au pierdut trei partide cu miză în urma executării acestor lovituri, fapt ce vorbește de un dezechilibru existent în tabăra stelistă.

Câteva considerații despre meciul de aseară

Tănase nu avea ce să caute pe teren. De altfel s-a și văzut faptul că nu a rezistat mai mult de două minute. O gafă impardonabilă făcută de niște amatori. Antrenor nou, staff nou, să ne trăiești Dică, să te ții tare Roșule și să fii sănătos Gâlcă! Bineînțeles, ar exista contraexemplul numit Athletico Madrid dar acolo miza era uriașă, totul se juca într-un singur meci, Costa reprezentând cel mai valoros jucător al alb-roșilor, un fotbalist capabil să înscrie goluri în poarta lui Real.

Revenind, prin ieșirea lui Tănase s-a creat un dezechilibru major, deoarece banda din stânga a rămas descoperită, înlocuitorul acestuia nefiind Pârvulescu ci Stanciu. Or’ Stanciu nu este un jucător pe care să-l ții doar pe bandă, nu deține abilități de închizător, nu face recuperări, e mai degrabă e un fotbalist firav capabil să producă breșe în apărările adverse dacă este utilizat într-un sistem de joc care să-i fie pe plac. Efectul a fost imediat, deoarece tot greul pe banda stângă a fost dus de Latovlevici, acesta putând fi un alt motiv (nu doar oferta de la Dinamo Zagreb) pentru care, din nou, Lato „a fost pușcărie” (expresia îi aparține unui gazetar mult mai în vârstă). Efectele în lanț au continuat deoarece Lato a obosit, fiind necesară înlocuirea acestuia în finalul meciului cu Pârvulescu, adică cu un jucător care refuză să crească, unul care aseară ne-a făcut rost de faza în urma căreia gazdele au egalat și care a și ratat o lovitură de la 11 metri.

Antrenorul Gâlcă declara înaintea începerii partidei faptul că va merge la Sofia ca să înscrie un gol. Spre deosebire de Reghe, el avea de apărat un rezultat pozitiv obținut în meciul tur, având la dispoziție calmul și echilibrul necesare pentru a gândi jocul. Din păcate pentru el și pentru noi, este aproape imposibil să marchezi goluri dacă te aperi. Iar Steaua a cam stat în propria jumătate de teren, cu excepția primelor 20 de minute de joc. A existat o singură ocazie mare de gol în prima repriză, venită în debutul meciului pe atac pozițional, și o altă ocazie de gol, în cea de-a doua, când, mingea lovită cu capul de Szukala a fost respinsă în bară. Și cam atât. Nu am înțeles nici până în acest moment care a fost strategia lui Gâlcă pentru ca elevii săi să marcheze gol, nu am putut să înțeleg cum e să ai la dispoziție un fotbalist ca Sânmărtean și să nu poți dezvolta în jurul său idei clare de fotbal ofensiv. Din nefericire pentru el, Keșeru, unicul atacant introdus în teren, a fost aseară izolat, nu se înțelege faptul că nu are un profil de vârf împins.

A contat enorm și absența lui Chipciu. Din păcate pentru el, ca fiecare fotbalist care reușește să demonstreze câte ceva în fotbalul mare, Alex a uitat de bun simț, atunci când le-a arătat obrazul acelor spectatori de pe Național Arena. Publicul te poate ridica, aclama, huidui, așa este oriunde pe glob. Dar nu, el, Alex Chipciu, nu poate rămâne dator. El a ajuns CINEVA și are tot dreptul de a se război cu publicul. Omul uită că și-a pierdut capul după ce a ratat un penalty în meciul tur, reușind în aceeași fază să primească un cartonaș galben, fapt care l-a adus în situația de a privi meciul retur din tribună și de a-l priva pe antrenorul său de posibilitatea folosirii unui alt tip de atacant. Din punctul meu de vedere, era mai bine ca meciul tur să se încheie cu o remiză, iar Chipciu să fie folosit într-un sistem ofensiv în retur. Din păcate, el a văzut lucrurile altfel, ne-a oferit un gol și apoi ne-a arătat obrazul. Să ne trăiești Alex și să ne înveți tu ce înseamnă să porți numărul 7 la Steaua!

Il Soldatino
via asavoaeicatalin.wordpress.com