18-08-13

Paine de rasboiu si marmelada

Întîiul cantonament s-a făcut la Sinaia, la Sanatoriu. Terenul de joc era plin de pietre, se mergea la teatru, se băgau ceaiuri dansante. Cu Gică Popescu I ori “Sfinxul” Alecsandrescu printre truditori

“Bufffff! Trosc!”. Într-o fracţiune de secundă Cozac e sub pat. Acolo unde odihnesc 12 gamele. Pline cu apă. “Băăă neinstruiţilor, astea-s glume?”, întrebă ca pentru sine în timp ce Penzeş, aflat la un cioc de barză, numără, cu glas tare, şuruburile scoase. Se ridică, dă să iasă pe uşă, dar, de deasupra capului, conţinutul celei de-a 13-a gamele pleacă spre el… N-are timp să suduie. Pică pe scările ce duc la parter. Un pişicher a uitat, acolo, un lighean. Logic, plin cu lichidul vital. “Pletosule, să te văd eu, mîine, la meci, cît de fîşneţ eşti!”, se aude de jos. Panait e cel luat în vizor. A încercat să dribleze pînă în ultima clipă frizerul. Ajunsese în prelungiri, simţea că se poate cu penaltyurile, dar o foarfecă nemiloasă, intrată prin alunecare, îl deposedase de podoaba capilară.

Fotbalul pe nasturi
Sanatoriul Militar Sinaia. Al doilea cat. Cernea sporovăieşte cu Taborschi, mezinul trupei. Ăst din urmă vrea să lămurească problema. “Nu m-au bătut copiii ăia, aşa cum o aruncaţi voi pe aici. M-am împiedicat de ei în iarba Cişmigiului. «Nene, te bagi la nişte nasturi?», m-au luat la întrebări. M-au lovit sub ţurloaie, era clar că aveau geana pe mine şi ştiam că-s mort după hapuri. N-am pierdut din neştiinţă, parol, da’ aveau doi nasturi la fel!”. Lăzăreanu nu-i ia în seamă. El e “profi”. De la 13 ani s-a băgat la a juca fotbal. L-a dat pe polo pe apă, pe care l-a abandonat pentru hocheiul pe gheaţă. Mirosea a parfum de Ripensie şi de Ciocan. Stă geană pe geam. Gata! A văzut maşina! Din ea coboară generalul Oreste Alexandrescu, băiat cu ştaif şi lampas la pantalon. A adus proviziile. Lăzăreanu, cu cea mai bună priză din lume, prinde două pîini de răsboiu’ şi un castron cu marmeladă. Primeşte porţie dublă, de dimineaţă, la antrenament, a ferecat poarta! Merită!

Se trezesc cu noaptea-n cap. Locotenentul Septville ţine postul de ceas. De fapt, e bun la toate. Un fel de team-manager romantic. La 6:30 sună trompeta. Pac, o dezmorţire, de control, în parcul oraşului! Duş, mic dejun, supliment de marmeladă, ascensiuni pe munte. Dacă se vede Crucea, e de rău, urmează şerpuiri pe poteci. De nu, e rost de alergătură pe teren. Gazonul arată “impecabil”, cu infinite pietre mari cît oul de bibilică. Duş, masa de prînz şi, de la 14:00 la 17:00, program de somn obligatoriu. La şi zece e iar supliment de hrană. Pe seară se lasă cu antrenament la volei ori fotbal. Pînă la 20:30 se merge la teatru sau film şi, dacă nu e ceai dansant, la 22:00 se iau întrerupătoarele. Cînd însă fetele de la Liceul din Breaza au drum pe acolo, mustăciosul Septville îi lasă pînă la 23:30. Nici o secundă în plus, mama ei de militărie!!!

“Sfinxul” caporal
Uite-l şi pe Gică Popescu! Întîiul, nu “Baciul”. Băiat giorno, freză dată cu briantină. Cînd lovea mingea cu capul nu deranja nici o şuviţă. Se purta numai la costum şi cravată. Cursele sale pe extremă erau celebre. Prinsese “Carmenul” şi echipa naţională, schimbase pase cu Bindea, Baratki sau Reuter. Căpitanul trupei, avea să devină cel mai tînăr antrenor care cîştiga un titlu cu o echipă de pe la noi.

Cu o seară în urmă sosiseră, la Sinaia, doi caporali: Alecsandrescu şi Bentu. Primul e “Sfinxul”, cea mai luminată minte a fotbalului nostru din ultimul secol. Al doilea e marele arbitru. De dimineaţă au meci. Dau piept cu “Carpaţi Sinaia”, echipa uzinei metalurgice. Localnicii-s dîrji, Lăzăreanu e-n zi mare, face rost de încă o pîine şi de un bol de marmeladă. Duş, niţică odihnă, că spre seară vine “Pedagogicul” din Breaza.

Sînt fix 66 de ani de atunci. 15 august, de o Sfîntă Mărie. Primul meci din istoria Stelei. Cantonamentul de la Sinaia…



Catalin Oprisan

(articol GSP preluat de aici)