18-08-13 Identitatea recuperata a SteleiCâți ani au trecut? Patru? Șapte? Era perioada în care ne chinuiam să izolăm zvâcnirile fotbalistice ale unor jucători cu evoluții oscilante și stereotipe, numite inspirat a fi „liniare” de către nea Imi Ienei și urma să le evidențiem pe site-ul suporterilor steliști.Ne zbăteam între glasul rațiunii și presiunea impusă de cei mai mulți dintre suporteri, incapabili să înțeleagă că o critică post eveniment, reprezintă o analiză și nu o lipsă de susținere pentru favoriți. Cel mai rău durea faptul că nu puteam să le oferim suporterilor o imagine despre ceea ce ne doream de la Steaua, despre modelul pe care îl aveam în minte atunci când făceam comparații. Voiam să le arătăm dovada că nu criticam aiurea și că, fiind învățați cu altceva, nu aveam cum să o recunoaștem pe acea Steaua. Ne agățam de câte un joc bun, închideam ochii la următorul slab și am fost nevoiți să renunțăm la axioma „Steaua nu face niciodată două meciuri proaste consecutiv” doar-doar ca să treacă timpul și echipa să reînvie. Văduviți fiind de probe, aveam la dispoziție doar imagini cu Lăcătuș, Balint, Boloni, Hagi și Adrian Ilie dar era prea puțin, fiind greu mai ales cu fanii „postdecembriști”, aceștia neavând timp de filme. „Erau alte vremuri, mereu aveți ceva de criticat” ni se răspundea. „Acum e mai greu, fotbalul a crescut, nu se mai poate câștiga cu lejeritate”. Asta după 1-0 cu FC Vaslui sau cu Poli Iași. Acasă(!). Acum, în sfârșit avem alternativa. Greșesc, nu e de acum, suntem la un al doilea sezon când ne putem bucura de fotbal cu vitejiștii în prim plan. Aceasta este Steaua. Sunt într-o situație caraghioasă, îmi vine greu să scriu de bine dar am ajuns în situația de a o face pentru că roș albaștrii nu mi-au dat motive și mereu ceva scârțâia. Acum pot să o fac: Steaua joacă fotbal, domină adversarii, fotbaliștii câștigă, fac spectacol și își creează ocazii de gol. Pur și simplu, vorbesc de o echipă care și-a recăpătat identitatea și sunt fericit pentru că le pot arăta celor mai tineri o probă palpabilă, iar ei au prilejul să învețe. Așadar, roș albaștrii au bătut CFR-ul din Cluj cu un scor de forfait: 3-0. Acest fapt nu ar fi unicul mare lucru, dar entuziasmantă a fost maniera de joc, agresivitatea și numărul de ocazii clare de gol pe care și le-au creat. Piovaccari se pare că începe să simtă jocul, fiind la al doilea gol important al sezonului, Tănase, Szukala, Bourceanu și Tătărușanu continuă seria prestațiilor aproape fără de reproș. Până și Popică dă semne că evoluțiile mai puțin bune din ultima vreme au fost doar o etapă mai puțin fastă din cariera sa de fotbalist, în această seară marcând un gol, al doilea al sezonului. Doar printr-o minune Legia Varșovia ar putea să o încurce pe campioana României, doar printr-un miracol s-ar putea ca polonezii să aducă un imput egal pentru a se neutraliza un asemenea joc. Singura echipă care are ceva de pierdut din această dublă confruntare este campioana României tocmai pentru că este mult mai valoroasă decât adversara ei. „Trebuie să ne respectăm condiția” Laurențiu Reghecampf „Nu știu dacă mai poate s-o oprească cineva pe Steaua. După cum vedeți, Steaua joacă un fotbal total și este favorită la câștigarea titlului, sunt foarte puternici în clipa de față.” Florin Costea, jucător CFR Cluj „Vorbim despre fotbal acum și nu despre suporteri. Steaua dovedește că psihologul cel mai bun este pregătirea cea mai bine făcută și când antrenorul deține bine controlul. Steliștii joacă cu zâmbetul pe buze deoarece practică un fotbal complet. Diferența de puncte va fi foarte mare încâ de la sfîrșitul turului dacă nu va pierde din jucători tocmai pentru că este o diferență prea mare.” Cornel Dinu, fost căpitan al echipei Dinamo București Catalin Asavoaei (articol preluat cu permisiunea autorului de aici) FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitatiÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�[FORUM FCS] Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2 (0-0)Reghecampf: <i>"Dinamo este o echipÃwallpapers- lm-a |
Tiberiu Florea astazi la 21:07
Avem si un rol de informare care a fost poate neglijat in ultima vreme, dar punctul nostru forte a fost si va fi intotdeauna sectiunea de editoriale / opinii.
FCS nu are pozitii oficiale sau o linie ideologica in privinta subiectelor controversate, inclusiv:
- Ar trebui sau nu sa sustinem echipa de pe stadion?
- A fost condamnat abuziv sau corect George Becali?
- Ar trebui sau nu Mihai Stoica sa ramana in functia pe care o are la club?
Etc. Insa redactorii individuali pot avea ce opinii doresc ei.
Daca nu sunteti convinsi de acest lucru, va rog sa consultati articolele "Prison Break cu Steaua" (principal pe site 2-3 zile), "Idoli - NU, Realisti - DA" (inca e principal pe site), "Directii" (publicat pe prima pagina).
Dar FCS promoveaza respectul, toleranta, civilizatia, fie ca e vorba de conducerea clubului, de jucatorii echipei, de galerie, sau de membrii acestei comunitati virtuale.
Adrian astazi la 21:26
Meme e un bataus de femei. Puscariasul e un puscarias condamnat. Protestele ar trebui sa continue si, din punctul meu de vedere, ar trebui sa nu mearga nimeni la stadion, ca sa nu-i bage bani in buzunar puscariasului.
Argumente am adus destule. Azi a avut loc o intamplare despre care eu am vorbit aici de ceva saptamani bune. Latovlevici s-a certat cu Reghe si a fost dat afara de la antrenament. Motivul: banii + transferul. El isi vrea banii si vrea sa plece. Cei de la Steaua sunt disperati sa intre in CL pentru ca asa a ordonat puscariasul. Si de aia nu il lasa.
Ce e controversat aici? Nu e controversat nimic.
Latovlevici e tratat ca un sclav si voi va faceti ca nu vedeti.
Lato e doar primul, pentru ca el e mai tupeist. Ati vazut doar si fazele cu Piti. Vor urma si altii.
Tiberiu Florea astazi la 21:32
Orice declaratie semnata de toti cei 6 oameni enumerati candideaza la a reprezenta un punct de vedere oficial FCS.
Adrian astazi la 21:35
Unii cred ca nu e bine sa pui articole despre rapid pe site, altii sunt pentru. Sa inteleg ca vor fi ignorate de acum inainte aceste subiecte?
Tiberiu Florea astazi la 21:43
Subiectele controversate nu vor fi ignorate, nu asta e ideea. Doar ca afirmatiile controversate printre stelisti nu vor reprezenta o linie ideologica a site-ului.
FCS nu a avut niciodata in teorie o linie ideologica. Nici in practica nu a avut o linie ideologica, cu exceptia ultimilor cativa ani cand, cu ajutorul unei structuri decizionale obscure si al unei lipse de transparenta, linia ideologica a fost reprezentata de ceea ce ar putea fi rezumat prin scandarea "Vinde, Pleaca, Mori".
Iti aduc la cunostiinta existenta acestui thread, unde pot fi puse si alte intrebari legate de principiile FCS: https://www.fcsteaua.ro/forum/index.php?showtopic=33354
Va rog sa revenim on-topic.
drvladyk astazi la 21:44
Site-ul a fost "ziarul" electronic al AISS-ul prin care comunica, informa si oferea socializare suporterilor. AISS nu este un site, ci o organizatie cu statut juridic. Site-ul era doar mijloc media, patronat de AISS!
In ce am spus, din ce ai citat, era vorba ca site-ul, ca mijloc media, sa-si ia informatii care prezinta interes pt userii site-ului, direct de la club, nu deformat din presa.
Nu sa fie trompeta clubului, ci sa adreseze intrebari si lamuriri ridicate de useri, direct clubului.
Ce, pana acum site-ul a fost trompeta AISS sau a presei, pentru ca a preluat articole de acolo?
De cand lumea AISS a declarat ca opiniile exprimate pe site sunt ale userilor si nu exprima punctul de vedere oficial al AISS. Pentru asta AISS emitea comunicate.
Sa traduci ce spui tu e ok, acum am inteles mai bine si iti multumesc. Nu era rea intentie, doar ca nu intelesesem exact.
@ Tiberiu, despre 4 din 6 chiar nu am ce sa zic, dar de ce parerile lui Adrian sau Axl conteaza mai mult decat a mea?
Andreea 20.08.2013@21:47