home
16-08-13

Directii

Timp de 10 ani, cele mai felurite excese si abuzuri ale domnului Becali George, si ale unor angajati ai domniei sale, au fost acoperite prin forme legal-administrative incerte, cetoase, evazive, ranjite, complice.

Traiectorie de succes, demonstrata prin faptul ca, desi regulamentar se impunea ca Steaua sa fie retrogradata in fiecare sezon, ca urmare a unor faptre cvasi-cunoscute, nu a fost nici macar intr-un cat de vag pericol in asemenea sens.

Iar sus-aratatii au putut sa-si impuna personalitatile specifice asupra unei entitati construite prin personalitati care au practicat metode perfect diferite. Perfect contrare. Ducand, cum s-a aratat in atatea cazuri, la o transformare. Din ceva in altceva.

Capitalizarile asa-zis morale ale celor intamplate pana acum sunt demne de gluma, atata vreme cat aruncam o privire in jur.

Ieri am aflat ca domnul Stoica Mihai, cel mai inalt si mai vizibil oficial al clubului, a primit o suspendare de 4 luni pentru gesturile facute cu ocazia ultimului meci. Se continua ambitios o lunga traditie de recidivist a domnului Stoica. Permanentele escaldari ale unui comportament nedemn, de multe ori ridicol si mereu vatamator, in noi si noi moduri, sunt dovezile ca domnul in cauza nu mai poate fi corijat si ca, lasat in voie, va continua cu aceasta practica. Comportamentul incompatabil cu civilizatia, nemaivorbind de civilizatia clubului Steaua, se deconteaza direct in contul clubului si va deconta, din partea domnului Stoica Mihai, in mod continuu.

Fara nicio opozitie, ca sigur e o fatalitate...

Tot ieri am aflat ca Steaua, primul si singurul club din Romania condamnat pentru coruptie, si-a angajat ca presedinte un detinut (condamnat pentru 7 infractiuni diferite). Fara indoiala ca este un record deosebit; o confirmare a malitios-decretatului specific romanesc, la care in – doar – ultimii 10 ani, Steaua a avut variate, fervente contributii.

Sa repet: ieri am aflat ca Steaua a angajat, ca presedinte (!!!), un detinut!

Azi, credem in continuare ca un varf de atac de percutie este ceea ce ne lipseste. Desigur, nu neglijam problemea „contracte in ultimele 6 luni”, sau scaderea de forma a lui Popa. Sa-i spargem pe ungurei... sa facem arogante cu niste amarati la marginea disperarii... sa vedem ce transferuri reusim... cum joaca Legia Varsovia...

Sa predicam civilizatie, dialog, unire, modernizare si rigoare in cel mai crunt autism, retard institutional si sufletesc, in cea mai crunta confuzie, dezintegrare si inapoiere a stelismului.

Aderam perfect la o concluzie recenta: „Ne excita ce ar trebui sa ne plictiseasca si ne plictiseste ce ar trebui sa ne tulbure”. Sa ne revolte.

Filip Pindean

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
 
11 ani de la 18-08-2002

Prima aparitie Nucleo

Meciul din prima etapa a campionatului Romaniei editia 2002-2003 a coincis cu prima aparitie a grupului Nucleo.
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitati

Tricourile Mihai Nesu FoundationÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�

[FORUM FCS] Dinamo Tbilisi - Steaua 0-2 (0-0)

Reghecampf: <i>"Dinamo este o echipÃ

wallpapers

- lm-a