14-03-13

anaCronica: Chelsea – Steaua 3-0

Motto: „Dupa razboi...”

Dupa meciul-tur, disputat la Bucuresti, echipa fanion a futbolului nostru, aceiasi Steaua ca cea dintotdeauna, ne lasase cu impresia unei forte care va aduce, si azi, ca de atatea alte ori, laurii care se vor aseza firesc pe fruntea sportului nostru rege.

In inima Perfidului Albion, pe o vreme care aducea aminte de romanele cu stuarti, surprinzatoarea echipa romaneasca nu a reusit sa tina piept furiei dezlantuite a celor doua Imperii, Britanic si Sovietic – azi, parca mai actuale ca oricand.

Scorul de neprezentare parca nu lasa loc de comentarii. Am inceput, continuat si terminat inspaimantati in fata sutelor de ani de civilizatie in plus. Cu o linie de fund prea retrasa, care aducea aminte nu de Aurelian, ci mai degraba de fuga de Dejeu vs. mineri.

Da, din pacate, joi seara, Steaua a fost in locul Zanzibar. In primele 45 de minute s-a sfarsit totul.

N-ar fi prea multe de spus. Si totusi... sa incercam o scurta caracterizare a evolutiilor echipierilor valahi, in tonul locului.

Cu Meme Stoica in rolul, mai sters, e adevarat, al predecesoarelor faimoase – le numim aici pe Jane, Matilda, Elisabeta –, stelistii n-au putut spera la mai mult. Au vrut, dar n-au putut.

Reghecampf – aducand aminte de Ethelferd cel Neinspirat.

Inimosul Mache – cu Edmund Brat-de-Fier.

Avand in Tanase pe acelasi Edgar Pasnicul pe care-l stiam.

Chipciu, prea avansat pe ofensiva adversarului si prea retras pe defensiva sa, nici asa nici altfel, nici aici, nici dincolo, amintea de Ioan Fara de Tara,

Cine-a fost Chiriches la fata golului 2? Marcajul gura-casca, parca aproape dragastos, nu ne duce cu gandul decat la Margareta „Fecioara din Norvegia”.

Mustata si Bajetii: precum trimsii din Kenya, care au avut grija de insurgentii Mau Mau, savurandu-si recunostinta Imperiului – impropietarirea (si) cu bilete pentru veteranii innobilati in lupte cu dujmani necrutatori (ochelaristi, calculatoristi, onanisti, biciclisti).

O sa se puna intrebarea fireasca: cine e Harold-Picior-de-Epure? Ei bine, stelistii au incercat sa faca din Popa un iepure versatil, ca cel din Alice, dar n-au reusit sa-l ajunga nici macar pe cel care statea in varful batului in capodopera lui Scorsese – stelistul fiind inhibat in fata 45.000 de insulari bine imbibati cu alcool.

Si am mai avut cativa care duc cu gandul la multiplii suverani Molcomi, pe care i-au dat gazdele noastre.

Da, da, ne amintim ca la Trafalgar n-au murit oi, ci doar cocosi.

Szukala? Eduard Lunganul si atat.

Filip? Mai lent ca Printul Filip de azi.

Ce sa mai faca un Tatarusanu, acest Eduard Martirul care s-a opus pana nu s-a mai putut opune, cedand brav in fata masivei masinarii ofensive a adversarului dezlantuit?!

Nici cursele lui Argaseala, in mod clar in rolul lui Eduard Confesorul, n-au mai putut schimba cursul unui meci, atat de involburat intr-o directie precum Mekong odata, ori, mai degraba, pentru a aminti aici si de proprietarul clubului londonez, precum fabuloasele Enisei si Lena, dragi amintiri ale copilariei mele.

Rusescu – a inceput ca Nelson si a terminat ca Napoleon pe Sf. Elena. Devreme.

Bourceanu si Pintilii – precum Chamberlain odata in legatura cu Cehoslovacia, au acceptat dezmembrarea frontului defensiv stelist fara niciun protest.

Despre Giric, varul primar, nu mai e cazul sa mentionam nimic.

Acest pater familias al ros-albastrilor, Richard Inima-de-Leu Becali, si-a exprimat optimismul care-l caracterizeaza: „mai da-i in saracie de engleji. Noi tre` sa luam milioanele din Liga. Hai la oile noastre. Erau lenti, masivi, ma-ntelegi, trebuia jucat pe benzi. Io prost ca i-am lasat sa faca ce vor, dar schimbam foaia. Gata, nu mai e prost Becali!”

Din pacate, atunci cand si-au turat motoarele, englejii au apelat la resursele traditionale, Victoria fiind ceea ce obtin atunci cand isi propun, cum ne-o arata, nu una, ci atatea exemple.

Sa nu disperam! Ne-a iluzionat o izbanda obtinuta cu multa suferinta la Bucuresti, izbanda meritata, dar vai!, atat, atat de iluzorie, ridicola aproape, care se arata, dureros, atat de importanta precum prima zi a argentinienilor in Falkland... Prima zi fara cateva ore. Splendida izolare, intr-adevar.

Sa invatam din acest esec suferit in fata unei echipe mult, mult mai puternice, si sa multumim echipei noastre fanion ca ne-a facut, inca odata, sa fim mandri ca suntem romani. Ocazii de a ne revansa, nu ne indoim, vor mai aparea...

Vanea Kirilov