home
11-03-13

Tema pentru acasa

PROBLEMA:
Echipa de fotbal Steaua Bucureşti (numită în continuare "Clubul") e sub controlul unui indezirabil.

CERINŢA:
Scoaterea Clubului de sub influenţa indezirabilului.

DATELE PROBLEMEI:

-Cerinţa nu este o doleanţa generală, doar un procentaj redus de persoane concludente problemei (numit în continuare "Grupul") doreşte realizarea ei, majoritatea fiind indiferentă, inconştientă sau/şi acolită indezirabilului (partea acolită numită în continuare "Acoliţii").

-Clubul nu aparţine legal indezirabilului. Clubul aparţine unor persoane aflate şi ele sub influenţa indezirabilului.

-Grupul nu este un tot unitar, existând diferenţe majore de opinii în cadrul lui.

-Grupul nu are o influenţă activă, permanentă sau cu factor determinant în relaţia cu oficialii Clubului. Acoliţii au, într-o anumită măsură.

-Grupul nu deţine mijloace media, financiare, legale, persuasive şi/sau manipulatoare necesare rezolvării unei cerinţe de asemenea anvergură.

-Grupul (sau membrii relevanţi ai grupului) a fost supus unei campanii de eliminare din viaţa Clubului, ameninţări verbale şi fizice, în mare, s-a realizat imposibilitatea implicării fizice în realizarea cerinţei prin mijloacele ce s-au crezut de cuviinţă: proteste la stadion prin mesaje şi scandări, proteste şi mitinguri stradale, proteste prin mijloace media, etc., campanie susţinută şi pusă parţial în practică de către Acoliţi.

CONSTANTE:

-Influenţa indezirabilului asupra Clubului este necondiţionat nefastă pentru Club.

-Indezirabilul nu va renunţa niciodată de bună voie la influenţa pe care o are asupra Clubului, atât timp cât are finanţele necesare administrării lui, finanţe nu neapărat produse de Club.

-Indezirabilul va renunţa la influenţa pe care o are asupra Clubului pentru o sumă exagerată de bani.

-Influenţa indezirabilului asupra Clubului va dispărea numai dacă o altă persoană (sau grup) neinfluenţată de indezirabil va deţine Clubul.

-Clubul va avea întotdeauna două grupuri distincte şi constante de suporteri, Grupul şi Acoliţii.

-Grupul, în forma actuală, nu va avea niciodată mijloace media, financiare, legale, persuasive şi/sau manipulatoare necesare rezolvării unei cerinţe de asemenea anvergură pe cont propriu.

-Mass-media este o curvă.

VARIABILE:

-Conduita şi performanţa sportivă a Clubului şi, implicit, venitul produs.

-Relaţia dintre Grup şi Acoliţi, dintre Grup şi Club, dintre Acoliţi şi Club, precum şi numărul de persoane care fac parte din Grup.

-Capacitatea Grupului de a găsi şi influenţa o persoană (sau grup) cu potenţa financiară de a achiziţiona Clubul.

-Relaţia dintre membrii Grupului.

REZOLVARE:

Fără a modifica constantele dar modificând după voie variabilele, realizaţi CERINŢA.

TERMEN:

3 ani

GRUP ŢINTĂ:

Grupul

Colandrino

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

"JAIL 4 jiji" pe Stamford Bridge

Sa fieDaca suporterii romani stelisti le-au aratat celor de la Chelsea ce-i aia o galerie, un "drogat", un "bagabont", un "element dusmanos" a ales sa-si exprime ca in meciul tur dragostea fata de clubul St

Va rog, mult iubiti conducatori, umiliti-ne in continuare

Jiji e omul banuluiN-am prins perioada de trista amintire de dinainte de 1989 mai mult de cativa ani, prea putini pentru a-mi aminti de altceva decat de uniforma portocaliu cu albastru de gradinita si de ursul si calul