03-03-13

Cronica unui patinoar gol

E sambata. Cald, frumos afara. As putea fi cu prietenii la margine de oras, la un picnic relaxant. Dar nu, prefer sa ma duc la hochei. Sportul asta care mi-a dat atat de multe amintiri placute, si caruia eu, in ultimul timp, i-am dat atat de putine. Cu o seara inainte ma gandeam cu nerabdare la ce va urma a doua zi.

Se facuse pranz. Mancasem cu familia si usor, usor ma duc in camera sa ma schimb. Fularul cu dungi rosii si albastre ma asteapta in cuier. II salut pe cei ce m-au crescut si, plin de mandrie, ii spun tatei ca ma duc la hochei. Ochii lui imbatraniti, care au vazut atat de multe, tresar la auzul acestor cuvinte. Imi zambeste si imi spune ca intotdeauna: ”Ai grija ce faci... Vezi cu jandarmii aia”. Plec. Strazile, linistite, ma poarta pe Colentina, apoi Obor, Muncii si, intr-un final, pe Bd. Basarabia. Tot speram ca din moment in moment sa vad macar 10-20 de stelisti care sa stea la o bere in spatele blocurilor de langa stadion.

„Poate oi fi ajuns eu prea devreme...” imi zic, indreptandu-ma cu pasi repezi spre intrarea batranului "Flamaropol".

Tocmai cand intram, 5 jandarmi stateau la o tigara si o „caterinca”. Un tata, care venise sa isi ia baiatul de la antrenament, le arunca o privire urata acestora, zicandu-le: ”Azi ii lasati sa joace, sau iar jucati voi in capul lor?”. Sesizand acestea, un „nea” care statea prin curte, le zice si el jandarmilor: ”Bai baieti, mergeti acolo, la copacii aia (aratand spre copacii din stanga intrarii in curtea patinoarului) si faceti si voi un curcubeu, ca dupa incepe meciu' si nu mai aveti cand”.

„Perspicac”, jandarmul ii raspunde scurt: „Hai bre, ce crezi ca noi avem timp de din astea?”.

Las totul in urma si, plin de emotie, pasesc in arena in care nu am mai patruns de 2 ani si jumatate. Emotia amintirilor e covarsitoare. Inauntru, raman stupefiat sa vad ca patinoarul era IN TOTALITATE GOL. In afara de mine si inca vreo 3 jandarmi si 2 „Gigei” de la paza, nu era nimeni! Personne! Nobody! „Poate am ajuns prea repede” imi zic iar, uitandu-ma la baieti incalzindu-se. Incet, incet, incep sa mai intre timid cateva persoane. Per total au fost cam 50 de persoane pe intreg patinoarul.

Meciul a fost dominat de la un cap la altul de „militari”. O problema s-a ivit prin repriza a 2-a, cand Steaua a marcat golul cu numarul 11. Tabela nu mai afisa 11, iar o bucata din plexiglassul de pe margine se sparsese. Jucatorii intrau la cabine. Simteam atunci o frustrare datorata neputintei. Stateam si ma uitam la baietii aia de la Sportul, care, chiar daca erau condusi la 0, jucau sperand macar sa marcheze un gol...

Presat de timp, decid sa plec, stiind ca ceea ce fac era de neconceput pentru mine in urma cu cativa ani...

Pe drumul de intoarcere, dau peste un grup de 5 stelisti cu fularele la gat, cantand de cat de fericiti sunt ei. M-am bucurat, crezand ca se duc la hochei, pentru ce mai ramasese ceva din repriza a 3-a. Abia dupa ce am ajuns acasa si am deschis televizorul am vazut ca, in seara aia, era programat meciul cu Gaz Metan Medias, pe Arena Nationala. Trist, m-am apucat sa scriu acest articol crezand ca poate-poate mai atrag atentia asupra sportului astuia care, incet dar sigur, moare.

Nu lasati hocheiul sa moara! Suntem putini cei care mai mergem la patinoar. Vorbiti cu prietenii, cu cunostiintele, da-ti-le o alternativa la jegul fotbalistic in care ne scaldam. Oamenii aia chiar au nevoie de noi, sa fim acolo, sa-i incurajam macar.

South_rebel