05-04-12

BIJUTERIA STEAUA, pe înţelesul tuturor

Ne bucurăm de faptul că unul dintre cititorii fideli ai site-ului nostru, rebranduitul domn Bijoux, a exprimat o poziţie articulată, argumentată şi foarte civilizată referitoare la aspectele ridicate deunăzi în articolul „Despre performantele unui Mercedes FURAT”, dând posibilitatea unei dezbateri sănătoase despre problemă.

Chestiunea esenţială în jurul căreia gravitează validarea celor două raţionamente opuse este identitatea.

Clubul Steaua – cine am fost, de unde am venit? Stabilind asta vom şti unde şi cine suntem azi. Fixând asta, restul vine de la sine.

1.) Articol extrem de partinitor, scris, mai mult ca sigur, de cineva care n-a vazut Steaua in perioada comunista si care, cu siguranta, nu stie ce bugete aveau echipele in anii '90.

Doar la Siguranţă se vorbea cu atâta siguranţă. Şi tupeu. Nu ni ne spune ce bugete aveau echipele în anii '90, spune doar că noi nu ştim. „Cu siguranţă”. Nu spune care este paradigma reprezentată de Steaua în perioada comunistă, spune doar că noi nu ştim. „Mai mult ca sigur”. Şi că articolul e părtinitor. „Extrem”!


2.) Era normal ca Steaua sa castige inainte de '89 atatea trofee. Cei care conduceau atunci isi permiteau sa aduca ce era mai bun in fotbalul fara sa scoata niciun ban din buzunar.

Ignorând formularea tâmpă, similară cu replicile-standard pe care le servesc rapidiştii şi dinamoviştii, remarcăm – mergând, de dragul discuţiei, pe prezumţia de bună-credinţă – un uşor retard în înţelegerea mecanisamelor de bază ale societăţii socialiste (şi numai).

3.) Totul era luat la comanda, fara ca sa existe prea multe probleme din partea formatiilor de la care veneau acei fotbalisti valorosi. Au existat si exceptii, este adevarat, dar mult prea putine.

„Luau cei mai buni jucători, dădeau un ordin şi se rezolva” , „Nimeni nu mişca în faţa lor” = Aşa şi-a câştigat Steaua gloria, prin aceste două mijloace...

4.) Deci, era mult mai simplu de format o echipa puternica.

Doar pentru Steaua, nu şi pentru alţii...


5.) Ce uita autorul articolului sa mentioneze, este faptul ca dupa 2000 sunt multe echipe cu bugete comparabile cu ale Stelei, care pot achizitiona si ele fotbalisti la fel de valorosi.

Doar după 2000... Înainte de 2000, nu erau echipe cu bugete, adică mijloace comparabile cu ale Stelei. Şi nici înainte de 1990. Doar Steaua avea mijloace speciale, rezultatele ei datorându-se lor. Mijloacelor...


6.) Ma refer la CFR, Vaslui, Poli Timisoara pana anul trecut, chiar si Urziceni pentru cativa ani. Nu mai vorbesc de Dinamo si Rapid care au beneficiat de bugete echivalente cu ale Stelei mult inainte.
Aşa, şi?


7.) Un trofeu dupa 2000 a fost si este mult, mult mai greu de castigat.
Încă odată, faţă de când şi faţă de cine? Şi, de ce?


8.) Toate echipele mentionate mai sus urmaresc acest lucru.
Şi înainte nu urmăreau?


9.) Si mai uita ceva autorul articolului. Si anume sa aminteasca ca Steaua, chiar si dupa 2000, este echipa care a adus cele mai multe puncte in cupele europene, atingand intr-un sezon faza semifinalelor. Cele 8 participari consecutive in grupele Ligii Campionilor si Europa League sunt pentru fotbalul de la noi rezultate foarte, foarte bune.
„Pentru fotbalul de la noi”... Noi nu suntem fotbalul de la noi, noi suntem Steaua.


10.) Iar punctele aduse de Steaua au facut ca Romania sa aiba 4 ani la rand acces direct in Liga Campionilor.
Şi la ce bun? Şi la ce a ajutat-o pe Steaua?


11.) Asadar, draga autorule, fii te rog mai obiectiv si nu mai dezinforma suporterii mai tineri prin aceste omisiuni pe care, cu siguranta, special nu le-ai adus in discutie.
Îmi fac auto-critica, dragă to`arăşe şi făgădui solmen să reflectez cu seriozitate asupra aspectelor pe care le-aţi remarcat. Obiectiv şi fără să dezinformez suporterii tineri prin omisiuni. Special...

Ia să încep de acum.

Întreaga intervenţie a lui Bijoux este tendenţioasă, bazată pe minciuni, omisiuni şi interpretări tendenţioase. A fost generată de un singur resort – atacarea evidenţei că Steaua a fost distrusă de administraţia Becali – şi are ca scop cosmetizarea dezastrului, adică îndulcirea lui. Manipulare cap-coadă.

Din păcate – conştient sau nu – Bijoux nu doar că încearcă, din motive de el ştiute, să arate că negru-i alb, dar înţelege să o facă atacând grosolan fundamentul clubului Steaua, strâmbându-i, pur şi simplu, tot sensul existenţei. Existenţei mai ales trecute.

Practica este larg răspândită în lume. Se atacă istoria unui neam, ducându-se în derizoriu mai ales elementele-simbol ale societăţii (zisele valori), pentru a-l face penetrabil la influenţe de tot felul.

În cazul nostru, clubul Steaua şi-a câştigat identitatea urmând anumite principii, confirmând anumite valori. A făcut asta într-un anume sistem social. Clubul Armatei nu a existat în afara tarelor sistemului, dar a fost deasupra lor.

Primul aspect

Principala ticăloşie acreditată de Bijoux, prin argumentele perverse pe care le aduce, este următoarea: Steaua şi-a câştigat gloria datorită sistemului. Rezultatele Stelei sunt datorate comunismului, faptului că cei de atunci îşi permiteau să aducă ce era mai bun, fără vreun ban, totul era la comandă, cluburile nu se puteau opune, era simplu de creat o echipă puternică. Un trofeu era mult mai uşor de câştigat înainte de 2000. După 2000, concurenţa a fost reală, cu forţe egale.

Pe scurt, Bijoux ne spune că Steaua este un rezultat al unui sistem discreţionar, care a favorizat-o faţă de celelalte competitoare, rezultatele comparate datorându-se sistemului.

Astfel, azi, când şansele sunt egale pentru toţi, rezultatele sunt expresia dispariţia forţei discreţionare care a creat-o pe Steaua. Pentru măgăria asta, în orice societate civilizată, inculpatul Bijoux primeşte 25 de ani puşcărie. Fără apel. Sau măcar o mamă serioasă de bătaie. Definitiv şi irevocabil.

Am demontat, cu alte prilejuri, inepţia tezelor susţinute de acest aghent provocator.

Steaua nu a luat jucători cu forţa. Niciodată. Marota-simbol a acestei nemernicii, Gică Popescu, a explicat, cu gura lui, pe larg, clar, fără nuanţe sau dubii, cum au stat lucrurile. VEZI AICI!

Performanţa Stelei de la Sevilla, din 1986, un apogeu, o dovadă supremă a abuzurilor făcute de Steaua, a fost adusă şi ea în canoanele fireşti. Sunt fapte strigătoare la cer.

Vezi şi Cupa Intercontinentală, cu celebrii Cireaşă şi Ivan.
Vezi şi dubla cu Anderlecht, din 1987.

Vezi şi cum evoluase echipa militară, la nivel de lot, până în 1989.

„Totul era la comandă” acreditează onorabilul Bijoux. Şi Steaua l-a omorât pe Mateianu, la „rarele excepţii când echipele mici s-au împotrivit”, nu-i aşa stimabile?

Bijoux mai spune că atunci era mult mai uşor de format o echipă, pentru că existau instrumente superioare, proprii doar Stelei.

La concret, erau trei tipuri de echipe: muncitoreşti, universitare şi militare.

Steaua nu a avut condiţii superioare lui Dinamo. Avea o singură pârgie „de forţă”: luarea în Armată, pentru 18 luni, dar şi asta doar dacă respectivul nu făcea armata la Securitate. După stagiul obligator, jucătorul se întorcea acasă, nimeni nu putea să oblige pe nimeni să semneze, şi, în cazul Stelei, n-au fost exercitate presiuni, pentru că nici nu erau pârghii. În cazul lui Dinamo, da, dar ei aveau alte instrumente: anchete, pârnaie, dosare, ilicit, paşapoarte, carnete etc.

Mai departe, Steaua nu a avut condiţii superioare echipelor universitare. Steaua şi Dinamo (ASA, Victoria) dădeau grade, iar U Cluj, U Craiova, Poli Timişoara, Sportul, dădeau licenţe. Era decizia jucătorilor.

Steaua nu a avut condiţii superioare nici echipelor muncitoreşti. Steaua dădea grade, echipele muncitoreşti dădea foarte mulţi bani. UTA, Petrolul, Piteşti, Rapid, Petroşani, Reşiţa, Oradea, Scorniceşti etc. aveau saci de bani. La Steaua se dădea doar ce era regulamentar şi nu existau posibilităţi de a face bani negri.

Vezi şi transferul lui Hagi.

Jucătorii alegeau Steaua pentru siguranţa statutului social (ofiţeri) şi pentru performanţă. La fel o alegeau pe Dinamo. Fiecare club a fost mare prin OAMENI. Nu trebuiau mulţi, un conducător priceput şi pasionat, sau un secretar de partid microbist şi un om de execuţie făceau minuni.

Clubul Steaua a performat când a avut oameni şi n-a performat când nu a avut. E simplu.

Cum altfel se explică rezultatele proaste din anii '70? Cum se explică perioada de până în 1984?

Cum se explică faptul că performanţele au crescut imediat cu venirea lui Ion Alecsandrescu? În perioada 1968-1984, Steaua a cucerit doar 2 titluri de campioană (în 76 şi 78). REŢINEŢI: în 16 ani au fost cucerite 2 titluri de campioană (şi 5 Cupe).

Apoi, odată cu strategia lui Constantin Olteanu, de creştere a performanţelor clubului, din 1981, a fost pus Ion Alecsandrescu şi perioada de suucese a Stelei s-a IDENTIFICAT cu el. În continuarea logicii, Jenei, Iordănescu, Gaţu, Oţelea, adică alţi OAMENI au realizat performanţa. Nu sistemul a făcut-o, stimabile. Oameni de excepţie au făcut-o.

Steaua a avut instrumentele discreţionare de individualizare a posibilităţilor de performanţă în toţi aceşti 16 ani în care s-au cucerit două titluri. Unde sunt rezultatele, dacă spui că instrumentele le-au adus şi nu oamenii, adică principiile şi valorile? Ă, unde sunt?

Steaua a avut echipă atunci când a avut conducători. Conducătorul Ministerului alegea responsabilul Secţiei. Dacă alegerea era fericită, atunci se apelau principiile istorice de performanţă ale Stelei. Conducătorul punea antrenorul potrivit, împreuna făceau selecţia corectă, împreună asigura liniştea, procesul de instruire şi ştachetele de performanţă.

Când n-au fost oameni, n-au fost rezultate, dovadă absolută a faptului că oamenii, nu sistemul au construit sufletul Stelei.

Când UTA domina campionatul, când Petrolul o făcea, când U Craiova avea o echipă fabuloasă, când Rapid se bătea la titlu şi rata totul în ultima etapa timp de 2 decenii, când Steaua suferea în mediocritate, e datorită oamenilor, nu sistemului discreţionar care producea, chipurile, instrumente dictatoriale prin care Steaua şi-a făurit destinul.

Ăsta ar fi un aspect, rezultatele Stelei au fost produse de oameni, adică de valori şi principii de performanţă, în condiţii de egalitate cu partenerii de întrecere. Sigur că au existat şi aspecte accentuate, dar, la o privire de ansamblu asupra celor 4 decenii de comunism, ele sunt minore, competiţia a fost deschisă, iar cel puţin în compariţia cu Dinamo, Steaua a fost dezavantajată evident ca influenţă, adică instrumente.

Deci, nu „era normal ca Steaua să câştige înainte de '90 atâtea trofee”, pentru că nu erau instrumente care să o diferenţieze de ceilalţi, cel puţin până în anii '80. Iar în anii '80, selecţia, adică instrumentele, se pot observa din linkurile de mai sus.

Al doilea aspect, ar fi o perversă delimitare cronologică la anul 2000 şi nu la anul 1990, ca piatră de hotar. Altfel nu-i prea ieşea raţionamentul onorabilului Bijoux...

Ce se uită e următorul fapt: toţi banii care au intrat în club în perioada 1990-1997 erau preluaţi în proporţie de 75% de Clubul Sportiv, care-i distribuia tuturor secţiilor. Astfel, motivul delimitării la anul 2000 – faptul că Steaua a trăit din banii încasaţi din jucători „furaţi”, adică din rezultatele sistemului pe care îl acuză – este spulberat.

Anul 2000 este impus ca reper pentru că, altfel, nu se poate explica cum, în afara sistemului pe care-l acreditează ca responsabil pentru rezultatele Stelei, clubul nostru a continuat – cu un singur numitor comun reprezentat de acelaşi om-simbol, Alecsandrescu, care a făcut totul – tradiţia de performanţa şi chiar şi-a înbunătăţit-o substanţial.

Fapte:
În anul 1970, Steaua avea 7 titluri de campioană, iar Dinamo 5.
În anul 1980, Steaua avea 9 titluri de campioană, iar Dinamo tot 9.
În anul 1990, Steaua avea 13 titluri de campioană, iar Dinamo tot 13.
În anul 2000, Steaua avea 20 de titluri, iar Dinamo 15.

În anul 1984, Craiova era semifinalista CUPEI UEFA, iar Dinamo era semifinalista CUPEI CAMPIONILOR. Steaua nu era nimic. Unde au fost instrumentele până în 1984? Ele au apărut atunci când au apărut oamenii, pentru că altfel nu se putea justifica eşecul, nu-i aşa?

Şi, revenind la perioada 1990-2000. Ea este un simbol al ceea ce trebuie să însemne Steaua.

Steaua câştigat 6 campionate, Dinamo doar 2 (+ 300%). Steaua a luat 4 Cupe, Dinamo doar una. (+ 400%). Steaua luat 3 Supercupe, Dinamo niciuna. De ce? Nu erau aceleaşi premise? Cu Rapid, aceeaşi poveste, a băgat Copos bani căcălău. Pe U. Craiova cine i-a ţinut, la ce generaţii de excepţie au avut, la ce jucători au scăpat, prin Electroputere? Pe FC Naţional cine i-a ţinut? Steaua avea buget....

În lipsa altor motive, pe care să arunce vina eşecurilor, ceilalţi au acreditat ideea că Steaua a făcut performanţă pentru că avea bani.

Performanţa NU s-a făcut pe bani mai mulţi. Dimpotrivă. Steaua i-a vândut pe Hagi, Lăcătuş, Petrescu, Rotariu şi Balint. Mult mai târziu, pe Dumitrescu, care, alături de Petrescu, era oricum produs al clubului. O echipă îmbătrânită şi cu mulţi mediocri, Steaua nu a luat niciun ban pe Piţurcă, Lung, Duckadam, Stoica, Boloni, Bălan, Majearu, Minea, Belodedici, Ungureanu, Iovan, Bumbescu, Negrău etc., banii adevăraţi venind de la Hagi şi Lăcătuş.

Dar, şi aceşti bani în proporţie de 25 %, restul mergând la centru, fotbalul primind ce rămânea după redistribuire. Unde-s bugetele alea mari?

În acest timp, Dinamo era cea mai bogată echipă, doar că banii au fost devalizaţi de Ianul. Ca o dovadă de ultimă oră, interviul lui Ion Viorel, care afirmă că Ianul i-a oferit de patru (4) ori mai mult decât Steaua.

Universitatea Craiova a fost cea mai bogată echipă de imediat după '90, deoarece a primit în întregime suma de 2.5 milioane de euro, de la Eindhoven, pentru Popescu. Ce-au făcut cu ei?

În Rapid, Copos a băgat milioane cu pompa, câştigând toate duelurile pentru achiziţii (Bogdan Andone, Târţău, Barbu, Frăsineanu, Schumacher, Crivac etc.).

Steaua şi-a construit performanţele pe ochiul lui Ion Alecsandrescu. El a adus jucătorii, el a pus antrenorii, el a dat tonul la comportament şi rezultat. Nu mai vorbim de faptul că Steaua a fost singura echipa care şi-a creat infrastructura, investind milioane din banii proprii într-o tribună oficială ultra-modernă, în reamenajarea bazei şi într-o instalaţie de nocturnă unică în România.

Nu a avut alte instrumente în plus faţă de Rapid, Craiova sau Dinamo. Priviţi loturile fiecăreia în 1990. De acolo, fiecare şi-a creat bugetul şi performanţele după pricepere. Şi ai noştri s-au priceput... Ăsta e modelul de raportare la performanţă, Steaua anilor '90.

„După 2000 sunt şi alte cu bugete mari (CFR, Vaslui, Timişoara), care pot achiziţiona jucători valoroşi.” Şi înainte de 1990 erau 5-6 echipe de forţă (Steaua, Dinamo, Craiova, Rapid, UTA, Petrolul, Argeş, nemaivorbind de o Victoria, un Olt) care puteau forma un lot valoros, şi după 1990 au fost permanent 4-5 echipe (Dinamo, Rapid, Steaua, Craiova, Naţional, chiar Piteşti şi Galaţi, cu generaţii foarte bune în anumiţi ani), deci, despre ce mai vorbim?

Cică un trofeu dupa 2000 a fost si este mult, mult mai greu de castigat. Toate echipele mentionate mai sus urmaresc acest lucru. Un trofeu după 2000 e la fel de greu de câştigat ca un trofeu în perioada 1990-2000 sau înainte de 1990. Cei care susţin altceva, sunt ori slabi de înger, ori rău-intenţionaţi.

Întotdeauna, în istorie, au fost echipe cu posibilităţi comparate fix egale cu cele de azi ale CFr-ului, lui Poli Timişoara, lui Dinamo, Vaslui sau Rapid. Iar Steaua performa în competiţie cu acele posibilităţi, şi nu avea niciun instrument în plus.

Echipele rivale, indiferent cum s-au numit, au fost dintotdeauna aceleaşi., iar raportul de forţe a fost egal. E o lege fundamentală a naturii.

Nu echipele s-au schimbat, nu mediul s-a schimbat, Steaua s-a schimbat.

Al treilea aspect este cel al cupelor europene.

Comparaţia trebuie să ia în calcul raportarea la realităţile istorice. Teze de genul „am jucat de 8 ori consecutiv în grupele UEFA, acum 30 de ani ieşeam din primul tur”, sunt infantile. Astăzi numărul participanţilor s-a triplat, per a contrario, valoarea diluându-se de trei ori.

Steaua a jucat în nişte grupe ale Champions League cu 32 de echipe, nu cu 24, şi s-a făcut de râs, invariabil. Apoi a jucat în grupele UEFA, adică un fel de omolog al turului I de altădată.

Cu excepţia sezonului sfertului cu Rapid, performanţele au fost modeste, dar, recunosc, mai puţin modeste decât cele din campionat. E adevărat, în multe momente (din păcate doar cele de început, care au adus banii care au hrănit cancerul) a reapelat la energii lăuntrice care aduceau vag – dar aduceau – a Steaua de altădată.

Din păcate, cupele europene nu au fost decât un izvor nesecat de bani şi de amăgiri care au susţinut mizeria din campionat.

În final, nu putem decât să reiterăm că Steaua şi-a construit identitatea pe nişte valori şi principii care au fost împrumutate de la nişte oameni de excepţie. Prin confirmarea principiilor de performanţă în rezultatele de excepţie, sufletul clubului Steaua s-a transformat până la gradul în care unica responsabilitatea a celor care-l servesc este să accepte ca model de existenţă principiile pe care a fost construit.

Să nu schimbi antrenorul la 4 luni e o reflecţie a principiilor de performanţă. Să laşi antrenorul să antreneze (şoc!), aşijderi. Să ai specialişti în club (şoc şi groază!), care să se ocupe de transferuri, imagine, administraţie, asemenea. Să nu foloseşti clubul pentru interese politice sau de natură personală, asemenea. La Steaua să fie transferaţi fotbalişti de Steaua şi la Steaua să lucreze stelişti, asemenea. Viitorul să fie ocrotit prin grija faţă de copii şi juniori, asemenea. Să respecţi publicul, trecutul, istoria, asemenea. Să respecţi clubul, ca entitate, mai ales.

Lucrurile astea au construit Steaua, iar opusul lor a dărâmat-o.

Când s-a întâmplat să se respecte anumite principii, Steaua a strălucit, când acele principii au fost călcate în picioare, Steaua a stat, pentru diverse perioade de timp, într-un dureros crepuscul. În cazul nostru, crepusculul s-a transformat în beznă.

Când acest club a fost preluat, în anul 2000, cu o datorie de 3 milioane de dolari, iar astăzi are datorii de peste 35 de milioane de euro, asumarea factorilor exteriori este ori o nebunie, ori o ticăloşie.

Când, în perioada 2000-2012, CFR, Rapidul, Dinamo au medii net superioare de creştere a performanţelor, şi când echipe precum Oţelul şi Urziceni câştigă campionatul, când administraţia Becali a schimbat de 3 ori (300%) mai mulţi antrenori decât în tot restul istoriei, şi când ai scăzut cu 66% media de trofee/an, faţă de tot restul existenţe şi când ai scăzut cu 210% media de trofee/an faţă de deceniul precedent, asta nu e din cauze exterioare – inventate şi consolidate pe falsuri materiale crase.

E doar din cauză că ai abandonat modul de a privi existenţa, adică modul de a face lucrurile care te-a construit, ceea ce înseamnă că te-ai abandonat pe sine.

Dacă unii văd sau cred altceva, îi rugăm să ne lumineze şi pe noi. Dar obiectiv şi fără omisiuni...

Nî intrară furii-n hoară