home
29-12-11

Bicfalvi ar fi jucat si gratis pentru Steaua

Impresarul lui Eric Bicfalvi, Dragoş Daniel, a confirmat miercuri că a purtat o discuţie cu Adrian Porumboiu, sperând ca după Anul Nou să finalizeze transferul mijlocaşului la FC Vaslui.

După ce Gigi Becali a dezvăluit public că Eric Bicfalvi, fotbalist care de mai bine de patru ani evoluează în tricoul Stelei, câştigă doar 2.500 de euro pe lună, ProSport a luat ieri legătura cu impresarul tânărului jucător. Agentul Dragoş Daniel a confirmat eventuala mutare a jucătorului său în Vaslui, unde financiar ar câştiga mult mai bine decât la roş-albaştri.

"Contractul lui Eric la Steaua a fost făcut foarte prost încă de la început. Eu am sesizat acest lucru şi i-am semnalat imediat la vremea respectivă lui Eric să aibă grijă pe ce bani semnează. Acum asta e situaţia şi este adevărat că el e unul dintre jucătorii cu cele mai mici salarii de la Steaua", a confirmat agentul lui Bicfalvi.

Eric ar fi jucat şi gratis la Steaua

El a povestit că, în ciuda avertismentului, jucătorul a ţinut foarte mult să joace în Ghencea, mai ales că fusese adus şi de Gheorghe Hagi. "Eric era un puşti la vremea respectivă, avea doar 18 ani când a semnat şi mi-a spus că nu-l interesează că are un salariu mic. Spunea că el joacă şi gratis la Steaua. Vă daţi seama că el era extrem de încântat că o să lucreze cu Gică Hagi", ne-a declarat impresarul.

Dragoş Daniel ne-a oferit ieri amănunte interesante şi despre negocierile pe care le poartă în aceste zile cu Adrian Porumboiu, mărturisindu-ne că sunt şanse destul de mari ca Bicfalvi să ajungă la FC Vaslui încă din această iarnă.

Transfer la Vaslui

"Am avut acum câteva zile o discuţie cu Adrian Porumboiu despre transferul lui Eric la FC Vaslui. Am vorbit despre durata angajamentului şi, evident, despre contractul băiatului. Nu este adevărat că ni s-au oferit 15.000 de euro pe lună, aşa cum a spus domnul Becali, ci undeva, în jurul sumei de 12.000. A rămas să ne mai auzim, ca să punem totul la punct după sărbători", ne-a spus impresarul lui Eric Bicfalvi

Bicfalvi a fost adus la Steaua de la Jiul Petroşani în 2007 .

Prosport

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di