home
04-01-12

Nesul

"Cazul Nesu" m-a prins intr-un fel greu de explicat inca de la inceput. Trecusera doar cateva zile de la accidentarea aia nenorocita si ma si gandeam la un articol mobilizator, de moral. Au trecut lunile, medicii au dat verdictul necrutator si mesajul de suport se transforma tot mai mult intr-unul admirativ. Nu stiu de ce, desi am o banuiala, pana acum n-am reusit sa scriu ceva pe tema asta. Nu numai ca nu am reusit, dar nici nu am incercat cu adevarat.

Inainte de a fi sportiv, inainte de a fi fotbalist, inainte de a fi stelist, Mihai este un om. Om cu visuri, mai mari sau mai mici, cu planuri de viitor, cu asteptari, cu dorinte, cu bucurii si tristeti. Intr-o zi blestemata de mai, inceput de vara torida, toate acestea au fost sterse, au disparut, au fost scoase din constientul lui. In acea zi, prioritatile, asteptarile, dorintele, viata asa cum o stim s-a schimbat dramatic, si sa speram ca reversibil, macar intr-o masura, intr-o clipa. O ciocnire banala de un coechipier la un antrenament la fel de banal, cum au fost cu sutele sau chiar miile pana atunci, l-a lasat pe Nesu tintuit de gazon, groaznic de constient in timp ce se sufoca.

Povestea probabil ca o stiti cu totii, insa nu strica niciodata o reimprospatare a memoriei. Ba dimpotriva! Au urmat zile de cosmar, in care se punea problema tinerii in viata a "Bichonului", zile in care s-a luptat asa cum a stiut el mai bine pentru viata si pentru... viitor. Odata lamurita "problema vietii" (ce simplu suna!), el, ca si noi, a sperat in recuperare, in revenirea pe gazon. Speranta a fost naruita repede, atat de verdictul medicilor, cat mai mult parca de timpul care trecea impasibil la drama unui fost, de acum, sportiv de mare performanta.

Aici este momentul in care Mihai Nesu devine "Nesul". Ca sa intelegeti ce e "Nesul" trebuie sa faceti un scurt exercitiu de imaginatie. Imaginati-va ca va treziti dimineata, la ora 8 sa zicem. Incercati sa va ridicat, automat, din pat. Socul numarul unu - corpul nu va mai apartine. De fapt, va apartine, dar nu va mai asculta! Capul singur care se misca nelinistit, ridicandu-se usor. Bun, sa incercam sa ne dezvelim. Mana stanga e inerta. Dreapta inca mai "asculta", insa doar partial. Degetele "refuza" sa coopereze, asa ca dezvelirea este practic imposibila. In conditiile astea, ramai in pat pana cand doi asistenti te dezvelesc, te ridica cu un soi de macara de apartament, de duc la baie, te dezbraca, te spala si te pregatesc pentru ziua abia inceputa. Masa iti e servita de cineva, la toaleta nu te mai duci deoarece nevoile fiziologice ti le faci pe nesimtite intr-o punga care-ti sta pe picior.

Singura bucurie din viata "de dinainte" ramane telefonul mobil, insa si pe asta nu-l mai butonezi, ci il controlezi cu un fel de pai pe care il tii in gura. Vrei sa bei apa, trebuie sa-ti aduca cineva, vrei sa mananci, la fel, vrei sa te scarpini in cap, cineva! Ei bine, luati situatia asta, inmultiti-o cu un milion si, poate, veti avea o idee despre cum se simte un om aflat in situatia asta.

Acum este momentul in care fiecare dintre noi se intreaba "eu as rezista la asa ceva? sau as ceda?" Diversitatea speciei umane ne-a facut pe unii mai slabi, pe altii mai rezistenti, asa ca raspunsul nu poate fi unul general valabil.

Totusi, nu putem trece peste faptul ca traim in societatea in care copii de 16-17-18 ani se arunca de la etaj din cauza unei povesti de dragoste, aceeasi copii se spanzura pentru ca nu au luat un examen de Bacalaureat, un tata isi omoara copilul pentru ca sotia l-a parasit pentru altul, fiul isi ucide parintii la bautura si lista poate continua mult si bine. Sigur, si exemplele astea sunt izolate, insa promovarea lor turbata in media le face generale si, mai ales, exemple de "asa da!"

Concret, nu mai este nimeni care sa spuna ca x-ulescu a fost cretin sau bolnav pentru ca si-a luat viata sau a luat-o pe a altora, ci ne spun de "saracul x-ulescu si drama care l-a adus in punctul acela".

Aici ar trebui sa intervina "Nesul". Il avem, este al nostru, vrea sa ne ajute. OMUL este in aceasta situatie in care nimeni n-ar trebui sa ajunga si are timp si forta sa se gandeasca si la ALTII! Este pe punctul de a infiinta o fundatie ce isi propune sa ajute persoanele, si mai ales copii, aflati in starea lui sau mai rau. Ne-a oferit exemplul sau, desi nu pot decat sa imi imaginez cat de greu i-a fost sa se lase filmat si fotografiat. Este acolo, este cu noi!

Iar noi nu trebuie decat sa il acceptam asa cum e. "Nesul" nu trebuie compatimit, nu trebuie plans, "Nesul" trebuie dat ca exemplu, trebuie folosit, daca vreti. Pentru ca "Nesul" E UTIL. Omul inca exista, omul poate ajuta, omul vrea sa ajute. El, cel care nu poate tine o furculita in mana, cel care nu se poate da jos din pat, cel care nu se poate spala pe fata. Iar noi, cei "normali", nu avem de facut decat un singur lucru - sa-i intindem mana si sa-l acceptam asa cum e!

Marius

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di