12-10-11

De unde nu-i, nu poti sa ceri

Faptul ca echipa nationala a Romaniei se zbate intr-un dulce anonimat si generala prabusire a fotbalului romanesc in lumea a treia nu mai sunt elemente de noutate. Cu toate acestea, aspect mult mai ingrijorator, analizele asupra evolutiilor echipei reprezentative de fotbal se opresc doar la nivelul bancii tehnice si a unor jucatori.

„Lucescu sau Piturca, care dintre ei a pierdut calificarea?” este o forma de analiza atat de simplista, de parca fotbalul nostru ar produce an de an fotbalisti de super clasa si doar erorile bancii tehnice au condus la acest faliment fotbalistic la nivelul echipei nationale.

Atata vreme cat fotbalul romanesc a trait de pe urma atat de hulitului sistem competitional comunist ajuns la apogeu in anii 80, lucrurile au stat bine. Problemele majore au aparut in momentul in care – paradoxal – fotbalul nostru de club statea cat de cat bine datorita evolutiilor Stelei (la mijlocul anilor 90) si – mai ales – datorita unei echipe Nationale care se califica cu mare lejeritate la turneele finale. In timp ce romanii se bateau in piept cu tricolorul in dreptul inimii defiland cu numele lui Hagi pe spate, la nivelul copiilor practicanți se producea un hau imens, unul ascuns de stralucirea unei generatii nascute si formate inainte de decembrie 1989.

Lipsa unei strategii, lipsa unei viziuni si a unor solutii, ba chiar dezinteresul manifestat la nivelul Federatiei Romane de Fotbal, un management defectuos simbolizat (doar) de celebrele gratare ale Nasului sub acoperisul calduros conferit de rezultatele momentului, au condus la un faliment total in ceea ce priveste cresterea talentelor dupa „revolutie”. Strigator la cer este faptul ca in tara noastra fotbalul este extrem de iubit, natiunea romana se poate lauda cu o programare genetica pentru a practica un fotbal de calitate fiind inzestrata cu ceea ce fotbalistic se numeste „o glezna fina”, iar terenurile artificiale particulare au impanzit aceasta tarisoara, semn clar ca acest joc detine suprematia.

Dincolo de scandaloasa intrebare „unde lucreaza taticul si mamica?” sistemul romanesc de descurajare a tinerelor talente a mers brici, propunand antrenori dezinteresati si prost platiti, conditii de antrenament improprii si un sistem de formare a jucatorilor bazat doar pe selectia naturala din care, dovedit este, au reusit sa iasa invingatori doar acei golani cu nervii puternici, pumn tare in vestiar, tupeu si spate. Adica exemplarele care predomina in diviziile inferioare ale slabitului sistem competitional din Romania.

In tot acest malaxor s-au inserat si impresarii, cu toata influenta lor nefasta. Vazuti drept salvatori ai cluburilor, in realitate acestia si-au salvat propriile buzunare si ocazional – pe cele ale finantatorilor. Practic acesti samsari si-au intins tentaculele influentand in mod nefericit si ultimile resurse ale fotbalului nostru, iar echipa nationala nu a facut exceptie. Atat de hulitul Razvan Lucescu, a plecat din cauza rezultatelor slabe si a unui joc invechit dar nimeni nu poate baga mana in foc ca nu si-au bagat si impresarii coditele pentru a-si influenta jucatorii – intamplator sau nu – stranieri, vedete ale echipei nationale. Doua dovezi clare care vin sa intareasca aceasta banuiala au fost reprezentate de 1) campania vadita anti Lucescu purtata prin presa si pe la televiziuni de catre Victor Becali in clipa in care Mutu a fost sarit din schema in cazul escapadei de dupa meciul cu Serbia, dar si victoria clara dublata de jocul extraordinar al tricolorilor impotriva Bosniei in clipa in care, in vestiar era cunoscut faptul ca Razvan va renunta imediat dupa joc la pozitia de selectioner.

Fotbalul romanesc nu are cum sa-si revina in aceste conditii, toate promisiunile jucatorilor sunt in van. Nu poti sa emiti pretentii atata vreme cat doar interesele proprii sunt urmarite, neexistand un plan comun, o strategie de dezvoltare, de promovare a tinerilor. Poate ca Radoi si Chivu s-au retras din motive personale dar, cu siguranta, fie si numai in subconstient au inteles falimentul, zadarnicia. Unde mai pui faptul ca doua elemente esentiale cu rol constructiv, valabile doar pentru deceniile trecute, și le-as numi aici „mediul de performanta Steaua Bucuresti” si rivalitatea „Steaua – Dinamo” au murit fiind inlocuite de derby-uri conjuncturale de tip Rapid – CFR Cluj si Poli Timisoara – Vaslui.

Mircea Sandu si mai ales Dumitru Dragomir arata cu degetul catre statul roman cand vine vorba de resurse sau de organizare, acelasi stat caruia i se arata coltul, fiind amenintat cu FIFA/UEFA atunci cand manifesta prin politicienii sai interes, fie si numai in scop propagandistic, pentru a se face ordine intr-un fotbal tot mai viciat. Iar peste tot si toate, simbolul unei generatii pierdute si a indisciplinei, Adrian Mutu se afla la un pas de a atinge recordul de goluri detinut de Hagi, in fond o confirmare fireasca pentru ceea ce simbolizeaza fotbalul romanesc dupa anul 2000.