29-09-11
VIDEO Ilie Stan, urmatorul antrenor dat afara dupa Ronny LevyFostul mare fotbalist Ilie Stan este viitorul fost antrenor al Stelei.Asa cum se petrec lucrurile in toata lumea buna a fotbalului, am aflat acest lucru, plus alte detalii, din stenogramele emisiunilor tv, unde invitat permanent este The One Man Army: "Am rezolvat, singurul lucru care a fost mai emoţionant a fost că a trebuit să le spun antrenorilor secunzi, mi-a fost jenă, îmi venea să plâng, sunt momente emoţionante, că renunţ la ei. Ilie Stan mi-a spus că el nu vrea niciun ban, că are încredere în mine, ca dacă o să facă treabă o să îi dau bani. Dar el vine numai cu staful său şi că vrea să facă toată munca. Va veni cu Edi Iordănescu şi cu Gabi Mărgărit şi cu ceilalţi oameni ai lui. A zis că o scoate la capăt, că o rezolvă sută la sută. Mai mult îmi pare rău de Eugen Nae şi de preparatorul fizic ăla italian (n.r. - Michele Bon). Dar au înţeles, eu nu am făcut niciodată asta. Ilie Stan a zis că ştie tot ce are la Steaua, iar la iarnă, dacă mai are nevoie de jucători, îi mai iau unul sau doi. Am încredere în el, dar încredere am mai avut în mai mulţi. Narcis Răducan va rămâne. Ilie Stan a zis că vrea să-l ţină în staful său, chiar pe bancă. I-a zis că de acum încolo vine în trening. Ilie Stan: "Gigi Becali m-a sunat imediat după meciul cu AEK Larnaca. M-a întrebat dacă sunt pregătit să vin la Steaua şi i-am spus că da. De când am început să joc fotbal mi-am dorit să joc la Steaua, vis care s-a realizat, apoi mi-am dorit să antrenez Steaua. Dumnezeu ştie ce o să fie. Sper să duc la capăt această responsabilitate. Becali m-a întrebat cu cine vreau să lucrez, cu Mihai Stoica sau cu Narcis Răducan, şi i-am spus: "În situaţia de faţă, vreau să lucrez cu Narcis". Mi-aş fi dorit să lucrez cu MM, dar nu în situaţia actuală... Atunci, Becali mi-a spus: "Bine, asta este decizia ta. Mi-a garantat până în vară postul, dar în fotbal nu se ştie niciodată, numai rezultatele vorbesc. În iarnă, vom avea o discuţie pentru a vedea care este direcţia în care trebuie să meargă echipa şi să încercăm să mai aducem jucătorii de care avem nevoie. Este foarte important meciul cu Oţelul. Apoi va fi pauză şi voi avea timp la dispoziţie să-i cunosc pe jucători. I-am simţit pe jucători obosiţi din punct de vedere psihic, astfel că până la jocul cu Oţelul mă preocupă starea lor. De la suporteri am primit multe mesaje în care mă roagă să încercăm să aducem echipa pe Ghencea. Şi la jucăroi am simţit că îşi doresc să revină pe Ghencea sau măcar să revenim la baza de pregătire, să facem antrenamentele. Din mesajele primite, am înţeles că galeria va veni lângă echipă dacă vom juca în Ghencea", a spus Ilie Stan la DigiSport. Narcis Raducan: "Voi rămîne pe aceeaşi poziţie. Îl voi ajuta pe Ilie Stan cum voi putea, voi fi aproape de echipă şi voi încerca să ajut cum pot. Voi avea în continuare aceleaşi atribuţii, dar voi prelua şi cîteva de la MM Stoica. Viaţa merge înainte, MM şi Rony Levy şi-au asumat responsabilitatea rezultatelor. Nu se ştie niciodată, poate voi mai lucra cu ei. Eu rămîn director sportiv, asta e pregătirea mea. Am apucat să vorbesc cu Ilie Stan, noi ne-am mai cunoscut şi ca jucători. Probabil vor fi schimbări şi eu voi lua loc pe banca de rezerve la meciuri pentru că îşi doreşte să fiu lîngă el" Antrenorul Ronny Levy a fost dat afara de la Steaua dupa ce "ros-albastrii" nu au reusit decat o remiza in deplasarea cu AEK Larnaca, din Europa League. Levy, care a fost aspru criticat atat la pauza, cat si dupa meciul din Cipru de creditor,, a fost anuntat ca trebuie sa isi caute un alt loc de munca. "În fotbal trebuie să rişti, dacă joci cu trei închizători. Mă refer la Brandan: în 10 meciuri am jucat în 8, cu argentinianul închizător. Nu ai cum să câştigi cu trei închizători. A jucat aceeaşi tactică ca şi cu Schalke şi am întâlnit o echipă de divizia a treia. Da, mă gândesc să schimb antrenorul. Poate Levy îşi va da demisia, să vedem. Nu ştim deocamdată cine va veni. Nu prea mai vreau antrenori străini. Dacă nu ştiu limba româna nu mai vreau, asta a fost şi problema la Levi. O să fie un antrenor cum are Dinamo, unul tânăr. Nu a mai fost la Steaua. Ei îl au pe Ciobotariu şi sunt pe locul 1. Ne e nicio nenorocire, o să ne despărţim cu prietenie. Şi el şi-a dat seama că nu merge. I-am purtat respect, la rezultatele care au fost trebuia să schimbăm trei antrenori. Am vorbit cu Condescu să văd dacă mi-l lasă pe Grigogaş. Încă nu am vorbit cu Grigoraş, dar pentru el ar fi o mare şansă cu care nu s-ar întâlni de două ori în viaţă. Să vedem! Edi Iordănescu a făcut o mare greşeală când n-a acceptat să rămână. Acum nu se ştia. I-am zis de atunci că poate rămânea o etapă, două, pe viaţă. Ghinionul lui Caramarin e că nu are licenţă, că îl lăsam pe el. Şi Pustai ar fi o soluţie, dar crezi că pleacă el acum? Sabău? Niciodată! Nu lucrez eu cu pocăiţi. Şi Ilie Stan e o soluţie... Nu-mi fac probleme că nu o să ne calificăm. Eu zic că avem nişte jucători care vor juca foarte limpede. Eu am încredere mare în echipă, vom vedea dacă mă înşel sau nu. Eu am încredere mare în echipă, vom vedea dacă mă înşel sau nu", a declarat Brânzette. Se pare ca, informat asupra intentiilor lui Becali, Levy i-a anuntat pe jucatori ca isi da demisia pe aeroportul din Nicosia. Ilie Stan: "Dacă domnul Becali a zis asta ştie ce zice. Înseamnă că vineri, când ne vedem, negocierile vor porni de la 60 la sută. Primul meu vis a fost să joc la Steaua, iar al doilea să o antrenez. Dar mâine, după ce discut cu dânsul, o să spun mai multe. Mai rău ca în momentul de faţă la Steaua nu este posibil, nici chiar cu mine pe bancă. Meciul de la Nicosia a fost la fel de prost ca cel cu Sportul. Nu văd soluţii imediate pentru ieşirea din criză. Cert este că este nevoie de un şoc la echipă şi neapărat e nevoie de revenirea pe Ghencea, acolo unde Steaua e la ea acasă". FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
FULL VIDEO - A 21-A CUPA!STEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. DiAISS: "Atentionam conducerea Stelei sa inceteze cu declaratiile iresponsabile!"In urma declaratiilor finantatorului Stelei, domnul George Becali, premergatoare meciului retur dintre Steaua si TSKA Sofia din preliminariile Europa League, Asociatia Independenta a Suporterilor Stel |
Virgil 30.09.2011@13:41
Steaua Branesti! pacat de levy asta ca n-a avut mai mult timp.
Sunt de acord cu tine. Pana la final ar fi desfiintat Steaua.
Korado 30.09.2011@14:10
AleXyS.fCSB 30.09.2011@15:23
AndyQ 30.09.2011@15:46
@ AndyQ: Nu cred, Andy, ca e solutia cea mai buna. Daca am face asta, am fi catalogati ca suporteri de rezultat, pe buna dreptate. Toti ar spune "Domne, astia sunt cu Steaua numai cand joaca bine".
Chris, pe toata planeta asta, in cazul fotbalului, conteaza rezultatele, chiar si pentru suporteri, doar ca nu in totalitate.
Respectivul mod de protesc ar fi indreptat asupra tuturor relelor si esecurilor Stelei, fie ca sunt in teren sau manageriale.
"Nu ne meritati" nu se refera neaparat la rezultate, iar daca il faci de modelul "nu va meritati istoria si suporterii" nu cred ca ne-ar cataloga cineva drept suporteri de resultat.
Si in acelasi timp, istoria inseamna foste rezultate, nu?! sau tu cand te gandesti la palmaresul Stelei, la istorie, te gandesti la meciuri de cupa castigata acum 30 de ani cu 8-0 in fata echipelor de divizii inferioare!? Eu cred ca te gandesti la meciurile facute cu echipe mari, fie ca Steaua le-a castigat sau pierdut. Pai ca sa ajunga la meciurile alea tari... trebuia sa aiba rezultate, de unde rezulta tot ce inseamna Steaua si culorile ei.
Tu de ce erai suporterul Stelei, cand te interesa echipa!? Pentru ca avea o istorie, facuta prin rezultate, ceea ce te-a adus aproape de culori, fosta echipa a armatei, chestii cu onoare, munca serioasa, profesionalism, pentru ca continua sa aiba o constanta in evolutii, pentru ca se batea de la egal la egal cu orice echipa, pentru ca suporterii erau minunati in tribuna si era un vis sa te alaturi lor? sau pentru ca era ciuca batailor si stadionul era mai gol, cum se intampla la alte echipe!?
Dupa ce iti raspunzi la intrebarea asta sa-mi spui daca contau sau nu rezultatele si daca suporterii erau tinuti aproape prin rezultate.
Altfel cum crezi ca isi tine o echipa suporterii?! prin batai la retrogradare?! iesiri si intrari din prima divizie? Nu... ci prin rezultate.
Eu sunt suporter de rezultat, dar nu rezultatul unui meci ci rezultatul unui management sanatos, a lucrului profesionist, care inevitabil se vede in teren.
Acum, tot din aceleasi motive mi-e scarba de situatia in care s-a ajuns, lipsa profesionalismului si implicit a rezultatelor.
Protasov 30.09.2011@16:52
AndyQ 30.09.2011@17:32
daca urmatorul sclav ar fi... Protasov, cam ce variante de nickname ti-au mai ramas? )
armanovici 30.09.2011@17:39
S-a dus Levy!Ii urez succes in continuare si oricum nu a dovedit nimica... Insa odata cu el a plecat si sclavul de MM! ... Macar am scapat de un GUNOI! Mai ramane principalul gunoi ...
Mai ramane ghena de gunoi care e cat toata pipera
ninjutssu 30.09.2011@18:00
andreich 30.09.2011@18:59
Protasov 30.09.2011@19:07
Protasov,
daca urmatorul sclav ar fi... Protasov, cam ce variante de nickname ti-au mai ramas? )
Protasov a plecat la primul apel pe banca tehnica, de asta am ales nick-ul. De cand a plecat i-a mai refuzat in doua randuri.
Nu am emotii cu privire la nick, nici un om serios nu ar veni acum la echipa asta. Imi place sa cred ca Protasov este un tip serios.
Astristul 30.09.2011@20:36
Imi place sa cred ca Protasov este un tip serios.
Chiar e!
AndyQ 30.09.2011@21:47
Astristul, il cunosti personal, sau spui ca e serios doar din ce ai vazut la TV sau in presa scrisa? Imi argumentezi si mie!? fa-ma sa cred ca e un om serios.
Noi am prins putin din antrenorul Protasov, dar nimic din omul Protasov, asa ca hai sa nu-l adulam pentru ceva ce habar n-avem.
La un contract pe bani seriosi sunt convins ca ar spune "da", pentru ca e tipul ala de antrenor. Sa nu-mi spuneti ca a plecat la Dnipro pentru performanta, ca a terminat pe 14 in sezonul imediat urmator. Mare performanta... si din cate stiu a fost dat afara de la urmatoarele 2-3 echipe, dupa Steaua, tot pe motive de performanta.
Simplul fapt ca sederea lui la Steaua a coincis cu 4-5 meciuri bune dupa 5 meciuri in care Steaua nu a marcat niciun gol, cu el pe banca, nu-l fac mare antrenor, ba mai mult... unul mediocru. Si ideea cu "le-a lasat jucatorilor bucuria de a juca"... no comment... a fost antrenor la Steaua timp de 5 luni in care rezultatele au fost destul de slabe.
Oricum, indiferent de numele antrenorului Steaua n-are cum sa facas performanta cu un asemenea manageriat.
red&blue_boy 30.09.2011@23:00
Asta e relevant, ce conteaza, restul e can-can...
Octavion sâmbătă la 07:23
red&blue_boy sâmbătă la 09:04
Daca noi astia, carora nu ne convine nimic, care nu suntem suporteri nici cand Steaua mai bate, asta extrem de rar, nu sustinem echipa,de ce nu o sustii tu si altii "adevarati" ca tine? De ce nu mergeti voi la meciuri, de ce nu umpleti voi tribunele? Cine va opreste sa faceti atmosfera, sa fiti alaturi de ea si pe locul 5 si pe locul 8,9,10?
Inteligentule, echipele pe care le-ai enumerat mai sus si-au facut stadioane proprii, ori s-au facut stadioane pentru ele, alte stadioane, s-au mutat pe un alt stadion, nou, modern, dar care e tot al lor. Daca Steaua isi facea un stadion nou, modern, doar al ei, era altceva. S-au dus Arsenal sau Juventus sa joace pe la Liverpool sau Roma? Joaca pe stadionul lui Arsenal sau Juventus si United,Chelsea sau Roma,Napoli?Asa , National Arena e stadionul nostru? Asta e casa noastra? O impartim cu Rapid, Otelul si mai striu eu cine va juca acolo, azi-maine juma' de campionat. Nu, de ce sa isi mai faca echipele stadion, cand pot juca toate pe National Arena?
Si nu cauta nimeni pentru joc scuza cu stadionul. E vorba de mai mult, de identitatea noastra, de ceea ce inseamna , mai exact a insemnat, Steaua.
ENDer sâmbătă la 09:16
akebono sâmbătă la 09:34
Succes Ilie Stan!
AndyQ sâmbătă la 09:51
cunosti expresia "ca puiu' la taiere"?
toti au avut declaratii ca si cele ale lui Stan: Hagi, Lacatus, Dumitrescu, Levi,Bergodi, etc.etc. si toti au avut parte de acelasi tratament. Care a fost demn... a plecat de bunavoie, altii au revenit precum un sado-masochist.
Steaua suna bine in CV, si Ilie Stan stie asta. Doar ca nu o sa sune bine: Steaua - oct 2011 - feb 2012.
red&blue_boy sâmbătă la 10:04
Esti optimist !
AndyQ sâmbătă la 10:47
SSK sâmbătă la 11:32
Eu mizez pe octombrie-decembrie 2011.
tavyto sâmbătă la 11:43
Nefericitul Ilie Stan se pare ca va fi viitorul fost antrenor al Stelei. Ca (inca o) dovada cata IQ au idolii nostri.
Eu tind sa pronostichez ca va avea un mandat inca si mai scurt decat al lui Levi.
Nefericit intradevar, dar cred ca o sa stea mai mult pe banca. Mie mi se pare un antrenor decent. Din pacata o sa-l schimbe la anul chiar daca o sa inceapa sa faca treaba , asta pentru ca la Steaua este un obicei deja "trade mark" sa schimbe antrenorii foarte des.
adi_steaua sâmbătă la 12:01
Andrei* sâmbătă la 12:59
Succes Ilie Stan!
din pacate pentru el scenariul e deja stabilit...inceput entuziasmant,sfarsit umilitor!
Stanici sâmbătă la 13:31
Zici ca merita sustinerea suporterilor. Normal ca merita, omul e fost fotbalist la Steaua. Dar, te intreb eu. Ce rost are sa sustii pe un pilot de curse daca stii ca ala va conduce o masina in a carei motor isi baga nasucul patronul, care nu e mecanic ci e cioban?! Cum sa te astepti la performante din haosul asta de la club? CUM?!! Incerc sa fiu strict pe partea tehnica, materiala, ca sa zic asa, pentru ca am impresia ca de partea de suflet cu calcarea in picioare a principiilor steliste te doare in cot, ca sa folosesc un eufemism.
Mariusake sâmbătă la 14:34
DanStan sâmbătă la 15:14
Tii cu Steaua sau te duci la plimbare frate. Pace.
O singura intrebare am : ala care guitza dupa meci "sus pe maibac, n-ea Jiji" ... tine cu Steaua ?
Hai sa pun totusi inca o intrebare : aia care se duc la meci pentru a face poze cu idolu' de la loja ... tin cu Steaua ?
pda sâmbătă la 15:39
DanStan sâmbătă la 16:10
drvladyk sâmbătă la 16:58
Succes Ilie Stan!
ma omule ai dreptate cumva, Ilie e ok, da tu nu intelegi ca acolo nu se mai poate face treaba? pestele de la caP SEimpute zice o vorba batraneasca... ce dracu nu8 intelegeti?
DanStan sâmbătă la 18:11
1. clasarea pe un loc de cupa europeana la finalul campionatului
2. clasarea pe locul 2 in grupa Europa League
3. accesul in fazele superioare ale Cupei Romaniei (cel putin sferturi de finala)
4. obtinerea unor rezultate onorabile in meciurile impotriva marilor rivale din Bucuresti.
Asta-i tot. Nu kkturi gen "tiki taka", "finala Europa League", "bag jde meleoane si-o sa fiu pe locu' unu de Paste" si-alte aberatii d-astea care prind doar la retardati.
Octavion sâmbătă la 18:12
Ilie Stan, un nimeni cu acte daca ne referim la cariera de antrenor chiar sub Lacatus daca e posibil asa ceva.
esti tu mai tare prietene? da-i o sansa. asta trebuie sa faci, sa ii dai o sansa , le dai o sansa tuturor, nu ai un cuvant important =)) asa ca da-i o sansa.
nemilosul sâmbătă la 19:52
Mariusake si pe toti retardatii cu memorie scurta/creiere de bibilica.
danimarcu sâmbătă la 20:12
Ca dispar la fel de subit precum apar...
Symmy sâmbătă la 20:44
clausblaus sâmbătă la 20:48
Nu am nimic de impartit cu Ilie Stan,doar ca o sa ingroase randurile celor ce au plecat cu coada intre picioare de la Steaua.
@Mariusake
Si daca te nasteai zilele astea tot ai fi stiut de ce este diferenta asta intre 2005-2006 si 2011.
Capuri goale cu dor de creier!
SteauaClan sâmbătă la 21:46
Mergi la un control, serios vorbind acest articol are rolul de a informa nu de a cere pareri,daca te crezi un mare formator de opinie deschide un site (ex:oaie.ro)poate imparti o paine cu prestatorii de la sporno.ro
vevebr sâmbătă la 23:49
Ilie Stan nu a gresit inca fata de nimeni ar trebui sa primeasca sustinere
a gresit cand a acceptat postul de antrenor
red&blue_boy ieri la 00:30
Ar fi cazul sa primeasca si Mache in sfarsit o sansa!
Plus ca se simte in mana!
Dragosinho ieri la 00:41
Inciu-Ciuna ieri la 00:47
nu facea altceva decat sa tarasca echipa in noroi prin pregatirea slaba si era foarte aproape sa compromita calificarea in primavara europeana.
ca sa nu mai zic ca cu el antrenor se reduceau drastic sansele la titlu.
Ilie stan are nevoie de sustinerea suporterilor adevarati.
AndyQ ieri la 08:44
noroc ca si-a dat seama la timp Supremul Comandant si l-a schimbat cu unu capabil nu?! La Steaua asta inseamna performanta: nu castigi in 3-4 luni, esti schimbat. Nu are nimeni rabdare cu non-valori de antrenori, nu?
Cum dracu au a vut aia incredere in Sir Alex Ferguson, care dupa numire, timp de 2-3 sezoane n-a castigat mare lurcu, ci a construit o echipa.
La noi nu e nevoie de constructie, se poate si din mers, ne-a demonstrat-o idolul tau, 2gi, de atatea ori.
punk ieri la 23:39
Andreea 03.10.2011@00:47