home
12-09-11

Începe procesul dintre MApN și Gigi Becali pentru Steaua

Procesul dintre Ministerul Apărării Naționale și clubul de fotbal Steaua București, finanțat de europarlamentarul Gigi Becali, începe, marți, 13 septembrie, la Tribunalul București. Clubul Sportiv al Armatei (CSA), din cadrul MApN, cere ca formația lui Gigi Becali să nu mai poată folosi marca și emblema ”Steaua București”.

Un general al MApN a depus în luna mai, la Tribunalul București, o cerere prin care CSA solicită ca formația creditată de Gigi Becali să nu mai poată folosi brandul ”Steaua București”. Comandantul Clubului Sportiv al Armatei, colonelul George Boroi, susține că CSA este singura instituție care poate folosi marca ”Steaua București”. Acesta a explicat că CSA nu a acceptat niciodată înregistrarea mărcii la OSIM de către Gigi Becali. De asemenea, potrivit lui Boroi, europarlamentarul a obţinut marca Steaua prin cesiune de la Asociaţia Fotbal Club Steaua Bucureşti, societatea care a administrat clubul înainte de 2004 şi care s-a dizolvat în 2006, apoi a înregistrat-o la OSIM. ”Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti nu este de acord ca sigla-simbol a clubului, ca reprezentant al Ministerului Apărării Naţionale, care a făcut nume şi renume în arena sportivă internă şi internaţională de-a lungul a 58 de ani de activitate sportivă, să fie cesionată abuziv şi nelegal unei grupări private, chiar dacă ea se numeşte SC Fotbal Club Steaua Bucureşti. Precizăm că nu întâmplător SC Fotbal Club Steaua Bucureşti a solicitat Asociaţiei Fotbal Club Steaua Bucureşti cesionarea mărcii, întrucât CSA Steaua nu a fost de acord şi nu şi-a dat consimţământul ca SC Fotbal Club Steaua Bucureşti să-şi înregistreze marca”, se arată în cererea depusă de CSA la Tribunalul București.

Gigi Becali îl acuză pe Oprea

De cealaltă parte, Gigi Becali susține că cererea CSA este tardivă și că MApN nu are nicio șansă în instanță. ”Este numai o chestie cu care se fac de râs. Altceva nu e. E la mintea cocoşului. Toate actele au fost aprobate acum opt ani. Ele au fost aprobate nu de Becali, ci de către vreo opt-nouă generali şi colonei ai lor, ai clubului Sportiv al Armatei Steaua. Ei au aprobat lucrurile astea. Vii după opt ani de zile, când tu ca club al Armatei mă accepţi, faci contract cu mine pe stadion, ca şi societate comercială Steaua, o accepţi şi după opt ani spui că n-ai voie? Câtă tâmpenie poate să existe? Noi facem acte comerciale opt ani de zile şi după opt ani ei vin şi spun că n-au ştiut că se numeşte Steaua şi ne contestă? Există o mentalitate a lui Gabi Oprea (n.r. – ministrul Apărării Naționale) şi a lui Zisu (n.r. – generalul Cătăli Zisu). Gabi Oprea a fost tot timpul împotriva mea, nu ştiu de ce. Eu i-am făcut mereu numai bine. Dar mult bine. Nu ştiu ce are, dar nu mai are mult. Cât îl mai folosesc ăştia cu voturile”, a spus Gigi Becali.

Istoria brandului Steaua

Brand-ul ”Steaua București” s-a aflat în proprietatea Ministerului Aparării, prin Clubul Sportiv al Armatei din 1947. În anul1998, secția de fotbal s-a desprins de Clubul Sportiv al Armatei, trecând în administrarea Asociației Fotbal Club Steaua București. Ulterior, în 2003, clubul de fotbal a fost preluat de SC FC Steaua București SA, deținută de Gigi Becali.

Interzis pe Ghencea din cauza datoriilor

Procesul pe marca și emblema Steaua București este doar un episod din conflictul dintre MApN și Gigi Becali. În vara acestui an, formația finanțată de europarlamentarul român a fost nevoită să părăsească Stadionul Ghencea, după ce contractul cu ministerul a fost reziliat, iar pe mai multe bunuri aparținând clubului a fost pus sechestru. Motivul este legat de datoriile pe care clubul lui Gigi Becali le are față de MApN. De altfel, ministrul Gabriel Oprea a precizat în mai multe rânduri că Steaua va putea juca din nou în Ghencea doar în momentul în care Gigi Becali va achita restanțele către MApN și va respecta prevederile contractuale.

e-politic.ro

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di

AISS: "Atentionam conducerea Stelei sa inceteze cu declaratiile iresponsabile!"

AISSIn urma declaratiilor finantatorului Stelei, domnul George Becali, premergatoare meciului retur dintre Steaua si TSKA Sofia din preliminariile Europa League, Asociatia Independenta a Suporterilor Stel