13-09-11

Noaptea visez ca merg din nou(2)

Mihai Neşu: “Oamenii au vise cu ei zburînd. Subconştientul meu s-a adaptat. Noaptea, visez că merg”

Azi, partea a doua a interviului realizat în clinica De Hoogstraat din Utrecht cu Mihai Neşu, fotbalistul paralizat de 4 luni de la umeri în jos. Poveştile sale memorabile descriu o lume crudă şi generoasă deopotrivă

Da, aveţi dreptate sa va gîndiţi la asta! N-o spuneţi, dar o gîndiţi: înfrumuseţează ziaristul totul?! Cazul Mihai Neşu pare povestea unei exemplarităţi căutate. Un sportiv de 28 de ani a suferit un accident stupid la antrenament acum 4 luni. Nu-şi poate mişca decît capul şi mîna dreaptă, dar şi aceasta incomplet. Şi totuşi, îşi poartă suferinţa cu un optimism lucid.

E o versiune cosmetizată a vieţii, obţinută printr-o chirurgie jurnalistică de imagine? Nu! Nu e aşa! Sau nu e Mihai Neşu aşa.

Nu înfrumuseţez şi nu omit nimic din detaliile vieţii fostului fotbalist al Stelei, al lui FC Utrecht şi al echipei naţionale, aşa cum am ajuns să le cunosc, incomplet, desigur. Scriu despre o viaţă dusă sub anonimat, Mihai e înregistrat la clinică sub un amuzant nume olandez de familie tocmai ca să nu fie în atenţia nimănui! Scriu despre o viaţă în care Mihai stă conectat cu ceilalţi printr-un iPhone pe care-l comandă cu gura, “o propunere a mea, pe care mi-a executat-o omul de la Servicii Inovative şi Tehnice din clinică”. Există aşa ceva!

Iar dacă există un om angajat de spital ca să se ocupe cu inovaţiile pentru bolnavii paralizaţi, atunci veţi înţelege mai uşor fiecare dintre poveştile pe care Mihai Neşu a decis să le spună cititorilor Gazetei.

Şi apropo de înfrumuseţare. Ieri a sosit un mesaj de la un cititor din Londra: “Mihai Neşu pare extraordinar nu atît pentru că e optimist, ci pentru că e reflexiv. Oamenii care se gîndesc atent şi profund la ei, la ceilalţi şi la lume sînt speciali”.


Hai să vedem cum sînt speciale istoriile lui Mihai Neşu!

Intamplari, oameni si fapte care il fac pe Mihai sa mearga inainte
5 Povesti din spital
Romanii au fost uluiti in fata puterii psihice a fotbalistului

“Le dau ceva?”. Întîi, nu pricepi ce spune colegul tău la telefon. Se referă la interviul lui Neşu. “Le pun ceva în mîncare, le dau nişte pastile pentru cap? Serios, nu cred că altfel se poate să fii atît de optimist cînd de patru luni eşti paralizat de la umeri în jos!!!”. Aha, acu’ înţelegi.

Nu m-am gîndit la asta, dar uimirea ziaristului Daniel Nanu avea să se prelungească şi să se ramifice toată ziua, în zecile de telefoane primite ieri, după publicarea primei părţi a interviului cu Mihai Neşu: “Hai, mă, că nu se poate fără! Ce tratament dau olandezii pentru psihicul celor imobilizaţi după accidente la coloană?!”.

Neşu ia magneziu. O pastilă mică, albă, pe care asistenta i-o strecoară între buze.

Poate că nu ei dau, poate că nouă ni se dă.

Au lucrat 300 de ani!

Turnul catedralei din Utrecht are 112 metri înălţime. Aproape patru blocuri de 10 etaje înşurubate unul peste celălalt. A fost terminat în secolul 14. Construcţia a durat 300 de ani.

În zilele senine, din vîrful Domtoren se ghicesc clădirile din Amsterdam, efigia urbană a liberalismului şi excentricităţii, tentaţie aflată la doar 60 de kilometri distanţă. În fine, asta cu zilele senine e un fel de a spune.

Fuga la Amsterdam

“Ai văzut oraşul?”, întreabă Mihai. La Utrecht se referă. “E frumos şi liniştit chiar dacă pierdem meciurile”, rîde el. “Cînd am venit aici, în 2008, eram fericit că, după victorii, oamenii îmi strîngeau mîna pe stradă, dar mă gîndeam cum o să fie la înfrîngere. La început, mamă, mamă!, de ruşine fugeam cu Maria în Amsterdam ca să nu dăm ochii cu suporterii cînd pierdeam”.

Treaba că fugea de ruşine n-o cred. Nu te duci la Amsterdam de ruşine, te duci să te distrezi. Bine, coffeeshopuri sînt şi la Utrecht. Copiii sub 14 ani care citesc acest articol sînt rugaţi să creadă că “coffeeshop” e un loc unde se bea cafea. Nişte caraghioşi noi, părinţii!

Apoi a urmat prima întîmplare pe care Mihai vrea s-o povestească.

“Întîi pe ziar, apoi pe net”

Un respiro. Aer adînc în piept. Abdomenul lui Mihai se mişcă regulat. Stă la orizontală şi respiră. “E norocul meu că pot respira. Abia aştept să citesc interviul”.

“Îmi vreau vechiul creier analog înapoi!”, scrie undeva Nicholas Carr, analist şi sceptic al lumii digitale în care nimeni pare nu mai citeşte.

E o nebunie, asta-i adevărata nebunie, să crezi că, în plin deficit naţional de atenţie susţinută, oamenii vor citi pe îndelete poveşti. Mihai Neşu e sigur însă că discuţia lentă, infinită, în fond o discuţie între un bărbat de 28 de ani paralizat de la umeri în jos şi milioane de oameni care au auzit cîte ceva despre drama lui, această discuţie, aşadar, poate fi întîmpinată cu multă răbdare de către voi.

O simplă discuţie fără imagini, fără fotografii, imagini care oricum nu ar arăta nimic spectaculos, pentru că Mihai e neschimbat la faţă. Doar o discuţie şi cuvintele pe hîrtie sau pe ecran.

“Auzi, fii atent, tipăriţi întîi articolul în ziar şi abia apoi îl puneţi pe net? E normal aşa”, planifică el, amuzat. “O -să-l citesc şi eu pe iPhone, dar să-mi trimiţi şi ziarele, te rog!”.

Încep poveştile.

“Manevrez iPhone-ul cu gura. Cînd l-oi sunat pe George Ogăraru s-o speriat: «Îţi mişti mîna? Ţii telefonul?!! ». Stai liniştit, i-am zis. E brevet personal!”

Povestea sms-urilor scrise cu gura si a literelor tastate cu privirea

La Clinica de Recuperare din Utrecht, Mihai Neşu are un program fix. Nu face doar ore de terapie fizică, ci şi şedinţe frecvente cu cel care se ocupă de inovaţiile tehnice pentru oamenii cu dizabilităţi.

“E un mega băiat”, îl descrie el pe angajatul de la inovaţii. În afara scaunului cu rotile, două sînt dispozitivele pe care Mihai le foloseşte. Primul, standard, este un tub plasat deasupra patului, tub în care suflă şi schimbă canalele TV ale te-levizorului de la clinică.

Tot gura o foloseşte şi pentru a utiliza telefonul, voce şi sms, pentru a naviga pe net şi pentru a-şi citi mailurile. Pasionat de tehnologie, ideea i-a venit lui Mihai de la stick-ul utilizat de regulă pentru ecranul touch de iPhone.

“Mi-am adus aminte de stick-ul Apple şi l-am rugat să ne imaginăm împreună un stativ pentru iPhone-ul meu, care să aducă aparatul în faţa mea şi eu să-i pot atinge ecranul cu un beţigaş special de 15 centimetri”, arată Mihai. Aşa formează numerele, aşa dă sms-uri.

Mihai urmăreşte direct pe ecranul de iPhone clipuri pe youtube, “ascult muzică diferită”, emisiuni TV din ţară difuzate pe net sau siteurile pe care le citeşte.

Următorul pas va fi adaptarea softului eye-tracking, care este deja experimentat inclusiv în clinica olandeză. “Chiar colegul meu de salon are o versiune a softului”, spune Mihai.

Practic, în eye-tracking se foloseşte un ecran special de computer, senzitiv la privirea umană. “Tastatura îţi apare pe ecran şi, fără mîini, fără mouse sau fără alt device, doar cu privirea, poţi muta cursorul sau poţi tasta litere dacă clipeşti. Şi dacă nici măcar nu poţi clipi, există şi astfel de oameni paralizaţi, ai o versiune în care se tastează dacă ţii privirea fixată asupra unei litere cîteva secunde”, spune Mihai.

Privirea îi luceşte. Exact pe asta se bazează eye-trac-king. Pe strălucirea corneei reflectată pe ecran. Cînd tehnologia a apărut, consumatorii s-au îngrijorat, a scris New York Times. “Dacă apeşi SEND din greşeală cu privirea şi faci o plată cu cardul?!”, au exclamat ei.

Ridicol? Deloc. Mihai e foarte atent cu banii lui.

A dat un SMS
Pasiunea pentru tehnologie îl ajută acum pe Mihai Neşu: Duminică noapte, el a privit pe iPhone pe net emisiunea pe care Mircea Badea i-a dedicat-o, iar luni dimineaţă a trimis un sms, folosind dispozitivul de buze, către gsp, cu mulţumiri şi ziarului, şi realizatorului TV

Povestea patronului care recupereaza submarine atomice si nu stie sa-si certe jucatorii

“Eram în primul an de contract cu FC Utrecht. Pierdusem cu 5-1 cu Vitesse. Un dezastru cum ar veni”, se crispează Neşu.

“A doua zi, la stadion, l-am văzut pe Frans van Seumeren, acţionarul clubului. E milionar, dar milionar adevărat la cîte impozite se plătesc aici! Eram în parcare şi am stat cu fundul în maşină. Am zis c-o pleca. Mi-era ruşine să dau ochii cu el! N-a plecat şi am pornit spre teren, pe lîngă el. M-a văzut, m-a salutat şi mi-a zis doar atît: «N-a fost prea bine ieri, aşa-i? Lasă că batem meciul următor, avem cu Feyenoord». Ţin minte şi acum că am rămas mut, n-am fost în stare să mai spun nimic”.

Aceste întîmplări l-au transformat. Accentul ardelenesc a rămas după 10 ani de cînd a pornit din Bihor, dar ideile i s-au schimbat la 3 ani de cînd a plecat din România.

“După ce am trăit trei ani în acest fel, m-am trezit mirat ori de cîte ori simţeam, la «naţională», că oamenii ne apostrofau în afara terenului. Nu pe stadion, unde toată lumea îi încinsă, ci pe stradă. Cum să zic, m-am surprins singur cu mentalitatea schimbată, pentru că nu mă mai simţeam vinovat sau temător, ci doar mă gîndeam: «Ce au cu mine? Am dat tot ce am putut eu!»”.

“Am un patron a cărui firmă a scos submarinul atomic Kursk de pe fundul mării, cu tot cu cadavrele marinarilor, şi care nu mi-a reproşat, niciodată, nimic, indiferent de rezultat”

Nu-l idolatrizează. Chiar şi faţă de patronul său, Neşu pare la fel de liber în gîndire: “Uneori, Frans van Seumeren are planuri cam exagerate cu echipa. Dar se zbate mereu şi se gîndeşte cum să organizeze clubul, cum să facă mai multe abonamente sau să aducă mai mulţi spectatori”.

“La un moment dat, l-am văzut pe patron pe Discovery. Semna, împreună cu Putin, contractul prin care una dintre firmele lui urma să scoată submarinul Kursk de pe fundul mării. Erau trupurile marinarilor în el şi ceva rachete atomice, neexplodate parcă”

Operaţiunile de recuperare a epavei şi a cadavrelor, aflate la 100 de metri de suprafaţă, au fost extrem de dificile din cauza riscului de explozie a încărcăturii atomice militare aflate la bord.

Despre Kursk
Kursk a fost submarinul atomic al flotei ruse care s-a avariat în august 2000, omorînd 118 -oameni aflaţi în interiorul devenit o capcană îngrozitoare pe fundul mării Barents.

“Van Seumeren e un tip total special. Cu toate afacerile şi bogăţia sa, locuieşte în casa cea mai mică din sătucul său”, îl completează Maria, soţia fotbalistului. “Se poartă modest, umblă o săptămînă cu aceleaşi haine de-ţi vine să-i zici: «Mai schimbă-le!»”, se amuză Mihai.

“Anii trecuţi patronul a traversat, cu soţia şi cu cîinele, Europa pe bicicletă pînă la St. Petersburg, iar anul acesta mi-a trimis o vedere din concediul în care a mers pe jos din nordul în sudul Olandei”.

În salon, peretele din spatele patului lui Mihai este acoperit cu mesaje de încurajare şi cu vederi sosite cu poşta din vacanţele prietenilor. E o cacofonie de culori. Violetul cîmpurilor de levănţică din Provence, albastrul unui cer din Toscana sau conturul unei insule exotice. O vară întreagă.

Povestea ferestrei cu pomi si a noptii care a urmat la Terapie Intensiva

Pe 10 mai 2011, la cîteva minute după accidentul petrecut pe terenul de antrenament al lui FC Utrecht, Mihai ajungea la spital. Conştient şi, mai ales, conştient că nu se poate mişca.

Ştia că e grav, dar nu ştia că poate muri în orice moment. “Abia după operaţie, Maria mi-a zis că, timp de două zile şi două nopţi, n-au ştiut dacă voi trăi”, spune Mihai.

“Chiar şi cînd am redevenit conştient după intervenţie am avut zile foarte grele”. I-au rămas două momente puternic înscrise în memorie.

“Cînd m-am trezit, eram la Reanimare şi m-am uitat pe geam. Construcţia sălii a fost astfel concepută încît vederea să dea într-un soi de curte interioară frumoasă, cu vegetaţie şi pomi”, rememorează el, respirînd, dintr-o dată, accelerat. Este emoţionat.

“Atunci m-am simţit bine să văd viaţă şi natură. Mai tîrziu, am realizat că ei au gîndit lucrurile în aşa fel încît oamenii aflaţi la încercare să poată să vadă primul lucru un colţ frumos de lume!”. Sau ultimul, dar asta n-o spune. O gîndesc eu, nu ştiu dacă amîndoi. Şi n-are nici o importanţă.

Mihai adaugă. “A mai fost ceva. Nu puteam să dorm, nu neapărat de dureri, dar nu aveam o stare bună. Au încercat cu somnifere, dar nu mă ajutau şi nici medicii, nici eu nu le doream în exces”.

Se uită în tavan. Unul dintre puţinele răgazuri pe care le cere, -tacit, ritmului impus de el pentru discuţie. Doar cîteva secunde de pauză. Apoi reia. “Vezi, acum cînd mă uit în tavan ştiu să-mi stăpînesc mintea şi mă simt bine. Atunci însă, mintea mea fugea la fel şi fel de gînduri”. Şi, în acea noapte, de el s-a apropiat o asistentă, “una dintre cele două care mă supravegheau în acea tură”.

“O zis că, decît să iau pastile, mai bine stăm de vorbă. Şi a stat cu mine de vorbă o noapte întreagă”. Plînge.

Povestea politistului pentru care Mihai a jucat un meci de caritate

Ca orice suferind, imaginaţia lui Mihai explorează vecinătăţile umane şi cazurile asemănătoare. “La un moment dat, cei de la club ne-au anunţat că vom juca un meci pentru un poliţist care a avut un accident la datorie”, îşi aminteşte fotbalistul. “Am jucat partida de caritate. După accidentul meu, am aflat că omul avea ca mine, o leziune la nivelul vertebrei C3!”.

S-a interesat şi povesteşte. “Poliţistul era pe stradă, la serviciu. Un om a vrut să se sinucidă, el a intervenit, a reieşit o busculadă şi cineva, nu mi-e clar cum şi de ce, i-a băgat un cuţit în gît poliţistului exact la vertebra C3. A paralizat! A vrut să ajute pe cineva şi a paralizat”.

N-a abandonat însă şi s-a refăcut parţial. “Acum lucrează tot la poliţie, în birou, desigur, în cărucior. Cei de la clinica de aici mi-au spus că mă vor duce să mă întîlnesc cu el. Vă daţi seama ce legătură ciudată s-a creat! Amîndoi ne-am accidentat în timpul meseriei noastre, în acelaşi loc, şi, fără să ştiu ce va urma, eu am jucat pentru el”.

Povestea fetei care a vrut sa se sinucida, a paralizat si apoi a primit casa

Mihai a întîlnit un caz care descrie raportul dintre statul olandez şi cetăţenii săi. “Nimeni nu este externat din centrele de recuperare pînă cînd nu are condiţii potrivite de locuit”, spune Neşu. Statul are un număr de case special amenajate pe care le dă celor fără posibilităţi. “Mi-o povestit o fată care şi-o făcut-o cu mîna ei. Nu e nici o legătură cu poliţistul, alt caz. Fata a vrut să se sinucidă, a sărit de la etajul 6. Dar uite că Dumnezeu -i-a mai dat o şansă. Trei luni a stat în comă cum se numeşte?”. “Indusă…”. “Aşa. O stat cinci luni în spital şi, cînd am ajuns eu aici, am întîlnit-o. Trecuseră 10 luni de cînd se aruncase şi putea să-şi mişte şi picioarele puţin. Sus era aproape normală, jos îşi ridica gamba, nu ca să umble, dar oricît”.

Povestea fetei nu s-a oprit aici. “Pentru că n-avea unde să se ducă i-or oferit o casă chiar frumoasă, am văzut că a arătat ceva poze pe facebook. I-au schimbat baia şi altele în funcţie de ce avea nevoie. Cam asta fac ei pentru tineri”.

“Sincer, nu mă mai gîndesc că voi juca fotbal vreodată! Iubesc fotbalul, sînt fericit că am făcut-o timp de zece ani, dar şi dacă m-aş reface, nu aş mai juca. Aşteptările mele sînt altele”

“Normal că sper să mă fac bine ca înainte, dar şi jumătate dacă mă fac bine, tot voi fi fericit. Măcar să nu mai am nevoie de asistenţă ca să mă dau jos din pat. Deja ar fi un pas mare să-mi folosesc braţele”

“Realitatea e că am văzut cu ochii mei ceea ce din afară părea incredibil. Oamenii de aici care-şi pot folosi braţele, chiar şi fără să meargă, fac aproape orice făceau şi înainte de accidente”

“Visez noaptea, mereu am visat. Acum visez că merg. Mă visez normal, nu m-am visat deloc lunile astea aşa cum sînt acum. Știu că oamenii visează că zboară, dar subconştientul meu s-o adaptat. Visez că merg”

Reactii despre Nesu

«De cînd am citit ce a scris Gazeta despre Mihăiţă Neşu, mă plimb prin casă şi mă minunez cum ne ciondănim zilnic pentru tot felul de tîmpenii, fără să realizăm că, lîngă noi, sînt oameni care chiar luptă pentru lucruri cu adevărat importante »
Viorel Moldovan, fost internaţional

«Am rămas înmărmurit cînd am citit ce simte şi ce spune Mihăiţă. Nu-şi mai simte corpul, dar e la fel de tare cum îl ştiu de cînd jucam împreună. Nu cred că dintr-o sută de oameni sînt doi la fel de puternici ca el. -S-a bătut el mereu cu noi, pe teren, vă daţi seama cum o să se bată pentru viaţă! »
Eugen Trică, fost coleg

«M-am cutremurat de ce am citit în Gazetă. M-am convins că e la fel de puternic cum era şi pe teren. E o lecţie pentru noi. Din drama acestui băiat curajos învăţăm o lecţie de viaţă »
Ilie Dumitrescu, fost internaţional

«Noi, fotbaliştii, sîntem norocoşi că avem asigurări de sănătate. La judo, primeai o medalie şi rămîneai aşa, paralizat. Pe Neşu îl ştiu, nu s-a dat niciodată la o parte de la nimic. După cum gîndeşte, nici acum n-o s-o facă »
Marius Niculae, atacant Dinamo

«De acum încolo, cînd fac duş, o să conştientizez că simt temperatura apei pe corpul meu »
Bogdan Miu, realizator Europa FM

«A fost cea mai frumoasă ştire a zilei de luni cînd am văzut că Mihăiţă a vorbit cu atîta emoţie şi luciditate despre viaţa lui de acum. Îl ştiu de cînd jucam împreună la Steaua. E un caracter tare şi asta îl va ajuta »
Dorinel Munteanu, antrenor Oţelul

«N-am putut să citesc tot, mi s-a făcut rău. Îl cunosc de cînd era mic. E dureros, dar ştiindu-l, sînt convins că Mihăiţă va trece peste asta. Refuz să cred că va rămîne aşa »
Cristi Balaj, arbitru internaţional

«Sută la sută îşi va reveni. Cum eşti în teren, aşa eşti şi în viaţă. Mihai Neşu e un luptător, nu are cum să nu reuşească. E un moment greu pentru el, dar sînt sigur că îl va depăşi »
Ricardo Cadu, căpitan CFR Cluj

«Mihai e un luptător. E important că luptă şi că nu se dă bătut. Îşi va reveni, e un superbăiat. Trebuie încurajat, pînă la urmă e mai important să se poată bucura de viaţa şi de familia lui »
Gabi Mureşan, mijlocaş CFR Cluj

«Am citit interviul cu Neşu. E incredibil, săracul copil luptă să se facă bine. Îl apreciez enorm pentru tăria lui şi îi doresc tot binele din lume! »
Jean Pădureanu, preşedinte Gloria Bistriţa

«Mă doare sufletul cînd citesc despre Mihăiţă. E foarte bine că are psihicul tare. L-am întîlnit de multe ori pe teren şi ştiu că e un adevărat războinic. Astea sînt armele lui, voinţa şi faptul că n-a renunţat niciodată la luptă »
Claudiu Niculescu, atacant “U” Cluj

«Cred că Mihăiţă are lîngă el nişte oameni puternici, care-l ajută să meargă mai departe. E un lucru mare şi o spun din proprie experienţă. Cînd mi-au tăiat primul picior, nu mai aveam putere să mă uit la el. Clacasem. Dar familia m-a făcut să redevin un luptător! Aşa trebuie să facă şi Neşu! »
Viorel Turcu, fost internaţional, cu ambele picioare amputate

«După ce am citit articolul am înţeles că Neşu are un caracter fantastic dacă nu s-a prăbuşit după aşa ceva. Olandezii îl pot recupera, noi nu avem habar să facem aşa ceva »
Dumitru Dragomir, preşedintele LPF

«Mihai a transmis exact ceea ce simţea. A fost mulţumit că Tolontan a scris realitatea, nimic altceva. Citeşte toate mesajele de pe MySport şi de pe site-ul Gazetei şi aşa cum a spus şi în interviu, plînge cînd simte că lumea îi transmite dragostea ei »
George Ogăraru, fotbalist FC Sion (Radio GSP)


«E impresionant să-l «aud» pe Mihăiţă vorbind. Are un moral fantastic, un psihic foarte puternic. Aceste lucruri îl vor ajuta să lupte, aşa cum o făcea şi pe gazon, pînă la capăt »
Emeric Ienei, fost antrenor

«Sper să-şi revină cu ajutorul lui Dumnezeu! E un băiat prea bun, nu merita să i se întîmple asta. Acum are nevoie de linişte şi de susţinerea tuturor »
Ionuţ Rada, fundaş CFR Cluj

Da, ştiu că am anunţat că astăzi vorbim despre întîmplările lui Mihai din fotbal şi despre oamenii pe care-i apreciază. Ne-am luat cu poveştile. Ne vom respecta promisiunea, revenim mîine!

Catalin Tolontan

Citeşte AICI prima parte a interviului: “Mihai din Milos”

(va urma...)