10-09-11

Chestiunea juniorilor - Marius Mitu

Azi, 10 septembrie 2011, un nume aproape necunoscut de către stelişti (şi, oricum, nerecunoscut ca stelist), Marius Mitu, împlineşte 35 de ani. Prin el putem înţelege o părticică din tabloul care compune „chestiunea juniorilor” la clubul Steaua, şi, în acelaşi timp, putem să ne reamintim câteva mici episoade din istoria clubului.



În sezonul 1982-1983, Steaua se chinuia la mijlocul clasamentului, pe locurile 5-6, din lotul echipei făcând parte vreo 30 de jucători care s-au rulat, în căutări care să ducă spre nişte certitudini.

În acel moment, printre aspectele care au fost aduse în discuţie, s-a numărat şi chestiunea ne(promovării) de jucători din propria pepinieră, acolo unde activau antrenori precum Francisc FABIAN, Gheorghe CONSTNATIN, Lajos SĂTMĂREANU, Vasile NEGREA, Nicolae DRĂGAN, Carol HAIDU sau Radu TROI.

S-a făcut un recensământ, care a evidenţiat următoarea realitate. În acel moment, în prima divizie evoluau peste 20 de fotbalişti crescuţi de Steaua, printre care:

Ştefănescu (Craiova)
Eftimescu, Mulţescu, Dumitrescu (Dinamo)
Moise (Timişoara)
Tulpan (Argeş)
Şumulanschi şi Dina (Jiul Petroşani)
Greaca, Aelenei, Agiu, Gheorghe şi I. Marin (Târgovişte)
Ispir (ASA Târgu Mureş)
Lascu (Farul)
Cazan şi Munteanu I (Sportul Studenţesc)

Pentru sezonul 1982-1983, Steaua – în colaborare directă cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti –, a făcut o selecţie de mare anvergură, din 1.500 de elevi fiind reţinuţi, după trial, 30 dintre ei.



La două generaţii după aceştia, apărea Marius Mitu în curtea clubului. Remarcat din start ca fiind un mare talent, după 1990, de la vârsta de 14 ani, a fost component de bază al tuturor loturilor naţionale, fiind una din marile speranţe nu doar ale Stelei. A făcut parte dintr-o generaţie de la care se aştepta enorm, alături de Cosma, Marian Aliuţă, Daniel Dunăreanu sau Ciprian Mozacu.

În 1995, după transferul lui Panduru la Benfica, comandantul clubului, Cornel Oţelea, a declarat: nu vom aduce pe nimeni în locul lui Panduru. Adi Ilie îl poate înlocui cu brio şi, în plus de asta, îl avem pe Marius Mitu, de la juniori, care este considerat în unanimitate ca fiind cel mai bun coordonator din ţară. Avem încredere că în următorii 2-3 ani va deveni o soluţie şi pentru echipa naţională.

Marius Mitu vorbeşte, azi, despre chestiune: Da, la Steaua mi-am făcut junioratul. Totuşi nu am prins decât patru meciuri în tricoul Stelei. Eu aveam 17 ani iar echipa era foarte puternică.

A debutat pe 17 iunie 1995, în Gloria Bistriţa – Steaua 4-3, în ultima etapă a campionatului, alături de colegii săi de generaţie, Cosma şi Mozacu.

Marius Mitu a fost titular şi a jucat tot meciul împotriva Bistriţei, fiind folosit mijlocaş central-dreapta, în formula: Stângaciu (David `46) – Filipescu, B. Bucur, Csik (Cosma `34), Roşu – Marius Mitu, Militaru, Cătălin Popa (Mozacu `16), Adi Ilie – Marian Popa, Viorel Ion. De remarcat că, la scorul de 2-0, în minutul 16, Stoichiţă (care-i ţinea locul lui Ţiţi) l-a introdus pe Mozacu, iar în minutul 34, la 3-1, pe Cosma.

Ioan Chirilă aprecia că „Speranţele Stelei joacă frumos, cu serii de pase în viteză; va fi, de fapt, dominanta acestei prime părţi”. „Remarcabilă omogenitatea spontană a echipei steliste, în cadrul unei partide cu multe momente frumoase.”



Al doilea meci, pentru Mitu, va veni în campionatul următorul, 1995-1996, în etapa cu numărul 15, pe 8 noiembrie 1995, în Universitatea Cluj – Steaua 2-1.

Steaua era în formula: Stelea – Filipescu, Doboş, Csik I, Pârvu – Răducan, Bucur, Militaru, Roşu (Sabin Ilie `46) – Vlădoiu, A. Ilie (Marius Mitu `81).

Universitatea Cluj avea parte de nişte jucători buni, pentru prima divizie: Zoltan Ritli, Adrian Falub, „Pluto” Brătianu, Alin Bănceu, Cătălin Zanc, Marcă, Horaţiu Cioloboc, sau vedetele Ovidiu Maier şi fostul stelist Petre Grigoraş, împrumutat de la Farul.

Mitu a intrat în minutul 81, la 1-1, pentru a ţine de minge. La ultima fază a meciului, vulpoiul Grigoraş a ţinut toate punctele sub Feleac.





Neputându-se impune doar prin acumulările de la antrenamente, s-a considerat că Mitu nu poate progresa decât prin joc, astfel încât a fost împrumutat pentru returul campionatului 1995-1996, la partenera tradiţională, Steaua Mizil (în divia A – liga secundă), pentru care a jucat 15 meciuri.

A revenit la Steaua pentru campionatul 1996-1997, a făcut pregătirea de vară cu echipa, dar a fost împrumutata la Chindia Târgovişte, în Divizia Naţională, unde a jucat foarte bine în tur, 11 meciuri.



Pentru retur, recomandat de evoluţiile avute, a fost readus la Steaua, unde a jucat 2 meciuri, la începutul returului, la victoria contra lui Rapid (3-1), în 16 martie 1997 şi la înfrângerea cruntă de la Constanţa, în faţa Farului (3-0), în 22 martie 1997.

Practic, după meciul cu Rapid, cu vreo 12-13 etape înainte de final, Steaua era campioană. Remarcaţi, în acest context, modul în care era apreciată înfrângerea de la Constanţa: „Steaua mai primeşte o lovitură în acest campionat, cenuşiu pentru blazonul clubului”. „Acest campionat” însemna câştigătoarea Cupei şi a titlului de campioană, şi în sezonul precedent şi în sezonul în curs. Mai mult, Steaua era virtual campioană cu 15 etape înainte de final. Mai mult, juca şi va juca în grupele Champions League. Dar era „un sezon cenuşiu pentru blazonul clubului”.









După acest meci, Marius Mitu a fost împrumutata în liga secundă din Belgia (regulamentul permiţând multiple legitimări, realizate chiar în cursul anului competiţional), la RAA Louviéroise, pentru care a jucat până la finele sezonului, terminând pe locul 10.



Pentru sezonul următor, 1997-1998, Marius Mitu, ajuns la 21 de ani, a fost cedat definitiv la Farul Constanţa, în contul datoriei ce i-a fost imputată prin hotărâre judecătorească Stelei, ca urmare a transferului lui Hagi la Real Madrid. Atunci, în contul procentelor stabilite în urma unui lung proces, Steaua avea de primit undeva în jurul a 600.000 de dolari (la fel şi Sportul Studenţesc). Cu Farul datoria s-a stins prin cedarea definitivă a trei jucători: Bucur Bogdan şi tinerii Marian Aliuţă şi Marius Mitu, plus o sumă de bani (undeva la 350.000).

Deci, în 1997 Steaua renunţa la Marius Mitu, la vârsta de 21 de ani. Acesta avusese 2 ani şi jumătate de la debut, dar nu convinsese. La acel moment, era un mijlocaş ofensiv foarte tehnic, stângaci veritabil, evolua ca mijlocaş stânga sau central, cu un foarte bun aport de construcţie.

La Farul a jucat 27 de meciuri, înscriind 2 goluri, în campionatul 1997-1998 şi 30 de meciuri (fără gol!) în campionatul 1998-1999. Mitu spune azi: Am fost ataşat de fiecare club în parte la care am jucat, însă la Farul am jucat cel mai mult. Pot spune că acolo m-am simţit cel mai bine, chiar dacă la Rocar am dat cele mai multe goluri, 10.

Deşi era unul din cei mai iubiţi jucători, pleacă de la Farul la Rocar, unde are o explozie în sezonul 1999-2000, jucând 32 de meciuri şi înscriind 10 goluri, deşi, cu an în urmă, nu înscrisese niciunul.

În sezonul 2000-2001 joacă la Universitatea Craiova, 25 de meciuri cu un gol. Avea 25 de ani, iar la Steaua jucau pe postul lui: Pompiliu Stoica, Paraschiv sau Liţă.

După sezonul cu juveţii, la 26 de ani îşi începe aventura belgiană, cea care avea să-l consacre ca jucător.

În sezonul 2001-2002 joacă la RWD Molenbeek, cu 22 de meciuri şi 2 goluri, terminând pe locul 10.

Este remarcat de K Lierse SK, unde atinge vârful activităţii fotbalistice. La Molembeek şi Lierse, acolo au fost cei mai frumoşi ani ai mei ca fotbalist. E târziu acum pentru regrete, dar mi-aş fi dorit să ajung la naţională, mai ales când am văzut ce jucători au trecut pe-acolo. Nu m-a remarcat selecţionerul, dar m-au remarcat cei de la Anderlecht, şi chiar au fost discuţii să joc în naţionala Belgiei.

În primul sezon, 2002-2003, joacă 32 de meciuri (2 goluri), fiind liderul echipei care termina pe locul 5, în prima liga belgiană. Apare în echipa etapei de patru ori. Avea 27 de ani

În sezonul 2003-2004 joacă 32 de meciuri, înscriind 5 goluri; termină pe locul 11. Este numit cel mai bun pasator din campionatul belgian. Apare constant în echipa etapei. Avea 28 de ani.

În sezonul 2004-2005 joacă 28 de meciuri, înscriind 10 goluri! Este constant în echipa etapei, în echipa anului, din nou declarat cel mai bun pasator, cel mai tehnic jucător, cel mai bun mijlocaş cel mai bun stranier şi chiar cel mai bun jucător al campionatului (de către varii publicaţii). Avea 29 de ani.

La aproape 30 de ani este transferat de Anderlecht Bruxelles. Aici joacă doar 2 meciuri, în sezonul 2005-2006, fiind dat afară în mod abuziv, după ce-au apărut anumite zvonuri privind trucarea de meciuri de către patronul fostei sale echipe, Lierse (NB.: trucare, în sens de cedare de meciuri, nu de cumpărare!). Antrenorul avea alte păreri decât ale mele. În plus, a venit scandalul cu pariurile şi am fost trecut pe linie moartă. Încă mă judec cu ei, şi am de luat nişte bani de la Anderlecht. Era şansa mea să joc la un nivel înalt şi mi-a fost refuzată, dar asta e viaţa, cu suişuri şi coborâşuri.

După un sezon compromis, semnează cu Metalurg Doneţk, unde mai apucă doar 2 meciuri în sezon. Avea 31 de ani

Anul următor, 2006-2007 înseamnă 28 de meciuri şi 2 goluri, pentru ucrainieni. Avea 32 de ani neîmpliniţi.

Turul sezonului 2007-2008 îl găseşte tot la Metalurg, cu 10 meciuri şi 1 gol, iar returul în Grecia, la Skoda Xanthi, cu care termină pe 8, dar nu joacă decât un meci. La Doneţk am jucat 28 de meciuri în primul an, doar căpitanul mai avea atâtea. Mi-a mers bine, iar în 2008 când eram în ultimele şase luni de contract m-am transferat la Skoda Xanthi. Acolo n-am prins însă decât un meci, pentru că s-a schimbat antrenorul, iar cel nou nu m-a avut în vedere. A urmat o perioadă în care am negociat cu o echipă din China, totul a picat, aşa că am hotărât să mă întorc în ţară, şi am jucat un meci la Progresul. Echipa însă s-a desfiinţat aşa că m-am întors în Grecia, la Panthrakikos.



Ce concluzii tragem: Marius Mitu a fost un mare talent al Stelei, care putea şi trebuia să fie valorificat mult mai bine de către conducătorii echipei militare, dovada fiind potenţialul demonstrat în cei 4 ani din Belgia, în care a fost unul din protagoniştii campionatului. Nu la cel mai înalt nivel, clar, dar era figură de prim-plan, când se vorbea de media campionatului. Numit în 2 sezoane consecutive cel mai bun pasator, apoi cel mai tehnic jucător, cel mai bun mijlocaş, de peste 20 de ori în echipa etapei timp de 4 ani, goluri şi faze memorabile, o excelentă reprezentare a fotbalului românesc.

Pentru el, e clar că Mitu a avut o maturizare întârziată. Dar evoluţia lui a fost una constant ascendentă. La Târgovişte, la retrogradare, apoi la Farul, 2 ani cu câte 30 de meciuri, apoi la Rocar, cu 10 goluri, apoi la Craiova, apoi într-o ligă superioară, Belgia, apoi la o echipă superioară, Lierse, apoi, după 3 ani de maxim, răsplata şi confirmarea: transferul la Anderlecht, la 30 de ani. La fiecare dintre aceste echipe, din 1997 până în 2005, adică de la 21 la 29 de ani, Mitu a avut o medie de 28 de meciuri pe sezon (de trei ori 32 de meciuri, o data 30, 28, 27, 25, 22). A fost nu doar om de bază, ci jucător de prim-plan sau chiar vedetă, peste tot.

Cariera lui este reprezentată maxim de perioada 2002-2005, când, timp de 3 ani (de la 26 la 29 de ani) a fost un mijlocaş ofensiv român de picior stâng care a performat într-un mediu occidental. Nu la un nivel foarte înalt, dar oricum mult peste ce era în România. Având în vedere sărăcia de jucători de profilul lui, nu pot să nu mă întreb care au fost motivele ce-au făcut ca Mitu să nu fie convocat niciodată la echipa naţională, într-o perioadă în care nu existau jucători pe postul lui.

Avea fotbalul românesc un stângaci rasat, care lipea mingea pe bocanc, care avea o viziune de clasă asupra jocului, un serviciu excepţional, care era protagonist în Belgia, prin anii 2002, 2003, 2004, 2005? Avea pe altcineva mai bun, sau la fel de bun, pe postul lui?

Sau, revenind la ce ne doare, avea Steaua în 1999 un mijlocaş stânga super-tehnic, de combinaţii, de pasă, de execuţie, care să dea 10 goluri sau 15 pase de gol pe an?

Avea Ştefan Stoica, care juca unde trebuia să joace Mitu, 22 de ani, sau avea 33 de ani şi 6 kile în plus?

A făcut ceva Novakocici, venetic obscur, nevrednic purtător al tricoului cu numărul 10, ocupând locul pe care trebuia să-l ocupe Mitu?

S-a apropiat cumva Pompiliu Stoica – mijlocaş stânga la Steaua... – de ce arăta Mitu în aceeaşi perioadă? A avut jumătate din rafinamentul, stilul, eleganţa, clasa, rezultatele lui Mitu?

A avut vreunul dintre cei care au jucat în ultimii 12-13 ani la Steaua, ca mijlocaşi ofensivi, stânga, sau coordonatori, realizările lui Mitu, la nivelul la care a jucat acesta? Liţă, Trică, Boştină, Coporan, Neaga, Pitu, Cristocea, Gigel Coman?

Mai dureros, au avut ăia pe care s-au dat sute de mii, 10 ani în tricoul Stelei, la copii şi juniori? Au câştigat ăia campionate naţionale pentru Steaua, cum a câştigat Mitu? Ştiau ăia aduşi la Steaua de bani, ce înseamnă Steaua mai bine decât unul care învăţase de la Troi şi Sătmăreanu?

În toată lumea, atunci când se face evaluarea a doi jucători, chiar dacă datele unuia sunt sensibil superioare, o URIAŞĂ importanţă o are provenienţa acelui jucător. Deseori (la diferenţe valorice rezonabile) se va alege jucătorul puţin mai modest, dar promovat din Centrul propriu, tocmai pentru că ăla e rara avis, ăla ştie ce înseamnă clubul respectiv, pentru că a trecut de mii de ori pe lângă jucătorii echipei mari, a fost copil de minge la zeci de succese, a respirat aerul performanţei şi cunoaşte intim, are în genă ce înseamnă clubul respectiv. Astfel, va putea să-i preia şi să-i ducă mai departe personalitatea.

Cu atât mai absurd apare ce s-a întâmplat în cazul Marius Mitu, atâta timp cât la Steaua au jucat fotbalişti sub şi mult sub ceea ce arăta jucătorul crescut timp de 10 ani de club, şi gonit, dat afară ca nefolositor.

Marius Mitu nu a fost un jucător mare. Dar a fost un jucător de Steaua şi, mai ales, a fost un jucător crescut de Steaua şi care avea calităţile prin care – în mod tradiţional – se impusese şi strălucise Steaua, realizând tradiţia clubului. Era un extrem de fin tehnician, viziune superbă asupra jocului, excela la serviciu, jucător eminamente de combinaţii, stângaci!, exact pe filonul istoric al clubului.

Când Marius Mitu nu a putu juca la Steaua, dar Pompiliu Stoica şi alţii au făcut-o în locul lui, culmea, cheltuindu-se sume importante pentru asta şi, mai ales, exprimându-se, prin ei, opusul calităţilor lui Mitu – adică opusul Stelei –, atunci absurdul situaţiei devine chiar dureros.

Cum s-a mai spus şi cum se va mai arăta şi cu alte ocazii, chestiunea juniorilor, deci, e complicată şi are multe aspecte.

La mulţi ani, Marius Mitu!

Dacă te-ar fi cunoscut, steliştii ţi-ar fi fost recunoscători.

Filip Pindean