09-08-11

Inalta operatiune complexa

Celebra otreapă care-şi făcea veacul pe străzile Bucureştilor, într-o cutie de carton, murind în picioare decât să trăiască în genunchi, nu mai e de găsit. Autorităţile fac eforturi uriaşe spre a localiza panarama.

Cunoscutul handicapat Mimi Stoica a dispărut de-acasă. Tot cei care au informaţii legate de locul în care sălăşluieşte onorabila putoare, să apeleze de urgenţă redacţia, pentru a ajuta la această înaltă operaţiune oficială complexă de căutare.

►Dacă apelul vine de la Gara de Nord (unde sunt cei mai minunaţi suporteri, de departe), recompensa constă în 2 tone de oţel-folie şi 69 de savarine;
►Dacă apelul vine de la Spitalul de Urgenţă, recompensa constă în 100 de kile de peşte de Dunăre, direct din portbagajul arbitrilor şi 3 cutii cu trabuce Miami (ştim că se spune trabucuri, dar Mimi le zice trabuce);
►Dacă apelul vine de la Spitalul Bagdasar Arsenie, salonul trepanaţi, recompensa constă într-un costum de socru-mic, care să se potrivească cu cercelul cuscrului şi o coafură la amicul Dârţă;
►Dacă apelul vine de la Morgă, recompensa constă într-un salariu de 5000 de euro lunar, de la Digi, timp de 3 ani (cumulat cu cel de 10.000 de la Steaua), şi o pereche de mânuşi de box.
►Dacă apelul vine de la Rahova, recompensa constă în recompensa anterioară dublată;
►Dacă vine de la Rahova, pe cameră cu Geamănu, se dublează recompensa anterioară dublată;
►Dacă e pe cameră cu Mustaţă (care e băiat bun şi ne-a ajutat mereu), se triplează recompensa anterioară dublată de două ori;
►Dacă apelul vine de la vreun lăcaş de incult, recompensa constă în 300 de metri pătraţi de parchet din stejar masiv, despăgubire pentru podeaua distrusă de Coana Miţa, care se târâia prin genunchi, să moară mă-sa, că altfel nu-l potolea pe cel de la punctul anterior, ocazie cu care înţelegeţi de ce-i recompensa aşa mare;

Unica poza cu respectivul avorton – în care arată bine –, este cea prezentată mai jos. Sperăm că va alerta populaţia, încredinţată astfel pe deplin de pericolul pe care-l reprezintă transsexualul în sacou muştar – şi cu uitătură foarte galeşă – pentru morala publică.







Traseista nu se mai ştie unde-a fost văzută ultima dată, căci târâtură versatilă cum e, niciodată nu-şi alege o tabără, nici proprie nici adversară.

Din reconstituirea care a fost realizată, se pare că s-au confirmat următoarele locaţii în care zdreanţa de Coana Miţa a fost identificată cu precizie:

►Sub fusta lui mă-sa şi sub pulpana lui ta-su;
►Sub biroul lui Marius Stan, lucrând în tandem, dar folosind exclusiv, aşa cum singur recunoaşte, gura;
►Înjurându-l pe Marius Stan, după 1 an;
►În turma lui mafiotu` şmecheru` Giovani, sugându-i cu nesaţ...vorbele, ce altceva;
►Înjurându-l pe şmecheru` mafiotu` Giovani, după 1 an;
►Jurând că-i stelist;
►Jurând că nu e „nici stelist, nici dinamovist”. Mai mult, să ştiţi că e rapidist;
►Sub biroul lui Hrebenciuc, punând în pahar ce-i dădea Guzganul, apoi dând pe gât; în timp ce naşu-său se uita;
►Înjurând Rapid;
►În turma lui Gigi de la Marriot, prestând muncă de convingere 12 din 24, că aşa vreau eu, sa mi-o sugă, să nu mai dau bani la femei;
►Înjurându-l pe Piţurcă, din prima zi;
►Jurând că nu el a sifonat sms-ul lui Aliuţă;
►Jurând că „Nu-i mare lucru ce-a făcut moşul ăla de Alecsandrescu. Dacă era azi, nu făcea nimic.”
►Jurând că-i bine să redacteze înaintarea către Parchet, în locul lui Musaţă, că „şi el ne-a ajutat.”
► Pe cai mari, pe garduri, pe suporteri, pe ei pe mama lor, cu fustele-n cap, între 2004 şi 2007;
►Jurând că nu-şi poate explica de ce-a dispărut 1 săptămână înaintea meciului cu Lyon şi jurând că nu ştie unde a fost;
►Înjurându-i pe toţi;
►Într-o gaură de şobolan, cu morcovul de 5 metri, imediat după plecare de la Steaua, cam ca Vadim la începutul lui `90
►Înjurându-l pe Gigi;
►Jurând că va trăi în picioare, sau că va muri în genunchi;
►Cu fustele-n cap, după instalarea la Urziceni;
►Înjurându-i pe toţi;
►Cu fustele-n cap şi sub biroul lui Cocoş, căruia îi arăta ce l-a învăţat Hrebe, la un an după instalarea la Urziceni;
►Jurând că l-a dominat pe Gigi;
►Jurând că la Urziceni a trăit cele mai mari satisfacţii;
►Cu fustele-n cap, înjurându-l pe Petrescu, imediat după despărţirea de el;
►Cu fustele-n cap, înjurându-l pe Bucşaru, imediat după despărţirea de el;
►În turma lui Gigi prestând muncă de convingere 12 din 24, că aşa vreau eu, sa mi-o sugă, să nu mai dau bani la femei;
►Jurând că nu şi-a dorit niciodată ca Steaua să piardă;
►Jurând că trăieşte în picioare, în continuare;
►Înjurând presa, „că aşa vrea eu, să se târască presa la mine”
►Retractând un jurământ. „Recunosc, mi-am dorit ca Steaua să piardă, ca să dau eu bine”;
►Jurând mereu: „Patroane, jur că nu înţeleg ce vrea să joace Lăcătuş,”
►Jurând că-i pare rău de demisia lui Lăcătuş...;
►Jurând că la Steaua a trăit cele mai mari satisfacţii;
►Jurând că pleacă dacă vine Cârţu
►Tot acolo, după ce-a venit Cârţu, căruia „îi voi da tot concursul”, înjurând presa c-a deformat jurământul anterior...
►Înjurându-l pe Cârţu după despărţire;
►Cu fustele-n cap, înjurându-l pe Jenei,
►Înjurându-l pe Piţurcă,
►Înjurându-l pe Stoica,
►Înjurându-l pe Duckadam;
►Înjurându-l pe Narcis Răducan;
►Jurând că el conduce clubul;
►Jurând că-i ceva foarte normal, ba chiar „un lucru bun” ca „Steaua să plece din Ghencea, pe cel mai modern stadion”;
►Jurând că „Adevăraţii suporteri ai Stelei sunt Peluza Nord. Ei sunt inima suporterilor”, că doar de-aia s-a aruncat în genunchi, ca să-i potolească pe ăştia, „pentru că ei sunt adevăraţii fani şi ei contează cel mai mult pentru mine, ei au fost mereu lângă echipă.” „Cei mai minunaţi fani” după cei ai Rapidului, care sunt de departe cei mai tari din ţară. De departe!
►Înjurându-i pe toţi;

Căutaţi-l prin Thailanda, la schimbări de sex, pentru că panarama îşi schimbă sexul după stăpân, când e pizdă, când se dă pulă, pentru ca să i se reamintească, imediat, ce este de fapt.

Căutaţi-l prin canale, căutaţi-l prin rigole şi pe centuri. Căutaţi-l prin locuri ale naturii despre care refuzaţi să acceptaţi că aparţin condiţiei umane. Iar când o să-l găsiţi, să nu vă speriaţi.

Este doar el, celebrul Michelle, acelaşi pentru toţi, dar deosebit pentru fiecare în parte. O să vă dea o flecmă şi o înjurătură, sau o să vă dea cel mai tare blowjob din viaţa voastră.

Orice-aţi primi mai întâi, să nu vă fie teamă. După ce v-a supt, o să vă înjure, iar după ce v-a înjurat, o să vă sugă. Pentru ca, nu peste mult, să vă înjure din nou. Este exclusiv o chestiune de timp.

Cu MiMi Stoica, natura îşi urmează puţin altfel cursul.

Comitetul de Iniţiativă „Vrem Normalitate, Nu Diversitate”

FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3

FULL VIDEO - A 21-A CUPA!

Cupa RomanieiSTEAUA a cucerit cea de-a 21-a Cupa a Romaniei (a 22-a, daca e sa socotim manevrele lui Il Muce din '88!) si a saptea in fata celui mai mare simbol al frustrarii din fotbalul romanesc, Dinamo. Di