11-08-11

Dati-ne laurii inapoi!

Fotbalul se trage din dribbling games, o invenție a studenților de la Universitățile britanice din secolul XVII. Se pare că aceștia au fost primii fotbaliști adevărați ce jucau în echipe de 11 și pasau mingea într-un spațiu delimitat între 2 bețe. Însă chiar din Evul Mediu țăranii francezi se adunau pe un câmp de dimensiuni reduse și jucau un joc în care trebuiau să lovească mingea cu piciorul.Mai bine organizat a fost calcio,practicat în Florența secolului XVI unde existau deja ceva reglementări .

Nașterea oficială a fotbalului a vut loc la Londra prin înființarea Asociației Elgleze de Fotbal. Englezii sunt cei ce au reglementat de fapt majoritatea sporturilor stabilind reguli, dimensiuni, echipamente, timpi.

După ce am trecut prin istoria sportului creat pentru toți ce a devenit rapid cel mai popular din lume mă gândesc să analizez un pic și situația lui actuală.

În momentul de față există cluburi mari și cluburi mici, iar când spun asta mă refer în primul rând la mentalitate și nu la bugete. Poți avea bani mulți și gândire neprofesionistă , mică.
În urmă cu ceva vreme s-a stabilit că fotbalul se poate specula, cineva a văzut în el creearea unui imperiu financiar dar și creșterea unui nou tip de idoli , ce ar fi putut anestezia cumva dorința oricărui mascul de a fi unul dintre cei din teren. S-au făcut tabere și s-a tras linie: până aici sunt suporterii iar de aici sunt jucătorii profesioniști. Jucătorii au devenit mărfuri de schimb pentru interese comerciale pe de o parte iar pe de altă parte zidul pus între conducători și suporteri, menit să fie tampon în caz de vreme rea .

Și vremurile rele au venit, din mai multe cauze. Conducătorii au uitat un lucru esențial: fotbalul aparține tuturor. Suporterii vor să facă parte din sistem, le-au cedat locul jucătorilor profesioniști iar printr-o înțelegere tacită aceștia din urmă au datoria să joace și pentru cei ce sunt acolo doar sufletește. Și jucătorii s-au îmbătat de succes și au început să se uite în stanga și în dreapta la nedreptățile făcute de conducători în sânul echipei prin diferențiere foarte mare între salarii, preferințe, rubedenii și altele. Numai că, dragii mei, beția succesului este o urmare firească ce se instalează în plan psihologic cu sau fără voia celui ce devine un idol, de orice tip ar fi el. Se poate lupta împotriva ei numai prin arme ce nu țin de domeniul fotbalului sau al sportului în general ci este de natura spirituală.

Pentru mine un fotbal ideal ar fi un trio :suporteri, jucători, conducere, în care acțiunile fiecărei părți trebuie să fie în ajutorul celorlalte două. Aceasta este reteta succesului unui club mare. În duo nu se poate după cum nici despre solo nu poate fi vorba.

Experiența occidentului m-a făcut să văd exact cum se face ca să funcționeze acest trio. Iar fotbalul românesc-și nu numai- va trebui să învețe această lecție de bună voie sau cu forța, altă cale nu există. Am să vă spun un secret: se poate și mai rău , sau hai să nu zic mai rău însă fiți siguri că nu numai în România se întâmplă lucruri ce nu ar trebui să aibă loc pe o suprafață atât de iubită cum este terenul de fotbal. Este vina intereselor financiare ce au depășit orice limită. Sunt zile în care mă gândesc să pun ghetele în cui din punct de vedere al meseriei dar nu vreau să mă rup de lumea fotbalului. Nu îmi anunț retragerea ci doar expun ceea ce simt. Nu prea mai recunosc regulile jocului, se pare că fotbalul este acum listat la bursă.

Am citit despre un jucător care vrea să se lase de fotbal din aceleași motive pe care încerc și eu să le expun aici . Sunt mulți ca el, iar poate în curând suficienți încât să poată produce schimbarea.

Aș face o paranteză aici pentru a vă explica de ce reușesc occidentalii mai bine decât noi. Răspunsul este simplu : părinții nu le dau în cap copiilor, nici la propriu, nici la figurat. Adică îi ajută să se dezvolte emoțional, să aibă stimă de sine, să se cunoască pe sine. Aș îndrăzni să fac o paralelă cu lumea fotbalului. Oare nu cumva jucătorii de fotbal sunt copiii suporterilor și ai conducătorilor? Oare nu ar da randament mai bun dacă s-ar apela la alte căi de comunicare a sentimentelor și așteptărilor? Desigur că și noul val de jucători ar trebui să intre în regulile jocului. Unde-s trei puterea crește, nu-i așa?!

Revenind la mine trebuie să vă mărturisesc că nu sunt împlinit. Voi fi împlinit când voi reveni în Ghencea, acolo este sensul călătoriei mele în lumea fotbalului. Chiar dacă sunt „ok”,am o echipă la care joc, trăiesc într-un loc foarte frumos împachetat, sufletul meu trage tot în Romania. Deși pe hartie scrie altceva, eu tot al Stelei rămân. Când mă voi întoarce voi aplica tot ce am învățat iar voi veți fi alături de mine. Noi suntem dintre cei ce nu ne abandonăm „copiii‘.

George Ogararu