02-07-11

Dubla cu "Capcaunii Corsicani" - VIDEO

Returul din turul al doilea al Cupei UEFA, editia 1997-1998, impotriva corsicanilor de la Bastia, este unul dintre meciurile-reper pentru unica echipa romaneasca care juca si castiga meciuri europene, in anii `90.

CLICK pe facsmile pentru a le citi fara probleme!

Dupa un 1-0 din Ghencea, ceea ce s-a intamplat in Corsica e de neinchipuit pentru fotbalul civilizat, dar, cu atat mai mult cicatricile, sangele si oasele rupte, precum si rezultatul obtinut in aceste conditii, innobileaza sufletul clubului Steaua, mai mult decat ar fi facut-o o calificare in conditii normale.

Astfel de meciuri au construit, de-a lungul existentei clubului, alura de campioana a Stelei, si astfel de meciuri au insemnat mutatii genetice (mai mari sau mai mici) in ceea ce inseamna fiinta intima a clubului.















O undă de frică ne-a trecut încă de când am plecat cu autocarul de la hotel spre stadion, pentru că am avut zece maşini de Poliţie care ne-au însoţit, cinci în faţă, cinci în spate! Atunci ne-am pus primele semne de întrebare vizavi de ce ne aştepta la stadion (Lavi Hrib)



Prosport-ul din 1 iulie 2011, ne-a oferit (prin Ion Viorel) niste marturii socante despre bestialitatile care se puteau intampla intr-o competitie europeana, in anul 1997.

Emil Grădinescu: a fost comentatorul TVR la acea partidă şi spune că „Niciodată nu mi-a fost frică pe un stadion de fotbal cum mi-a fost la Bastia. Ţin minte că aveam cabina pe ultimul rând al tribunei, iar acolo am fost băgaţi toţi ziariştii români, inclusiv cei de presă scrisă. Normal că la goluri am strigat, iar asta le-a atras atenţia spectatorilor de pe rândul din faţă. S-au ridicat toţi în picioare. A curs cu ameninţări, înjurături, dar n-aveau ce face, aveam geam la cabină. În pauză, însă, au intrat peste noi. Ştiu că mi-a rupt unul o franzelă uscată în cap, iar un altul, cu o faţă îngrozitoare, îmi făcea din uşa cabinei semn cu degetul arătător peste gât, de la o ureche la alta. Că o să-mi ia gâtul, adică! Noroc că a venit Poliţia repede. Au vrut să ne mute de acolo, numai că eu nu puteam pleca, pentru că numai acolo era post de comentator. Atunci, Marius Georgescu, de la România Liberă, a spus: «Staţi, bă, unde plecăm şi-l lăsăm p-ăsta singur? Îl omoară ăştia!». Şi aşa au rămas toţi cu mine. La final am aşteptat cu toţii cam un sfert de oră până să ieşim de acolo".


~~~~~~~~~~~


Vivi Răchită: Vivi spune că el şi ceilalţi stelişti au rămas muţi de uimire când, în dimineaţa meciului, au ieşit la o scurtă plimbare în oraş şi au încercat să-şi cumpere un suc sau o cafea de la terasele din zonă. "Pur şi simplu n-au vrut să ne servească! Unii spuneau că este închis, deşi se vedea clar că nu este, alţii ne spuneau direct că nu ne servesc pentru că suntem adversarii echipei Bastia, iar ei sunt corsicani şi sunt naţionalişti! Eram cu toţii îmbrăcaţi în echipament sportiv cu însemnele Stelei şi era evident cine suntem, dar aşa ceva nu mi s-a întâmplat să păţesc pe nicăieri, în toată cariera mea"

Ajunşi în vestiarul nostru, la final, beam şampanie şi, în acelaşi timp, ţineam de uşă, să nu intre peste noi jucătorii de la Bastia, care loveau cu pumnii şi picioarele!

~~~~~~~~~~~

Daniel Gherasim: "Nici nu mai ştiu de câte ori mi-am dat cu mâna peste faţă ca să mă şterg de scuipatul pe care îl primeam de la suporterii din spatele meu sau câte monede mi-am luat în cârcă! Ştiu că, la finalul partidei, am rămas pe teren şi noi, şi brigada de arbitri, în timp ce jucătorii lor ne aşteptau în tunelul de intrare. Într-un final, s-au mai potolit ei, dar câţiva de la noi tot şi-au mai luat nişte şuturi.

A, încă ceva: la coborârea din tribună a suporterilor români, adică a soţiilor, a prietenilor, a rudelor noastre, unuia dintre bodyguarzii care îi protejau i-a fost tăiată o bucată dintr-o ureche de către unul dintre suporterii lor, supărat că nu se putea apropia de români! Pur şi simplu a scos cuţitul şi a dat cu el, nu a avut nicio reţinere! Ne-au povestit ai noştri pe urmă!".


~~~~~~~~~~~


Adi Matei: „Mai rar aşa ceva, ce au făcut băieţii ăia de la Bastia. Nu atât pe teren, pentru că eu le-am înţeles disperarea, cât în afara lui. Mi-aduc aminte că, la pauză, i-a dat unul de la ei un şut lui Cătălin Munteanu chiar în faţa arbitrului, iar ăla n-a luat nicio măsură! Era şi el cam terorizat când a văzut ce e acolo, chiar dacă apoi, în repriza a doua, l-a dat pe unul de-al lor afară la 2-1 pentru noi. Dar din momentul ăla au început să dea şi mai tare, iar omul nu prea mai fluiera nimic. Deşi aveam 2-0 la pauză, ne-au întors, au făcut 3-2, iar în ultimele minute au fost călare pe noi, să ne dea şi golul patru.

În ceea ce-i priveşte pe ăia din tribună, erau răi de tot. Dar şi eu i-am asmuţit un pic înaintea meciului, că îmi plăcea asta. M-am dus la ei să-i salut, iar ei s-au urcat pe gard, înjurături, scuipături, tot tacâmul. Atunci m-am depărtat un pic şi m-am făcut că mă aplec să iau ceva de jos. Au înnebunit când au văzut asta. Chiar nu înţeleg ce i-a apucat, pentru că eu le-am arătat ce le place francezilor cel mai mult, adică dosul!".


~~~~~~~~~~~


Lavi Hrib: „Sentimentul acela de frică ţi se inducea încă de când ajungeai la stadion, unul mic de altfel, maximum 10.000 de locuri şi cu tribunele foarte aproape de teren. Când am intrat să vedem starea gazonului, nocturna era aprinsă cam la treizeci la sută din capacitate, o lumină difuză, prevestitoare de rău. Afară era rece, totul părea neprimitor.

La toate astea s-a mai adăugat şi un incident înainte de meci, între Lăcătuş şi unul mare, negru, de la ei, Mendy, unul de-ăla de ar fi mâncat copii cruzi. Cât era Lăcă de cocoş, a cam bătut în retragere când a intrat ăla în el! După ce a început meciul, Stoichiţă, antrenorul nostru, ne-a trimis, pe cei care eram rezerve, să ne încălzim în spatele unei porţi. Aoleu, ce am păţit atunci! Tribuna era la nici cinci metri de poartă.

Ce flegme ne-am luat! Se urcaseră pe gardurile alea de plasă şi urlau, ne făceau semne că ne omoară. Plus că aruncau cu nişte monede grele învelite în leucoplast, n-am înţeles de ce asta, dar nu mai conta, oricum durea de rupea dacă te lovea una dintr-aia! Eram cu ochii mai mult în tribună, să nu ne lovească vreun obiect, decât pe teren.

Când vedeam şi măcelul care se petrecea pe gazon, ajunseserăm să ne rugăm în gând să nu ne bage la joc! După meci, alte momente de groază, pentru că jucătorii lor se dezbrăcaseră şi ne aşteptau la bustul gol în buza tunelului! Ne-au lovit cu ce au apucat, până şi ghetele şi le scoseseră din picioare şi au aruncat cu ele după noi!".


~~~~~~~~~~~


Vivi Rachita: „A fost ceva absolut incredibil! Noi am avut 2-0 la pauză, ambele goluri fiind marcate de Cătălin Munteanu, după care, imediat după pauză, când ei au făcut 2-1, a început coşmarul şi pe teren. Spun şi pe teren pentru că în tribună, în sectorul în care erau rudele şi prietenii noştri, începuse deja de mult timp. La golul doi marcat de Steaua, evident că ai noştri au sărit în picioare şi au strigat. Toţi spectatorii aflaţi imediat sub ei s-au ridicat atunci în picioare şi au sărit să-i bată. Bodyguarzii care îi apărau - erau doar patru! - s-au dat la o parte de teamă. Ca să nu-şi ia bătaie, ai noştri au fost obligaţi să scandeze apoi «Bastia» până la finalul partidei! Dar pe teren, după 2-1, nu s-a mai jucat fotbal. A fost măcel. Intrau pur şi simplu să ne rupă picioarele. Când dădeai în minge, trebuia să te şi fereşti în acelaşi timp. La cornere ne blestemam zilele, pentru că ne călcau, ne dădeau coate pe unde apucau, ce mai, a fost teroare. Ne-au bătut cu 3-2, dar ne-am calificat, iar la final ţin minte că ne baricadaserăm în vestiarul nostru, beam şampanie în cinstea calificării şi ţineam uşa să n-o spargă jucătorii lor, care dădeau cu pumnii şi picioarele în ea! Oricum, unii ne mai luaserăm nişte pumni şi nişte picioare pe tunelul care ducea la vestiare. Parcă îl văd şi acum pe Lăcătuş cât de supărat era, cred că şi-a luat atunci bătaie cât pentru toată cariera!".


~~~~~~~~~~~


Catalin Munteanu: „Aveam 18 ani atunci şi am rămas şocat când am văzut ce se întâmplă. Ţin minte că la primul gol, după ce am şutat în minge, am sărit imediat în sus, pentru că a venit unul de la ei cu talpa ridicată, să mă atace. Dacă mă prindea cu piciorul în pământ, mi-l rupea.”



Filip Pindean










Sc Bastia / Steaua Bucarest - Coupe UEFA 1997/1998 de SportingClubBastia