20-05-11

Cum am petrecut 7 mai 1986. Interviu Lari si Costi(AISS)

7 ani şi -1 an aveau cei doi membri ai Asociaţiei Independente a Suporterilor Stelişti (AISS) când Duckadam intra în Cartea Recordurilor. Unul a adormit la finală cu Barcelona, celălalt încă nu venise pe lume. Vorbesc despre Lăcătuş ca despre un Rambo din Carpaţi, iar lui Balint, Tudorel Stoica, Belodedici sau Bărbulescu le sorb cuvintele ori de câte foştii eroi de la Sevilla rememorează acele timpuri alături de ei.

Puţinii suporteri pe care îi mai are Steaua în tribune trăiesc parcă mai mult prin legende decât prin 11-le actual. Regulă se aplică inclusiv celor mai tineri dintre suporteri. Boicotul la Gigi merge parcă mana în mână cu aducerile aminte din perioadele de pomină ale Stelei, fie ele ante sau post-decembriste.

Cu Laurenţiu şi Costi nu m-am văzut într-un loc simbol pentru clubul din Ghencea. Asta doar dacă nu cumva Casa Armatei poate fi considerată aşa ceva. Restaurantul pustiu şi scrobit à l'ancienne, în care la sfârşit de aprilie nu calcă decât turişti străini, e numai bun ca spaţiu de desfăşurare pentru depănat de amintiri cu Steaua aflată pe cai mari.

Somn pe muzică de Duckadam

„Aveam 7 ani atunci. Aveam să împlinesc 7 ani peste o lună şi 10 zile", spune Laurenţiu Nicolae. „Povestea mea cu Steaua e puţin mai lungă", spune tanarul de 31 de ani, aruncând cu coada ochiului spre colegul său mai tânăr. „Sunt născut şi crescut în Sinaia. Unchiul meu preferat lucra în Armată. Îmi amintesc în primul rând de aici. Se mai dădeau apoi, foarte rar, reportaje despre antrenamente, meciuri, mai vorbeau jucătorii, conducătorii. Memoria mea afectivă a înregistrat că cei de la Steaua vorbeau într-un anume fel: puţin mai calm, puţin mai omeneşte decât cei de la Dinamo sau de la Craiova", îşi motivează el aplecarea avută încă din copilărie pentru Steaua.

Laurenţiu mai ţine minte toată campania aia în cupele europene, „văzută integral cu părinţii, cu săritul în sus de bucurie": „La finală a fost mai multă poezie. Am văzut meciul, dar la prelungiri am adormit. M-a trezit mama, m-a pus în capul oaselor şi mi-a spus uite, o să câştige Steaua!. După penaltiuri tata a izbucnit în lacrimi, stătea aşa în fotoliu şi nu s-a putut mişca. Primul lucru pe care l-a făcut după asta a fost să mă ia pe mine în braţe şi să mă strângă. După care m-am culcat la loc".

De atunci şi până la prima întâlnire în carne şi oase cu steliştii au trecut 14 ani. "Prima dată am ajuns pe Ghencea în 2000, la un Steaua - Dinamo 4-1, în august", recunoaşte el. "Aveam însă caiete, am şi acum, le păstrez, cu scoruri, tot tacâmul, autorii golurilor. Le-am adunat încă din anii '90, '91, '92, '93".

Steaua pe linie genetică

Costi, încă student, are câţiva ani în minus faţă de Laurenţiu, dar o are pe Steaua la suflet graţie bunicului său: "M-am născut într-o familie de stelişti. Bunicul meu, Costi Herold (n.r. tatăl mamei), a fost polisportiv şi multiplu campion naţional al României. A antrenat echipa de baschet a Stelei cu care a câştigat vreo 10 titluri de campion naţional. E cel mai titrat antrenor de baschet al Stelei".

Mama sa a devenit automat stelistă, la fel şi tata, "iar eu am moştenit de la ei. Uitându-se la meciuri în primii ani de după Revoluţie, am început să mă uit şi eu şi am prins pasiunea de la ei. Când am conştientizat jocul de fotbal mi-am dat seama că de fapt Steaua chiar era o alegere bună, nu neapărat prin prisma moştenirii mele".

Nu a prins pe viu seara de la Sevilla, însă Costi nu s-a ţinut departe de acel moment magic: "Am nişte emoţii teribile şi acum, când îi întâlnesc pe jucătorii din echipa Stelei de atunci. Îi stimez enorm pentru ce au reuşit să facă pentru că atunci jocul de fotbal era un sport. Acum e mai mult o industrie, o afacere. Dacă aş fi avut atunci vârsta pe care o am acum, aş fi încercat să merg la Sevilla să văd meciul. N-am avut norocul însă să fiu născut înainte de data respectivă".

Priză la Lăcătuş

Acum recuperează trecutul cum poate: "Am acasă nenumărate fanioane din perioada respectivă. După meciul de la Sevilla s-au făcut o serie de embleme în serie limitată, iar tatăl meu a reuşit să îmi facă şi mie rost. Îi ceream mereu tatălui meu să îmi facă rost de minge de fotbal (n.r. cu autografele jucătorilor), de un tricou cu Lăcătuş, apoi cu Ilie Dumitrescu, care a fost unul dintre idolii mei. Am trăit mai mult în perioada lor, deşi sunt şi alţii care au fost figuri emblematice pentru cei de dinaintea mea: Tudorel Stoica, Iordanescu. Eu n-am trăit cu ei, i-am văzut însă ulterior. De Lăcătuş şi Ilie Dumitrescu am fost însă mult mai apropiat sufleteşte".

Nu are autografe de la toţi jucătorii Stelei '86, însă face tot posibilul să fie aproape de valorile ros-albastre din trecut: "Îmi cumpăram nişte cartonaşe cu jucători şi cu autografele lor. Mai am autografe pe tricouri. După ce am mai crescut şi am putut organiza acţiuni, am căutat să promovez acest spirit şi în cadrul asociaţiei. Am organizat tot felul de festivităţi prin care să celebrăm istoria Stelei. Am făcut o sărbătoare la 60 şi la 63 de ani de la înfiinţarea clubului Steaua, unde i-am invitat pe Balint, Tudorel Stoica, Lăcătuş, Belodedici, Bărbulescu, dar şi Hagi, Ilie Dumitrescu. Am putut sta lângă ei, au depanat amintiri, le sorbeam cuvintele".

Despre finală câştigată contra Barcelonei crede că a fost un meci transpartinic cum n-a mai fost altul de atunci: "A fost mai mult un meci al echipei naţionale decât un meci în care erau implicaţi doar suporterii Stelei. Şi ai mei au văzut meciul la o mătuşa, care nu avea neapărat vreo legătură cu Steaua. Erau toţi strânşi în cameră, se uitau la meci, nu conta culoarea echipei".

Pauză de Ghencea

Microbul peluzei îl are de mai bine de 10 ani: "Am fost fascinat încă de mic de fenomenul suporterilor. Am făcut parte din galeria Stelei mai mulţi ani. Am venit pe stadion alături de tatăl meu, la tribuna 1, apoi am mers împreună cu mai mulţi prieteni la tribuna a 2-a. Pe la 14 ani am făcut saltul către Peluza Nord iar de la 17 ani m-am mutat la Peluza Sud.". În 2007 a înfiinţat AISS, asociaţie pe care o consideră "cea mai mare realizare" a sa de suporter.

"În momentul de faţă nu mai merg la meciurile Stelei, din cauza situaţiei de la club. M-am reorientat către alte sporturi, în special baschetul, unde am o legătură sufletească mult mai puternică. În vremurile în care urmăream Steaua şi acasă şi în deplasare cheltuiam in jur de 3-4 milioane lunar (bilete la meci, transportul, plus celelalte cheltuieli aferente unei astfel de distracţii)".

noapteamagica.ro