14-05-11

Exercitiu de masochism

Preambul
O mare durere sa iubesti, o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere – Ion Luca Caragiale


Iubeam aceste doua culori si frematam ori de cate ori marea de steaguri ros-albastre se inalta si se unduia. Sentimentul e unic: fiorul electrizant, bucuria de a impartasi cu o mare de oameni aceeasi traire unica. Unii spun ca este un microb, altii ca este o deviere comportamentala, dar ritual, week-end de week-end acea poveste isi derula un nou episod. Ca in orice iubire existau moment unice , dar si suparari, zile bune sau rele, lucruri pierdute si castigate, dar in esenta relatia era una unica prentru ca simteam ca dadeam tot unii pentru altii. Unul din multime, alaturi de restul lumii, cu toti insufetiti de aceeasi traire indiferent de statut social, educatie, sau situatie financiara.

Si dintr-o data totul s-a rupt

Problema nu este neaparat a durerii provocte de un lung sir de capitole negative din povestea noastra, ci de disparitia sentimentului, de omorarea lui, de pierdere a feelingului acela care unea o masa intreaga. Iubirea neconditionata, pare sa se fi transformat intr-un masochism, in care suntem supusi cu sadism zilnic la niste orori.

Eu am fost norocos. Am crescut cand gradenele acelea de la Ghencea erau neincapatoare, cand la un simplu meci cu Sportul, cu o ora inainte te rugai de cativa sa se stranga putin, ca sa poti sa iei si tu parte la acel fenomen de masa, la acea descatusare sentimentala care impingea de la spate niste titani in actiune.
Titanii au devenit, cu trecerea vremii, din ce in ce mai mici, din idoli s-au transformat in oameni, de la Olimpul de la Forban unde erau izolati preparand magia, epigonii sunt printre noi, simpli muritori tangibili si failibili, ii vedem la mall in zilele de relas, mai simpli si mai depersonalizati decat am crezut vreodata.

Finalul asta de an pare cu atat mai dureros, cu cat nu stim cum sa gestionam sau sa apreciem acest minim cadou ce ni se ofera in extremis. Cat de old school este “Steaua ia Cupa, Dinamo maciuca?”, pana unde trebuie sa sapam in lada cu amintiri? Eu trebuie sa ma scufund adanc pana la rivalitatea mea cu un coleg dinamovist, ulterior membru de baza al Boys Dinamo. Eram in scoala generela, jucam fotbal cu nasturi, bine… pierdeam rau la fotbal cu nasturi, faceam de rusine culorile, dar stiam ca in curand, la televizorul alb-negru voi fi razbunat din plin de titanii care urmau sa mai scrie o pagina de istorie.

Dar ultima Cupa?

O mai tineti minte? O zi frumoasa, bataile de pe la Unirii, peluza de la Aparataj splendida, rapidistii la tribuna a II-a cu laserele verzi de la Connex, noi, o mare de torte rosii. Ciocoiu, nasul lor, prostiile lui Ritli si Caprioara inaltandu-se majestuoasa sa ne duca la penalty-uri, unde Zoltan si-a spalat pacatele. Focul de artificii ce nu se mai termina si Fiara care ridica trofeul, in timp ce nocturna batrana incepea sa se stinga. Lungul drum pe jos catre casa, presarat cu scandaluri, cu noi mergand pe Kogalniceanu si rapidistii pe Cheiul Dambovitei, ambuscada de la Lujerului…

Apoi degradarea treptata, care ajunge la un meci pe Cotroceni in care dupa o mizerie de arbitraj s-a facut ce nu credeam sa se faca vreodata, lucrul de care radeam de rivali, parasirea stadionului la un derby…

Si degradarea accentuata, cu ajungerea la desconsiderarea unei competitii, numita pana in acest an (Doamne, ce Ironie!) “competitia loserilor” de bufonul care facea hopa Mitica pa banca la Brasov.

Unde este locul acestor amintiri, in contextul de acum? Cum putem savura o finala in “familie”, intre nasul grobian si finul termometru, dar cum ne putem delimita de singura competitie la care mai tinem, si care ne ofera un deliciu nesperat? Cum sa ne bucuram de o victorie care va insemna o tirada de urcat pe limuzina, de nesimtire, grobianism si alte hahaieli refulate din fosele septice din Pipera? Dar cum sa gestionam ultimul act care ne opune celor care, desi se declara in aceesi situatie ca si noi, si fac medie de spectatori la meciurile de acasa cat doua tramvaie, se vor prezenta la maximum capacitatii lor? Si asta in contextul in care la multi dintre noi, sentimentul de iubire a fost inlocuit cu un altul, diametral opus?

Nu-i asa ca orice decizie este mai mult decat dureroasa, si noi cei ce deja cochetam cu idea de a fi in tribune la Brasov, niste iremediabili masochisti?

Alex (Keluboss)