|
03-05-11
FC Barcelona - Steaua Bucuresti 0-1 (0-1)Stăteam şi priveam cu o oarecare consternare titlul acestui articol, deoarece pare desprins din simulatoarele de fotbal pe care le găsim pe piaţă în ziua de astăzi. Diseară, Barcelona joacă o semifinală de Liga Campionilor, în timp ce Steaua se pregăteşte să joace mâine intr-un derby mai slab ca niciodată cu Rapid. Dacă îi spui unui om cu scaun la cap, că Barcelona, echipa (probabil) numărul unu al lumii în acest moment, a fost bătuta vreodată Steaua Bucureşti, o să te trimită la cel mai apropiat spital fără să stea pe gânduri.În 1971, Rinus Michels, câştiga cu Ajax Amsterdam, prima Cupă a Campionilor dintr-o serie de trei consecutive, pentru club. Însă uriaşul antrenor olandez a primit un telefon din Catalunia, de unde se spune a primit o sumă încredibilă de bani, pentru a prelua Barcelona. Gurile rele au susţinut că banii pentru a îl convinge pe Michels au venit tocmai din rezervele lui Francisco Franco, care se afla în ultimii săi ani de viaţă. Ajuns în Spania, Michels şi-a început mandatul la Barcelona cu un 8-3 dat la Bilbao, astfel stilul imprimat la Ajax deja prindea contur şi la Barcelona. Prima parte a sezonului a început-o excelent, făcând o singură remiză în campionat, în rest bătând pe linie fiecare adversar. Barcelona avusese un an precedent mediocru, însă salvat cu o participare în Cupa Cupelor, unde avea să între direct în turul doi, datorită coeficientului tării. Astfel, tragerea la sorţi a scos-o în calea Barcelonei pe Steaua Bucureşti, acea echipă „norocoasă” la astfel de lucruri. Steaua terminase pe locul al treilea sezonul 70-71, la trei puncte de Dinamo şi la două de Rapid, cu 33 de puncte, reuşind la fel ca Barcelona să prindă în extremis un loc în Cupa Cupelor. Competiţia europeană a început pentru Steaua tocmai în Malta, unde a dat piept cu Hibernians La Valetta. Surprinzător, Steaua a reuşit să se califice abia la Bucureşti, după ce maltezii şi-au trimis mingea în propria poartă, aşadar Steaua obţinând un simplu 1-0, după două manşe. În octombrie 71, catalanii au venit în număr de 40.000 pentru a vedea la lucru a doua portocală mecanică creată de Michels, după Ajaxul său. Formula de joc folosită de Michels era încredibilă, un 4-2-4 ce îi cuprindea pe Sadurni în poartă, Carlos Rexach, Gallego, Marcial, dar mai ales Asensi, gura de foc a lor. De partea cealaltă, Steaua, având pe bancă un antrenor care ştia foarte bine ce înseamnă acest club, care îi este concepţia de joc şi care refuză să se apere, indiferent de adversarul întâlnit. Valentin Stănescu era numele celui ce în acea perioadă conducea banca tehnică a Stelei, el devenind cu trecerea anilor primul şi singurul antrenor care a stat pe banca atât a Stelei, cât şi a lui Dinamo, dar şi a Rapidului, cinstindu-le pe toate trei şi muncind ca un adevărat profesionist. Pe vremea aceea, poate din cauza regimului, poate din caua firi oamenilor, nu aveam antrenori ultras, antrenori ce rămâneau în fundul gol pe arene sau antrenori ce primeau bileţele din lojă. Stănescu nu a stat pe gânduri şi a răspuns formulei lui Michels cu un unşpe” de al casei: Narcis Coman în poartă, pe linia de fund erau Regele Sătmăreanu, Smărăndache, Valentin Negrea şi Gheorghe Cristache, la mijloc Ion Naom, Iosif Vigu şi Țiţi Dumitriu, în timp ce în faţă Pantea, Puiu Iordănescu şi Viorel Năstase ce aveau ca misiune cucerirea Cataluniei. Steaua juca cu un 4-4-3 în faţa Barcelonei, pe Nou Camp, cu 3 atacanti, nu extreme. Sistemul nu se tranforma într-un 4-5-1, ci rămânea constant 4-4-3. Hai să facem un exerciţiu de imagine şi să alcătuim un prim unşpe al Stelei, astăzi, în faţa Barcelonei: Tătăruşanu, Martinovic, Geraldo, Galamaz, Brandan, Banel, Ricardo, Bicfalvi, Gardoş, Tănase, Bilaşco. Scopul acestei formule este probabil „să nu luam multe” sau „hai să ne punem în genunchi că ne omoară aştia, să moară mă-sa!”. Eh, scopul acelei formaţii era să dinamiteze Barcelona, pentru că ştiau că dacă se apără, o să primească cât nu o să uite vreodată. La ora locală 8, arbitrul irlandez Desmott Barett dă drumu meciului. Primele secunde de joc, Marti Filosia pleacă de la mijlco, trece de Vigu fără probleme şi şutează puternic, mingea atingându-l pe Rexach şi schimbându-ţi total direcţia, păcălindu-l pe Coman şi izbind bara. În minutul 7, Marcial trimite o minge la limita ofsaid-ului pentru Rexach, acesta scapă singur cu Coman, şutează puternic, încercând să trimită printre picioarele lui Coman, însă portarul Stelei are o viteză de reacţie fantastică strângând la timp şi blocând şutul. Spaniolii încep furtunos, cu puţină şansă putând să aibe 2-0, însă vine minutul 12. Atac static al Stelei, pase între Puiu şi Vigu, însă mai mult laterale. Mingea ajunge la Năstase, Viorel se află la 35 de metri de poartă, avansează uşor, îl depăşeste pe Gallego, ajunge la 25 de metri şi trimite o torpilă care ară terenul pe măsură ce avansează. Şutul lui Năstase este la firul ierbii, făcându-l şi mai greu de oprit. Sadurni plonjează în disperare de cauză, însă degeaba, ghiuleaua lui Năstase rupe plasa. 1-0 pentru Steaua. Michels îşi ceartă colegii, declansând riposta furibundă a lor, Marcial se uită după un spaţiu în careu, se pregăteşte să arunce mingea, însă când este gata să o lovească, Dumitriu i-o fură şi spaniolii se află în dificultate. Țiţi nu stă pe gânduri şi îl găseşte pe Puiu Iordănescu care preia şi sutează direct în bara lui Sadurni care se uita spectator. Steaua intră la pauză cu avantajul de 1-0, insă după pauză, Barcelona impinge jocul spre poarta noastră. Dacă până în minutul 70, catalanii nu au avut niciun şut spre poartă măcar, ultimele 20 de minute vor consemna două oportunităţii fantastice de gol. Zabalza intrat pe teren în locul anonimului Asensi, este lansat încredibil de Rexach aproape la 11 m, lateral dreapta, îl culcă din fentă pe Coman şi pasează puternic în 6 m pentru acelaşi Rexach, întorcându-i serviciul. Vedeta catalană plonjează în disperare de cauză după minge, reuşeste să o atingă, însă insuficient ca să îi schimbe direcţia, aşa că mingea sare în aut. Rămâne 1-0. Rexach nu se lasă, iar în minutul 86 şutează la fel cum a făcut-o Năstase în prima parte, ghiulea ce raşchetează tot în drumul său spre poartă, Coman plonjează, este depăşit de ghiulea însă mingea nu se opreşte în plasă, ci în bară. Fâcând-o să se zguduie încă şi în ziua de azi. Partida se încheie, Steaua bate Barcelona cu 1-0 în cazanul fierbinte din Nou Camp, bate Barcelona chiar la ea acasă şi se pregăteşte să o primească la rându-i la Bucureşti pentru revanşă. Povestea primei manşe dintre Barcelona şi Steaua se întâmpla acum 30 de ani, acum, la atâţia ani distanţă, catalanii joacă o semifinală de accedere în finala Ligii Campionilor, iar Steaua....Eh, întrebaţi-vă pe voi care o lăsaţi să moară. I.N.Money FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Un junior stelist are tumoare pe creierGigi Becali le explică proştilor de ce e o căpuşăIstorie in ROS ALBASTRU- toc71cc1988_Steaua_Benfica_Cronica- toc71cc |
V33 03.05.2011@12:28
I.N.Money 03.05.2011@12:31
red&blue_boy 03.05.2011@13:06
Cele mai potrivite cuvinte sunt cele de sub emblema , "a fost odata Steaua " ... Stau si ma intreb,oare va mai fi vreodata Steaua?...
AndyQ 03.05.2011@13:22
Cam la fel e si in ziua de azi, diferenta intre acum si atunci e ca pe vremea aia Steaua insemna ceva, jucatorii romantici credeau in sansa lor si luptau pana la capat, nu bagau curul in poarta.
Ma gandesc numai la semifinala cu Middlesborough, dubla mansa; sunt convins ca nicio echipa Steaua n-ar fi pierdut dubla mansa decat o echipa Steaua din zilele noastre.
Pacat... s-a ajuns mai jos decat imi imaginam vreodata.
1on 03.05.2011@13:32
Sistemul impus de Valentin Stanescu putin probabil sa fi fost 4-4-3 :)
Meciul cu Rapid nu e derby.
In rest... eu ascult ultima melodie de pe albumul "Cantafabule" si ma gandesc la ce va urma :)
I.N.Money 03.05.2011@13:37
Gurile rele care spun ca Franco l-a platit pe Michels, eu cred ca spun prostii. Din ce mai stiu, Franco era sustinator al Real-ului si e putin probabil sa fi ajutat o echipa catalana.
Nu prea avea el treaba. Citisem undeva ca s-a furat enorm din "averea" lui in ultimii sai ani de viata, o parte ajungand in Catalunia si in Andaluzia.
Oricum, la fel cred si eu ca era mai mult zvon decat realitate.
red&blue_boy 03.05.2011@13:45
Corect spus...
mandru 03.05.2011@14:56
ebonyc 03.05.2011@16:44
grizzly 03.05.2011@18:46
hai sa nu. macar cu atat sa ramanem.
Korado 03.05.2011@19:52
cand vreodata
motosuz 03.05.2011@20:07
Robert Aeroth 03.05.2011@20:16
shack3r 03.05.2011@20:18
I.N.Money 03.05.2011@20:40
greenyes 03.05.2011@23:39
Ar trebui acum ca toti care au fost de acord la venirea lui Piti sa inchida ochii si sa lase cancerul sa mai respire, sa-si dea cu sare pe la ochi.
Ala a fost momentul psihologic al luptei cu raul absolut de la Steaua. Din pacate decizia luata a fost foarte faorte proasta!!!!
Andrei* 04.05.2011@08:39
Andreea 27.09.2012@08:41