25-09-12
Duckadam, operat timp de 9 oreHelmuth Duckadam, preşedinte de imagine al clubului Steaua, a fost operat, marţi, la Spitalul Floreasca, pentru anevrism la braţ, intervenţia chirurgicală încheindu-se după aproape nouă ore.Surse medicale au precizat că operaţia a fost un succes, fostul portar urmând să fie dus la Terapie intensivă. Duckadam a fost internat săptămâna trecută la Spitalul de Urgenţă Floreasca, în Departamentul de chirurgie cardiovasculară, condus de prof. Şerban Brădişteanu. "Operaţia a durat atât de mult pentru că a fost practic o triplă intervenţie, era un anevrism absolut gigant. A fost o muncă dificilă tehnic şi nu se putea decât din aproape în aproape. Au fost şi nişte stenturi traumatizante puse în poziţii nepotrivite. Sper să se recupereze rapid, pentru că este un sportiv foarte musculos şi cu un moral neaşteptat de bun. (...) Va trebui să urmeze tratament cu anticoagulante, va trebui să scadă colesterolul şi, în plus, are şi un diabet de tip doi care va trebui tratat", a afirmat prof. Brădişteanu după operaţie. Aceasta a fost a patra intervenţie chirurgicală la braţul drept. "Pacientul a avut până acum trei intervenţii chirugicale. Prima a avut-o în urmă cu 26 de ani şi de atunci trăieşte cu o teamă permanentă. În proporţie de 90% sunt şanse să se producă în viitor o a patra intervenţie chirurgicală", afirma recent dr. Gabriel Cristian, şeful Centrului Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei 'Dr. Constantin Zamfir'. Pe 6 septembrie, Helmuth Duckadam (53 de ani) s-a prezentat pe 6 septembrie la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţe Constanţa, reclamând o suferinţă cardiacă. Pacientului i s-au făcut investigaţiile medicale necesare şi a fost ţinut sub supraveghere în Secţia Cardiologie, a doua zi fiind operat, după ce specialiştii au constatat, conform directorului medical al SCJU, dr. Cătălin Grasa, 'existenţa unor cheaguri sangvine ce generau fenomene de insuficienţă arterială acută la nivelul membrului superior drept'. Prima intervenţie chirurgicală suferită de Duckadam a fost în 1986, după finala de la Sevilla, a doua în 1998 iar a treia a avut loc în 2009. Agerpres FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Un junior stelist are tumoare pe creierDenis Penciu (18 ani) era, pînă acum o lună, un puşti care iubea fotbalul mai mult ca orice pe lume şi îşi trăia visul: juca pentru echipa sa favorită, Steaua. Clubul a decis, în urmă cu unGigi Becali le explică proştilor de ce e o căpuşăExistă un banc ce se potriveşte excelent situaţiei explicate pe înţelesul tuturor: Un patron îşi parchează o maşină ultimu' racnet în faţa firmei, iar unul dintre angajaţi rămâne mutIstorie in ROS ALBASTRU- toc71cc1988_Steaua_Benfica_Cronica- toc71cc |
Tupac Amaru astazi la 05:50
Multa sanatate, Helmut Duckadam!
red&blue_boy astazi la 06:23
GRYG astazi la 07:52
miTZura86 astazi la 14:34
MoWeed astazi la 16:58
Andreea 26.09.2012@17:58