29-09-10

Amintiri din Epoca de Aur... a lui Bujor

Bujor Hălmăgeanu a jucat mulţi ani în tricoul stelist, încă de pe vremea CCA-ului. Un fundaş care alterna evoluţiile excelente (a jucat multe meciuri la Naţională) cu gafe penibile, fiind renumit pentru câteva autogoluri antologice. Şi-a încheiat cariera de fotbalist în 1974, la… Dinamo Slatina (!!!).

Cum a ajuns să antreneze Steaua nu ştiu, nu cred că activitatea l-ar fi recomandat pentru un asemenea post. În ediţia 1988-89, cu ASA Tg. Mureş, a obţinut 2 (două) victorii, 2 (două) remize şi 13 înfrângeri. Surprinzător pentru mulţi, a preluat Steaua de la Costică Ştefănescu în returul ediţiei 1990-1991, când Steaua se afla la un punct de leader, Craiova. După numai şase etape, în care obţinuse 2 victorii, trei remize şi o înfrângere, a fost înlocuit. Înfrângerea cu 1-2 la codaşa U.Cluj (care avea să retrogradeze…) a pus capac. Versiunea lui Hălmăgeanu e alta:

„Ilie Dumitrescu, pe atunci jucător, era în cîrdăşie cu Alecsandrescu şi cu Jenei, care mă lucrau.”

Păi, aşa lucrătură aş vrea şi acu’, atâta vreme cât, condusă de Jenei, Steaua avea să obţină 9 victorii şi 2 remize până la sfârşit şi ar fi câştigat campionatul dacă nu ar fi existat faimosul blat Corvinul-Craiova…

A revenit ca antrenor peste abia trei ani, la Dacia Unirea Brăila, pe care a antrenat-o… 4 meciuri – un egal şi trei înfrângeri… Şi atât.

Curios şi nu prea, fiind vorba de ghiduşul Dan Udrea, interviul lui Hălmăgeanu…

Se pare că Bujor are un dinte mare împotriva Sfinxului („ce făcea, dom’le, de era aşa de priceput?”) şi a lui nea Imi („mare şulfă”), dar mi-e că l-a cam lăsat memoria: n-a fost niciodată vorba de desfiinţarea Stelei. Asta poate doar în visele erotice ale unora…

Succesele Stelei sunt explicate astfel de Hălmăgeanu:

„Credeţi că era meritul preşedintelui şi al antrenorului? Nuuu, venea ăla micu’ şi urca frumos în tribună … Asta era suficient, nu mai era nevoie de nimic. Mesajul pentru celelalte competitoare era clar: “S-a implicat Valentin tare, deci nu mai aveţi cum s-o bateţi pe Steaua! La revedere!”.

Bineînţeles că e o versiune pe placul multora. Îmi dau seama ce mai tremura Europa când apărea „ăla micu’”, altfel nu se explică cum a reuşit echipa „şulfei” să cucerească Cupa aia, sub ochii regelui Spaniei. A, am uitat, pe el îl mituise „ăl mare”…

Iar scena cu Mitică dând ordin miliţienilor de la Victoria să nu-i atingă nici c-o floare pe stelişti e, după cum scria cineva pe-aici, de film. Mai ales pentru cei care-şi aduc aminte ce vârtos dădeau la gioale „victorienii”…

Anii petrecuţi ca jucător sunt descrişi altfel şi înclin să-i dau dreptate lui Hălmăgeanu, care nu face decât să-mi confirme cele pe care mi le spunea tata:

„…aveam grade şi salariu plătit de Ministerul Apărării. Mai aveam prime de meci şi o indemnizaţie de efort. La antrenamente mergeam cu un autobuz care făcea turul Bucureştiului, ca să strîngă tot lotul. … Indemnizaţia de efort a fost înlocuită la un moment dat şi primeam în schimb alimente. …luam conserve… Alimentele erau importante pe vremea aia!… “

Mda, mi-aduc aminte ce bucuros eram când îi dădeam mamei tichetele pe care le primeam ca îndemnizaţie de efort de la club. Simţeam că fac şi eu ceva pentru familie…

“Eu am făcut armată, armată timp de trei luni… Ministerul a creat Steaua… stadionul a fost făcut de militari, nici un civil n-a muncit la arena din Ghencea. Ideea i-a aparţinut generalului Coman, care se supărase că n-aveam şi noi un stadion al nostru, să părem club serios.”

Celor ce nu cunosc, le precizez că stadionul din Ghencea a fost inaugurat în aprilie 1974, iar Hălmăgeanu n-a apucat să joace pe el…

“…o fotografie, el şi cu colegii lui la o defilare comunistă. “Ieşeaţi de bună-voie?”. “Ha-ha-ha! Cîţi ani ai? Nu exista bună-voie, făceai totul fiindcă aşa ţi se spunea, nici nu-ţi trecea prin cap să refuzi!“

Amintiri din epoca de aur. Oare or pricepe ceva din cuvintele astea cei care habar n-au că totul în ţara asta se desfăşura după un scenariu scris de partid şi executat fără crâcnire de toţi? Cei care flutură ilar lozincile cu echipe comuniste şi anti-comuniste…

“Cînd citesc azi sume în ziare, salarii ale jucătorilor, mă crucesc!… suporterii simt cînd jucătorii intră pe teren doar pentru bani, doar fiindcă sînt plătiţi. Ei vor mai mult de atît, se aşteaptă ca fotbaliştii să mai joace şi pentru ei. Şi asta se întîmplă din ce în ce mai rar. Jucătorii de azi vin la cluburi doar ca să-şi ia banii, nu ca să joace.”

Jucătorii „echipei armatei comuniste” culeşi de un autobuz prăpădit, care-i ducea la antrenament, comparat cu bolizii de lux cu care circulă alde Moţi şi Apostol… Îndemnizaţia de efort şi localurile de fiţe… ARO-urile vopsite, ca să ascundă kaki-ul de armată şi videorecorderele, în contrast cu salariile de zeci de mii de euro pe lună… Păi, cam asta e diferenţa…

Şi, fiindcă tot apar articole de-astea, incendiare, despre Steaua, pe când şi unele despre matrapazlâcurile celorlalţi, cu analfabeţi ajunşi studenţi, cu angajaţi care îşi vedeau „locul de muncă” doar în ziua de salariu etc…

Andrei Sava