16-09-10

Bucurati-va! Sunteti acasa la zeul fotbal(partea a 2-a)

Prima parte a articolului aici

 In 1985, are loc cel mai negru moment din istoria lui Liverpool. Finala contra lui Juventus, de pe Heysel, din Bruxelles, pierduta cu 1-0 prin golul lui Platini, a fost marcata de prabusirea unei parti a tribunei, eveniment din care au rezultat 39 de morti (majoritatea fani ai lui Juventus) si sute de raniti. Totul a pornit in urma unei altercatii provocate de fanii englezi (multi au fost condamnati pt. omucidere). Stadioanele nu aveau scaune la peluze, ci doar gradene, sau locuri in picioare. Asta a permis suprapopulare, care, combinata cu structura mult imbatranita si depasita a stadionului, a provocat tragedia.

Liverpool, ca si club organizator, a fost principalul vinovat. A fost suspendat timp de sase ani din toate competitiile europene, cu un an mai mult decat toate celelalte echipe englezesti. Tot fotbalul englezesc de club era sub interdictie.

Pt. Steaua este un moment important. Englezii dominau Europa si aceasta fortuita absenta e posibil sa fi ajutat la dominatia din `85-`90, in afara de valoarea echipei.

In 1985, manager devine starul fotbalului englez si glorie a clubului, Kenny Dalglish, care va conduce echipa timp de sasae ani, pana in 1991. Castiga titlul de campioana in 1986, 1987 si 1990. In 86, 88, 89 si 90 castiga si Supercupa.

In 1991, manager devine alt fost mare jucator, Souness, care ramanae pana in 1994. In acel an este instalat Roy Evans, care manageriaza clubul pana in 1998, cand, pana in 2004, Gerard Houllier se ocupa de destinele echipei. Ii va succeda rafael Benitez, in perioada 2004-2010, si, de atunci, tehnicianul roy Hodgson.

Dupa expirarea suspendarii, in 1990, pt. Liverpool incepe o perioada ambigua, conducerea administrativa neputand gestiona noile realitati din fotbalul englezesc asa cum i-ar fi cerut istoria. Trecerea la noul sistem competitional, gaseste pe Liverpool mult in spatele lui Manchester United, care domina deceniul, si chiar in spatele lui Arsenal. Banii si aspectele din ce in ce mai comerciale si extra-fotbalistice ale fenomenului au facut o falie in anii `90, in ce priveste performanta.

O Cupa a Angliei, in `92 si o Cupa a Ligii, in `95, nu inseamna nimic. Jucatori precum Owen, Fowler, Redknapp, Collymore, McManaman, Ince, Rosenthal, Berger sau McAllister nu au putut sparge dominatia MU-Arsenal, in absenta unei forte reale a clubului. Conducatorii nu au fost pe masura istoriei ce trebuia confirmata si onorata prin rezultate.

Pentru Liverpool era un deceniu ratat. Anii 2000 au insemnat o revenire puternica. Chiar daca nu s-a castigat titlul de campioana (o pata destul de mare, totusi), participarile in Champions League au redat mandria pierduta a clubului, aratand caracterul acestuia si forta care vine din respectarea traditiei.

Castigarea Cupei Uefa, din 2001, urmata de Supercupa Europei erau mult prea putin fata de anvergura istorica a clubului.

Castigarea finalei Champions League, din 2005, a recuperat foarte mult din deficitul de imagine la nivelul constiintei europene, modul in care a fost obtinuta, creand standard, impunand reper si recastigand, pt. Institutia Liverpool, un urias val de aderare afectiva, in ceea ce inseamna revigorarea sufletului pentru Liverpool Fc.

Pe stadionul national Ataturk din Istanbul, pe 25 mai 2005, in fata a 70.024 de spectatori s-a scris o pagina stralucitoare din istoria jocului de fotbal.

In formula Jerzy Dudek; - Steve Finnan, Jamie Carragher, Sami Hyypiä, Djimi Traore; - Luis Garcia, Steven Gerrard, Xabi Alonso,John Arne Riise;  -  Harry Kewell, Baros., Liverpool stralucea din nou. Condusa de marea echipa a Milanului cu 3-0 la pauza, istoria glorioasa a Clubului a rabufnit in manifestarile eroice ale jucatorilor: 3-3 (Gerarad, Smicer, Alonso, respectiv Maldini si Crespo(2). La loviturile de departajare, Haman, Cisse si Smicer au inscris, ratand doar Riise, in timp ce de la Milan au inscris Kaka si Tomasson, ratand Shevchenko, Serginho si Pirlo.

Nu doar presa ci intreaga planeta a pulsat pentru Liverpool, ecourile succesului razbunand 15 ani de nedreapta penumbra in fata banilor, banilor, banilor. Liverpool redevenea cee ce-i era sortit sa fie: un fenomen!

Supercupa europei confirma clasa acelei generatii de exceptii, condusa de rafa Benitez, inovatorul spaniol care manageria succesul.

Finala din 2007, contra Milanului, a insemnat un esec in fata unei echipe net superioare, dar a avut alt rezultat: constientizarea unui destul de mare domeniu de sustinere, format din zeci de milione de oameni care se identifica fidel cu simbolurile propuse si cu valorile prin care se ajunge la stralucire. Liverpool se impune, alaturi de alte mari cluburi de forta, prin mult mai mult decat artificialul celor de la Chelsea sau City. Se impune, nu prin bani sau rezultate seci. Se impune prin ea insasi.

Intalnirea din 16 septembrie 2010, cu fantoma unei minuni, o gaseste pe Liverpool cu 20 de ani in care nu a castigat niciun titlu de campioana in Anglia. O gaseste surclasata de catre United, Chelsea si poate chiar de catre Arsenal si City. O gaseste prinsa in interersele unui cuplu de profitori hrapareti.

O gaseste jucand joi. Jucand impotriva a fantome de jucatori, fantome absolute de presedinti, circari de patroni si cenzurat de antrenori. O gaseste asediata la vestiare de pasiunile elevate de colectionari a celulei vlahe („hei, change?”). O gaseste cu cei mai buni jucatori in tribune sau la alte echipe. O gaseste cu  datorii si fara altceva de cat o istorie, niste culori, o emblema si un cantec peste toate.

Liverpool este intr-o saracie lucie. Va fi surclasata de Manchester City si de Chelsea, depasita clar de Manchester United si poate chiar de Arsenal. Va pierde iar derby-urile. Va juca iar pt. a juca joi si la anul. Gerrard a mai imbatranit cu un an. Carragher cu mai multi. Torres joaca de parca ar fi imbatranit, iar Kuyt nu mai joaca nici cand joaca. Jovanovici arata de ce arata bine intre ciocolatieri si nu intre docheri, Glen Johnson arata de ce nu a aratat nimic la Chelsea, iar joe Cole arata de ce nu a aratat fata de Milan.

Liverpool arata ca va urma o noua lunga agonie, in care se va uita la altii cum fac bani, rating plin, si cum aduna tinichele dupa ei.

Liverpool este intr-o saracie lucie, pentru ceea ce revendica istoria ei.

Steaua nu este in saracie, caci au grija vajnicii aparatori a ceea ce deturneaza ei ca fiind sensul clubului, sa se ingrijeasca de bunastarea pe care o presupun ei clubului si, pt. ca sunt atat de multi, o impun. Ne da nea Gigi milioane, ca sa facem fotbal la Steaua sa ne batem cu Europa.

Ei sunt saraci, iar noi suntem bogati, caci ei nu au, iar noi avem, caci ei joaca sub, iar noi jucam peste nivelul nostru. Sa ne bucuram atunci.

Sa ne bucuram ca banii investiti si bagati in termopane, in covor asfaltic, in aer conditionat si in zgura, in jucatori care ne coboara si in iesiri care ne ingroapa, vin, de n-ar mai veni. Caci fara ei Steaua n-ar mai exista. Caci Steaua nu este saraca prin banii care i se arunca in fata. Steaua nu va fi niciodata la starea de saracie ca nu cumva sa se trezeasca o farama de luciditate in minunatul stelist Semper Svperior.

Sa ne bucuram ca stam intr-o casa renovata si mobilata frumos, cu foita de aur si cu plasma de 2 metri si cu eroi de straja si cu eroi la carma si cu eroi stapani peste eroi.

Sa ne bucuram, stelistilor!

Ca Steaua nu-i in saracie, sa ne bucuram, caci are grija Stapanul vostru sa nu intre cumva in saracie si nu care cumva sa-si miste un gram de vointa si demnitate trogloditul ancestral din asistatul caracterului de stelist.

Radeti de Liverpool, ca sunt ceea ce voi nu veti permite Stelei niciodata sa fie,  in seara de joi si bucurati-va, popor de stelisti! Bucurati-va ca atat timp cat nu va fi in saracie, Steaua va fi acolo unde o vreti si unde o tineti voi si cu Stapanul vostru. 

Marmeladov, personajul lui Dostoievski din „Crima si pedeapsa", incepe in forta discutia cu Raskolnikov: „Saracia nu este un viciu, acesta este un adevar (...) Dar mizeria, stimate domn, este un viciu. In saracie mai pastram inca nobletea sentimentelor innascute. In mizerie, insa, nu le mai pastreaza nimeni si niciodata."

Bucurati-va!


filip