home
17-09-10

Liverpool - Steaua 2-1

Niste intamplari nefericite au facut sa nu pot urmari meciul Stelei pe Anfield decat printre picaturi si numai pana la golul de 2-1. Prin urmare, daca - sa zicem - meciul s-ar fi incheiat in acel moment, ce-as fi avut de zis?

In primul rand, ca Steaua a jucat mult mai decent decat ma asteptam, poate si pentru ca ma asteptam la o infrangere severa in fata cormoranilor. Adevarul e ca Steaua nu doar ca a trecut peste socul unui 0-1 in secunda 30 a meciului, dar a realizat o prima repriza foarte buna in fata englezilor, in care s-a luat efectiv la tranta cu acestia si de prin minutul 15 a jucat de la egal la egal, chiar daca fara a-si crea prea multe ocazii. Nici gazdele n-au facut-o.

Apoi, as zice ca e evident ca Liverpool n-a tratat meciul ca pe un scop in sine. Europa League ramane totusi o competitie de mana a doua pentru o echipa care a castigat trofeul suprem inter-cluburi de 5 ori (dupa stiinta mea, sunt pe locul 3 cu acest palmares, dupa Real si AC Milan). Nu mai sunt la curent cu echipa standard a lui Liverpool, dar am vazut totusi ceva "nume", precum am vazut si ceva "necunoscuti", numai buni de incercat cu o echipa cu istorie dar fara prezent precum Steaua. In fine, in ciuda faptului ca n-au uzat de toate armele de care dispunea, asta nu inseamna ca englezii n-au vrut sa castige! Asa ceva iese din discutie - delasarea si indolenta sunt incompatibile cu fotbalul britanic.

Nefiind prea suparat pe acest 2-1 (pe Anfield), as adauga, impaciuitor, ca Steaua a incasat totusi 2 goluri...urate. O greseala de fundas care-l va trimite probabil pe Abrudan la echipa a doua (dupa care, la a doua lui echipa...din acest sezon), urmata de un fault ca la baschet, intamplator in careu, care nu evoca deloc barbatia proverbiala a fotbalului insular. Deci nu tu scheme, nu tu faze fixe, nu facuta mat din 3 atingeri - pur si simplu Steaua a pierdut pe mana ei si pe fluierul arbitrului.

In fine, as conchide amarat ca mi se pare un exemplu de falsa pudoare sa te mai scandalizezi in anul de gratie 2010 ca Steaua nu mai este privita ca o mare echipa europeana. In fond, nu era privita astfel nici in 2001, dupa ce fusese eliminata de Saint Gallen in turul preliminar al UEFA, nici in 2005 cand trecusera 9 ani de cand nu se mai calificase in competitia nr. 1. Sigur, Cupa de pe Ramon Sanchez Pizjuan e inca in vitrina, dar nu cred ca vreun microbist serios o enumera azi pe Notthingam Forest intre marile echipe ale fotbalului european. (Stie cineva ce palmares are Notthingam Forest?)

Dar ce sa-i faci...am pierdut ultimele 30 de minute, iar Steaua a pierdut cu 4-1. Putem deci sa ne scandalizam pe buna dreptate.

Ovidiu


FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!

Personalizeaza si trimite felicitari prietenilor tai:


Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3