15-09-10

Bucurati-va! Sunteti acasa la zeul fotbal (partea I)

Acoperiti de jegul care parca ne sufoca, semnificatia momentuluipe care-l incercam, intalnind o legenda a Institutiei Fotbalului, este ignorat cu desavarsire, de orbitii si salbaticii nevrednici suporteri ai ceea cea a mai ramas din Steaua Bucuresti.

Stelistii au de ce se bucura in seara asta!

Fondat la 15 martie 1892 de catre John Houlding, actuala Liverpool Football Club, este rezulaltul unei neintelegeri financiare intre clubul Everton si Houlding(membru in consiliu local al orasului, detinator al unei fabrici de bere si viitor primar al orasului), asupra valorii chiriei pe care trebuiau sa o plateasca albastrii, propietarului arenei Anfield.Culorile echipei, alb-rosul, sunt alese in stransa legatura cu acele culori promovate de minicipalitate pentru fatadele cladirilor. Simbolul echipei devine „cormoranul”.

Actul de nastere al noului club se semneaza de catre Houlding (membru al FC Everton, pana in acel moment), in propria casa, asistat fiind de catre prietenii sai cei mai buni, William Barclay si John McKenna (acesta fiind, apoi, o figura glorioasa a clubului, in calitate de presedinte si director sportiv).Dupa doi ani, in 1894, clubul este ales (cum se intampla atunci) in Liga de Fotbal. Primii jucatori transferati sunt majoritari scotieni, echipa fiind poreclita „Echipa Mac-ilor”, acestia fiind racolati pe sume modice.

Primul succes vine relativ repede, in anul 1901, Liverpool castigand Football League Championship, sub conducerea capitanului Alex Raisbeck, international scotian, acumuland 45 de puncte (cu 2 mai mult decat sunderland). Succesul este repetat in anul 1906. O noua generatie aseaza clubul pe harta echipelor mari ale Angliei, castigand doua titluri consecutive (1923 si 1933).

Urmeaza o perioada grea pentru Europa, la finele careia, Liverpool iese intarita si exprimand o alta valenta. Incepe afirmarea legendei. Titlul din 1947 va fi stingher, asteptand o confirmare care va veni, in ceea ce urma sa insemne o dominatie totala, ce se va intinde pe 4 decenii, si care va crea premisele fenomenului Liverpool, pe care avem ocazia sa-l adimram in splendoarea lui si azi.

In 1954, echipa retrogradeaza in cea de-a doua liga engleza. Bill Shankly devine managerul lui Liverpool în 1959, incepand constructia unei echipe ce va domina Europa. In 1962 castiga campionatul Diviziei Secunde si promoveaza in elita fotbalului britanic, de unde va activa fara intrerupere pana azi. In 1964, Liverpool castiga prima liga engleza. Anul urmator castiga Cupa Angliei, FA Cup, iar peste inca un an, in 1966, recastiga Campionatul. Shankly era recunoscut ca unul dintre cei mai buni manageri din lume, iar echipa, avand in componenta jucatori precum Roger Hunt, Ian St John și Ron Yeats (azi – monstri sacri), drept una dintre cele mai bune ale lumii. In `64, `65 si `66, aveau sa castige, de fiecare data, si Supercupa Angliei.

Se impune ca echipa de top in Anglia, fara a mai castiga, insa, vre-un trofeu, pana in anul 1973, cand face senzatie in Europa, cucerind Cupa UEFA. Un an mai tarziu cucereste din nou FA Cup.

Anul 1974 este unul de cotitura in istoria Clubului. Considerand ca a atins maximul posibil, cu o echipa preluata din liga secunda si adusa in pozitia de printesa a Europei, prin cucerirea unei competitii cu valoare infinit superioara celei de astazi, legendarul Shankly socheaza pe toata lumea, anuntandu-si retragerea (ceva similar a facut si Aime Jacquet). Jucatorii si, mai ales, fanii au incercat sa-l convinga sa se razgandeasca, muncitorii unei fabrici amenintand chiar cu intrarea in greva. Decizia sa a fost de neclintit, si a aratat ca se baza pe o certitudine, nelasand Clubul de izbeliste.

Certitudinea se numea Bob Paisley, fostul sau asistent. Perioada 1974-1983, a fost cea mai glorioasa din istoria clubului. In cei noua ani, sub manageriatul lui Pailey, Liverpool a castigat, in total, nu mai putin de 21 de trofee, intre care si trei Cupe Europene.

Se impunea ca cea mai buna echipa din Anglia, castigand titlul de campioana in anii 1976, 1977, 1979, 1980, 1982, 1983 (an in care castiga si Cupa Ligii, dupa succesele din `81 si `82).

Dupa tragedia de la Munchen, in care MU a fost decimata, Liverpool a dominat autoritar anii `70 si `80, pe langa hegemonia interna, stralucind prin laurii castigati in Cupele Europene, unde s-a impus mai mult decat precum o simpla echipa, si mai degraba, ca o stare de spirit superioara.

Cucerirea Cupei Uefa, din 1976 si a Supercupei Europei, din 1977, aveau sa pregateasca drumul catre trofeele supreme.

Cu jucatori precum Steve Heighway, Phil Thompson, David Fairclough sau Alan Kennedy, si Souness, Case, Hughes, Irwin, Ogrizovici, mai tarziu, Liverpool castiga, in anii 1977 (25 mai, pe Olimpico din Roma, 3-1 contra Borussiei Moenchengladbach, condusa de capitanul Berti Vogts, cu jucatori precum Jupp Heynckes sau Stielike, cu goluri marcate de McDermott, Smith si Neal, respectiv starul european Allan Simonsen) si 1978 (10 mai, la Londra, in fata a 92.000 de spectatori, pe Wembly, contra belgienilor de la Bruges, prin golul inscris de Kenny Dalglish), trofeul Cupei Campionilor Europeni.

In 1981, Liverpool se impune definitiv in constiinta mondiala ca o forta de temut, castigand, pt. a treia oara, Cupa Campionilor.

Asta deoarece adversarul avea o incarcatura simbolica uriasa, si infrangerea lui a capatat, pt. Liverpool semnificatii care au propulsat-o la statutul de echipa care a dominat deceniul.
La 27 mai 1981, pe stadionul parc de Princes, din paris, Liverpool invingea, in fata a 48.360 spectatori, pe marea echipa (mai mult istorica) a celor de la Real Madrid, cu scorul de 1-0, prin golul marcat de fundasul stanga, Alan Kennedy, in minutul 82. In afara lui Sammy Lee, echipa era, practic neschimbata fata de momentul Londra. Santillina era marea vedeta a Madridului, in care-i mai gasim pe Stielike (a doua finala pierduta in fata cormoranilor), pe englezul Laurie Cunningham, José Antonio Camacho(prietenul lui Lacatus), Vicente del Bosque (unu` cu niste mustati uite asa), condusi fiind de catre marele Vujadin Boškov.

Pailey se retrage in plina glorie, iar succesorul sau – veteranul Joe Fagan – castiga in primul sezon Campionatul, Cupa Ligii si Cupa Campionilor(la 30 mai 1984, pe acelasi Olimpico, in fata gazdelor de la Roma, cu scorul de 4-2 dupa lovituri de la departajare, dupa ce in timpul regulamentar a fost 1-1. Ii remarcam pe Ian Rush, Ronnie Whelan sau Craig Johnston, ca noutati, in timp ce la gazde se remarca nume precum Conti, Cerezo, Falcao, Cerezo, Tancredi sau fundasul stanga Dario Bonetti, tovarasul lui Turcu). Ca tot am amintit de ei, Dinamo avea sa fie eliminata de Liverpool, in semifinalele acestui sezon, in ceea ce a fost cea mai mare performanta a lor din istorie. Graeme Souness l-a rupt pe Lica Movila, dandu-i un pumn in gura, si rupandu-i falca (la propriu) iar Lee si Rush au adus pe Liverpool in finala, cu 3-1 la general, motiv pt. care le multumim.

Merita sa remarcam, insa, strategia deosebita aleasa de cei de la Dinamo, pt. abordarea acestui meci, strategie care ii caracterizeaza pe deplin: „Ce, era să-i lăsăm să-şi facă jocul? "Procuroru" (n.r. - Cornel Dinu) ne-a zis înainte de meci: "Băieţi, nu-i lăsăm. Îi şicanăm. Tactic stăm bine, dar, unu la unu, ne fac". Aveam băieţi care se pricepeau bine la asta, Ando, «Săpăligă». Am jucat aproape scârbos, dar pune tu alt cuvânt, să nu pară aşa, lipsit de fairplay...." (apud. Movila).

continuarea maine dimineata 16.09.10

Filip