12-07-10

Spania campioana! Cu chin si jale

Spania - Olanda 1-0 (dupa prelungiri)

Mondialul african s-a incheiat asa cum ne era teama: cu un meci tensionat, cu destul de putin fotbal si cu jucatori apasati de tensiunea marii finale. In fond, cred ca nu exagerez daca spun: "nimic nou sub soare". Dupa 1990, media de goluri per finala de campionat mondial este de 1,5 goluri, ceea ce arata foarte slaba disponibilitate a finalistelor pentru spectacol. O comparatie cu finala mica (care are o medie de 3,8 goluri pe meci!) este mai mult decat relevanta.

Meciul s-a urnit greu si, oarecum ciudat, avea sa se inteteasca spre final. Prima repriza a fost cu adevarat urata, Spania dominand steril, in vreme ce Olanda parea sa nu stie altceva decat sa se apere. Abia din a doua repriza au aparut si marile ocazii: in primul rand cea a lui Robben (ratare inexplicabila pentru un jucator de talia lui, in asemenea faza), apoi capul lui Sergio Ramos. Au urmat apoi alte ratari, precum cea a lui Jesus Navas, ezitarile enervante ale lui Iniesta (in doua randuri!) in faze iminente de gol, o ratare cu capul a batavilor (mi-a scapat jucatorul). La rastimpuri, fiecare din cele doua echipe au cerut cate un penalty, insa arbitrajul a avut o tenta clara: pastrarea echilibrului cu orice pret! Ceea ce explica tolerarea unor faulturi absolut suburbane ale olandezilor din prima repriza si ceea ce, in definitiv, nici macar nu e cel mai rau lucru. Nu cred ca au existat decizii de arbitraj care sa vicieze rezultatul si nici care sa ajute in mod vadit vreuna dintre combatante.

Daca merita evidentiat ceva in aceasta finala este indarjirea absolut surprinzatoare din prelungiri a celor doua echipe, care parca nu si-au dorit sub nicio forma sa ajunga la penaltiuri. Dupa eliminarea lui Heitinga, Spania a apasat pedala de acceleratie decisiv si, la capatul unei faze bine lucrate, Iniesta a prins in sfarsit mingea pe dreptul si a adus primul titlu mondial al Peninsulei Iberice.

La capitolul vedete - majoritatea au dezamagit. Villa a fost la fel de sters ca in semifinala (nu pot sa-mi explic de ce au trebuit sa treaca 105 minute ca sa intre Torres in locul lui), iar Snejder i-a tinut isonul in partea cealalta, nereusind decat o pasa buna catre Robben in tot meciul. Robben s-a zbatut mai mult, a luat mingi pe cont propriu, dar a avut reusite putine si va ramane cu amintirea ratarii formidabile din repriza a doua (tot asa cum Del Piero a ramas omul celor doua mari ratari din finala cu Franta de la Euro 2000). Pedro a fost inexistent si a fost inlocuit pe drept, Navas jucand mult mai bine in locul lui. Van Persie a "incununat" un Mondial in care nu s-a distins cu mai nimic.

Una peste alta, daca ar fi sa nominalizez pe cineva, as fi nevoit sa merg din nou pe cuplul Xavi - Iniesta (cu un accent firesc pe ultimul) care a ramas motorul Spaniei si care a decis, intr-un final soarta acestei finale.

Spania isi confirma prin urmare statutul de lider al fotbalului mondial si egaleaza performanta Frantei din 2000: campioana mondiala si europeana en-titre. Olanda pierde a treia finala de campionat mondial, dupa un turneu in care n-a mai entuziasmat ca alta data, dar in care a reusit numai victorii pana in finala, depasind anumite praguri psihologice ce pareau sa se fi impamantenit in cazul batavilor. Cliseu sau nu, a invins echipa mai puternica si, una peste alta, mai generoasa cu fotbalul. Domnia Spaniei continua.

Ovidiu