08-07-10

Acolo unde Diavolul inalta biserici

Intunericului ultimilor ani i se contrapune, ca solutie si rezolvare, iluminismul aparent al celui revendicat de unii tot de la Intuneric, sub directa si nemijlocita tutela (cel putin spirituala), a celui ce a provocat, sustinut si impus intunericul ca simbol si reper.

Principala problema in evaluarea corecta a situatiei – ca prim pas, absolut obligatoriu in elaborarea unui diagnostic corect, ce ar precede tratamentul, si, poate, vindecarea – o reprezinta starea maladiva, favorizata de o multivalenta emotionala, – care suprapusa peste nivelul socio-cultural, iar acesta, la randul sau, peste niste caracteristici sufletesti notorii ale neamului – vascularizeaza intr-o entitate nefasta, a carei caracteristici principale: confuzia, ignoranta, lipsa de repere, uitarea, imbratisarea Raului, acceptarea prezentului ca fatidic, resemnarea in fata unei forte asa-zis superioare, se constituie in principala cauza explicativa a dramei pe care o traim.

Astfel, epicul se bazeaza pe relatia omului cu timpul, a umanitatii cu istoria, la raspantia dintre epoci, cand societatea se afla sub presiunea unor evenimente zguduitoare. Se contureaza imaginea dramatica a clubului nostru iubit, surprins in tragismul evenimentelor ce sparg tiparele existentei sale stravechi, prin disparitia valorilor traditionale, fundamental aflat in declin si supus destramarii de catre istorie, adica de catre Rau.

Confruntarea pentru redefinirea unui axis-mundi erodat de timp si realitate, e deformata principial tocmai de natura uneia dintre parti, care urmareste – excedand teza universala a victimizarii – ameliorarea efectului raului asupra lor, prin cea mai la indemana metoda posibila, dupa doua milenii de suportat raspantia: imbratisarea Raului ca salvator, si impunerea, imediata, a unei pozitii de aparare a acestuia, intr-o interpretare de o dementa lasa a celor mai tampite principii de viata de la noi, acolo unde-si au meleagul cei mai viteji si mai drepti. Panselute la Inter. Flori pentru lampasi. Neam darz, cu pieptul de otel…

Principala problema peste care nu se poate trece – cel putin in ceea ce ma priveste pe mine – referitor la aceasta lupta, – care, apropos, pe neasteptate si mai ales, pe neexplicate,vad, a incetat sa mai fie una ofensiva, de recucerire a Adevarului Pierdut, si s-a transformat pe foarte nesimtite intr-o rezistenta din asta tampa prin ideea insasi (explicata si motivata foarte mester, insa), detonata moral de chiar ceea ce reprezinta – este foarte pilduitor explicata prin atitudinea de acceptare a unei asa-zise paci, uitandu-se, sau vrandu-se a se uita cine ofera pacea, si, mai ales ceea ce reprezinta ea, in raport cu tot ceea ce s-a facut pana acum, si isi are originea ancestrala intr-un hau de netrecut: psihologia neamului romanesc.

Bieti naivi – voi, cei care inca nu sunteti scut in fata Intunericului – nu va lasati amagiti de blande vorbe si de promisiuni desarte de mai bine. Nu uitati de la cine vin, sau – cel mai important – cine le gireaza, si sub Imperiul cui se fac.

Si cel mai important, nu uitati, si nu lasati nici pe altii sa uite, ca inselatoarele raze de lumina – indiferent ce bogatii ar promite in reprezentarea lor trecuta prin filtrul slabiciunii fiintei umane: jucatori, lot, antrenori, libertate, principii, liniste, trofee, onoare, demnitate si glorie, respect si verticalitate, RENASTERE! – vin din Intuneric, circula sub mantia Intunericului, si nu reprezinta altceva decat Intunericul insusi.

Ce poate fi liber de mizerie, acolo unde Intunericul sta deasupra? Ce poate naste durabil si curat sub respiratia Raului? Ce poate fi bun acolo unde Intunericul domneste?

Cine poate avea speranta in casa Iadului?

Acolo unde Diavolul inalta biserici!

Moskopole