24-06-10

Gloriile sau Valorile?

"Revoluţia sudistă" din Ghencea este cel mai important eveniment pe care îl trăieşte Steaua de la semifinala de Cupă UEFA din 2006. Pentru a trăi clipele din urmă cu peste patru ani, banii lui Gigi Becali şi ale profesioniştilor din club au făcut, cât de cât, casă bună. Pentru ca protestul anti-grobianism să prindă contur a fost nevoie de pasiunea iraţională a unor suporteri, pentru care anumite valori au fost mai importante decât palmaresul de moment al echipei.

S-a ajuns la momentul în care întrebarea De ce ţii cu Steaua? este – sau ar trebui – pusă în capul listei preocupărilor oricărui stelist. Palmaresul? Sevilla ’86? Poveştile taţilor/bunicilor despre impresionantul spectacol făcut de unica echipă din fotbalul românesc ce şi-a făcut un renume pentru jocul său spectaculos încă din anii ’50? Sunteţi, cumva, acei taţi/bunici? Unul dintre cele mai frumoase stadioane din ţară, pe care este o plăcere să urmăreşti un meci de fotbal? Gigi Becali? Mediatizarea uneori excesivă a acestui club de fotbal?

Este interesant de observat faptul că fotbalul este cea brutală formă de religie modernă, dacă îi excludem din discuţie pe musulmanii extremişti. Puţine alte aspecte ale vieţii sunt atât de cotropitoare pentru omul secolului al XXI-lea cum este acest sport: fotbaliştii trebuie să fie atenţi la fiecare cuvânt pe care îl rostesc, rivalităţile sunt cultivate cu grijă de mass-media şi dezvoltate dement de către fani, cluburile (occidentale) şi UEFA/FIFA au o grijă aproape maternă de fani(i care consumă diferite chestii), nivelul audienţelor, ori al sumelor încasate de pe urma fotbalului şi al amatorilor care urmăresc fenomenul, este unul uluitor comparativ cu cel din urmă cu, să zicem, 15 ani. Ce metaforă reuşită, „Zeul Fotbal”!

În mijlocul acestui circ mediatic din ce în ce mai complex, o mână de oameni, decişi să ducă până la capăt protestul anti-grobianism, şi-au criticat propriul Sânge, scriind pe un banner Ai fost un Simbol cu onoare/Cum ai putut să te întorci pe bancă, oare?, în zilele în care Aerul Roş-Albastru (pentru mulţi), Marius Lăcătuş, afirma că „Cine se ia de Gigi Becali, se ia de mine!”.

Iar Aerul şi Sângele Roş-Albastru (pentru mulţi) a fost completat deseori de Helmuth Duckadam – ce-ar fi fost, oare, Sevilla fără tine? Dar tu fără Ion Voinescu? – portarul din Cartea Recordurilor afirmând senin că Nu eşti suporter dacă ai ceva cu patronul. Suporterul este suporter, patronul este patron. Nici Adrian Bumbescu nu a avut vreun dubiu în această chestiune, „Colonelul” rectificând niţel un principiu care l-a făcut celebru: patronu’ trece, nu fanu’: Adevăraţii suporteri încurajează echipa, cei care strigă împotriva lui Gigi nu sunt adevaraţii fani ai Stelei, ei vor răul clubului! Nu, conducerea nu a greşit în relaţia cu contestatarii.

Oare cum sună toate aceste declaraţii în favoarea creditorului acum, când Becali, salvat – benevol sau interesat? – de Piţurcă, a afirmat că a greşit în relaţia cu contestatarii, de la a-i numi vagabonzi, până la a le interzice accesul pe stadion? În urmă cu peste 2.000 de ani, era o vorbă, scipta manent. În urmă cu vreo 15-20 ani, era o alta, Citius, Altius, Fortius. Eh… verba volant!

Nu pentru toate fostele glorii, totuşi!

Simţeam inteligenţa lucrînd peste tot: din biroul lui Alexandrescu, pînă în vestiarul jucătorilor. În mod firesc, organizarea perfectă domnea şi ea, de la cizmar, pînă la cabinetul medical. Dar mai cu seamă respectul şi bunul simţ se manifestau de la îngrijitorul terenului pînă la Duckadam, de la bucătar pînă la antrenorul Jenei, de la suporteri pînă la domnul Valentin Ceauşescu. Aceste sentimente de stimă reciprocă între club, suporteri şi jucători reprezentau FORŢA necesară marii performanţe, afirma apăsat Lazslo Boloni, sclipitorul mijlocaş, marele caracter, într-o scrisoare nedrept de puţin dezbătută în presă. Poate şi pentru că decenţa şi onoarea nu se dezbat, se practică.

Iar adevărul se rosteşte apăsat, chiar dacă presa trage apa după el, prin zbieretele primitive ale simbolului vulgarităţii din fotbalul românesc.

1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aiba de suferit,
2. Capacitatea ta manageriala este îndoielnică: viziune zero, strategie zero,
3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, aratând tuturor un dispreţ evident,
4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa,
5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit sa te contrazică, afirmă şi Gabi Balint, într-o altă scrisoare cu rezonanţe profunde pentru (unii) stelişti.

Iar dacă ar trebui ca cineva să vorbească despre profunzimea Roş-Albastră, Irealul Ion Voinescu ar fi o alegere mai mult decât inspirată!

Recitiţi poziţiile fostelor glorii la adresa celui care are de ales, acum, între a muri dacă nu mai vorbeşte la televizor, şi între a fi lăsat pradă falimentului şi protestelor brutale ale suporterilor care au lăcrimat măcar o clipă nu la declaraţiile lui Lăcătuş, ale lui Duckadam ori Bumbescu, ci ale lui Balint, Boloni, ori ale Splendidului Ion Voinescu.

Corozivă problemă: cu ce alegem să trăim? Cu numele ori cu valorile? Cu edificiul întreg, ori cu anumite coloane de susţinere, (aparent) de neînlocuit? Vrem să trăim în continuare, sau să murim, neputând renunţa la anumite organe?

Ce elemente din trecutul nostru vrem să ne influenţeze decisiv viitorul?

Cât de departe şi cât de hotărâţi suntem să continuăm cu alegerea pe care o facem?

Victor Piţurcă – figură proeminentă a istoriei Stelei – a închis robinetul dejecţiilor din Lojă. Emerich Jenei pare că l-a şi sigilat.

"Revoluţia sudistă" din Ghencea, cel mai important eveniment pe care îl trăieşte Steaua de la semifinala de Cupă UEFA din 2006, a intrat într-o nouă etapă, una infinit mai complexă decât „Guie Migi”, „Gigi, nu scăpa săpunul”, „Piei, Satană!” – sperăm ca ironia sorţii să nu fie atât de amară! – „Vinde! Pleacă! Mori!”, „Deschide geamul, să-ţi ... tot neamul!” ori celebrul „Cine ... ? Gigi!”.

Valorile perene au rezistat întotdeauna în timp, indiferent de severitatea coroziunilor. Gloriile sau valorile, pe ce anume să ne pariem ultimii stropi de bucurie Roş-Albastră?

Lari