24-06-10
Gloriile sau Valorile?"Revoluţia sudistă" din Ghencea este cel mai important eveniment pe care îl trăieşte Steaua de la semifinala de Cupă UEFA din 2006. Pentru a trăi clipele din urmă cu peste patru ani, banii lui Gigi Becali şi ale profesioniştilor din club au făcut, cât de cât, casă bună. Pentru ca protestul anti-grobianism să prindă contur a fost nevoie de pasiunea iraţională a unor suporteri, pentru care anumite valori au fost mai importante decât palmaresul de moment al echipei.S-a ajuns la momentul în care întrebarea De ce ţii cu Steaua? este – sau ar trebui – pusă în capul listei preocupărilor oricărui stelist. Palmaresul? Sevilla ’86? Poveştile taţilor/bunicilor despre impresionantul spectacol făcut de unica echipă din fotbalul românesc ce şi-a făcut un renume pentru jocul său spectaculos încă din anii ’50? Sunteţi, cumva, acei taţi/bunici? Unul dintre cele mai frumoase stadioane din ţară, pe care este o plăcere să urmăreşti un meci de fotbal? Gigi Becali? Mediatizarea uneori excesivă a acestui club de fotbal? Este interesant de observat faptul că fotbalul este cea brutală formă de religie modernă, dacă îi excludem din discuţie pe musulmanii extremişti. Puţine alte aspecte ale vieţii sunt atât de cotropitoare pentru omul secolului al XXI-lea cum este acest sport: fotbaliştii trebuie să fie atenţi la fiecare cuvânt pe care îl rostesc, rivalităţile sunt cultivate cu grijă de mass-media şi dezvoltate dement de către fani, cluburile (occidentale) şi UEFA/FIFA au o grijă aproape maternă de fani(i care consumă diferite chestii), nivelul audienţelor, ori al sumelor încasate de pe urma fotbalului şi al amatorilor care urmăresc fenomenul, este unul uluitor comparativ cu cel din urmă cu, să zicem, 15 ani. Ce metaforă reuşită, „Zeul Fotbal”! În mijlocul acestui circ mediatic din ce în ce mai complex, o mână de oameni, decişi să ducă până la capăt protestul anti-grobianism, şi-au criticat propriul Sânge, scriind pe un banner Ai fost un Simbol cu onoare/Cum ai putut să te întorci pe bancă, oare?, în zilele în care Aerul Roş-Albastru (pentru mulţi), Marius Lăcătuş, afirma că „Cine se ia de Gigi Becali, se ia de mine!”. Iar Aerul şi Sângele Roş-Albastru (pentru mulţi) a fost completat deseori de Helmuth Duckadam – ce-ar fi fost, oare, Sevilla fără tine? Dar tu fără Ion Voinescu? – portarul din Cartea Recordurilor afirmând senin că Nu eşti suporter dacă ai ceva cu patronul. Suporterul este suporter, patronul este patron. Nici Adrian Bumbescu nu a avut vreun dubiu în această chestiune, „Colonelul” rectificând niţel un principiu care l-a făcut celebru: patronu’ trece, nu fanu’: Adevăraţii suporteri încurajează echipa, cei care strigă împotriva lui Gigi nu sunt adevaraţii fani ai Stelei, ei vor răul clubului! Nu, conducerea nu a greşit în relaţia cu contestatarii. Oare cum sună toate aceste declaraţii în favoarea creditorului acum, când Becali, salvat – benevol sau interesat? – de Piţurcă, a afirmat că a greşit în relaţia cu contestatarii, de la a-i numi vagabonzi, până la a le interzice accesul pe stadion? În urmă cu peste 2.000 de ani, era o vorbă, scipta manent. În urmă cu vreo 15-20 ani, era o alta, Citius, Altius, Fortius. Eh… verba volant! Nu pentru toate fostele glorii, totuşi! Simţeam inteligenţa lucrînd peste tot: din biroul lui Alexandrescu, pînă în vestiarul jucătorilor. În mod firesc, organizarea perfectă domnea şi ea, de la cizmar, pînă la cabinetul medical. Dar mai cu seamă respectul şi bunul simţ se manifestau de la îngrijitorul terenului pînă la Duckadam, de la bucătar pînă la antrenorul Jenei, de la suporteri pînă la domnul Valentin Ceauşescu. Aceste sentimente de stimă reciprocă între club, suporteri şi jucători reprezentau FORŢA necesară marii performanţe, afirma apăsat Lazslo Boloni, sclipitorul mijlocaş, marele caracter, într-o scrisoare nedrept de puţin dezbătută în presă. Poate şi pentru că decenţa şi onoarea nu se dezbat, se practică. Iar adevărul se rosteşte apăsat, chiar dacă presa trage apa după el, prin zbieretele primitive ale simbolului vulgarităţii din fotbalul românesc. 1. Imaginea Stelei, cel mai popular şi galonat club din România, a avut şi continuă să aiba de suferit, 2. Capacitatea ta manageriala este îndoielnică: viziune zero, strategie zero, 3. Relaţia ta cu toată suflarea stelistă este una dictatorială, aratând tuturor un dispreţ evident, 4. Ai jignit şi umilit suporterii, fostele glorii, jucătorii şi antrenorii pe care i-ai condus de când ai preluat echipa, 5. Ai reuşit să alungi din club toţi oamenii de valoare, cu personalitate, care au îndrăznit sa te contrazică, afirmă şi Gabi Balint, într-o altă scrisoare cu rezonanţe profunde pentru (unii) stelişti. Iar dacă ar trebui ca cineva să vorbească despre profunzimea Roş-Albastră, Irealul Ion Voinescu ar fi o alegere mai mult decât inspirată! Recitiţi poziţiile fostelor glorii la adresa celui care are de ales, acum, între a muri dacă nu mai vorbeşte la televizor, şi între a fi lăsat pradă falimentului şi protestelor brutale ale suporterilor care au lăcrimat măcar o clipă nu la declaraţiile lui Lăcătuş, ale lui Duckadam ori Bumbescu, ci ale lui Balint, Boloni, ori ale Splendidului Ion Voinescu. Corozivă problemă: cu ce alegem să trăim? Cu numele ori cu valorile? Cu edificiul întreg, ori cu anumite coloane de susţinere, (aparent) de neînlocuit? Vrem să trăim în continuare, sau să murim, neputând renunţa la anumite organe? Ce elemente din trecutul nostru vrem să ne influenţeze decisiv viitorul? Cât de departe şi cât de hotărâţi suntem să continuăm cu alegerea pe care o facem? Victor Piţurcă – figură proeminentă a istoriei Stelei – a închis robinetul dejecţiilor din Lojă. Emerich Jenei pare că l-a şi sigilat. "Revoluţia sudistă" din Ghencea, cel mai important eveniment pe care îl trăieşte Steaua de la semifinala de Cupă UEFA din 2006, a intrat într-o nouă etapă, una infinit mai complexă decât „Guie Migi”, „Gigi, nu scăpa săpunul”, „Piei, Satană!” – sperăm ca ironia sorţii să nu fie atât de amară! – „Vinde! Pleacă! Mori!”, „Deschide geamul, să-ţi ... tot neamul!” ori celebrul „Cine ... ? Gigi!”. Valorile perene au rezistat întotdeauna în timp, indiferent de severitatea coroziunilor. Gloriile sau valorile, pe ce anume să ne pariem ultimii stropi de bucurie Roş-Albastră? Lari FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Meciul Urmatorhttps://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Clasament
Lotul Stelei
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
87
',WIDTH,50);" onMouseOut="return nd();" href="https://www.fcsteaua.ro/index/section/galleries/mode/viewPicture/picture/16427/87"> https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
Legendele Stelei, reunite! Steliştii vor sărbători pe 7 iunie 63 de ani de la înfiinţarea clubului din Ghencea.
Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti a marcat evenimentul printr-o petrecere la care au par |
Stanici 24.06.2010@22:31
florin_anya 24.06.2010@22:35
Tot aud sa continuam protestele,sa le intetim.da asa este,asa ar fi normal.dar nu ai cu cine.
si este si din vina noastra.pai daca ne a jignit si a condus clubul numai cu arogante de ce am fost minoritari pe stadion?
Pentru ca suntem dezbinati,si pentru ca gandim si simtim diferit.deci terminati cu ,,sa continuam protestele,,.
Parerea mea ca demnitatea si mandria personala nu si au locul.nu poti ca suporter sa te pui mai presus de evolutia acestui club.
Respect pe cei care au orgoliu personal si nu uita de umilintele acestui paranoic,dar in acelasi timp acesti baieti destepti trebuie sa se repozitioneze si sa gaseasca o alta modalitate de contestare aplicabila pentru o categorie mai mare de suporteri.pentru ca doar majoritara are sanse.
Unii au probleme cu piti,altcineva are mandrie,ba Argaseala,ba gg,ba transferuri,ba ca tine cateva luni aceast comportament al lui gg.
Ca vrem sau nu ,s a creat o stare optimista in randul suporterilor in general,deci ei vor dori sa incurajeze echipa.Apoi aparem noi,cei reticenti sau cei ,,cu mandrie,,si vom sta mai absenti si din cand in cand il vom injura pe gg,iar la goluri in loc de bucurie,noi sa bagam cu bipuri.
Pai ce se intampla,noi cei care suntem mai destepti mai suporteri,mai cu coloana vertebrala devenim niste sabotori si asta cu dreptatea in suflet.
Deci cand din ce in ce mai multi dintre noi SPUN,PROPUN,sa ne schimbam stilul,nu o fac pentru ca n au memorie,prestanta,coloana,minte,caracter ci fac aceste sugestii pentru ca se gandesc ca o alta strategie este mai rentabila si ne aproprie mai repede de curatirea morala a acestui club.
ultramoro 24.06.2010@22:44
Pe noi nu are ce sa ne afecteze decat opinia publica, promovata in media de spectatorii de la meciuri, de fostele glorii(implicate sau nu) jurnalisti si asa mai departe, ca si sezonul trecut.Acum ce s-a schimbat, a venit Piturca?
Bai baieti voi trebuie sa judecati lucrurile din postura unui lider.
Atata timp cat sunteti pe primul loc depinde doar de voi sa terminat pe acel loc.
AISS-ul are credibilitate media.Sa iasa cu comunicate de o anumita calitate.Nu unul ci mai multe in anumite perioade, astfel incat sa intretina opinia publica.Asta e doar parerea mea.
P.S. Am facut n studii de caz in domeniu.Stiti din ce cauza am ajus noi in punctul asta mort? De ce ne-am inpotmolit acum??
Pentru ca am adoptat o strategie gresita.Razboiul nostru nu trebuia dus cu Becali.Ci cu opinia publica!
Cand spun opinia publica ma refer la toata populatia tarii de la cersetorii de la semafoare pana la Becali.
Aceasta opinie publica, cu care trebuia sa ne luptam a fost ajustata si intretinuta de toti(PRIN PRESA) mai putin de noi.A fost intretinuta si modelata de dusmanul nostru adevarat si de adeptii acestui, dar si de alte persoane pe care nu am stiut sa le castigam increderea de la inceput.
Ce credeti voi ca e de facut acum?
Hulkster 24.06.2010@23:47
Nu vreau sa comentez mai mult.
joseph 25.06.2010@06:08
Ma adresez voua, astora care veniti la meciuri, care populati peluzele, am pretentii de la voi ca puteti intelege ca de la alde xrom si cetateni anti stadion n-am sperante.
Ma fratilor, nu trebuie protestat pentru ca a jignit glorii discutabile sau nu si jucatori la fel de discutabili. Trebuie sa protestezi pentru ca te-a jignit pe tine, pe mine, pe Bogdan, pe mustata, pe jean, pe Marin, pe Dorin, pe ultras sau pe samantar, pe armanovici sau pe tarzan. Daca nu va intereseaza ca i-a haituit pe sudisti macar ar trebui sate intereseze pentru tine si colegii tai de peluza. Pricepeti? Unde va e mandria, unde va e onoarea, unde va e demnitatea?
A facut-o cand ne-a injurat, cand ne-a tinut la porti prin deplasari, cand ne-a interzis accesul prin europa sau Ghencea!
Vrei sa incurajezi acum niste jucatori care nu numai ca nu ti-au simtit lipsa cand ciobanu te-a tinut la porti, nu numai ca n-au luat pozitie fata de acest lucru (precum a fost imediat dupa indepartarea lui jean cand jucatorii simtind lipsa galeriei si-au exprimat dezaprobarea)dar ne-au mai dat si mooe pe fatza sau voalat si n-au fost putini.
Eu nu pot incuraja asemenea lepre intelegi? am demnitatea mea! Asta e tot ce am si nu voi lasa nimic, nicio pasiune sau slabiciune sa mi-o calce in picioare, nici nevasta, nici copilul, nici Steaua, nici jobul, nici banii. Sunteti manipulabili sentimental, sunteti sclavii pasiunii voastre si datorita acestui lucru nu veti fi niciodata liberi, liberi sa puteti spune NU, nu in orice conditii. Libertatea si demnitatea, tot ce are omul mai sfant!
multi uita foarte repede. de fiecare data cand am pornit la drum ne-am promis ca nu o sa mai facem compromisuri de data asta si tot le-am facut. se pare ca istoria se repeta si noi nu suntem in stare sa invatam mai nimic din ce am patit pana acum. mi se pare si amuzant cum ne bateam cu pumnul in piept legat de anumite lucruri si pe urma le-am uitat brusc si ne-am sucit la 180 de grade, oferind pe tava pacea... luand in considerare numai niste promisiuni(nicidecum certitudini)
in conditiile de acum, nu se putea merge inainte cu protestul in acelasi mod, dar nici nu era obligatoriu sa ne gandim la pace. puteam gasi variante sa continuam intr-un mod mai destept protestul, putem macar sa gandim variante in care sa punem presiune pe cioban chiar si in conditiile in care facem acest armistitiu, dar multi probabil ca au obosit si nu-si doresc decat sa sustina echipa. si in situatia asta suntem de mai multe luni, pentru ca noi n-am mai facut mare lucru de ceva timp. doar am avut noroc ca e prea prost ciobanul si s-a faultat singur pana a enervat pe toata lumea...
y-jam 25.06.2010@07:00
Tare mi-e ca o sa il imbarlige Piti atunci cand se intoarce. Mai ales ca Piturca are calitati foarte mari in materie de imbarligat.
Tu ai ramas setat pe acelasi drum. Nu mai vorbi in locul lor. Lasa-i pe ei sa decida daca vor iesi sau nu din protest, deoarece nu tu ti-ai luat bataie, ci ei.
In alta ordine de idei, eu voi sustine "neconditionat" acest protest (in caz ca va continua, si va continua), deoarece Peluza Sud chiar daca este hulita la meciurile de fotbal, este iubita si adorata la meciurile CSA-ului (adica sectiile sportive ale clubului Steaua, de care va doare fix in ****, in schimb stiti sa judecati si sa dati sfaturi). Si stim foarte bine cu totii ca Steaua nu insemna deloc fotbal...
Maresal 25.06.2010@07:08
Atunci cum opresti un protest? Cand ai castigat? Cand pleaca Gigi, cand vinde, cand moare? E bine sa ataci in continuare cand e adversarul la pamant pentru a-l distruge definitiv, dar cu riscul de a-ti atrage antipatia massmediei, a cetatenilor sau e bine sa stii cand sa te opresti, sa obtii ceea ce ti-ai dorit si pentru ce ai protestat. Ma intreb cati dintre cei care canta "ce drog ciudat, de care nu pot sa scap" zic acum ca asta nu e Steaua lor? Cati dintre cei care nu mai au Steaua decat in alte sporturi, au plans in meciul cu Middlesbrough? Atunci pentru ce sufereati, pentru Steaua lui Gigi? Cati dintre cei care scriu aici nici nu au vazut pe viu Steaua de dinainte de Gigi? Cati ati inceput sa iubiti Steaua datorita altor sectii ale clubului? Steaua MFA, Steaua Rangers, Steaua Turabo sunt Steaua Bucuresti?
Cat credeti ca va rezista stelismul in forma asta, cati copii vor mai tine de acum cu Steaua, vor mai canta prin casa ca noi "cainii de erau in gara" sau, in cel mai bun caz, doar "pleaca din Ghencea"? Sacrificand generatii noi de stelisti, sacrificam insusi Stelismul!
Eu nu stiu cum e mai bine si nici n-am de gand sa filosofez o viata pe tema asta, doar stiu ca tot ceea ce am adorat candva, a disparut. Atmosfera, presingul din Ghencea, Lacatus rupand piciorele adversarilor si tarandu-i in afara terenului sa nu mai traga de timp.
y-jam 25.06.2010@07:15
...Lacatus rupand piciorele adversarilor si tarandu-i in afara terenului sa nu mai traga de timp.
Epocal acest citat... Cine a trait in acei ani, stie foarte bine ca intr-adevar, asa a fost.
Mandela 25.06.2010@17:56
Pe mine inainte de Steaua-Dinamo ma apuca tremuratul de neliniste si nerabdare si stateam inclestat 90 de minute de parca aveam febra. Mi se ridica parul pe maini cand 50.000 de oameni strigau "Steaua-Victorie!" (am simtit asta pe Lia Manoliu, cand Steaua s-a calificat in CL cu Standard Liege). Si mai era fractiunea aia de secunda dinaintea golului, cand parca totul se opreste si simti un gol in stomac, iar in fractiunea urmatoare mingea mangaie plasa si tot stadionul explodeaza.
Uneori, cand Steaua pierdea, nu puteam sa adorm pentru ca revedeam faza aia a golului si imi faceam in cap zeci de scenarii despre cum s-ar fi putut intampla altfel.
Sunt nascut in '84 si primele amintiri despre fotbal le am de prin '90, cu golurile lui Lacatus cu URSS, dar am crescut stiind ca Steaua este cea mai buna echipa de fotbal din lume, poate si pentru ca la mine la bloc toti baietii mai mari voiau sa fie Hagi sau Lacatus si isi desenau pe tricouri cate un 7 sau un 10. De atunci am vazut sute de meciuri ale Stelei, unele la televizor, altele pe stadion: 3-2 transformat in 3-0 la masa verde si intr-un umilitor 5-0 in retur la PSG, Borusia, foarfeca lui Ciocoiu cu West-Ham, lovitura aia libera din meciul cu Dinamo Kiev, cand ne-au batut cu 4-1, golul aceluiasi Ciocoiu cu Besiktas in UEFA, penalty-urile cu Valencia, golul in poarta terminatilor de la Rapid in sferturile UEFA, Kiev din nou, Real Madrid pe Ghencea. I-am vazut pe Dan Petrescu, pe Ilie Dumitrescu, pe Belodedici, pe Lacatus cu flacari in ochi, gata sa-l manance pe nefericitul care-i statea in fata, pe Adrian Ilie si multi altii.
Am scris toate astea dintr-un singur motiv: nimic din ce am descris mai sus nu mai simt acum, si asa stiu ca ceva nu e in regula la Steaua. Si mai stiu ceva: nu voi putea sa ma asociez niciodata, nici macar in ceea ce priveste dragostea pentru echipa Steaua cu un om ca Gigi Becali, desi, cu rusine spun ca, cel putin acum cativa ani, il consideram doar un circar inofensiv.
https://fcsteaua.ro:/
Ca in fiecare an, ca un prost ce sunt, o sa astept inceputul noului sezon cu speranta ca anul asta se va intampla ceva. Nu va fi asa: dupa cateva nereusite sau vreun derby pierdut pe mana arogantei si incapatanarii lui Piturca, Gigi nu se va putea abtine si va incepe sa dea iar din gura ca o muiere. Apoi, lucrurile vor reveni pe fagasul pe care il cunoastem de cativa ani incoace. Iar toate amintirile mele frumoase despre echipa asta vor ramane ascunse undeva, asteptand cu incapatanare zile mai bune.
florin_anya 25.06.2010@18:48
dar atata timp cat sunt fel si fel de psihologii si de perceptii,suntem nevoiti sa dezbatem aici ce sa facem si cum sa ne comportam.Observ ca foarte multi uita de gg si comenteaza in functie de orgoliul personal.
Este foarte simplu,gg TREBUIE SA PLECE,dar asta depinde de un lucru imposibil.
Ca SUDUL NORDUL CETATENII SI ZABRAUTENII sa se puna de acord.
Altfel cei ce isi doresc sa continue protestul trebuie sa o faca in asa mod incat sa fie aprobati de restul stadionului.IMPOSIBIL,SUNTEM DIFERITI.
Andreea 26.06.2010@12:58