22-06-10

Inapoi in viitor

Venit (adus? autopropus?!) ca un Mesia in Ghencea, Victor Piturca detine o misiune similara cu a unei moase de la tara nevoita sa inventeze o nastere prin cezariana in secolul XIX. Copilul (Steaua curata si constant performanta) refuza sa iasa dupa un travaliu de O’ Doamne - 9 ani, iar anestezistul stelar reprofilat din cioban afiseaza o mina falsa vadit spasita dupa ce el a fost singurul iesit pe profit in urma aventurii de pseudomanager.

Nimeni nu poate contesta bunele intentii din partea lui Piturca. Ba ma hazardez sa gandesc ca omul s-ar fi putut simti vinovat de aducerea diletantismului in Ghencea si a actionat reparatoriu. Plecand de aici, a-l contesta pe actualul tehnician la fel ca pe fostul ar reprezenta o imensa greseala din partea suporterilor. Protestul anti Becali poate imbraca zeci de forme dar nu trebuie sa-l implice pe Piturca. Suporterii au reusit sa demonstreze ceea ce aveau de demonstrat, adica faptul ca nu se poate fara ei, iar Becali a fost pus la colt pentru prima data nu de catre politicieni, nu de catre racheti platiti de vreun rival ci de o mana de presupusi huligani care nu i-au mai tolerat prostiile.

In ciuda unui debut indraznet si spectaculos (Piturca a reusit sa schimbe intr-o luna organigrama unui club ce mirosea a branza) sarcina antrenorului va fi dificila. Pentru inceput este problema suporterilor care, aparent poate fi controlata pentru o vreme si doar aproximativ, dar amenintarea mare vine din partea creditorului. Pe scurt, intrebarea concursului este ”cat de mult poate sa reziste un om needucat al carui singur indice de sociabilitate este reprezentat de costumul pe care-l poarta, fara sa se manifeste ciobaneste?” Raspunsul il vom afla pana in iarna sau in contul antrenorului, unul mai bogat cu 2 milioane de epuroi. Sau poate nu, pentru ca la tepe nimeni nu se pricepe mai bine decat un tepuitor.

Provocarea mai mare este legata de capacitatea antrenorului de a readuce fotbalul adevarat in Ghencea. Una de care ma indoiesc sincer dar aceasta este o idee pe care nu indraznesc s-o vantur acum tocmai pentru a nu fi acuzat de rea vointa. In acest sens astept sa fiu contrazis si ma rog sa am prilejul unor articole reparatorii din punct de vedere moral ca urmare a unei insanatoriri reale a unei foste campioane a Europei.

Pentru inceput stabilitatea aproximativa impusa de Piti va aduce linistea, suporterii satui de injurii si dornici s-o revada pe Steaua (”Mi-e dor de Steaua”) jucand si ceva fotbal vor sprijini ”proiectul” zicandu-si ca ”e bine” mai ales ca zambetul debil si hohotitul sinistru (poate) nu vor fi auzite atat de des (dam o bere GSSPTV-istilor pentru intelegere). Incetul cu incetul stadionul se va umple, iar Uniunea Europeana nu-si va mai auzi numele strigat la adresa unui camatar si vor reveni in top ten melodiile ”Ce drog ciudat” si ”Iubim Steaua si-o vom urma”.

Cu toate acestea, printre randuri, pauze si sprinturile lui Nicolita, va exista acel marait surd al suporterului stelist de bun simt tintit spre o anume loja in asteptarea unei iesiri in decor sau al unui motiv de revolta. Apoi vor urma si rezultatele in competitia interna, infrangeri putine, victorii marunte, victorii concludente intamplatoare (flori de primavara in luna lui februar), pasele nesfarsite in lateral sau in spate si posesii peste juma’ din timpul regulamentar.

Peste tot si toate, talentul incontestabil piturcian de a aduce disciplina, organizare si rigurozitate in joc (atentie, a nu se confunda cu spectacol si calitate) care pot insemna pentru multi PERFORMANTA. Provocarea maxima va fi in acest punct: este suficient pentru Steaua ca sa fie redus la tacere Becali sau se va dori cu adevarat performanta in Europa? Pentru ca, daca in primul caz Piti a reusit ceea ce nimeni nu a mai putut, in cel de-al doilea inca nu a convins.