home
24-05-10

Tudorel Stoica, membru onorific AISS

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti este onorată să anunţe faptul că legendarul căpitan al Stelei Sevilliene, Domnul Tudorel Stoica, a devenit, de astăzi, membru de onoare al AISS.

Domnul Stoica este una din fostele mari glorii pentru care Steaua nu reprezintă doar cel mai titrat club din istoria fotbalului românesc, acest club reprezentând mai ales o stare de spirit care începe şi se termină cu valori precum: sportivitate, cinste, onoare, corectitudine, demnitate, profesionalism, competitivitate, dorinţa de performanţă. Adăugaţi la acestea o eleganţă desăvârşită şi veţi avea portretul unicului jucător care a plâns la finalul partidei Steaua - Anderlecht, scor 3-0, din data de 16 aprilie 1986. Trei săptămâni mai târziu, extraordinarii săi colegi aveau să provoace lacrimi de bucurie unei întregi ţări.

Acea echipă - care a adus unicele trofee europene ale unui fotbal românesc ce are peste 90 de ani! - nu era condusă întâmplător de Tudorel Stoica din teren. În acel moment, era, alături de Anghel Iordănescu, cel mai vechi jucător - venise în Ghencea în 1975 - şi, în ciuda reticenţei lui Mircea Lucescu în ceea ce-l priveşte, era un excelent mijlocaş, pe cât de abraziv la "închidere", pe atât de creativ în faza ofensivă. Un exemplu grăitor este chiar "cel mai bun meci făcut de o echipă românească în cupele europene", când Căpitanul a ratat personal două mari ocazii, a contribuit decisiv la crearea a numeroase altor ocazii de a înscrie, a stopat multe acţiuni de atac ale lui Scifo&comp. Iar cele 369 de meciuri şi cele 48 de goluri în tricoul roş-albastru (nu a înscris decât pentru Steaua în întreaga sa carieră!), nu i-au adus decât 15 selecţii în echipa naţională...

Ca un Mare Sportiv, a depăşit dezamăgirile carierei cu seninătatea care îl caracterizează şi în prezent. Nu degeaba a fost şi a rămas febleţea unui alt Mare Lord al Stelei, Emerich Jenei. Ca şi distinsul său antrenor, Tudorel Stoica refuză să comenteze situaţia actuală a clubului pentru care a dăruit eforturile a 14 ani din viaţă, delimitându-se însă ferm de cei care fac uitate valorile fundamentale ale Stelismului: sportivitate, cinste, onoare, corectitudine, demnitate, profesionalism, competitivitate, dorinţa de performanţă.

Astfel, AISS îi mulţumeşte încă o dată Domnului Tudorel Stoica pentru tot ce a făcut pentru Steaua! Nu numai pentru contribuţia decisivă la câştigarea Cupei Campionilor Europeni, a Supercupei Europei, a şapte titluri de campioană naţională ori a cinci Cupe ale României, dar şi a modului în care a înţeles să reprezinte întotdeauna clubul din Ghencea.

Reamintim numele membrilor de onoare ai AISS, cu menţiunea că acest club select va fi completat în viitor şi de alte nume care apără imaginea clubului Steaua: Ion Voinescu, Emerich Jenei, Ilie Savu, Gavril Balint, Miodrag Belodedici, Vasile Stângă, Viorel Mazilu, Constantin Ardeleanu si Mihai Găinuşă.

Asociaţia Independentă a Suporterilor Stelişti



https://fcsteaua.ro:/
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/