25-05-10
Moartea suporterilorSuporterii din România sunt o specie pe cale de dispariţie. E vorba de suporterii adevăraţi, ăia care supravieţuiesc în sălbăticiunea stadioanelor, nu cei care trăiesc în rezervaţiile cu butoane ale telecomenzilor.Cifrele sunt atât de groaznice, încât parcă e vorba de evoluţia unei populaţii de zimbri. În turul 2008/2009, liga lui Mitică a avut o medie de 5.622 de spectatori pe meci. În turul 2009/2010, media a ajuns la 4.317. Liderul, Timişoara lui Gură Bogată Iancu, a scăzut de la 14.250 la 10.370, Steaua războinicului Becali s-a prăbuşit de la 9.850 la 5.777, Craiova lui Mititelu a căzut de la 9.000 de spectatori la 6.187, Rapidul abia strânge 5.000 de oameni, iar Dinamo e la jumătatea echipei lui Copos. În plus, s-au împuţinat şi suporterii „de fotoliu”. Difuzarea meciurilor pe un canal fără acoperire naţională a avut un efect dezastruos. În ciuda calculelor lui Dragomir, fanii nu s-au sinucis, nu şi-au făcut noi abonamente TV, au dat pe snooker, baschet sau pe campionatul Angliei. Acolo chiar au văzut suporteri cu zecile de mii, pentru că, în patria fotbalului, suporterii chiar sunt o specie protejată. O ştire seacă spune că mai mult de 60 la sută dintre firmele din Anglia vor oferi angajaţilor posibilitatea de a urmări în direct la TV meciurile de la Campionatul Mondial din Africa de Sud. Unii angajatori au plusat şi au promis că vor comanda pizza şi răcoritoare în timpul partidelor, alţii anunţă că introduc un program flexibil pentru angajaţii microbişti. Cluburile au, la nivel local, aceeaşi politică, al cărei secret e identificarea echipei cu comunitatea locală. Spectatorii „extra” sunt bonusul căpătat datorită jocului spectaculos şi al performanţelor. La noi, în sezonul viitor, va fi un dezastru şi mai mare. Steaua nu mai e demult a celor din Ghencea, e a lui Becali, iar Becali o mută ca pe o mobilă la Buzău. La fel echipa lui Mititelu, deja e un mutant, o Craiovă de Severin. Şi, după ce valul de curiozitate stârnit de ciudăţenii o să dispară, o să vedem spectatori în tribune la fel de mulţi precum urşii Panda în America. Aşa ajungi când încerci să te hrăneşti doar cu muguri de fotbal. Marius Niţu (ProSport) FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Mai multe felicitari https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
Personalizare
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/ Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnurihttps://fcsteaua.ro:/"https://www.fcsteaua.ro/cantece/">pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/ https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
BursuculBursucul sau sfidarea dâmboviţeană. Dan Petrescu este direct: „Tot citesc prin presă că Panduru e stelist adevărat, Hagi la fel, şi aşa mai departe. Singurii stelişti adevăraţi suntem eu |
ultramoro 25.05.2010@22:57
La final, o observatie de mare calitate: "Si, dupa ce valul de curiozitate starnit de ciudatenii o sa dispara, o sa vedem spectatori in tribune la fel de multi precum ursii Panda in America."
Avand in vedere ca mediul social de pe planeta Romania este instabil si eterogen, ramane de vazut asta...
ssinpadureacualune 25.05.2010@22:57
coma1947 26.05.2010@02:29
VINDE CLUBUL !
cristian86 26.05.2010@02:51
Mda, de acord, cu precizarea ca presa este vinovata ca promoveaza tipul acesta de suporter, care sa stea linistit, sa nu injure, sa nu faca scandal, sa nu tipe, sa stea jos si poate sa cante unul din cele maxim 3 cantece pe care le cunoaste. Sa consume fotbal, nu sa traiasca fotbal...Deci, prea tarziu v-ati dat seama de aunumite lucruri, raul este deja facut...
S-ar putea sa nu fiu foarte precis, dar banuiala mea este ca si fenomenul ultras a fost incurajat atat timp cat a fost necesar.
Probabil ca patronii si-au dat seama ca nu mai este nevoie de cei care chiar traiesc pentru echipa ci doar de cei care stiu sa aplaude ca la teatru.
Fotbalul este o afacere si tot ce conteaza este profitul.
Pe de alta parte, pe la mijlocul anilor '80 s-a ajuns prea departe, huliganismul fiind promovat din interes tocmai pentru a se introduce noul tip de suporter, fara pareri, fara personalitate, rumegatoare ascultatoare.
"Ganditul dauneaza grav sanatatii !"
Jonah 26.05.2010@05:17
Mda, de acord, cu precizarea ca presa este vinovata ca promoveaza tipul acesta de suporter, care sa stea linistit, sa nu injure, sa nu faca scandal, sa nu tipe, sa stea jos si poate sa cante unul din cele maxim 3 cantece pe care le cunoaste. Sa consume fotbal, nu sa traiasca fotbal...Deci, prea tarziu v-ati dat seama de aunumite lucruri, raul este deja facut...
Sa intelegem ca ar trebui promovati cei care se agita, injura, fac scandal si tipa? Fotbalul e pentru toata lumea, nu doar pentru fanaticii care isi inchipuie ca lumea se invarte in jurul unei mingi de fotbal.
Fane 26.05.2010@08:50
N-ai inteles....fanatismul nu exista de ieri de azi pe stadioane.
Spune-mi te rog de ce acum cativa ani in urma cand galeriile faceau acea atmosfera pe stadion prin coregrafii si mesaje nu erau catalogati ca fiind huligani sau drogati ? Crezi ca atunci nu puteau sa injure ? Mai bine pune-ti intrebarea de ce au ajuns suporterii sa se manifeste asa si sigur vei gasi o multime de raspunsuri.
Sury 26.05.2010@12:48
Jonah 26.05.2010@16:56
N-ai inteles....fanatismul nu exista de ieri de azi pe stadioane.
Spune-mi te rog de ce acum cativa ani in urma cand galeriile faceau acea atmosfera pe stadion prin coregrafii si mesaje nu erau catalogati ca fiind huligani sau drogati ? Crezi ca atunci nu puteau sa injure ? Mai bine pune-ti intrebarea de ce au ajuns suporterii sa se manifeste asa si sigur vei gasi o multime de raspunsuri.
Ok, iti spun.
De fapt, explicatia e una foarte simpla: nimeni nu are nimic cu galeriile, atata vreme cat ele fac ceea ce ar trebui sa faca: sustin echipa prin cantece si coregrafii. In momentul in care deveniti violenti, nu mai sunteti decat niste animale, iar animalele nu au ce cauta printre oameni. Din acest motiv eu sunt pentru inasprirea pedepselor pentru suporterii turbulenti, dupa modelul practicat in toate tarile civilizate.
Adrian 26.05.2010@17:17
Se poate sa nu vorbesti doar din ce auzi prin presa?
Stii care e modelul practicat in strainatate?
Nu cred. Pentru ca, daca ai stii, ai stii si ca in strainatate e permis accesul pe stadion cu torte si fumigene, lucru care la noi se pedepseste cu inchisoarea. Ai stii si ca in strainatate suporterii nu sunt gazati si batuti cu bestialitate doar pentru ca vor sa protesteze, sa isi exercite drepturile prevazute de constitutie.
Spune-mi cati oameni au murit in Romania pe stadioane. Spune-mi cati oameni au fost raniti in Romania de torte aruncate. Raspunsul e unul si acelasi pentru amandoua intrebarile: 0!
Cu toate astea, suporterii romani sunt scosi de presa din Romania drept cei mai violenti din lume si legile de la noi sunt cele mai aspre din lume. In America de Sud sunt suporteri mult mai violenti si legile sunt vai de capul lor. In Italia, Spania, Anglia, Turcia, Serbia, etc., se intampla lucruri si mai rele dar tot romanii sunt cele mai rele "animale".
Ar fi frumos daca nu ai mai vorbi din ce vezi prin presa si daca ai veni si tu pe stadioane, sa vezi cum jandarmii provoaca, sa vezi cum "legea": "the customer is always right" e fix 0.
Nu o sa uit in viata mea cum cei de la firmele de securitate din Ghencea pipaiau la intrarea in stadion fetele pe motiv ca le cauta ca nu cumva sa aibe "arme"(brichete!!!) la ele sau cum, acum 2 sezoane, la Medias, un jandarm roman a luat un drapel al Romaniei si l-a aruncat langa un cos de gunoi.
Suporterii sunt animale, nu?
A dat presa cazurile cu "tweety" si cu nu mai stiu care si gata, e clara treaba. Dar, de dat, de ce nu au dat si materiale in care sa spuna ca suporterii stelisti au fost batuti cu bestialitate si fara nici un motiv de catre jandarmi dupa ce au iesit de la un meci de hochei acum ceva vreme?
Jonah 26.05.2010@17:55
Fane 26.05.2010@17:58
Adevarata problema a clubului sunteti voi suporterii de rezultat care va multumiti cu cate o victorie chinuita din 2 in 3 meciuri.
Voi astia care va complaceti in mediocritatea la care a ajuns cel mai talonat club din Romania.
Din cauza astora ca voi care mergeti pe principiul "Capul plecat sabia nu-l taie" s-a ajuns aici si tot din cauza voastra a ajuns un analfabet sa se creada Dumnezeu pe pamant.
Mi-ar fi rusine sa vin aici pe site sa pozez in lup moralist tocmai acum cand SI media ( cea care a pus umarul puternic la imaginea lui ) a inceput sa-si dea seama ca problema la Steaua nu sunt suporterii ci ea se afla in loja si pe langa ea.
LE: Am o intrebare care nu este rau intentionata...de ce nu stai acasa la televizor sa vezi meciul daca nu-i suporti pe cei de langa tine ?
Jonah 26.05.2010@18:11
Fane 26.05.2010@18:20
Pana una-alta tu esti ultimul venit care incearca sa faca impresie buna pe acest site.
Nu mai bine incerci tu "marea cu degetul" pe alt site ? nu de alta dar poate ai mai mult succes in alta parte ca aici ai sanse 0...si ti-i mai pui si pe huliganii astia drogati in cap,crede-ma !
S.S.Lazio 26.05.2010@19:08
ragcol2 26.05.2010@20:00
ban,afara si nu le mai raspundeti!
axl 26.05.2010@20:04
nu inteleg de ce nu-i banati pe naparcile asta gen jonah!
Pentru ca, spre deosebire de ce crede respectivul, nu suntem Gigi sa interzicem suporteri fara motiv.
Adrian 26.05.2010@21:21
Am eu o idee si mai buna. De ce nu va descarcati voi frustrarile pe altundeva?
Nu pricep despre ce frustrari vorbesti, frate. Ce, e frustrare ca protestam impotriva lui Gigi? Nu avem voie sa ne exprimam ideile? Credeam ca suntem intr-o tara democratica. Se pare ca m-am inselat.
Despre ce frustrari vorbesti? Despre ce animale vorbesti?
Te rog frumos da niste exemple clare de incidente produse de suporteri asa, de capul lor. Te rog sa imi dai exemple de "animale".
Tu nu vezi ca citezi din ziare? Tu nu faci altceva decat sa redai ce scriu rahaturi gen Dan udrea sau ioanitoaia.
Chiar nu imi aduc aminte incidente grave intre suporteri in ultimele 10 sezoane. Aaa..ca a mai facut cate unul vreo prostie, vreo bricheta, vreun scaun, vreo intrare pe teren... alea sunt cazuri speciale. Acolo e vorba de un om, nu de o peluza intreaga, nu de un stadion intreg.
In rest, cand ati mai vazut voi sa se bata suporterii intre ei pe stadion, galerie cu galerie?
Jonah, continua tu cu ideile pe care le-ai scos din ziare si cu mentalitatea asta comunista si sigur o sa gasesti adevarul.
ragcol2 26.05.2010@21:27
unora trebuie sa le raspunzi cu aceeasi moneda!
coma1947 26.05.2010@21:40
definitia suporterului de carton ... pana acum 1 an tineati poze pe la avatare cu SUD-u si nordu si va laudati voi cu ceva din care nu o sa faceti parte niciodata !
claudiusb 26.05.2010@23:01
MORI GUIE!NU TE MAI SUPORT!
clausblaus 27.05.2010@00:42
Nu stiu,este atat de vizibil incat stau si ma intreb cum de mai sunt persoane(ca sa nu le spun altfel)legate la ochi.Pot fi acuzat de orice,dar nu mi se poate spune,la varsta mea,ca sunt golan,drogat si huligan cu creierul spalat.......de cine?!
Am pretentia ca am trecut prin viata si ca am iubit fotbalul inainte de aparitia acestui razboinic al luminii.
Vorba lui Porumboiu:de s-ar mai naste Jiji de 20.000 de ori si tot nu.........!
Nimic mai adevarat.
Copii,deschide-ti ochii,voi sunteti viitorul Stelei,nu va amagiti cu titluri aranjate si cupe refuzate.
COLOANA VERTEBRALA va spune ceva?
ssinpadureacualune 27.05.2010@07:19
Ok, iti spun.
De fapt, explicatia e una foarte simpla: nimeni nu are nimic cu galeriile, atata vreme cat ele fac ceea ce ar trebui sa faca: sustin echipa prin cantece si coregrafii. In momentul in care deveniti violenti, nu mai sunteti decat niste animale, iar animalele nu au ce cauta printre oameni. Din acest motiv eu sunt pentru inasprirea pedepselor pentru suporterii turbulenti, dupa modelul practicat in toate tarile civilizate.[/quote]
Cum adica ce ar trebui sa faca?! Cine spune ce trebuie sa faci sau ce nu trebuie sa faci? Nu este o slujba, nu ne plateste nimeni sa facem ce facem. Ne exprimam liber si o facem din pasiune pentru culori, nu pentru ca trebuie sa facem ca sa ne numim galerie, sau suporteri sau cum vrei tu. Dar nu ai cum sa intelegi tu asa ceva pentru ca esti un gospodar care probabil vrei sa vi la meci sa mananci popcorn, sa bei cola, sa stai jos pe un scaun curat si sa te uiti la aia care fac ce trebuie sa faca...
Jonah 27.05.2010@14:52
coma1947 27.05.2010@16:37
Jonah 27.05.2010@19:25
Fane 27.05.2010@22:09
Si pana la urma cine esti tu sa vorbesti in numele majoritatii oamenilor ?
Te-a numit cineva purtatorul de cuvant al marii majoritati sau este doar parerea ta in care ti-ar place sa crezi ca toti gandesc ca tine ?
MoWeed 27.05.2010@22:15
N-am inteles, adica AISS nu are dreptul sa vorbeasca in numele suporterilor stelisti, dar tu ai?
AISS vorbeste in numele suporterilor stelisti datorita faptului ca in AISS sunt membrii atat din tara cat si din strainatate, atat din membrii celor 2 peluze, cat si din cei care stau la tribune sau nu vin deloc la meciuri. Exista esantioane reprezentative pentru fiecare tip de suporter care sa fie in AISS, datorita faptului ca membrii onorifici AISS sunt dintre cei care au adus glorie Stelei. In plus, pentru AISS vorbesc proiectele pe care le-au dus la bun sfarsit(organizarea sarbatorilor de 60 si 61 de ani, organizarea marsurilor, facilitarea unor deplasari pentru toti fanii Stelei etc)
Tie ce iti da dreptul sa vorbesti in numele altora?
Jonah astazi@00:09
Adrian astazi@00:18
Fane astazi@08:51
Cine a verificat asta vreodata...tu ?
Care este majoritatea aia care ne condamna...cumva 2 vecini de varsta a 3-a si un nepotel ?
Vezi,asta nu sunteti voi suporterii astia de carton in stare sa pricepeti ca o data ce ne leaga aceeasi pasiune,intre noi se creeaza ceva mai mult decat o prietenie...dar voi n-aveti de unde sa stiti pentru ca traiti dupa niste tipare iar orizonturile voastre sunt foarte inguste.
Cogliostro astazi@14:36
Mda, de acord, cu precizarea ca presa este vinovata ca promoveaza tipul acesta de suporter, care sa stea linistit, sa nu injure, sa nu faca scandal, sa nu tipe, sa stea jos si poate sa cante unul din cele maxim 3 cantece pe care le cunoaste. Sa consume fotbal, nu sa traiasca fotbal...Deci, prea tarziu v-ati dat seama de aunumite lucruri, raul este deja facut...
Aici trebuie putin trasate niste limite. De cand a aparut, fotbalul nu a fost, nu este si nu va fi un sport pentru domnisoare neprihanite. Observ pe forum o groaza de discutii despre golani, injuraturi etc. Este deosebit de dificil sa faci o distinctie intre consumul de fotbal si traitul sau...pentru ca oamenii, prin excelenta traiesc daca consuma. Presa mereu a promovat subiecte, cel putin pe parte de fotbal, de tip cancanistic...ia uite cu cine iese x si y ia uite cine ce a declarat in stanga si dreapta...Aici depinde foarte mult de capacitatea fiecaruia de a CONSUMA ceea ce considera EL din fotbal, pentru a putea TRAI fotbalul. Presa a ridicat la rang de regi niste cetateni cu reputatie suspecta din dorinta de publicitate, rating si toate lucrurile pe care le cunoastem cu totii.
Legat de aspectul cu cele 3 cantece, iti voi reaminti ce a spus Dumnezeu inainte de distrugerea Sodomei si Gomorei. "Daca numai 10 oameni nu sunt pacatosi voi ierta orasele". Nu putem spune despre un om care chiar tine cu Steaua bai tu nu esti suporter ca stii doar 3 cantece. Daca cele 3 cantece sunt spune din inima si sunt spuse in urma unei trairi SANATOASE a fotbalului, atunci esti suporter. Aici intervine liberul arbitru, iar problema este mult mai serioasa daca ne lasam indobitociti de unii si altii.
FORTA Steaua!
V.P. ...ultima parte nu o pot rosti ca nu doresc raul nimanui chiar daca este ce este si a facut ceea ce a facut. Dumnezeu din cer pe care il tot invoca il va rasplati dupa fapte.
Andreea 28.05.2010@15:04