VIDEO. Thriller Steaua vs Astra
Steaua a învins greu, duminică seară, pe Ogorul Național, cu scorul de 1-0, Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a 14-a a Ligii 1. Echipele au fost întâmpinate de vreo 2.000 de fani pe Arena Naţională, un stadion superb cu un gazon aproape execrabil. Cupa Centenarului a lăsat urme adânci pe cel mai important stadion al ţării. Peste 3.500 de copii cu vârste între 6 şi 10 ani s-au duelat în urmă cu câteva zile la Cupa Centenarului. Din păcate, acţiunea a afectat destul de mult gazonul de pe cel mai important şi scump stadion din România.
Căpitan în premieră, Bizonul a adus victoria de la 11 metri obținut de MVP-ul meciului, Olimpiu Moruțan. Dacă Harlem Gnohere a marcat al 10-lea gol al său în acest sezon de Liga 1, Llullaku a irosit un penalty în prima repriză. Folosit în centrul apărării, Junior Morais a făcut henţ involuntar în careu, iar galbenul i-a adus şi suspendarea cu Dinamo. Bălgrădean şi-a salvat iar colegii, în faţa marcatorului din tur, Llullaku. Nevoit să joace fundaş stânga din cauza absenţelor, Mihai Roman a fost şi el avertizat şi ratează unicul derby.
Până la pauză, Florinel Coman a semnat o ocazie mare din lovitură liberă. Golul victoriei a venit la mijlocul reprizei a doua (min. 65). Intrat la pauză, Moruţan a scos un penalty, iar Harlem Gnohere a marcat fără probleme de la punctul cu var. ”Stâlpul” apărarii, Lucian Filip, a comis-o pe final, ca în curtea școlii, printr-un assist dat la adversar, dar Zoua a trimis peste poarta lui Bălgrădean, iar Steaua – Astra s-a terminat 1-0.
Nu sunt multe spus despre acest meci față de ce a spus Mironică în articolul pe care l-am publicat deja mai jos.
Fără lot, fără gazon… vom lua titlul din trombon, cel al lui Becali, care pare croit împotriva echipei. Aseară, la Fotbal Club, a reiterat faptul că în opinia lui Steaua nu mai are nevoie de fundași centrali, portar, mijlocași … și că totul este în regulă la echipă.
Echipele de start:
FCSB: Bălgrădean – R. Benzar, Filip, Morais, M. Roman – Teixeira, Nedelcu – Man, Fl. Tănase, Fl. Coman – Gnohere (cpt.)
Rezerve: A. Vlad, Moruțan, Jakolis, I. Stoica, C. Dumitru, Rusescu, Zlatinski
Antrenor: Nicolae Dică
Astra: Lazar – Belu, Cestor, Erico, Radunovici – Mrzljak – V. Gheorghe, N. Roșu, Biceanu, Llullaku – Begue
Rezerve: Zoua, L. Buș, Bahamboula, Koukou, Fl. Bejan, Trusescu, Miguel Santos
Antrenor: Gheorghe Mulțescu
Arbitru: Horațiu Feșnic (Cluj) / Asistenți: Octavian Șovre (Satu Mare), Sebastian Gheorghe (Suceava) / Rezervă: Lucian Rusandu (Covasna) / Observator: George Ionescu (București)
X Ray
Derby-ul rundei cu numărul 14 din Liga 1 ediția 2018/2019, are loc pe cel mai mare stadion al tarii, Arena Națională din Capitala, acolo unde FC Steaua (FCSB) întâlnește Astra Giurgiu. Roș-albaștrii sunt într-o situație fără precedent la acest meci, neavând nici fundași centrali și nici fundași stânga valizi (Morais este suspendat) pentru aceasta întâlnire, Nicolae Dica fiind nevoit să facă adevărate invenții pe respectivele posturi, dar totodată FCSB este nevoită să câștige acest joc pentru a rămâne în preajma liderului CFR Cluj. Sunt sase jucători accidentaţi: Ovidiu Popescu, Mihai Pintilii, Mihai Bălaşa, Alexandru Stan, Bogdan Planic şi Marko Momcilovici. Junior Morais este suspendat.
Astra este într-o ușoară cădere de forma, cu 3 înfrângeri în ultimele 4 etape, dar Gigi Mulțescu cu siguranță ca va reuși să își capaciteze la maximum fotbaliștii, întrucât un joc cu Steaua reprezinta întotdeauna o oportunitate de a te remarca pe plan fotbalistic și un rezultat pozitiv în acest meci poate însemna totodată revirimentul formației giurgiuvene.
Bogdan Planic, Marko Momcilovic, Mihai Bălașa și Alexandru Stan au revenit la antrenamentele FCSB. Totuși, ei s-au antrenat separat în această dimineață. Bogdan Planic s-a pregătit separat cu mingea, în timp ce Momcilovic, Bălașa și Stan au făcut o ședință de pregătire separata alături de preparatorul fizic. Raul Rusescu s-a antrenat și el, deși a acuzat o răceală puternica.
Nicolae Dică a vorbit despre situația grea în care se află FCSB în acest moment. Jocul nu funcționează, iar tehnicianul roş-albaştrilor are bătăi mari de cap în privinţa lotului, după ce mai mulţi fotbalişti s-au accidentat şi încă nu au fost recuperaţi.
”Sunt şase jucători accidentaţi, e o perioadă dificilă. Nu îmi este uşor, dar trebuie să pun jucătorii pe poziţiile unde avem nevoie şi să dea randamentul cel mai bun.
Deocamdată, ei încă fac antrenament separat. Voi vedea săptămâna viitoare dacă vom reuşi să recuperăm vreunul dintre ei pentru derby-ul cu Dinamo. Este o problemă, asta pot să spun, pentru că am primit multe goluri din faze fixe.
Nu este uşor să faci o echipă în care 6 jucători titulari sunt accidentaţi, suspendaţi”, a spus Nicolae Dică.
VIDEO. Preview
X Ray
Dică recunoaște că e depășit de situație la FCSB: „Nici eu nu mai înțeleg nimic!”
Pai lasa-l pe altul nene, poate cineva chiar ar intelege.
Hai Dica fă-i sa joace în viteza cu pase multe . Este o etapa unde putem recupera puncte fata de primul loc CFR (speram) .
Hai Steaua
Este o situatie de spital de nebuni, cu un patron impasibil la prabusirea unei constructii pe care tot el a ridicat-o prost. Un manager de forma si un antrenor fara experienta care are probleme cand are tot lotul valid, dar in conditiile actuale…
E cineva care crede ca putem sa batem Astra??! 🙂
Deci nu mai putem sa întrecem CFR măcar sa rămânem la aceiași distanță
@adi i.
Acu’, ce sa faceam daca Cufureu are patron, antrenor, director sportiv, suporteri si noi nu avem de niciunele?! 🙂 Poate ne explica unul mai experimentat, trecut de 4 ani, precum @alexandru-h, „h” probabil de la „Hungaro”! 🙂
@vasglo
Te scremi dumneata sa scoti ceva interesant dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere 😀 Remélem, hogy nemsokára jobban leszel.
@alexandru-h
Acu’, ce sa zic si eu altceva decat ca fiecare pasare pe limba ei piere, ori ca gura pacatosului adevar graiste, fara sa stie, evident! Nu te speria, e numai o gluma, de fcsb-ist! 🙂
p.s. – chiar ma bucur ca ma urmaresti!….
pardon, de la „honved” ca tot armata se numeste! 🙂
Parca vad ca A2 si Elcomandante isi dau iar cu tesla-n c…e.MM va face misto de Dinamo iar etapa viitoare ne bat cateii si s-a zis cu totul si campionatul asta.Experimente in fiecare an cu antrenori de 2 bani.Problema e la Gigi atotstiitorul, care ne va face marea bucurie si va pune un nou clovn in functia de antrenor,credinciosul lui sofer Lutu.An de an acelasi chin in campionat ori suntem in europa ori nu parca te saturi sa mai vezi asa ceva ….
Trebuie sa recunosti ca s-au abtinut de la ironii dar asta doar pentru ca am luat-o si noi de la Calarasi 🙂 . Cred ca putem sa-i batem pe astrali deseara in ciuda absentelor din lot si am fi fraieri sa nu-i batem pe dinamo.
Cică nea Jiji s-ar putea să ajungă din nou după gratii pentru că n-ar fi avut drept de vot la referendum şi s-a dus să voteze. Sincer, nu vreau să-mi dau cu parerea, aşa că vă las pe voi. 🙂
@Tudz Să-i dea cel putin 5 ani. Doamne ajută!
Poate asa ne revenim si noi, ca in 2011-13 ?
Balgradean – Benzar, Planic, Momcilovic, Filip – Zlatinski, Nedelcu – Roman, Tanase, Teixeira – Gnohere
Daca nu se risca introducerea lui Momcilovic:
Balgradean – Benzar, Planic, Filip, Roman – Zlatinski, Nedelcu – Man, Tanase, Teixeira – Gnohere
Diseară gata…. O sa o dea cu vânzare echipa, zestrea fetelor, biserica…. Câțiva euro pe Dica, Man, Nedelcu.
Încă nu sunt hotărât dacă sa merg la stadion. Sigur e undeva pe Discovery sau NatGeo sau DOQ ceva documentare mult mai interesante decât meciul gloabelor.
Erată: Se pare că Morais nu este suspendat, așa cum a fost dat pe un site de specialitate (vezi foto) de unde am preluat și eu în Preview. Scuze!
https://scontent.fotp3-3.fna.fbcdn.net/v/t1.0-9/45344804_2503454563003362_1441950714610843648_n.png?_nc_cat=103&_nc_ht=scontent.fotp3-3.fna&oh=8b4013dc35e80078b0171db97aaa987a&oe=5C7CE555
Echipa probabilă: Bălgrădean – R. Benzar, Filip, J. Morais, M. Roman – Teixeira/Zlatinski, Nedelcu – Man, Tănase, Coman – Gnohere
Întrunită miercuri, 24.10.2018, Comisia de Disciplină din cadrul FRF a luat următoarele decizii:
1. Universitatea Craiova vs FCSB – Eliminare
În baza art. 63.1.g+63.2.1 din RD, se sancționează jucătorul Iraneuton Sousa Morais Junior (FCSB) cu suspendare pentru un joc și penalitate sportivă de 740 lei.
Deci a fost sanctionat numai cu o etapa pe care a ispasit-o in jocul de Cupa Romaniei cu Dunarea Calarasi. Inseamna ca poate juca astazi!
@dang Morais a stat in Cupa, la fel cum a incercat si Alice sa faca, sa ia doua galbene cu CSU si sa stea tot in Cupa
Tanase titular din nou…Oare de ce inca ma surprinde?
Bălgrădean – R. Benzar, L. Filip, Jr. Morais, M. Roman I – Nedelcu, Teixeira – Man, Fl. Tănase, Fl. Coman – Gnohere
Cum naiva frate jucam aproape în fiecare weekend duminica de la 9, și acasă și n deplasare? Cine plm face programul asta de căcat? Frate în campionatele bune meciurile considerate tari se joaca sâmbăta de la ore rezonabile sau cel mult duminica după amiaza ca să poate suporterul sa meargă la meci și telespectatorul sa l vizioneze… Dacă cluburile nu mișcă n front și le convine programul dictat de televiziune pt banii încasati normal ca oricine își baga pl în asa zisul campionatul de fotbal al României…
Trebuie sa avem nervii tari, urmează încă o reprezentatie a lui Nick…
Foarte tare
Bv ba!
Steaua – Astra 0-0 (pauza), dupa 45 de minute chinuitoare. Elevii lui Dica s-au aparat aproximativ, au construit la intamplare si au pus in pericol poarta adversa dupa minutul 40. Noroc cu parada lui Balgradean de la penalty, altfel Astra era … scapata in castigatoare.
Balgradean 7 – interventia de la penalty mentine echipa in joc;
R.Benzar 4 – jalon in aparare, iar pe faza ofensiva a iesit in evidenta cu centrari inutilizabile;
Filip 4 – greseli de plasament cu duiumul, bine ca nu au fost fructificate de astrali;
Morais 5 – a facut henntul in careu din care a rezultat lovitura de pedeapsa a vizitatorilor; in rest, si-a aratat reflexele de fundas lateral;
Roman 6 – decent, minus cele cateva intrari tari;
Nedelcu 4 – nu a recuperat, nu a stat in fata apararii, nu a contat in constructia echipei;
Teixeira 5 – in ultima vreme ofera prea multe baloane adversarilor;
Man 4 – joc dezamagitor; ar fi putut marca in final de repriza, daca ar fi trimis fara preluare mingea respinsa de lazar;
Tanase 4 – a inotat undeva in jumatatea adversa;
Coman 5 – doua executii decente, dar putin periculoase pentru poarta lui Lazar; a padalat in gol in cea mai mare parte a timpului;
Gnohere 6 – mai singur ca niciodata in ofensiva Stelei.
Steaua nu se poate impune decat cu Morutan in teren (si in forma mai buna decat in ultimele meciuri) si cu o doza importanta de sansa.
Barca fara vâsle, barca fara cârma ….?
O curiozitate de la meciul din seara asta este că pe ambii antrenori îi cheamă Gigi.
Dar numai unul e expert 🙂 😉
Sfântul Harlem cel Mare
Sfântul Cristian
Sa băgăm mătănii și rugaciuni
Și mm celor 3 penibili gg mm Dica.
Steaua – Astra 1-0 (0-0), sansa si intrarea lui Morutan au contribuit la victoria fara glorie a elevilor lui Dica.
Balgradean 7 – fara parada de la penalty meciul ar fi fost compromis;
R.Benzar 4 – meci foarte slab, bine ca nu au stiut/putut adversarii sa profite de erorile lui;
Filip 4 – evolutie jenanta, garnisita cu greseli colosale, numai impotenta atacantilor astrali ne-au scutit de cateva goluri incasate;
Morais 5 – chiar daca a facut hentul de penalty din prima parte, a jucat mai bine decat Filip; in conditiile date, suspendarea pentru meciul cu Dinamo nu pica bine;
Roman 6 – a jucat in general bine, cu ceva scapari determinate de distribuirea pe un post inedit;
Nedelcu 4 – erori inseriate;
Teixeira 5 – efort laudabil, realizari destul de putine;
Man 4 – meci cenusiu;
Tanase 5 – joc fara orizont, in cea mai mare parte;
Coman 5 – cateva aparitii in careul advers in final de prima repriza, apoi substituit;
Gnohere 7 – bun mai cu seama in defensiva, in ultimele zece minute, la mingile aeriene trimise de vizitatori; de noat, desigur, al 10-lea gol stagional;
………………………………………………………………………………………………………………………
Morutan 7 – a punctat mai cu seama la impresia artistica; nu uit, bineonteles, ca a produs lovitura de la 11 metri care a decis meciul;
Zlatinski 4 – a jucat putine minute, a gresit multe mingi;
Rusescu – aparitie episodica.
Victorie importanta pe un gazon imposibil. Doua remarci:
1. De ce sa il fluieri pe Tanase? Ma gandesc ca a fost fluierat pentru faza cu banderola de capitan. Se vede treaba ca cei cu numele Tanase au probleme cu suporterii stelisti.
2. De ce ne aparam dupa ce marcam gol? Asa am ajuns, sa ne aparam cu o ehipa de pluton?
Gabi Balint, eternul hater „Era mai meritat un egal” 🙂
Toti aia de la digi sunt hateri, de la naum la comentatori. Mai putin ilie.
Cât timp tripleta mijlocașilor ofensivi e Man, Tănase, Coman, nu ne vom bate pentru niciun trofeu. Mai bine joci cum o fi cu Moruțan, Teixeira și cu un nou mijlocaș dreapta. Trebuie adus cineva cu cojones lângă Pintilii și evident un nou fundaș central titular. De asemenea, dacă tot sunt la piață aș lua altceva în locul lui Rusescu. Săracul joacă cum antrenează Dică.
Hello,
Ați uitat? Nu avem antrenor, secundul nick nu știe ce sa facă, el săracu executa, pai când Tănase, man, Coman știu ca sunt „titulari de drept” ca vrea el ciobanete sa rupă gura târgului cu ei., se mai antrenează ei calumea? De asta și randamentul extrem de prost a lui Benzar, nu are cine sa l schimbe, da dacă titularii nu se antrenează, ce sa mai zic de rezerve, de ce sa și rupă jakolis picioarele la antrenamente dacă nu poate sa l lase pe Man pe banca? Și când întra nici nu joaca pe postul lui, băiatul asta la început de sezon cât a jucat în banda a oferit assiaturi cam de fiecare data:) acum e normal ca randamentul sau sa fie foarte prost, și nu doar a lui a tuturor jucătorilor pt ca au un pseudoantrenor, tactic stam prost foarte prost, număr pe degete în aproape 2 mandate ale lui Dica când am fost organizați, în rest praf, asta pentru ca Dica nu și a impus autoritatea în vestiar și asculta și de el ciobanete, pai dacă vezi ca man 25 min e praf, da praf de ce nu arăți ca ai coaie în tine și l schimbi la pauza cu altul, sau sa i mai lași pe banca pe favoriți, ți e frica ca pierzi pâinea? Du-te n plm de să-l atunci… Nu știu dacă e Orgoliu prostesc la nick sa rămână la echipa sa demonstreze el ceva sau pur și simplu nu pleacă de foame însă producem cel mai urat fotbal și nu poți da vina pe lot zi de zi, ca doar și n apărare prin aducerea lui Stan nick a declarat ca nu mai este nevoie de fundaș central ca l au pe marko și Nedelcu, hai ca apărarea cu cine am juca e varza pt ca Bălașa e inconstant și platnici mai gafează, dar de la mijloc în sus???? Nu vad faze de atac nu vad construcție, nu vad joc de echipa, vad o brambureala, totul este Static, sunt apatici, fără idei, jucători care în trecut furnizau faze frumoase, în fine, după perioada asta nick va antrena prin liga a 5 a, nu știu dacă băiatul asta are vreo treaba cu meseria asta…
ciobanul a luat-o pe miriste rau de tot, e in rol de Terminator, chiar nu mai sunt multe de zis dupa ce-o tine pe-a lui ca nu avem nevoie de fundasi centrali, iar rezultatele nu pot fi mereu inselatoare, ca aseara (daca nu apara Balgradean, DACA scoteam un egal)…da, ai o sansa sa strangi la lider prin injumatatirea punctajului, dar ciobanul e artificierul sef si va dinamita si aceasta sansa lasandu-l pe Nick sa pedaleze in gol in continuare si incurajand senin eternele improvizatii si permutari…clasamentul va si strans, probabil ca liderul (si nu vom fi noi) va incepe play-off-ul cu max 2 puncte avans, iar chefereul si clona pesedista vor adulmeca titlul si isi vor face temele mult mai realist decat ciobanul…o tine langa, ca o sa creasca manjii nostri, dar, daca-l ai pe Nick jocheu, si calul de rasa uita ce-i ala galop
Cand jucam cu Dinamue?!…:)
Duminica, ora 21
Sa vedem cu ce idei o sa ne surprinda antrenorul Stelei, Nicolae Dica, pardon Gigi Becali.
Cred ca batem , dar greu .
Suntem mai buni ca ei, nu mi pasa de nimic acum, vreau sa le dam 3, un 3-0 sec fără emoții, nu vor face nimic altceva decât sa joace contra atac, se vor apara, deh ce se vreo de la pizdele n rosu albu? Lala la muiere Dinamo, la mule Dinamo oooo oooo la muid Dinamo ooo ooo…. Hai băieții e timpul sa legam 3 victorii… Forzza Steaua!