30-04-13 Reprezentantii galeriilor Steaua si Rapid regreta incidentele dinaintea derby-uluiReprezententatii galeriilor de fotbal Steaua si Rapid isi exprima regretul pentru incidentul din data de 14.04.2013 in care au fost implicati deopotriva suporteri ai celor doua echipe de fotbal bucurestene.Conducerea celor doua galerii si membrii acestora doresc sa informeze opinia publica ca cele doua galerii au lasat deoparte orice animozitate sau dusmanie iar pe viitor nu vor mai fi insufletite decat de spiritul de competivitate sprecific sportului rege. Suntem alaturi de suporterii aflati in aceste momente in clipe grele si alaturi de familiile acestora si asiguram opinia publica ca vom lua masuri ca pe viitor astfel de incidente regretabile sa nu se mai repete. Peluza Sud Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sector 5 au reţinut 12 persoane, suporteri rapidişti şi stelişti, acuzate de ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare, potrivit unor informaţii remise Agerpres de surse din Poliţie. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale Sector 5 au efectuat marţi opt percheziţii şi au pus în executare cinci mandate de aducere pe numele mai multor suporteri ai echipelor Steaua şi Rapid, care în urmă cu două săptămâni s-au luat la bătaie într-o parcare avariind nouă maşini şi provocând o pagubă de aproximativ 30.000 de lei. Potrivit surselor citate, incidentul a avut loc pe strada Ionel Nedelescu, unde aproximativ 40 de suporteri rapidişti şi stelişti s-au luat la bătaie înaintea meciului dintre cele două echipe. Bărbaţii implicaţi în conflict au aruncat cu pietre, sticle şi au lovit cu bâte maşinile aflate în parcare, avariind nouă autoturisme. Toţi proprietarii maşinilor au depus plângere la poliţie. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 5 s-a concluzionat că persoanele erau împărţite în două grupări, 20 fiind suporteri rapidişti şi 20 stelişti. Oamenii legii au reuşit să identifice 13 dintre persoanele care au participat la încăierare şi au fost aduse la audieri la Secţia 5 Poliţie. Suporterii sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi încăierare. Agerpres FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
63 ani de la 04-05-1950 Ziua de nastere a lui Anghel Iordanescu.Ca fotbalist, a activat doar la Steaua, timp de 20 de ani (performanta neegalata). 318 jocuri - 155 goluri. Palmares ca antrenor: CCE '86 (antrenor-jucator), 3 semifinale CCE, 2 finale CCE, Supercupa Europei, 4 titluri si 4 cupe.
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitatiÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�Suporterii Stelei merită mai mult decât un campionat!I. A fost sau n-a fost…? Înainte și după meciul din Giulești, presa, cluburile (jucători, patroni, manageri, etc.), dezbăteau cel mai “aprig” subiect al momentului: este sau nu Rap1974.04.09_Stadionul-STEAUA- toc71cc1967.12.14_St_Valencia- toc71cc |
drvladyk ieri la 13:51
S-a vorbit la greu despre asta. Eu unul sustin ideea pana in panzele albe. Dar cu ce bani? Din cate am inteles abia se platesc cotizatiile...
rtj ieri la 15:53
Noi ne certam ca prostii din te miri ce, iar cretinul ala de cioban se sparge de ras, numarandu-si banii. Unu', ba frate, nu e in stare sa afiseze o amarata de panza cu VPM! sau Guie Migi! pe stadion, dar toti ne plangem ca niste muieri pe site-uri si forum-uri. E ca in povestea aia a lu' nenea Creanga cu drobul de sare care sta sa pice pe copil si cu parintii ce stau si se uita ca prostii, jelind.
Ce s-a intamplat intre suporteri, in afara stadionului, s-a intamplat pe raspunderea lor. Din pacate, au ajuns nevinovati sa plateasca si din aceasta cauza sunt o parte din userii de pe acest site indignati.
Peste cateva etape, Steaua va castiga titlul 24. La sfarsitul verii, va incepe un nou sezon. La conducerea echipei este acelasi nenorocit, Becali. Din staff vor face parte aceiasi cocalari, tarani cu figuri, gen Reghe, MM, Mache si, mai nou, Stanciu. Despre echipa isi vor da din ce in ce mai mult cu parerea Prodanca si verii Becali, pe cand embleme ca Ienei sau Iordanescu vor fi abandonate atat de media, cat si de fani. Pe Ghencea se vor juca meciuri cu ultimele clasate, in prezenta a maxim 2000 de spectatori. Fanii vor fi tot mai negriciosi. O sa ajungem sa fim injurati de maretele galerii galatene, vasluiene etc. Sudistii se vor simti bine, iar cei din nord vor face ceea ce fac ei deobicei, bisnita. Viitorul suna roz, nu?
besliud ieri la 20:29
drughi1897 astazi la 06:11
drughi1897 astazi la 06:13
Divide et impera.

Iti mai trebuie batic si un glob de cristal in fata....Ai grija sa nu ii furi meseria "Mamei Omida".
rtj astazi la 12:45
Ivanski astazi la 18:11
Andreea 04.05.2013@22:06