28-04-13 CFR Cluj - STEAUA 0-0 VIDEO / Iar au scapat 'franarii'Steaua a obținut a treia remiză consecutivă după 0-0 în deplasare cu CFR Cluj, meci în care steliștii au avut gol valabil care nu a fost validat de arbitru (imaginea de mai sus). Rusescu a ratat câteva ocazii monumentale, ambele echipe înregistrând până la final câte o bară. În clasament, Steaua are 66 de puncte, iar CFR a ratat șansa de a se apropia de Rapid.Victoria cu 5-0 de la Bistrița din etapa precedentă, prima din acest an pentru formația din Gruia, a dat curaj clujenilor. CFR Cluj a început meciul cu Steaua de pe teren propriu cu mut tupeu și determinare, fiind echipa mai activă în primul sfert de oră. Cu toate acestea, Steaua și-a intrat mai greu în ritm, dar odată ce a început să controleze mai bine mingea, au apărut și ocaziile. Rusescu și Gardoș au ratat două mari șanse pentru Steaua, de cealaltă parte Robert Maah și Camora fiind cei care au amenințat primii poarta lui Tătărușanu. Cea mai controversată fază a meciului a avut loc în minutul 30, când arbitrul nu a validat un gol al Stelei, după ce Felgueiras a respins de dincolo de linia porții mingea trimisă de Rusescu. Câteva minute mai târziu, Steaua a ratat o altă șansă mare de a deschide scorul, torpila lui Chiricheș de la mare distanță ștergând transversala înainte de a trece peste poartă. Raul Rusescu a ratat ultima ocazie a primei reprize, nereușind să reia în plasă din câțiva metri pasa de pe dreapta de la Adi Popa. Același Rusescu a fost autorul unor ratări monumentale în startul reprizei a doua, când a avut două șanse uriașe de a înscrie, la ambele acțiuni Adi Popa fiind pasatorul de serviciu. Au urmat câteva minute bune de presiune accentuată a ardelenilor, timp în care clujenii au avut și trei mari ocazii, semnate de Deac, Hora și Maftei, cel care a trimis cu capul în bară în minutul 75. Ultimul sfert de oră a adus un joc foarte fragmentat, lipsit de realizări, doar Steaua trecându-și în cont încă o ratare în ultimele minute. Onlinesport Inainte de meci: In tur, Raul Rusescu a adus victoria Stelei pe Arena Nationala, in antijocul echipei antrenate pe atunci de Ioan Andone. Din 17 meciuri jucate pana acum in Liga I, Steaua a castigat de 8 ori si CFR o singura data: Sezon Etapa Meci Scor 2004-2005 11 CFR - Steaua 0-2 2004-2005 26 Steaua - CFR 1-0 2005-2006 12 CFR - Steaua 1-0 2005-2006 27 Steaua - CFR 2-0 2006-2007 11 Steaua - CFR 4-2 2006-2007 28 CFR - Steaua 1-2 2007-2008 4 CFR - Steaua 0-0 2007-2008 21 Steaua - CFR 3-1 2008-2009 9 CFR - Steaua 1-1 2008-2009 26 Steaua - CFR 1-1 2009-2010 2 Steaua - CFR 2-2 2009-2010 19 CFR - Steaua 1-1 2010-2011 17 Steaua - CFR 2-2 2010-2011 34 CFR - Steaua 1-3 2011-2012 17 Steaua - CFR 1-1 2011-2012 34 CFR - Steaua 1-1 2012-2013 11 Steaua - CFR 1-0 Tehnicianul CFR-ului, Eugen Trica, a jucat la Steaua in intervalul 1998-2003 (130 de meciuri, 21 de goluri), dupa care, intre 2007-2009, a scuipat din Cluj pe clubul care l-a facut mare (47 de meciuri, 15 goluri). Trofeele smecherite de 'Arpi' si 'Muri' au dat glas suporterilor CFR-ului. Sa vorbeasca cifrele: Echipa preferata a oamenilor din regiunea Transilvania si Banat, potrivit unui sondaj IRES, din 2009: Meciuri in Transilvania: FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Tricouri "Mihai Nesu Foundation", pentru ajutarea copiilor cu dezabilitatiÎncepând cu luna martie 2013, magazinul online www.ghetefotbalonline.ro, firmă importatoare de ghete de fotbal pentru profesioniști, amatori și copii, oferă șansa românilor din țară și str�Suporterii Stelei merită mai mult decât un campionat!I. A fost sau n-a fost…? Înainte și după meciul din Giulești, presa, cluburile (jucători, patroni, manageri, etc.), dezbăteau cel mai “aprig” subiect al momentului: este sau nu Rap1974.04.09_Stadionul-STEAUA- toc71cc1967.12.14_St_Valencia- toc71cc |
mountytoma duminică la 09:42
GRYG duminică la 13:09
drvladyk duminică la 18:27
Aham.. o fi vreun derby si asta.
habarnam85 duminică la 20:39
Adrian duminică la 23:30
De ce nu il schimba pe Tanase? Ala e prastie pe stanga. Sa-l puna in centru si sa vedem daca e prastie si acolo(probabil ca e). De Chipciu nu trebuiau sa se atinga. Mare pacat daca il pierdem pe asta. Vorbesc aici nu doar ca Stelist. Chipciu e cel mai bun mijlocas roman la ora actuala.
Daca o sa mai joace slabut 2-3 etape, intra in gura jegului, apoi pe banca si out de la Steaua.
Sper sa scape in vara asta si sa plece la Ajax.
Cat despre titlul 24, cei care fac laba acum ar trebui sa se gandeasca ca exista posibilitatea sa vina din nou inca 7 ani de abstinenta.
Ivanski ieri la 00:05
asprilia ieri la 00:07
L-au distrus pe Chipciu. Pacat. De cateva meciuri nu mai joaca nimic. Era si normal, sarac', la cat a fost mutat pe teren. Ba fundas dreapta, ba mijlocas dreapta, ba mijlocas stanga, ba mijlocas ofensiv. N-ai cum sa fii constant un sezon intreg cand antrenorii isi bat joc de tine in asa hal.

nu stiu bro ,parca s-a tampit si reghe ,il baga pe mortul ala de tanase cae e varza ,chiar il distruge pe chipciu si nu numai si pe Iancu ,eu cred ca tanase si cu ciobanul se freaca intre ei ,sau tanse ii suje mielul
slash7 ieri la 01:55
/watch?v=LG981FL3_0k , ce vremuri
chester123 ieri la 02:24
daca ar fi din nou la meciuri o atmosfera ca si aici nu cred ca ar mai fi vreun jucator relaxat
/watch?v=LG981FL3_0k , ce vremuri
ca tot veni vorba
http://youtu.be/Rg_ce1WMkQg?t=1h12m46s
marius25 ieri la 12:39

Cel mai bun la ora actuala e Iorga.
Chipciu e un pic peste Banel, Deac; si-a cam aratat limitele. E adevarat ca nu are constanta pentru ca nu joaca pe postul lui dar nu se poate ridica la nivelul lui Hazard (exemplu) desi ca fizic seamana foarte mult.
Steaua nu mai e o rampa de lansare a jucatorilor spre cluburile mari din vest. S-a transformat intr-o distrugatoare de talente. O sa-l distruga si pe Iancu si pe Stanciu..si vina e a unuia singur!
dalexandru20 ieri la 13:05
Cel mai bun la ora actuala e Iorga.
Chipciu e un pic peste Banel, Deac; si-a cam aratat limitele. E adevarat ca nu are constanta pentru ca nu joaca pe postul lui dar nu se poate ridica la nivelul lui Hazard (exemplu) desi ca fizic seamana foarte mult.
Steaua nu mai e
Iorga cel mai bun? Chipciu un pic peste Banel?
Omule, in primul rand nimeni nu se poate ridica la nivelul lui Hazard in tara nu pentru ca e ala mare scula ci pentru ca nivelul campionatului nostru e undeva sub pietris: scoli de juniori nema, multe jocuri de culise, management de rahat... de aia nici o echipa romaneasca nu e rampa de lansare si nimeni de aici nu pleaca la Chelsea, real, bayern etc...
Legat de primele doua intrebari de sus ar mai fi ceva: cand faci o comparatie ia in calcul pentru argumentele aduse adversarii pe care i-a avut in teren si daca jucatorul respectiv ridica ochii din pamant cand alearga de nebun cu mingea in banda si rupe genunchii adversarului la fiecare centrare.
steaua_e_viata_mea ieri la 14:08
blackyank ieri la 15:52
nu stiu bro ,parca s-a tampit si reghe ,il baga pe mortul ala de tanase cae e varza ,chiar il distruge pe chipciu si nu numai si pe Iancu ,eu cred ca tanase si cu ciobanul se freaca intre ei ,sau tanse ii suje mielul
mai repede a doua varianta. are tanase la miel de sarbatori... :))
am zis eu bine intr-o postare anterioara ca dodel e in rol de Banel, dar avand in vedere ca Banel a ajuns cumva la o echipa din vest (chiar daca sta in tribuna), dodel e mai jalnic :D
SuperstaR18 ieri la 18:07
daca ar fi din nou la meciuri o atmosfera ca si aici nu cred ca ar mai fi vreun jucator relaxat
/watch?v=LG981FL3_0k , ce vremuri
Cat de frumos se auzea, uneori erau acoperiti comentatorii. Ah, ce meci de vis a fost ala.
ca tot veni vorba
http://youtu.be/Rg_ce1WMkQg?t=1h12m46s
asprilia ieri la 20:48
nu stiu bro ,parca s-a tampit si reghe ,il baga pe mortul ala de tanase cae e varza ,chiar il distruge pe chipciu si nu numai si pe Iancu ,eu cred ca tanase si cu ciobanul se freaca intre ei ,sau tanse ii suje mielul
mai repede a doua varianta. are tanase la miel de sarbatori... )
am zis eu bine intr-o postare anterioara ca dodel e in rol de Banel, dar avand in vedere ca Banel a ajuns cumva la o echipa din vest (chiar daca sta in tribuna), dodel e mai jalnic
nu-l putem compara niciodata pe nicolitza cu tanase,tanase e praf din toate punctele de vedere ,atehnic ,viteza 0 ,dribling 0 ,numai pe jos
blackyank ieri la 21:13
nu stiu bro ,parca s-a tampit si reghe ,il baga pe mortul ala de tanase cae e varza ,chiar il distruge pe chipciu si nu numai si pe Iancu ,eu cred ca tanase si cu ciobanul se freaca intre ei ,sau tanse ii suje mielul
mai repede a doua varianta. are tanase la miel de sarbatori... :))
am zis eu bine intr-o postare anterioara ca dodel e in rol de Banel, dar avand in vedere ca Banel a ajuns cumva la o echipa din vest (chiar daca sta in tribuna), dodel e mai jalnic :D
nu-l putem compara niciodata pe nicolitza cu tanase,tanase e praf din toate punctele de vedere ,atehnic ,viteza 0 ,dribling 0 ,numai pe jos
nu te contrazic deloc.
mi se pare grav totusi ca dupa ce atatia jucatori agreati de berbec au dat rateu mare si au fost folositi in continuare, nu s-au luat masuri. chiar de catre "nedorit". adica oricat ai fi de mandru si orgolios, iti recunosti tie ca ai fost bou si ai tinut in echipa toate leprele si faci ceva in privinta asta. pt asa ceva nu trebuie sa iasa la prost.ro sau la gspipi si sa stea cu orele, explicand ce si cum.
defapt ce dreacu...
Andreea 30.04.2013@14:37